Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Miron Cozma a plătit scump statutul de lider sindical. Mineriadele din 1991 şi din 1999 l-au trimis după gratii nu mai puţin de zece ani. De câteva luni poate respira aer curat şi săruta oricând scoarţa de copac de care i-a fost atâta dor. Libertatea lui nu este însă deplină până când nu-i va vedea acasă şi pe cei trei camarazi ai săi: Dorin Loiş, Constantin Creţan şi Vasile Lupu.
Miron Cozma a plătit scump statutul de lider sindical. Mineriadele din 1991 şi din 1999 l-au trimis după gratii nu mai puţin de zece ani. De câteva luni poate respira aer curat şi săruta oricând scoarţa de copac de care i-a fost atâta dor. Libertatea lui nu este însă deplină până când nu-i va vedea acasă şi pe cei trei camarazi ai săi: Dorin Loiş, Constantin Creţan şi Vasile Lupu.
† Jurnalul Naţional: Aţi făcut zece ani de închisoare, bătuţi pe muchie. Care a fost perioada cea mai grea?
Miron Cozma: Cel mai greu moment de închisoare e cel petrecut la IGP, un an şi jumătate, începând cu ianuarie 1997. Am trăit într-o junglă, într-un coşmar, fără să mi se instrumenteze vreun dosar penal, fără să fiu audiat. Am ieşit de acolo fără să fiu acuzat de ceva. Pentru ce am fost ţinut acolo degeaba? Ca să mă termine! În anul 1997 Procuratura Generală a României dialoga cu mine prin presă. Spunea că sfidez justiţia că nu mă prezint la citaţiile pe care mi le înaintează. Nu eram efectiv cercetat pentru nimic şi, culmea!, nu primisem nici o citaţie la momentul respectiv. Dacă ar fi fost să fiu chemat pentru evenimentele din 1991, dosarul fusese finalizat din 1992, dacă ar fi fost vorba despre cele din 1990 trebuia să primesc citaţie. Culmea ironiei, aveam sediul în Piaţa Romană, fostul Minister al Minelor. Puţin mai încolo era Parchetul General, iar procurorii nu mă găseau. La un moment dat, plictisit de chestia asta, după Anul Nou m-am dus la ei şi i-am întrebat ce vor cu mine. Arătaţi-mi şi mie citaţiile acelea pe care aţi spus că le-aţi trimis. Nu mi-au arătat nimic, dar au vorbit cu cineva mare la telefon şi m-am trezit cu IGP-ul. Am fost arestat direct de acolo, fără mandat, fără nimic. M-au băgat prima dată ca să mă timoreze, probabil că erau sarcini clare să mă termine, m-au băgat într-o cameră cu unii care deja o luaseră razna. Ca să vă imaginaţi, unul dintre ei statea cu picioarele între grilajele patului şi se comporta ca şi cum conducea o maşină, şi din când în când mai claxona şi făcea mişcări ca şi cum dădea gâştele din faţa maşinii. Era luna ianuarie şi am stat într-un frig înnebunitor. Dacă puneai mână pe partea metalică a patului ţi se lipea acolo, iar eu eram doar într-un costum. Mi-au dat jumătate de pătură şi jumătate de cearşaf. După câteva zile m-au băgat într-o celulă în paragină, unde pe pereţi erau bureţi, pe care dacă îi atingeai luai tot felul de micoze. Am luat atunci micoze şi pe căile trahiale. Nu aveai voie să ai nici creion, aveai un bec de 25 W într-un subsol. Atunci a început teroarea împotriva mea. Venea un colonel de Poliţie, căruia nu-i voi da numele deocamdată, şi îmi spunea: “Cozma, am ordin să te termin!”. Prima escală în celula mea a fost cea a celebrului Marian Clită, cel care l-a omorât pe inginerul Ursu în închisoare, pus de Securitate. Şi, când a început să-mi spună că el este ăla care l-a omorât pe inginerul Ursu, i-am făcut şi eu cunoştinţă cu mine şi i-am spus: “Eu sunt inginerul Cozma! Şi i-am dat eu şi pentru inginerul Ursu. Speriat de mine, a plecat. Apoi a început colonelul să-mi bage oameni de-ai lor. Cred că erau puşi să mă termine. Nu puteau să mă omoare gardienii. Şi atunci creau certuri între deţinuţi. Dintr-o cameră în care erau băgaţi doi duşmani, dimineaţă ieşea unul singur. Nu m-am bătut că să mă dau grozav sau ca să mă impun. Doar m-am apărat atunci când mi-a fost pusă viaţa în pericol. În fiecare noapte dormeam ruseşte şi mai apelam şi la trucuri din puşcărie ca să nu fiu luat prin surprindere.
