Înger păzitor al Universităţii Craiova

În lupta cu Dinamo şi Steaua, Adrian Păunescu a încercat să ajute "Ştiinţa" prin influenţa dată de săptămânalul Flacăra şi de Cenaclu.

Oltean din Bârca, judeţul Dolj, deşi a văzut lumina zilei în Basarabia, Adrian Păunescu a avut mereu o relaţie specială cu Universitatea Craiova. Pe măsură ce notorietatea sa a crescut ca poet, gazetar şi realizator de cenaclu, acesta s-a apropiat tot mai mult de echipa de fotbal, neezitând să-şi folosească toate resursele pentru a-i ajuta pe craioveni să devină o forţă a campionatului. Concomitent, la începutul anilor '70, Universitatea se anunţa deja drept una dintre cele mai puternice echipe româneşti, bătându-se pentru prima dată pentru titlul de campioană în sezonul '72-'73. La final, "Ştiinţa" a fost nevoită să se recunoască învinsă de Dinamo la egalitate de puncte, dar cu un golaveraj mai bun, după un final cu "cântec".

L-a făcut libero pe Ştefănescu. Considerând că i s-a furat titlul, Cra­io­va a asimilat Dinamo drept princi­palul rival istoric, iar Adrian Păunescu s-a implicat de atunci activ în viaţa echipei. Una dintre mutările decisive care aveau să le aducă "alb-al­baş­trilor" cucerirea titlului în sezonul ime­diat următor a fost transferarea lui Costică Ştefănescu de la Steaua, la schimb cu Ştefan Sameş. Iniţial atacant, apoi retras mijlocaş, Ştefănescu avea să fie din nou reprofilat libero, la sugestia directă a poetului făcută an­trenorului Constantin Teaşcă. Re­zultatul se ştie: Ştefănescu a jucat 13 ani fără întrerupere ca libero pentru Universitatea şi echipa naţională, de­venind rapid căpitanul echipei şi unul dintre liderii de necontestat, alături de Ilie Balaci.

Totodată, Adrian Păunescu, re­cu­noscut drept un chibiţ priceput la fotbal, a avut un rol determinant în le­gi­ti­marea la Craiova a unor jucători cu probleme de dosar, cum erau Alexandru Boc şi Aurică Beldeanu. Primul, devenit indezirabil pentru re­gimul comunist după ce bătuse un securist la Athenee Palace, a fost adus la Craiova cu mari intervenţii făcute di­rect la familia Ceauşescu, în timp ce al doilea nu era văzut bine din cauza vieţii nesportive pe care o ducea.

Dobrin, în curtea Craiovei. Legat de Gicu Dobrin printr-o trainică prie­tenie, po­etul a încercat din răsputeri să-l adu­că pe acesta la Universitatea. La fi­nele sezonului '73-'74, după ce ol­tenii şi-au trecut în palmares primul titlu de campioni, Adrian Păunescu l-a convins pe Dobrin să semneze cu echipa din Cetatea Banilor. Printre "ar­gumentele" folosite, poetul a inter­ve­nit la oficialităţile judeţene pentru ca jucătorul să primească pe loc un apartament în cartierul Craioviţa Nouă, plus o primă de instalare de 30.000 de lei, sumă imensă pentru ace­le vremuri.

"Dobrin aducea la fie­care antrenament câte 15.000 de spec­tatori pe Central. N-au vrut să re­nunţe însă la el sub nici o formă mai-marii de partid de la Piteşti, aşa că a fost obligat să se întoarcă la FC Argeş după şase luni de antrenamente cu Craiova", a dezvăluit poetul.

