x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cristian Mureşanu: “Important este sa fii mereu pregătit să descoperi o nouă paradigmă asupra vieţii şi Universului”

0
Autor: Loreta Popa 04 Mar 2014 - 18:55
Cristian Mureşanu: “Important este sa fii mereu pregătit să descoperi o nouă paradigmă asupra vieţii şi Universului”
Vezi galeria foto


Când întâlneşti pe cineva cu care rezonezi şi de la care poţi învăţa ceva, tot ceea ce poţi face este să asculţi şi încerci să aşezi în sertăraşele minţii tale tot ce acesta îţi aduce nou. Cu ceva vreme în urmă, realizatorul emisiunii “Ştiinţă şi Cunoaştere”, de la TVR Cluj, Cristian Mureşanu realiza un interviu incendiar cu fostul consilier papal Miceal Ledwith. Evident, am pornit pe firul Ariadnei şi am reuşit să stăm de vorbă cu acesta, pentru că o viaţă sub semnul cunoaşterii nu este la îndemâna oricui şi am ţinut să să realizăm un material despre realizările domniei sale, pentru că societatea românească, şi nu numai, are nevoie de modele. Am ţinut în palme un pui de şoim care s-a lovit de pereţii redacţiei în urmă cu câţiva ani. Deşi avea o aripă frântă se zbătea să se desprindă din încleştarea mâinilor mele. S-a adaptat rapid şi a încercat să zboare aşa. Din ce în ce mai mult şi mai sus. Zbura cu o ambiţie fără margini. Îl simţeam vibrând, îi simţeam dorinţa de a zbura, setea de înălţime. Dar cel mai tare simţeam că aripa aceea frântă nu reprezintă un obstacol pentru el. Astfel că nu m-am putut abţine de a-i admira setea de zbor ce-l ridica dincolo de aripi. Mă întrebam de câte ori nu ne-am spus noi, oamenii, că avem aripile frânte şi nu mai putem zbura, cât de uşor acceptăm să fim înfrânţi, cât de uşor acceptăm să devenim victime. Cristian Mureşanu este un om care nu s-a lăsat înfrânt de boala sa şi a luptat până a găsit resurse şi soluţii să remedieze această situaţie. Ocazie să zboare cât poate de sus. Nu poţi zbura prea sus, căci sfârşeşti precum Icar, în genunchi. Nici prea jos, căci atunci nu s-ar chema că zbori. Echilibrul este bun în toate. Este şi credinţa lui Cristian Mureşanu, care a găsit răgazul să răspundă întrebărilor noastre.
 
 
■ Jurnalul NaPasionat de biologie, muzică electronică, psihologie cognitivă şi clinică, parapsihologie, si nu numai, autor de cărţi, cadru didactic asociat, realizator de emisiuni de televiziune. Câte ore are ziua dumneavoastră? Cum reuşiţi să îmbinaţi toate aceste pasiuni şi să vă implicaţi deplin în toate?
