Domnule comisar Dacian Ciolos, va aflati la finalul unei misiuni de cinci zile in China, in cadrul careia ati purtat discutii cu oficiali guvernamentali si provinciali pe tema cooperarii agricole. Care sunt principalele concluzii ale acestei vizite?
Obiectivul principal a fost, in primul rand, sa avansam pe anumite dosare pe care purtam discutii de mai multi ani de zile, in principal pe acordul privind recunoasterea reciproca a sistemului de indicatii geografice, pe discutii privind echivalarea sistemelor de certificare a agriculturii ecologice, dar mai ales pe dezvoltarea relatiilor de cooperare pe baze noi si mai solide in domeniul agriculturii. Si aici ma bucur ca am putut semna un program de cooperare intre Ministerul Agriculturii din China si Comisia Europeana.
Care sunt tintele Uniunii Europene, ale Comisiei Europene in relatia cu China, in domeniul agriculturii si care ar putea fi beneficiile concrete ale europenilor?
China este in primul rand o piata de desfacere foarte importanta pentru produsele din sectorul agro-alimentar european. Spre deosebire de alte ramuri ale economiei din Uniunea Europeana, unde Uniunea Europeana se afla in deficit in schimburile comerciale cu China, in domeniul agro-alimentar ne aflam pe plus. Adica, Uniunea Europeana exporta pe piata chineza produse in valoare mai mare decat cele exportate de China pe piata europeana. Aceasta piata din China este in expansiune, cererea pentru produsele europene este din ce in ce mai mare, deci cu atat mai mult este important sa stabilim relatii de incredere si de cooperare cu autoritatile chineze in privinta standardelor de comercializare, a sistemelor de control, de certificare a calitatii si sigurantei produselor pe piata chineza. Pe de alta parte, in China agricultura se dezvolta foarte rapid, sunt inclusiv investitii straine. Chinezii sunt interesati sa cumpere utilaje agricole, sa cumpere tehnologie pentru dezvoltarea agruculturii si aici cred ca este foarte important ca Uniunea Europeana sa fie prezenta. Dupa cum stiti, aici autoritatile statului au in continuare un rol foarte important in deciziile de politica economica si de aceea astfel de contacte politice la nivel inalt sunt importante si pentru relatiile economice care pot sa urmeze intre China si state membre din Uniunea Europeana.
Anul trecut, la precedenta dumneavoastra vizita in China, au fost discutate si apoi semnate acorduri privind originea si indicatiile geografice ale produselor agricole chinezesti. Cum avanseaza lucrarile pe proiectul “10 plus 10'?
Proiectul “10 plus 10' a fost practic finalizat. Ceea ce am semnat anul trecut fiecare parte si-a facut treaba, adica cele 10 produse europene acum sunt inregistrate in China si la fel, cele 10 produse chineze in Uniunea Europeana. Acum dorim sa largim acest acord si eu sper ca pentru summitul Uniunea Europeana – China, din septembrie acest an, sa putem veni cu un pas inainte in aceste negocieri, sa putem vorbi de un pachet mai mare de produse cu indicatii geografice recunoscute si protejate pe piata chineza, dar mai ales sa avansam pe principalele discutii in asa fel incat sa ajungem la un moment in care toate produsele europene cu indicatie geografica sa fie automat protejate pe piata chineza.
Domnule Dacian Ciolos, in agenda de lucru a discutiilor din ultimele zile a fost inclusa si tematica contrafacerilor produselor vinicole si spirtoase. Concret, care este situatia in acest domeniu? Care este mesajul Comisiei Europene adresat partii chineze si care este, evident, partea de solutionare a acestei probleme?
Fiecare marca inregistrata in China are interesul sa urmareasca modul cum este protejata pe piata chineza si exista o legislatie nationala in China vis-a-vis de acest lucru. Insa, Comisia Europeana doreste sa ajute producatorii europeni care comercializeaza astfel de produse pe piata chineza acordand asistenta tehnica autoritatilor din China pentru ca acestea sa poata sa isi faca treaba intr-un mod mai eficient. In China exista mai multe institutii care sunt implicate in acest proces si o parte din aceste institutii au solicitat Uniunii Europene asistenta tehnica si sprijin pentru a putea identifica mai bine aceste contrafaceri. Urmeaza, in saptamanile urmatoare, sa discutam un protocol de colaborare care sper eu sa fie semnat in septembrie acest an, in asa fel incat sa putem furniza asistenta tehnica institutiilor din China implicate in acest proces si in acest fel, indirect, sa ajutam si producatorii europeni care mai au probleme pe piata chineza.
Pot fi exprimate dimensiuni ale acestui, sa spunem, parteneriat dublu in care Europa are o oarecare teama fata de piata chineza care poate absorbi foarte mult dar care, dupa ce absoarbe un produs poate sa il produca aici?
Tocmai aceste acorduri pe indicatii greografice, pe produsele agricole ecologice sunt importante pentru ca aceste acorduri presupun existenta unei baze juridice in China, pentru protejarea unor produse europene.
Responsabilitatea sigurantei agricole in Uniunea Europeana se afla pe umerii echipei pe care o coordonati. Romania are sansa de a avea doi reprezentanti la cel mai inalt nivel in cadrul Comisiei Europene, prin dumneavoastra, dar si prin domnul ambasador Viorel Isticioaia - Budura, construind proiecte si cooperari alaturi de China. Cum ati perceput partenerii chinezi data fiind prietenia traditionala dintre Romania si China, peste tot unde romanii si chinezii se intalnesc prietenia reuseste sa ridice mult mai usor anumite bariere?
Vreau sa va spun ca faptul ca sunt roman ma ajuta foarte mult in construirea unor relatii de incredere cu responsabilii chinezi. Am intalnit chiar responsabili la cele mai inalte nivele care cunosc Romania direct sau indirect sau prin faptul ca, in urma cu cateva zeci de ani, au vizitat Romania, sau prin faptul ca am putut discuta despre filme romanesti, despre actori romani cunoscuti aici in China. Pe de alta parte, sigur ca faptul ca Romania este bine vazuta in China deschide anumite usi. Am stabilit de exemplu o relatie personala foarte buna cu ministrul Agriculturii. Cred ca este pentru prima data cand pentru un oficial strain ministrul Agriculturii s-a deplasat sa il primeasca prima data nu in Beijing ci intr-o provincie. Chiar ministrul m-a invitat sa facem niste vizite in niste ferme, in provincia dansului de origine. S-a deplasat si a fost timp de o zi intreaga cu mine acolo, pe durata vizitei, dupa care, sigur, am avut discutiile oficiale la Beijing, care au fost mult mai cordiale si mai deschise, si mai ales fiind impreuna acolo, pe teren, am putut sa discutam anumite lucruri intr-un mod foarte direct. Cred ca acestea sunt semne ca in construirea unor relatii formale - oficiale, este foarte importanta si increderea reciproca. Aici pot sa spun ca Romania are un avantaj si sper ca si cei de acasa sa stie sa foloseasca acest avantaj. Am simtit faptul ca China ar dori sa fie mult mai implicata in dezvoltarea economica din Romania si din pacate nu totdeauna nu a gasit parteneri de durata.
Domnule comisar Dacian Ciolos, va multumesc pentru timpul acordat. Va doresc succes!
Multumesc si eu.