Intervenţii pentru jucători. Fără excepţie, toţi jucătorii din perioada "Craiovei Maxima" vorbesc la superlativ de Adrian Păunescu, deşi au trecut aproape trei decenii de la momentele în care erau ajutaţi de acesta în diferite moduri. "A fost un om deosebit, a ajutat foarte mult Craiova, în special echipa de fotbal în perioada de dinainte de Revoluţie, dar şi după aceea. Pentru noi era o prezenţă obişnuită pe lângă echipă", a declarat ieri Aurică Beldeanu. Acest lucru este certificat şi de Ion "Gheor­ghiţă" Geolgău, cel care îşi dato­rează apelativul primit la vârsta de 16 ani, când a debutat la Craiova, tot lui Adrian Păunescu: "A fost un om foarte important pentru cariera mea. Eu eram la început de tot, mi-era şi ruşine să intru în vestiar cu ceilalţi jucători consacraţi pe care îi avea Universitatea, dar dânsul m-a încurajat enorm. În plus, era mereu acolo când aveam nevoie de el, îl ajuta pe fiecare din noi în orice problemă". De asemenea, Rodion Cămătaru şi-a amintit că poetul intervenea adeseori pentru rezolvarea unor probleme administrative: "Avea o mare influenţă şi ne mai ajuta să primim aprobări de maşini şi televizoare color, lucruri care reprezentau cel mai mare lux la acea vreme". Portarul "campioanei unei mari iubiri", aşa cum a botezat Adrian Păunescu echipa Craiovei anilor '70-'80, Silviu Lung, a spus că acesta s-a confundat practic cu echipa de fotbal. "A fost persoana care a ştiut ca înainte de Revoluţie să mobilizeze mase populare, prin bine cunoscutele spectacole cu Cenaclul Flacăra. Era una dintre puţinele bucurii pe care le trăiam în acea perioadă. Chiar şi eu, împreună cu colegii mei de la Universitatea, după meciuri mergeam să ne delectăm la spectacolele sale. Ataşamentul lui faţă de Craiova a fost total. A iubit oraşul, echipa şi a fost iubit de toată lumea. Pot spune că în acea perioadă s-a confundat cu Universitatea Craiova. Imnul pe care l-a creat pentru Universitatea este excepţional, cel mai frumos dintre toate", a spus Silviu Lung.

Ultima reverenţă, ca preşedinte de onoare. În urmă cu un an şi jumătate, Adrian Păunescu a devenit preşedinte de onoare al clubului pe care l-a slujit din umbră vreme de mai bine de 30 de ani. La finele lunii mai 2009, Adrian Mititelu făcea pu­blic acceptul poetului de a-şi împleti oficial destinele cu gruparea din Bănie: "Este o mare onoare pe care ne-a făcut-o domnul Adrian Păunescu. Acest titlu i se cuvine fără tăgadă, domnia sa fiind persoana care a ajutat cel mai mult Universitatea de-a lungul existenţei sale. Fără oameni ca Adrian Păunescu sau Ştefan Andrei, azi nu ar mai fi existat această iubire. Sunt mândru că sunt contemporan cu domnul Adrian Păunescu şi, repet, acest titlu i se cuvine de drept. Mă rog la Dumnezeu să îl ţină sănătos şi în viaţă încă 30-40 de ani pentru a apăra ca şi până acum interesele şi idealurile Universităţii Craiova". În replică, poetul s-a des­tăinuit: "Se oficializează o veche dragoste o dată cu acest titlu pe care l-am primit. Cu această acceptare a unei propuneri gene­roase, sporesc responsabilităţile şi grijile, dar şi temerile celor care nu iubesc Universitatea Craiova. Am primit cu emoţie această ofertă şi voi încerca să mă achit cu succes de sarcini".


Imnul Craiovei
De bucurie rar avurăm parte/În unele duminici, pe la nunţi,/Suntem olteni pe viaţă şi pe moarte/Suntem olteni, adică suntem munţi.

Un rost ne-a dat măicuţa noastră, dulcea,/Să fim, dintre români, cei mai fier­binţi,/Din Dolj şi până-n Olt, şi până-n Vâlcea,/Şi până-n Gorj şi până-n Mehedinţi!

Oltenia, Eterna Terra-Nova/Un cântec are astăzi şi-n priviri/Hai Universitatea! Hai Craiova!/Tu, Campioana unei mari iubiri!

La Tricolorul românesc se-nchi­nă/Şi-i face jurământ prin luptă, azi,/Oltenia, provincia latină,/A lui Mihai, al nostru, cel viteaz.

Oltenia pandură a lui Tudor/Şi-a lui Arghezi şi-a atâtor duşi/Oltenia celui mai mare sculptor/Al omenirii, Constantin Brâncuşi.

Salut fratern, Moldova, Bucovina,/Salut fratern, Ardeal, şi tu, Banat,/Salut fratern, Muntenie vecină,/ Şi Maramureş, neam ne-ngenuncheat.

Priviţi această sacră frumuseţe:/Oltenia pământ de oameni buni/Şi pumn pedepsitor cu cinci judeţe,/ Căuş al palmei vechilor tăciuni.

Olteni suntem în matca noastră,/Olteni am fost şi-aşa vom fi,/Iar Flamura roş, galbenă, albastră/ Se oglindeşte bine şi în Jii.

Tot ce avem, noi am făcut cu trudă/Şi n-am trăit din milă şi pomeni;/Spre binele acestei ţări asudă/Şi semeţia noastră de olteni.

Oltenia, Eterna Terra-Nova/Un cântec are astăzi şi-n priviri/Hai Universitatea! Hai Craiova!/Tu, Campioana unei mari iubiri!

Imn Universitatea Craiova - Cantec pentru Oltenia IMN ORIGINAL