■ Cristian Mureşanu:
Toate acestea le-am făcut pe durata ultimilor 25 de ani, trecând prin diverse etape de căutare şi fructificare a lucrurilor care îmi stârneau interesul. Am început în anul 1990 cu primii paşi în Media, odată cu angajarea mea la Radio Cluj (1990-1995) unde am realizat emisiuni informativ-educative despre muzica electronică şi muzica de film şi care la acea vreme era o noutate. Nu exista internet, nu se puteau obţine aceste înregistrări speciale decât cu mari eforturi financiare. Cu toate acestea, cel puţin în perioada 1990-1991, munca la radio a fost foarte dificilă pentru unii colegi, deoarece nu existau cabine de montaj dotate cu magnetofoane şi se stătea la rând până în jurul orei 2-3 noaptea ca să se poată imprima o emisiune pe bandă. Totul era în plină reconstrucţie. Şi atunci, pentru a preveni să fiu părtaş la o asemenea situaţie dificilă, mi-am construit singur un magnetofon capabil să ruleze banda cu vitezele specifice din studio de 19 şi 38 de cm/s. Am realizat două role pe care se putea aşeza banda de studio, am rugat un prieten să-mi confecţioneze o bucşă pentru axul de rulare a benzii (fapt care dubla viteza) şi am adaptat un cap de înregistrare (care să poată imprima pe întreaga lăţime), dar nu puteam şterge ceea ce era înainte decât dacă foloseam un magnet. Poate că aceste detalii sunt anecdotice dar merită să insist asupra unor detalii. Ei bine, toate aceste adaptări au fost aduse unui magnetofon MAYAK, deoarece, după ce au început să le scadă preţurile, mi-am permis să-mi cumpăr mai multe. În momentul în care aparatul putea funcţiona la viteza de 38 cm/s, tot ceea ce aveam nevoie era să pot imprima textul de prezentare undeva “clandestin” într-o cabină, dis-de-dimineaţă, când nu venea nimeni (şi deci cabina era liberă, iar eu stăteam la uşă să vină operatoarea cu cheia). Imprimam textul, care nu avea mai mult de 5-8 minute, după care luam cu “împrumut” două role de bandă plus rola cu textul şi mergeam acasă unde puteam face montajul în vreo două, trei ore şi pe urmă mă întorceam înapoi la studio. Îmi aduc aminte uneori privirile curioase ale celor care se aflau deja pe coridor, aşteptându-şi rândul la cabină…, ei mă vedeau că mă îndreptam spre uşa de la capăt, unde era emisia, având în mână o bandă. Nu puteau înţelege DIN CE CABINĂ am ieşit eu “fraudulos” fără să fi stat la coadă. Şi deoarece emisiunile mele erau săptămânale, acest “fenomen” a devenit periodic. Ca să scurtez povestea, peste câteva luni au sosit două magnetofoane, s-au organizat planificări precise pentru toţi redactorii şi ne puteam face emisiunile în condiţii decente. Aşadar, revenind la timpul meu liber, într-adevăr, pe baza acestui “artificiu” tehnic, îmi puteam face timp liber plus timp de odihnă, aşa că am început să-mi construiesc şi alte “gadget-uri” în garsoniera mea (ce în scurt timp devenise neîncăpătoare) şi la un moment dat am fost remarcat de către cineva de la Universitatea Tehnică şi mi-a propus să ţin ore în calitate de cadru didactic asociat unde, pe lângă lucrările specifice de laborator, le mai puteam vorbi studenţilor despre modul în care mi-am construit receptorul pentru televiziunea prin satelit (la vremea aceea era extrem de dificil de construit aşa ceva) etc. Acestea au fost… “începuturile” mele în perioada anilor 1990-1995.
 
■ “Ce-i atrăgător într-un mister e taina pe care o ascunde, nu adevărul pe care-l conţine”, spunea într-un text al său Eric Emmanuel Schmitt. Pornind de la această replică v-aş întreba care este taina reuşitei în cariera dumneavoastră?
■ Seriozitate, atenţie asupra detaliului, muncă, muncă şi iarăşi muncă, pasiune fără margini, ingeniozitate în faţa situaţiilor tehnice critice, continua perfecţionare de sine, continua îmbunătăţire a calităţii emisiunilor, atât în ceea ce priveşte conţinutul, cât şi partea tehnică, răbdare, ascultarea sfaturilor celor cu experienţă şi a nu le considera niciodată ca fiind critici, nu în ultimul rând grija faţă de ascultător/telespectator (sau mai nou user-ul de pe internet) răspunzând tuturor mesajelor.
 
■ Aţi ales televiziunea împins de interesul pentru necunoscut, inedit, neconvenţional. Cum a început acest drum pentru dumneavoastră?
