Adam Michnik, unul dintre părinţii Solidarităţii - Lustraţia, transformată în armă politică

Figură legendară a "Solidarităţii" poloneze, Adam Michnik crede că tinerele democraţii est-europene trebuie să se teamă de două scenarii la fel de primejdioase: putinismul şi berlusconismul. Şi avertizează cu privire la efectele perverse ale lustraţiei, transformată inevitabil în armă politică.

Figură legendară a "Solidarităţii" poloneze, Adam Michnik crede că tinerele democraţii est-europene trebuie să se teamă de două scenarii la fel de primejdioase: putinismul şi berlusconismul. Şi avertizează cu privire la efectele perverse ale lustraţiei, transformată inevitabil în armă politică.

L-am întâlnit pe Adam Michnik la Sinaia, la prestigiosul simpozion «Penser L’Europe», organizat de Academia Română şi de Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă. Fostul disident anticomunist conduce astăzi cel mai important ziar din Polonia, "Gazeta Wyborcza", cu un tiraj care depăşeşte jumătate de milion de exemplare. Istoric, scriitor şi gazetar, Michnik rămâne, incontestabil, unul dintre cei mai influenţi lideri de opinie din Europa de Est. A rămas, de altfel, aceeaşi conştiinţă lucidă, aceeaşi voce curajoasă care nu se fereşte să rostească adevăruri incomode. Sau nepopulare. Fenomenele pe care le demască Michnik depăşesc cu mult graniţele Poloniei. Unele par să descrie foarte exact şi realitatea românească.

ÎNTRE PRAGMATISMUL BERLUSCONIAN ŞI AUTORITARISMUL PUTINIST
"Toate revoluţiile sunt prea lente, neterminate şi trădate" – scria Adam Michnik într-un excepţional articol intitulat "Ultraradicalii re­voluţiei morale". S-a întâmplat la fel şi în Europa de Est, după prăbuşirea comunismului. "Instituţiile democratice sunt doar o faţadă", a explicat, la Sinaia, fostul disident polonez. El a descris un tablou sumbru, dar, vai, atât de familiar: "Valorile predominante în viaţa pu­blică nu sunt valorile democraţiei. Este preţuit un tip special de cinism post-democratic. Atmosfera este dominată de corupţie. Avem două modele spirituale şi politice: pe Putin şi pe Berlusconi". Adam Michnik crede că ambele modele sunt profund nefaste. Numitorul lor comun este puterea excesivă acordată serviciilor secrete. "Modelul berlusconian propune o alianţă între marele capital financiar, imperiile media şi puterea politică, dar şi influenţa mafiei şi a serviciilor speciale. În acest sistem, pe primul plan sunt banii" – explică Michnik.

Nu banii, ci setea de putere îl motivează însă pe Vladimir Putin. "Putinismul propune un regim autoritar lipsit de ideologie", crede Michnik. El subliniază că sloganurile puterii de la Moscova sunt extrem de vagi: promit binele general, o Rusie respectată pe plan mondial etc. "Acest model nu a fost inventat de Putin; Putin este epigonul preşedintelui belorus Aleksandr Lukaşenko", explică fostul disident polonez.

PUTINISM FĂRĂ FRONTIERE
În opinia lui Adam Michnik, "modelul Putin, al statului puternic, înseamnă de fapt lichidarea sau marginalizarea oricărei opoziţii, lichidarea presei libere şi a justiţiei independente". Nici mediul de afaceri nu este la adăpost de intervenţia brutală a autorităţilor (vezi cazul Hodorkovski). "Statul este marele patron, marele protector, şi te obligă să abandonezi participarea la viaţa publică şi opiniile neconforme cu linia oficială", explică Michnik. Popularitatea de care se bucură Putin în Rusia nu îl miră pe politologul polonez: "Să ne gândim că pentru noi – polonezii, balticii, românii – prăbuşirea comunismului a reprezentat momentul eliberării. Pentru ruşi, situaţia a fost mult mai ambiguă. Sfârşitul comunismului a însemnat şi destrămarea imperiului. A urmat haosul şi infracţionalitatea a penetrat până la cele mai înalte niveluri ale vieţii publice. Putin, fost şef al poliţiei secrete, a reinstaurat ordinea". Modelul a fost, însă exportat cu succes şi în afara graniţelor Rusiei. Adam Michnik este ferm convins că regimul gemenilor Kaczynski a fost expresia putinismului polonez, "o alianţă exotică, ini­ma­ginabilă, între foşti militanţi ai Solidarităţii, post-comunişti şi post-fascişti". "A existat o adevărată campanie de demonizare a opozi­ţiei", explică Michnik. O campanie murdară, bazată pe calomnii şi pe publicarea selectivă a unor dosare din arhivele secrete. Adversarii pu­terii erau imediat catalogaţi drept "hoţi, KGB-işti, comunişti". Totul în numele "purificării morale" a societăţii poloneze. "Minciunile, insultele şi calomniile guvernului erau preluate de pretorienii săi loiali: politicieni şi actori, jurnalişti şi scriitori; un spectacol lamentabil" – scria Adam Michnik, în urmă cu exact un an în Gazeta Wyborcza. Sună cunoscut?

EUROSCEPTICISM ŞI CATOLICISM
Fostul disident polonez consideră revoltător modul în care radicalii grupaţi în jurul gemenilor Kaczynski au speculat rănile încă vii ale memoriei colective: "Au încurajat rusofobia, germanofobia, euroscepticismul." Adam Michnik explică de ce: "Ideea fundamentală a puti­nismului este «democraţia suverană». Ce înseamnă asta? Foarte simplu. Înseamnă că putem să-i băgăm pe toţi adversarii politici în puşcărie; nu este problema Bruxelles-ului sau Strasbourgului, fiindcă suntem «suverani»".