Apoi, în iulie 1998 am fost eliberat. Până în februarie 1999, când m-am predat la Stoeneşti, pentru că mă căutau cu elicopterele şi nu mă găseau, deşi eram lângă ei.
† Pentru evenimentele din 1999 au fost iniţial în atenţia parchetului 76 de lideri sindicali. De ce doar şase dintre dumneavoastră au ajuns la închisoare?
Ceilalţi au trădat. Pe unii dintre cei aflaţi acum la puşcărie i-au legat chiar şi de calorifer cu cătuşele pentru a-i forţa să declare neade-
văruri împotriva mea. Ei au avut demnitatea de a spune despre mine doar adevărul şi de a nu accepta compromisurile procurorilor. Ceilalţi au ales să mintă şi să trădeze. Dacă noi am luptat pentru ceva am făcut-o cinstit şi legal, pentru oameni, ca lideri sindicali. Şi uite că Ionel Ciontu a murit în puşcărie.
† Consideraţi că minerii n-au greşit? N-au depăşit limita de violenţă? Atunci cine i-a bătut totuşi pe bucureşteni?
Am dat declaraţii cu privire la vinovaţi. Unii au dosare penale, dar nu ştiu ce se va întâmpla cu ele. În primul rând, 13-15 iunie nu există. Există, dacă vreţi, intervenţia Miliţiei la 11-13 iunie şi există 14-15 iunie, care înseamnă venirea minerilor. În prima perioadă au fost omorâţi oameni, bătuţi. Nu erau mineri. S-a dovedit prin actele de la căile ferate că minerii au venit pe 14 la ora 7:00 dimineaţa. Şi atunci cine a omorât pe 13, cine sunt cei pe care i-aţi văzut la televizor? Ca să vă dau exemple concrete, casa lui Raţiu a fost spartă de colonel Nicolae Ion – SRI. Păi ăsta-i miner?! Acesta a venit cu sudură şi a tăiat seiful lui Raţiu. Aaa, că a fost îmbrăcat în salopetă?! Este treaba lui. Avea salopetă de unde au luat şi alţii. Apoi, Liga Studenţilor... Păi să spună domnul preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cine l-a salvat, cine a salvat intervenţia asupra căminelor studenţeşti şi tot ceea ce nu se distrusese încă. Eu! Cine a condus evenimentele acolo? Cuchi Borislavschi – locotenent colonel în Armata română, care printre alte calităţi era şi cumnatul lui Petre Roman. Aştia erau mineri?
Sub presupusa venire a minerilor trebuia să se întâmple nişte lucruri, ca să se poată da vina pe ei. Mi-am dat seama că suntem băgaţi la mijloc, pentru că eu nici n-am vrut să mergem la Bucureşti. Am încercat oprirea minerilor. Am dat pe radiotelefonul care se aude la toate unităţile miniere şi i-am oprit, pentru că altfel erau mult mai mulţi mineri. Mai mulţi oameni ai lui Gelu Voican Voiculescu, printre care şi Cămărăşescu, pe care trebuia să-l activeze în SRI, s-au ocupat de mobilizare. Eu mă uitam la Campionatul din Italia. Cu toate încercările mele au apucat să plece două trenuri. Domnii colonei s-au ocupat de mobilizarea minerilor şi au adus în prima etapă Mina Aninoasa, unde Cămărăşescu era inginer-şef electromecanic. Inclusiv ei au ajuns abia pe 14 iunie la ora 7:00 dimineaţa. Minerii au venit în Bucureşti ca ţapi ispăşitori.
Am un document care dovedeşte că un puternic om de afaceri din România, unul dintre cei mai bogaţi la ora actuală, a spart sediul PNL şi a dat vina pe mineri.
Scrisoare
pentru Băsescu
† Ce planuri aveţi pentru eliberarea celor trei lideri sindicali aflaţi încă în spatele gratiilor?
Există deja pornită o acţiune internaţională, susţinută şi de una internă, cu toate că în ţară au început să se întâmple deja lucruri ciudate. Ultima a fost conferinţa internaţională la Târgu-Jiu, pentru eliberarea celor trei lideri sindicali, unde i-am formulat preşedintelui Traian Băsescu o scrisoare în acest sens. Cred că dacă preşedintele îşi respectă mandatul pe care şi l-a asumat şi dacă ţine cont şi de chestiuni umanitare şi-ar face un mare serviciu eliberând nişte lideri de sindicat. România nu poate fi o ţară democrată cu nişte deţinuţi politici. Pentru că liderii de sindicat nu sunt nişte deţinuţi oarecare, sunt deţinuţi politici. Înainte să intre ei la închisoare, în 2005, la Congresul de la Madrid eu am fost declarat singurul deţinut politic din Europa.