■ Aşadar, după perioada de formare şi căutare petrecută alături de colegii de la Radio, am trecut la Televiziune şi m-am bucurat de faptul că cele două (departamente la acea vreme) funcţionau în aceeaşi clădire, deoarece am continuat să mai păstrez legătura cu Radio Cluj, în calitate de colaborator. Televiziunea mi-a deschis noi oportunităţi. Menţionam mai devreme faptul că mi-am construit integral artizanal o instalaţie de recepţie satelit. Ei bine, am folosit-o zece ani din 3 ianuarie 1990 până în anul 2000 (când deja firme specializate asigurau abonamente prin cablu şi emisiunile începeau să aibă subtitrări). Am copiat de pe parabolă (cum ziceam noi în limbaj de jargon tehnic) peste 300 de ore de filme documentare legate de fenomene paranormale şi pe care le puteam traduce doar “după ureche”, inseram vocea mea pe sub imagini şi astfel a luat naştere serialul “Incursiune în Necunoscut”, care a făcut ocolul României şi avea o audienţă comparabilă cu emisiunile de folclor. Desigur, în anul imediat următor, a apărut Legea Dreptului de Autor şi care impunea anumite restricţii, dar odată cu aceasta, internetul a început să se dezvolte şi la noi în ţară (mai întâi prin liniile de telefonie), iar mai târziu prin cablu separat. Pentru a nu-mi pierde emisiunea de pe post, în lumina noilor reglementări, am început să scriu zeci de mesaje la toţi producătorii filmelor pe care le copiasem, încercând să-i conving despre utilitatea şi necesitatea de a avea permisiunea lor să difuzez filmele. Am devenit astfel, cu sau fără voia mea, cel mai bun negociator de programe TV şi am reuşit să obţin enorm de multe materiale. Desigur, au urmat şi alte restricţii, odată cu apariţia casetoscoapelor speciale de tip U-Matic şi BETA-CAM a căror calitate a imaginii era net superioară VHS sau S-VHS, considerate a fi casete de amator. Mi s-a cerut să vin la montaj cu casete originale. În felul acesta, “copierile de pe parabolă” au devenit inutilizabile, sau foarte rar utilizabile, deoarece calitatea era slabă. Dar am continuat să obţin casete originale din străinătate unele chiar în formatul BETA, ceea ce i-a surprins plăcut pe colegii şi şefii mei care nu vedeau un viitor al acestor emisiuni. În plus, am reuşit să obţin casete şi DVD-uri (ceea ce la vremea aceea era o raritate) cu concerte de muzică de relaxare, însoţite de o scrisoare semnată în care autorul îmi oferea permisiunea de difuzare nelimitată. Deci, unele din acele imprimări sunt valabile şi acum şi pot fi redifuzate în cadrul programelor Televiziunii Române, cu condiţia să fie prezentate de mine. Artiştii au apreciat foarte mult experienţa mea radio, am scris numeroase cronici muzicale pentru albumele lor, care au apărut apoi pe internet, chiar am fost premiat cu DVD-uri pentru munca de redactare a acelor articole. Am ajuns să creez o nouă emisiune, care se numea “Muzica Mileniului III” şi am prezentat, în format asemănător cu cel de la radio, un serial de 50 de episoade în care s-au difuzat înregistrări ale unor artişti de mare notorietate precum Yanni, Loreena McKennitt, Didier Marouani, Constance Demby, Suzanne Ciani, David Lanz, Ravi Shankar, Tony O Connor (un artist având cele mai multe premii pentru aplicaţii în meloterapie) şi mulţi alţii, toate acestea continuând încă trei ani, din 2000 până spre finele anului 2003. Aveam împliniri deosebite, o stare de fericire care îmi menţinea pasiunea la cote mari şi totul ar fi fost de-a dreptul frumos dacă nu venea boala, suferinţele incredibile prin care am trecut.
 
■ Ştiu că aţi suferit o lungă perioadă până aţi reuşit să vă vindecaţi. Care ar fi, din punctul dumneavoastră de vedere, primul pas al unui om care află că este bolnav şi dacă ne puteţi relata un episod sau un incident din tot ce s-a întâmplat în cazul dumneavoastră ?
