x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Carmen Avram: ​​​​​​​“Îți dau lacrimile când reușeşti să schimbi în bine traseul cuiva”

Carmen Avram: ​​​​​​​“Îți dau lacrimile când reușeşti să schimbi în bine traseul cuiva”

de Paul Bardasu    |    12 Mar 2017   •   11:20
Carmen Avram: ​​​​​​​“Îți dau lacrimile când reușeşti să schimbi în bine traseul cuiva”
Sursa foto: Captarenco Belinschi Andrei

Pe o piaţă dominată de divertismentul facil, câţiva oameni nu au acceptat blazarea şi s-au pus pe treabă: află informaţia, merg pe firul anchetei, verifică, se documentează, filmează și montează. Au creat jurnalismul în formă cinematografică, adică informație, po­veste, imagine, toate la nivel premium. Sunt doar câteva echipe, în toată lumea televiziunii din România. Una dintre ele este cea de la “În premieră, cu Carmen Avram”, de la Antena 3.

 

Jurnalul Național: Ai umplut un gol în lumea televiziunilor axate de ceva vreme numai pe știri, divertisment și talk-show-uri. Cu reportajul, un gen par­că uitat, și ancheta. De ce nu se investește mai mult în acest fel de emisiuni care țin publicul cu sufletul la gură?

Carmen Avram: Investește cine înțelege de ce trebuie investit: că o societate are nevoie de educa­ție constantă, pe toate planurile; că a-ți trage informația doar dintr-un titlu poate fi periculos și nociv pe termen lung; că evenimentele au profunzimi și nuanțe și doar aflân­du-le poți avea imaginea com­pletă a comunității, a țării, a lumii în care trăiești. Si­gur, e mai ușor, mai ieftin și mai pro­fitabil să inves­tești în superficial. Dar asta e ca și cum ți-ai hrăni copilul doar cu ciocola­tă, pentru că e așa de bună și lui îi place atât de tare, iar tu - ce noroc! - nu mai trebuie să gătești. Superfi­cialul dăunează grav sănătății!

“În premieră” concurează cu “România, te iubesc”. Îi vezi ca pe niște rivali sau e nevoie de cât mai multe asemenea emisiuni pentru a pune România pe dru­mul cel bun?

Oamenii buni nu cred în riva­litate. Doar în competiție sănătoa­să. Deci, nu suntem rivali, ci două echipe de jurnaliști profesioniști, din școala veche a presei, cea care încă mai crede în adevăr, reguli și în importanţa informației. Și e ne­voie de cât mai multe echipe ca noi, ca ei, exact pentru a semnala corect derapajele și a duce România pe un drum mai bun.

Cum se desfăşoară realizarea unui reportaj în echipa voastră? Cine găsește subiectul, cine co­ordonează, cine merge pe firul anchetei, cine vorbește cu auto­rităţile?

Subiectele sunt fie propuse de unul dintre noi, fie se desprind din discuțiile pe care le purtăm ade­sea, în redacție. Un subiect poate apărea de oriunde - în timp ce vorbim despre un serial nou sau despre o conversație pe care am auzit-o în metrou sau de la o poveste pe care am aflat-o de la vreun prieten. Și, apoi, fiecare își documentează, își filmează și își montează subiectul, ajutat, firește, de cameramani și monteuri. Coordonator sunt eu, dar ar putea fi oricare dintre noi, pentru că știm toți cum ar trebui să arate “În premieră”.

De unde pasiunea pentru munca de teren?

E dobândită, nu nativă. Am căpătat-o accidental, după ce am nimerit în presă. M-au adus în jur­nalism norocul și instinctul de a înțelege că mi s-a ales drumul bun. M-am îndrăgostit și am început să-i dau jurnalismului tot. Și, când spun tot, spun TOT. N-am reușit încă tot, dar măcar știu că încerc.

 

Primesc ameninţări, dar nu se opresc

 

Ați fost (tu sau un alt membru al echipei) vreodată în pericol? V-ați simțit amenințați odată cu apropierea de aflarea adevărului într-o anchetă?

Colegii mei, da. Uneori, pe te­ren, oamenii reacționează violent. În rest, suntem amenințați perio­dic cu procese, hăituiți cu telefoa­ne, căutați pe la redacție. Nu func­ționează.

Ați luat mai multe premii de-a lungul vremii, atât pe plan intern, cât și extern. Cât de mult vă bucură aceste aprecieri? Sim­țiți că munca voastră nu e în van?

Sigur că ne bucură! E așa de bine să știi că ești acolo, printre cei mari! Cu atât mai mult, cu cât știi că alții, de prin alte țări, au la în­demână resurse nelimitate, iar tu te bați cu ei de la egal la egal, deși vii dintr-o țară mai săracă și cu tradi­ție mai scurtă în produse TV pre­mium. Mai mult, s-a întâmplat de multe ori ca subiectele noastre să fie remarcate de jurnaliști străini și aceștia să le preia. E măgulitor!

Care a fost subiectul care te-a impresionat cel mai mult? Dar emisiunea cu cel mai mare im­pact în rândul subiecţilor vizaţi?

Întotdeauna, poveștile cu copii, cu bătrâni sau cu animale chinui­te. Iar poveștile despre copii sunt și cele care stârnesc reacții imedi­ate. Și chiar pe termen lung. Chiar ieri m-a sunat cineva, să mă roage să-i fac legătura cu o familie despre care am realizat noi un reportaj. Îți dau lacrimile de fiecare dată când știi că ai reușit să schimbi în bine traseul cuiva. E cel mai mare pre­miu. Sigur, încă mai avem de rezol­vat niște păduri, spitale fără dotări,

școli fără manuale, zone po­luate, orașe care mor. De-ale României. Dar ajungem noi și acolo.

La ce să se aștepte în continuare telespectatorii voștri?

Întâi, la o schimbare de oră. Din 12 martie, “În pre­mieră” intră de la ora 19.00. Și, după aceea, cum se spu­ne, lumea-i mare. Avem subiecte sfâșietoare, vesele, dure, înălțătoare, ușurele, cutremurătoare. De exem­plu, o să avem un reportaj despre Brexit, foarte bun. Chiar dacă dureros. O să avem niște români de sen­zație, să-ți dospească inima și mândria. O să avem com­parații cu alte țări, în diverse domenii. Bun. Recomand!

Ai vreun model în cari­eră?

Am avut mai multe pe traseu. De la jurnaliștii BBC, la mari creatori de docu­mentar. Trebuie să ai mode­le. Altfel dai în suficiență. Și asta dăunează grav sănătății.

 

Poartă Maramureşul natal în suflet

 

Mai ajungi în Maramu­reșul natal? Ce simți?

Rar, dar mai ajung. Și pentru la vară am un plan. E acasă. Știi cum se spu­ne, dacă vrei să te reîncarci, du-te o zi unde-ți sunt rădă­cinile. Maramureș e dragos­tea mea dintâi, nimic nu-l poate înlocui. Pe oriunde am umblat l-am luat cu mine. Și sunt mândră foc de rădăci­nile mele!

Ce faci când nu ești la TV?

Pun la loc lucrurile pe care le-am dărâmat prin casă, dimineața, în graba de-a ajunge la serviciu. Glu­mesc. Dar numai puțin.

Cu cine ai ieși la cină?

Cu oricine îmi poate spu­ne o poveste bună.

Plăceri vinovate?

Nimic. Sunt un înger.

×