x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Ingropat cu mainile

Ingropat cu mainile

05 Apr 2004   •   00:00

La 22 de kilometri de Targu Neamt, pe soseaua ce duce spre comuna Pipirig, in inima muntilor ascunsi sub codri se descopera in toata frumusetea ei solitara Manastirea Sihastria. De trei secole, paraul Secu ii scalda intrarea precum Iisus le-a spalat picioarele Apostolilor. Locasul sfant a dat credinciosilor un duhovnic, renumit pentru harul sau de a mantui sufletele enoriasilor: Cleopa Ilie.

50 de ani de preotie, sapte petrecuti in pustiu. 31 de volume scrise. Suflete mantuite. Sapte manastiri gospodarite. Parintele Cleopa este "unul dintre cei mai iscusiti duhovnici in a doua jumatate a secolului XX", scrie parintele Ioanichie Balan in cartea sa despre viata arhimandritului.

"Manca-v-ar Raiul! Eu sunt mosu’ Putregai, mosu’ Putregai, mosu’ Putregai. Nici un bine n-am facut eu pe fata Pamantului. Dorm mult, mananc mult, un putregai. N-am nimica bun in mine, numai rautati." Asa zicea Parintele Cleopa cand venea vorba de el, pentru ca, spunea tot el, smerenia este cea mai importanta virtute la un calugar. Viata Parintelui Cleopa a fost povestita de ucenicul sau, parintele Ioanichie Balan, in 350 de pagini de carte, cu acelasi titlu.

 

Pruncul daruit Maicii Domnului

Constantin avea doua luni cand mama sa il trecu de trei ori pe sub icoana Maicii Domnului si il darui Sfintei Fecioare.

17 ani mai tarziu se hotaraste sa-si dedice viata lui Hristos si pleaca la Schitul Sihastria. Trei zile si trei nopti a stat la poarta manastirii ca sa fie primit. S-a rugat continuu, in timp ce lovea cu un bat in butucii dimprejur. Nici de mancare n-a primit. Asa a dovedit staretului ca are rabdare - conditie de capatai in viata de monah. Stana, oile, trairea in liniste si singuratate in munti i-au fost timp de sase ani scoala de calugarie si teologie. A fost uns in calugarie la 25 de ani si botezat Cleopa.

In 1941, un incendiu a cuprins chiliile manastirii. Monahul, care intre timp a fost numit staret, reface in cinci ani sfantul locas. Drept recunostinta, Patriarhul Romaniei a ridicat schitul la rang de manastire si pe monahul Cleopa la rang de arhimandrit. Mult har era in predicile parintelui. Pe cand cinstea pe Maica Domnului, la o intalnire duhovniceasca in Bucuresti, icoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu a inceput sa se clatine, timp de cateva minute, si sa cante ca o harpa. Cei prezenti plangeau si se inchinau. In 1947, fiind an de foamete, Parintele Cleopa a randuit sa se fiarba tot uleiul din magazie pentru a rezista peste iarna. Din neglijenta fratelui ce il supraveghea, uleiul s-a incins si a luat foc. Cleopa a ridicat cazanul de pe foc cu mainile goale si l-a scos in curte. Si-a ars mainile pentru a salva Sihastria.

 

Cinci ani in pustiu, de frica securistilor

Securitatea l-a anchetat cinci zile in 1948. Parintele a spus in timpul slujbei de Sfintii Constantin si Elena "sa dea Dumnezeu ca si conducatorii nostri de acum sa fie ca Sfintii Imparati, ca sa-i pomeneasca Biserica in veac". Comunistii i-au considerat vorbele insulta si l-au dus la Targu Neamt. A stat intr-un beci in care nu era decat un pat de ciment. Nu a primit apa sau hrana. Cand i-au dat pace, parintele s-a retras in munti, intr-un loc numit Piciorul Cucului, sase kilometri mai sus de manastire. Si-a facut un bordei din lemn si pamant si se ruga zi-noapte cerand ajutorul Domnului. Un calugar ii aducea hrana o data pe saptamana.

In 1949 a fost trimis de catre Mitropolia Moldovei la Manastirea Slatina, ca staret, pentru a organiza viata de obste. Dar n-a avut Parintele Cleopa decat doi ani de liniste: securistii au dat navala in viata duhovniceasca a manastirii. Parintele a fost dus la Falticeni si a fost interogat toata noaptea. "Dumneata sabotezi economia nationala si spui ca astazi este Sfantul Gheorghe, maine este Vasile si oamenii pun tapina jos si nu mai lucreaza", ii strigau comunistii la ancheta. Scapat din mainile lor se retrage din nou in pustiu, impreuna cu ucenicul sau, Arsenie Papacioc. S-au adapostit la o stana parasita, in muntii Stanisoarei. Straton, un bun crestin, le-a dus timp de doi ani alimente, o data pe luna. In 1959, comunistii se hotarasc sa lupte impotriva "propagandei religioase " si dau un decret prin care peste 4.000 de monahi sunt izgoniti din manastiri. Parintele Cleopa a fugit in pustiu pentru a doua oara.