■ Primul pas e acela de începe să te informezi temeinic asupra tuturor simptomelor pe care le sesizezi. Cred că ar fi util să încep cu primele semne de boală şi să ofer un exemplu dramatic pentru cititori, asupra a ceea ce a însemnat boala. Povestea a început de undeva din perioada anilor 1990 când, “ocazional” şi aparent întâmplător, aveam scurte crize de dureri de spate în zona lombară. Cele mai răspândite investigaţii la acea vreme erau radiografiile, aşa că am aflat că am o discopatie lombară incipientă, dar fără să-mi fac prea multe griji. Grijile pe care totuşi le mai aveam ocazional erau datorate unor dureri de cap de extrem de mare intensitate, care începuseră cu cel puţin zece ani înainte şi le tratam cu Fasconal. Observam doar faptul că uneori durerile scurte şi acute apăreau la anumite mişcări de răsucire ale corpului, având uneori un obiect în mână, pe care doream să-l mut dintr-un loc în altul. Episoadele erau destul de rare şi durerile treceau după o relaxare sau odihnă la pat. În 1991 începusem şi practica yoga, fapt care a contribuit la micşorarea vitezei procesului degenerativ din discurile intervertebrale (proces despre care nu ştiam nimic la acea vreme), însă nu m-a ajutat la refacerea stării de sănătate, deoarece în cadrul acelei practici eu personal (şi de altfel mulţi alţii) nu aplicam la modul real anumite principii legate de conservarea resurselor corpului. Tot în 1991-1992 a apărut o rinită cronică hipertrofică, care îmi îngreuna enorm de mult respiraţia, mai ales iarna. E interesant de menţionat faptul că totuşi modul greşit în care aplicam teoria de la cursurile de yoga a avut un efect de rărire a durerilor de cap şi a intensităţii acestora. În perioada 1992-2000 boala se agrava treptat, iar episoadele de dureri acute deveneau tot mai dese şi mai dureroase, fiind obligat să iau primele medicamente antiinflamatoare pentru a înlătura durerile, deoarece simpla relaxare şi odihnă la pat, inclusiv anumite posturi din practica yoga (care ar fi recomandate pentru asemenea situaţii) nu mai aveau efect. În perioada dintre anii 2000 şi începutul lui 2004 simptomele au devenit persistente, dureri zilnice, unele chiar uşor de suportat, dar altele de extrem de mare intensitate, care necesitau doze tot mai mari de medicaţie. Eram deja în faza a doua de evoluţie a bolii, dar eu nu ştiam asta. Am început să folosesc medicamente din ce în ce mai puternice ale căror efecte secundare erau la rândul lor din ce în ce mai intense. Începând cu anul 2004 simptomele au devenit tot mai mari şi durerile erau la limita suportabilităţii şi-mi limitau extrem de mult capacitatea de lucru ajungând chiar să resimt o percepţie a trecerii timpului, ca şi când acesta s-ar accelera şi că nu reuşeam să-mi mai pot rezolva sarcinile în aceeaşi durată de timp, precum cea pe care o alocam aceloraşi activităţi cu zece ani mai devreme. Din cauza durerilor foarte mari, îmi era din ce în ce mai greu să îmi pot focaliza mintea, atenţia, nu reuşeam să execut un montaj electronic fără greşeli şi uneori îmi era greu să mai pot lucra operaţiuni mecanice care impuneau efort. În iarna anului 2004 am abordat mai multe feluri de terapii mecanice alternative, care îmi puteau oferi confortul de viaţă pe durata a trei, patru zile. Amintesc aici un incident deosebit. Tot atunci, nu mai ştiu cu precizie, am venit de la o şedinţă de kiropractică şi terapeutul m-a avertizat că sub nicio formă să nu mă opresc pe drum, să merg fără întrerupere acasă, cu viteză şi efort cât mai constante. Totuşi, m-am oprit înainte de a ajunge la bloc, câteva minute, la un magazin alimentar (fără să fie neapărată şi urgentă nevoie) crezând că totuşi cei 100 m până la bloc îi voi putea parcurge fără prea mari probleme. Era iarnă şi frig, zăpadă peste tot…Am ajuns la intrarea în bloc şi imediat după ce am deschis uşa, cu ultimele resurse m-a putut aşeza direct în pat, îmbrăcat în fâşul