Polonezilor li s-a spus că aderarea la structurile europene va înseamna sfârşitul identităţii lor naţionale. Dar şi ruina totală a fermierilor autohtoni. "Două argumente complet idioate, infirmate de realitate" – punctează Adam Michnik, care se declară un euro-entuziast convins: "Fermierii sunt cei care profită acum cel mai mult de pe urma aderării. Ei sunt primii beneficiari ai fondurilor europene".

Un al treilea argument invocat de euroscep­tici era inspirat de Biserica Catolică: "Fiindcă Europa este laică, mulţi episcopi polonezi văd Uniunea Europeană ca pe un inamic. În Polonia, opiniile clerului au o influenţă puternică asupra opiniei publice. "Nici un partid politic nu riscă să intre într-un conflict deschis cu Bi­serica", arată Michnik. El explică de ce : "Trebuie să înţelegeţi că tradiţia catolicismului po­lo­nez este foarte diferită de cea a altor biserici. Este o tradiţie a curajului, a martiriului. În anii comunismului, Biserica a fost un bastion al re­zis­tenţei în Polonia. Catolicismul nostru şi-a creat o imagine de unic curent liber într-o ţară lipsită de libertate.Se bucură de un mare prestigiu". Chiar dacă Biserica este di­vizată în privinţa aderării la Uniunea Europeană, dreapta ultraconservatoare poloneză a utilizat constant religia în jocul politic. Inclusiv pentru demonizarea adversarilor, etichetaţi drept libertini şi agenţi ai prăbuşirii morale a naţiunii.

LUSTRAŢIA, NOUA VÂNĂTOARE DE VRĂJITOARE
Pentru discreditarea adversarilor, o metodă şi mai eficientă s-a dovedit scormonirea prin ar­hivele secrete. Fenomenul s-a manifestat de­ja cam în toată Europa de Est, este de părere Adam Michnik, care explică: "În Polonia, şi mă tem că şi în România, dosarele Securităţii au de­venit arme ale luptei politice. Nu sunt folo­si­te pentru aflarea adevărului. Au devenit ka­laş­nikoave împotriva persoanelor incomode pentru putere". Fostul disident polonez avertizează că dosarele poliţiei politice trebuie analizate cu prudenţă şi suspiciune: "Ele au fost de la început întocmite ilegal, ca instrumente de şantaj, aşă că este absurd să le luăm acum drept literă de Evanghelie. Este aberant ca mărturia unui colonel KGB care a întocmit un raport despre mine să devină mai importantă decât mărturia mea şi a faptelor mele. El să fie crezut şi eu nu!".

Pretutindeni în Europa de Est lustraţia s-a transformat într-o vânătoare de vrăjitoare, motivată politic, este de părere Adam Michnik. El crede că o viziune simplistă asupra vinovăţiilor este primejdioasă şi nedreaptă: "Concluziile nu sunt simple, fiindcă istoria comunismului a fost foarte complexă. Să luăm exemplul României. În 1968, când Ceauşescu s-a opus invaziei sovietice din Cehoslovacia, pentru un tânăr român el putea părea un patriot care luase o decizie foarte bună. De ce să nu colaboreze tânărul cu acest regim care sfida Moscova?

Nu putem judeca totul în alb şi negru. Simplificările sunt periculoase. Să luăm exemplul german. Toţi organizatorii atentatului împotriva lui Hitler (Operaţia "Valkiria", 20 iulie 1944 – n.r.) făceau parte din structurile naziste. După înfrângerea celui de-al Treilea Reich, ar fi trebuit judecaţi şi lustraţi Witzleben şi Stauffenberg? E o prostie!"

Ce este de făcut? Să lăsăm trecutul îngropat şi să punem lacătul pe arhive? Adam Mihnik crede că există o singură soluţie: "Toate dosarele să fie postate pe Internet. Toate! Dacă un comitet poate face o triere, procesul este viciat. Selecţia înseamnă manipulare. Cine controlează arhivele secrete deţine puterea.
Nu puterea legală, ci puterea reală".

Arhivele şi puterea: scandalurile Walesa şi Kundera

Institutul Naţional al Memoriei (INM) este echivalentul polonez al CNSAS, iar activitatea sa a fost cel puţin la fel de controversată. Când, în mai 2007, Curtea Constituţională de la Varşovia s-a pronunţat împotriva câtorva articole din Legea lustraţiei susţinută de regimul fraţilor Kaczynski, peste noapte au fost scoase la iveală dosare incriminatoare la adresa judecătorilor.

Scandalul cel mai răsunător a fost provocat, însă, de "dezvăluirea" potrivit căreia legendarul Lech Walesa ar fi colaborat cu poliţia politică poloneză, la începutul anilor ‘70, sub numele conspirativ "Bolek". Walesa a negat vehement acuzaţiile, furnizate presei de cercetătorul INM Andrzej Zybertowicz. Zybertowicz a devenit între timp consilier al preşedintelui Kaczynski.

Un caz la fel de spectaculos a fost descoperit zilele acestea în Cehia: celebrul scriitor Milan Kundera ar fi denunţat, în martie 1950, un compatriot care spiona pentru Occident. Informaţia, furnizată de Adam Hradilek, un cercetător al Institutului ceh pentru Studierea Regimurilor Totalitare, a fost publicată de revista Respekt, adevărată pepinieră de miniştri pentru guvernele de dreapta. Kundera a negat acuzaţiile: "Sunt uimit de acest lucru, la care chiar nu mă aşteptam, de care nu ştiam nimic şi care nu a avut loc", a declarat el pentru agenţia CTK.