Timp de doi ani s-a ascuns pe muntele Petru Voda: a copiat cartile sfinte pe radacinile brazilor si s-a rugat cate 10-15 ore pe zi. Urmatorii trei ani i-a petrecut cu un alt ucenic al sau, parintele Varsanufie, in padurile Pipirigului. In 1964, batranul Cleopa se intoarce la intaia sa dragoste duhovniceasca, Manastirea Sihastria. Zece ani mai tarziu pleaca in pelerinaj cu alti calugari la Mormantul Domnului, la Muntele Sinai si Athos.

 

Mormantul tamaduitor

Dupa ce a implinit 70 de ani, batranetea a inceput a se arata preotului Cleopa plina de boli. A fost operat de hernie, de piatra la rinichi si de tumoare vezicala. A suferit o operatie faciala din cauza unei infectii dentare. In ultimul an de viata nu mai putea merge decat sprijinit de ucenici.

In 1998, la 86 de ani, parintele si-a dat duhul in bratele lui Hristos. Timp de trei zile si trei nopti, intreaga manastire si credinciosii s-au rugat pentru odihna sufletului sau. Incinta manastirii, cerdacurile, drumul spre cimitir si locurile dimprejur devenisera neincapatoare. "Toti isi doreau sa se atinga pentru ultima oara de mana care impartise atatea binecuvantari", povesteste parintele Ioanichie.

Nimeni nu a aruncat macar o lopata de pamant pe sicriul Parintelui Cleopa. Credinciosii l-au invelit in tarana cu mainile, pana ce groapa a disparut. Pamantul, parte din trupul preotului, tamaduieste acum bolnavii ce il folosesc, povesteste o maicuta. IOANA MOLDOVEANU


 

Arapi cu furci de foc

Parintele Cleopa refuza sa povesteasca credinciosilor despre intalnirile sale cu Necuratul de pe vremea cand a stat in pustiu. Spunea ca nu trebuie stiute. I-a marturisit insa parintelui Ioanichie o intamplare, pe care acesta a consemnat-o in cartea sa despre viata duhovnicului. "Odata, pe la miezul noptii, citeam rugaciunile. Deodata a inceput un zgomot puternic. Cand am deschis usa, am vazut o roata cat brazii si niste arapi imprejurul ei, cu furci de foc. Si a zis unul: "Acesta-i staretul Sihastriei! Bagati-l in roata!". Si imediat m-am trezit pe roata. Roata se invartea si ei asteptau cu furcile sa cad in ele. Strangand cu putere Acatistierul la piept, am strigat: "Dati-va la o parte ca am acte de la Maica Domnului!". Atunci n-am mai vazut nimic. M-am trezit in bordei."

 

Gospodar priceput

Parintele Cleopa era foarte priceput in gospodarirea unei manastiri, de aceea, de-a lungul anilor, Mitropolia l-a mai insarcinat cu oranduirea asezarilor de la Manastirile Putna, Moldovita, Rasna, Schiturile Sihla si Rarau. A scris 31 de volume teologice si morale. Nimeni nu iesea din chilia lui fara un cadou: o icoana, o carte, o cruciulita, cateva boabe de tamaie, bani pentru cei lipsiti si obisnuita binecuvantare. Un copil de 3 ani coboara pe aleea pietruita ce duce la biserica. Este insotit de bunicul sau, Constantin Soldanescu. "Vin de cel putin 30 de ani la Sihastria. Tocmai de la Falticeni. Un preot ca si Cleopa se naste o data la 1.000 de ani. Nu mai e om ca el, nu-l pot uita", spune si-si mangaie nepotul pe crestet.


 

CV

Parintele Cleopa

Se naste in comuna Sulita, judetul Botosani. La 17 ani intra in obstea Schitului Sihastria. Devine staret al manastirii sapte ani mai tarziu. In 1949 preia pentru un deceniu staretia Manastirii Slatina. Persecutat de securitate, se izoleaza in munti pentru cinci ani. In 1945 este ridicat de catre patriarhul Romaniei la rang de arhimandrit. Moare la Sihastria, la 2 decembrie 1998.


CONTINUARE: "Politicienii ar trebui sa ceara sfatul Bisericii!"

×