gros de iarnă, cu pantofii fără să-i pot deşireta, dar am constatat că nu puteam sta întins în pat şi nici ridicat la verticală, în poziţie şezând. În schimb era o zonă de înclinare la 45 de grade care îmi permitea şezutul fără dureri insuportabile. La un moment dat au devenit insuportabile. Toate mişcările mele eram obligat să le coordonez la nivel milimetric pentru ca să nu se producă un accident foarte grav care să mă lase paralizat. Spatele şi orice mişcare direct din zona spatelui îmi era imposibilă sau îmi producea dureri de neimaginat. M-am aşezat pe pat cu spatele spre bibliotecă şi cu faţa spre masă, fapt care însă m-a dezavantajat deoarece nu ajungeam să prind cu mâna cutia cu Clorzoxazonă…Mi-au trebuit aproximativ trei ore să creez un set de micro-mişcări la nivelul spatelui pentru a crea unghiul necesar pentru ca una din mâinile mele să poată apuca ferm cutia cu tablete, fără ca aceasta să fie scăpată pe după marginea patului, eveniment ce probabil m-ar fi condus spre un deznodământ cu mult mai rău decât cel care a urmat. Simţeam prezenţa unui pericol imediat, dar în acelaşi timp înţelegeam că am la dispoziţie două alegeri. Una ar fi fost de a face o mişcare bruscă, încă care mi-ar fi forfecat nervul sciatic a cărui rădăcină deja era foarte presată, ulterior ar fi dispărut durerile, dar s-ar fi instalat paralizia, iar a doua posibilitate era de a lua Clorzoxazonă – maximum de tablete posibile toate deodată pentru a crea forţat o relaxare musculară. În cele trei ore pe care le-am avut la dispoziţie am avut timp să mă gândesc asupra acestor alegeri şi după ce am reuşit să iau cutia cu medicamente, am zdrobit şi mestecat cel puţin şase tablete – posibil opt şi după aproximativ 30 minute durerea a dispărut, dar consecinţele au continuat să se manifeste. Am aflat mult mai târziu faptul că acea contractură musculară exagerată pe care nu o puteam rezolva sub nicio formă, avea rolul de a proteja crăparea unuia din cele două discuri vertebrale foarte afectate, şi anume inelul fibros. Starea de relaxare însă îmi era absolut necesară deoarece am stat aproximativ cinci ore în acea poziţie de înclinare la 45 de grade şi durerile continuau să crească, aşa că pur şi simplu nu mai aveam nimic de pierdut. După ce medicamentul şi-a făcut efectul, doza imensă pe care am luat-o mi-a încetinit bătăile inimii şi simţeam că urma să se oprească. Cu ajutorul unor tehnici de respiraţie yoga am creat condiţii minimale pentru ca inima să-şi menţină bătăile la un puls ce practic era insesizabil. Mi s-au răcit mâinile, faţa, mi-au apărut tulburări ale vederii, apoi vedere înceţoşată şi apoi simţeam că sunt cuprins de o stare periculoasă de somnolenţă. Înainte de a adormi, un fapt care a devenit inevitabil la o asemenea doză de medicament, am auzit o bufnitură în pat exact în zona discurilor vertebrale afectate dar nu am avut nicio durere…Mult mai târziu am făcut analogiile necesare din care a rezultat că “bufnitura” a fost momentul ruperii inelului discal, atingerea nervului sciatic urmată imediat de starea de somn prelungit… probabil 10 ore… nu am idee (aş putea greşi pentru că nu mai aveam capacitatea de a memora lucruri detaliate). După ce m-am trezit, inima îmi bătea încă foarte slab şi am continuat să stau întins la pat, dar nu mai aveam sensibilitate la piciorul stâng şi era extrem de amorţit. Aceasta e faza a treia a bolii şi ea e caracterizată prin leziuni ireversibile a nervilor presaţi, atingeri sau distrugeri ce pot continua mai departe în forme degenerative cu complicaţii, inclusiv inflamaţii la nivelul axonilor sau chiar procese de distrugere a tecii de mielină. Medicina clasică consideră că revenirea din faza a treia a bolii la cea incipientă, în care de fapt nici nu şti că ai vreo boală de acest gen, este imposibilă. După aproximativ trei luni piciorul stâng mai rămăsese amorţit, sensibilitatea a început să revină însă s-a păstrat