† Dacă ar fi să refaceţi dosarele mineriadelor cine ar fi inculpaţii?
Cei care le-au provocat. Pentru 1990-1991 vina aparţine lui Ion Iliescu şi regimului lui. Iar 1999, lui Emil Constantinescu. Repet, legat de 1999 niciodată nu aş fi organizat o grevă în ianuarie. Nu sunt nebun! Păi ce să faci la –20 de grade, ce să faci imediat după Sărbători? În al doilea rând, n-aş fi făcut grevă nici din punct de vedere profesional. Din 20 decembrie până la data de 4 ianuarie minele au fost nemişcate. Asta înseamnă o presiune extraordinară în subteran, dealul se lasă pe susţinere. Susţinerile trebuiau recuperate, iar luna ianuarie conta enorm de mult. Nu eram nebun să las minele aşa.
“Nu s-a văzut niciodată cauza mineriadelor,
ci doar efectele”
† Atunci cine a pornit lucrurile în 1999?
Cei care au dispus, în timp ce noi eram în concediul de sărbători, să se ia cărţile de muncă ale minerilor de la Bărbăteni şi Dâlja şi să fie duse la Deva, la Direcţia Judeţeană a Ministerului Muncii. Practic au închis minele. Fără să întrebe sindicatul. Este clar că a fost o decizie guvernamentală. Şi pe mine mă cheamă oamenii după sărbători şi mă întreabă ce să facă pentru că nu mai au locuri de muncă. Ce să le mai spui? Normal, atunci am început conflictul de muncă, potrivit legislaţiei în vigoare! Asta a declanşat evenimentele. Dar niciodată nu s-a văzut cauza! S-au văzut doar efectele.
† Dar în 1991?
Atunci mă înţelesesem cu Dijmărescu, cel care îi ţinea locul lui Petre Roman, pentru un salariu de 6,775 de lei. Păi aş fi încheiat un act cu Guvernul României, cu toţi liderii de sindicat şi cu autorităţile locale, dacă aş fi avut vreo intenţie să vin cu minerii la Bucureşti? Numai că a venit Petre Roman şi a anulat totul. Din păcate Dijmărescu nu era în cărţi, nu ştia de jocul dintre Iliescu şi Roman. Eu apucasem să public în presă înţelegerea, să le-o dau minerilor. Şi am căzut de prost. M-au chemat minerii şi m-au întrebat ce naiba fac. “Ce ne-ai dat tu aici? Uite ce zice Roman!” Şi aveau dreptate. I-am calmat pe moment pentru că le-am spus că mă duc la Bucureşti să văd ce s-a înâmplat. Ne-am dus la Bucureşti, ne-a primit Roman, a vorbit 43 de minute continuu, s-a ridicat şi a plecat. Noi n-am scos o vorbă. Am venit acasă şi i-am calmat totuşi pe mineri, le-am spus să ne gândim, să analizăm. Ei bine, când au văzut că minerii tot nu ies, n-au plătit salariile la mina Lupeni, mina cea mai mare, cu 9.000 de oameni. După ce nu le aprobaseră nici revendicările. Oamenii au înnebunit. Să vedeţi ce bătaie am luat eu atunci de la mineri! Pentru că guvernanţii mă minţeau şi eu mă duceam la mineri şi le umpleam capul de minciunile lor. Cu toate astea, i-am mai calmat o dată. Dar au cerut să vină Roman. Erau adunaţi la Vulcan vreo 60.000-70.000 de oameni. M-am dus cu prefectul care a vorbit la telefon cu primul-ministru. Şi Roman a spus că vine. Am stat ca fraierii şi n-a venit. Am cerut apoi să vină o delegaţie guvernamentală. Roman zice că trimite. Mă duc iar la oameni şi le spun că vine o delegaţie guvernamentală. N-am mai venit nici delegaţia. Şi iar mi-am mai luat un pic de bătaie. Au decis să plece la Bucureşti, m-au luat pe sus şi aşa am ajuns în Capitală în septembrie 1991. A recunoscut şi Ion Iliescu faptul că am fost atunci prizonierul minerilor.
† Vi s-au cerut vreodată târguri în schimbul eliberării?
Constantinescu a vrut, în noiembrie 1999, să mă graţieze pentru dosarul 1991. În schimb, trebuia să-mi recunosc fapta şi să declar că la ordinul lui Ion Iliescu am adus minerii în 1990. Trebuia să-l scot din cauză pe Petre Roman. Eram deţinut, am fost dus la Procuratura Militară şi procurorul mi-a prezentat două hârtii: o declaraţie bătută la maşină, pe care eu trebuia să o rescriu de mână, şi pe partea cealaltă graţierea lui Constantinescu. M-am înfuriat îngrozitor. Îmi venea să-i pun masa în cap procurorului. I-am spus procurorului că nu pot spune decât adevărul: “Nu am avut şi nu voi avea vreodată o relaţie cu Ion Iliescu. Cum aş fi putut aduce minerii la ordinele lui? Să mă fi pus şi preşedinte în locul lui şi nu făceam asta. Nu l-am agreat niciodată pe Iliescu”. Când a văzut că nu accept, l-a chemat a doua oară şi pe avocatul meu, Viorel Dumitrescu. El îmi este martor. Şi uite-aşa am mai făcut opt ani şi jumătate de închisoare, puteam fi liber atunci.
În 2001 Ion Iliescu revenise la putere şi mi-a propus şi el să mă graţieze. Voia probabil să pice la pace cu unul care putea reprezenta un pericol. Am refuzat! Ion Iliescu a fost inculpat pentru 1990 datorită declaraţiei mele, care a provocat recunoaşteri şi din partea altora. Tot pe baza declaraţiei mele un mare om de presă este inculpat în dosarul 1990: patronul Pro TV, Adrian Sârbu. Era ministru în Guvernul Roman şi eu i-am demonstrat implicarea în evenimentele din iunie 1990. Din nou, în 2003, mi s-a mai făcut o asemenea propunere. Am refuzat-o şi atunci.
“A ajuns să ne fie frică
de liderii sindicali!”
† Cum aţi interepretat graţierea lui Ion Iliescu din 2004? Dar revocarea graţierii?
N-am ştiut înainte că are această intenţie. Probabil că s-a gândit să facă într-un fel dreptate. Nu ştiu. Nu m-am aşteptat nici la reîncarcerarea de după 24 de ore de la eliberare. A fost presiune de sus, nu din cauza opiniei publice. Revocarea graţierii a fost dată din cauza unei întâlniri care a avut loc în Hotelul “Le Meridien” de la Bruxelles, în camera 306. Voi spune mai mult la timpul potrivit.
† Ce părere aveţi despre actualii lideri ai minerilor din Valea Jiului?
Vom face un demers către procurorul general cu privire la dosarele penale pe care le au. Nu este posibil ca nişte lideri sindicali nevinovaţi să facă puşcărie doar pentru că au apărat interesele oamenilor şi nişte foşti lideri de sindicat, chiar actuali, să fie bine mersi în libertate, deşi au dosare penale pe care nu le trimite nimeni în instanţă. Liga Muncitorilor – Miron Cozma va face sesizări cu privire stadiul acestor cazuri. Mă refer spre exemplu la actualul lider sindical, Marin Condescu. Acesta a distrus mineritul şi a instaurat teroarea în Târgu-Jiu. Oamenilor le e frică să vorbească pentru că Marin Condescu i-a ameninţat pe toţi că rămân fără loc de muncă. Are dosar penal pe corupţie, din câte ştiu eu. Dar nimeni nu-l trimite în instanţă. Având un control asupra zonelor în care urmează să fie deschise noi zone miniere s-a dus pur şi simplu la ţăranii de acolo şi le-a cumpărat terenurile, casele pe nimic. Un alt fost lider de sindicat care a avut dosar penal este Vasile Savu, ulterior devenit deputat. Şi în cazul lui cercetarea penală a murit. Apoi este Aurel Serfacieanu, care a devenit prefect al judeţului Hunedoara. La fel, are dosar penal şi nu se ştie în ce situaţie se află acest caz şi de ce nu este trimis în instanţă. Când am venit acum din închisoare am văzut că, doar pentru a satisface orgoliul unor oameni fără valoare, s-au făcut două, trei sindicate la fiecare mină. Te minunezi! Condescu şi-a băgat filiera şi aici, pe unii lideri i-a făcut finii lui, i-a băgat în tot felul de afaceri oneroase cu el. Înainte de 1989 ne era frică de Securitate, iar acum a ajuns să ne fie frică de liderii sindicali!
miruna.pasa@jurnalul.ro
Apel!
Jurnalul Naţional, care a realizat interviuri cu liderii minerilor aflaţi încă în detenţie, face un apel către instituţia prezidenţială în favoarea graţierii acestora. Considerăm că ei sunt deţinuţi politici, iar sancţiunea aplicată pentru participarea la acţiuni greviste atrage asupra României acuze argumentate de nerespectare a democraţiei.