amorţeala la un singur deget de la piciorul stâng, care a durat aproximativ încă nouă sau zece ani. Practic în perioada 2004-2005 a început calvarul vieţii mele, deoarece durerilor de spate li s-au adăugat migrenele, durerile cervicale, colesterolul şi rinita cronică hipertrofică. Am solicitat bilet de trimitere pentru diverse analize, am fost diagnosticat cu aceste patru afecţiuni aflate în fază cronică (deci considerate a fi nevindecabile) şi am realizat prima investigaţie RMN la Spitalul Militar (deoarece aparatele vechi şi destul de neperformante – faţă de cele de azi – de la alte clinici, erau defecte). Diagnosticul bolii a fost următorul: Discopatie Lombară Bilaterală Degenerativă: Discuri degenerate lombare, multiple protruzii discale cu ruperea inelului fibros extern – mediana – paramediana dreapta la L2, L3, mediana la L3 L4, paramediana stânga L4, L5, cu atingerea rădăcinii L5 stânga. 10 iunie 2004 - Spitalul Militar Cluj. Am solicitat două operaţii la nas pentru a corecta ceea ce deja nu se mai putea rezolva prin medicaţie, dar nu s-a produs o îmbunătăţire semnificativă. În anul 2006 pe data de 3 februarie am realizat prima şi cea mai dificilă etapă a biotransformărilor celulare şi m-am vindecat de toate afecţiunile. În plus continuă să-mi apară îmbunătăţiri şi optimizări fiziologice care nu au mai existat nici pe vremea când eram sănătos. Fotografia de mai jos prezintă situaţia actuală - boală în fază incipientă (asimptomatică).
 
■ De ce o carte despre Schimbările climatice?
■ Cartea despre schimbările climatice a reprezentat refugiul meu în faţa bolii, a suferinţelor, a confruntărilor, a stărilor de depresie, angoasă, a neputinţei, toate acestea în ciuda a tot ceea ce împlinisem cu succes în perioada anilor 1990-2004. Prezenţa bolii făcea ca toate acestea să fie fără nicio importanţă în mintea mea. Acum, tot ce exista, era boala… Am început brusc să scriu în vara anului 2004 şi să studiez, totodată, sistemul climatic, observând cu rapiditate faptul că aşa-zisa influenţă a omului asupra marilor circuite climatice şi sisteme naturale de transport a dioxidului de Carbon este de departe cea mai mică posibilă. Scriam capitolele cărţii, unul după altul, într-o stare de furie şi neputinţă în faţa bolii, scriam de Crăciun, în noaptea de Revelion, nimic altceva nu mă interesa mai mult decât studiul climei. Emisiunile mele cu muzică şi-au epuizat resursele externe şi nu mai aveam materiale noi, iar cele cu paranormal începeau să nu mai prezinte interes deoarece se dezvolta internetul şi apăreau sistemele de tip Cablu TV cu abonament, iar filmele se subtitrau în limba română, aşadar anul 2004 a însemnat un mare declin, până la pericolul de a-mi pierde serviciul la TVR Cluj. Un coleg de birou, observând pasiunea mea pentru ştiinţele mediului mi-a sugerat să fac o propunere de emisiuni legate de activitatea universitară şi să o numesc Alma Mater. Mergeam săptămânal cu echipa de filmare la fiecare facultate din Cluj (aproape 50 de Facultăţi) şi deseori îmi luam cu mine manuscrisul cărţii despre schimbări climatice pentru a-l arăta profesorilor de profil. Am fost remarcat de către domnul profesor Pamfil (care ulterior a fost ales în funcţia de rector) la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară şi mi s-a publicat primul volum al cărţii la Editura Academic Pres din incinta USAMV. Succesul imens al cărţii, care a ieşit pe piaţă a fost determinat tocmai de perioada inundaţiilor din 2004-2005, a catastrofei naturale din Indonezia etc., fapt care m-a determinat să continuu să adaug noi capitole şi să le revizuiesc pe cele vechi, astfel că în 2006 şi în 2007 au mai apărut încă două ediţii, după care clima în România a revenit la normal şi cărţile nu s-au mai vândut, aşa că am uplodat fişierul original pdf pe internet, care are 658 de pagini şi a devenit una din cele mai importante surse pentru masteranzii, doctoranzii şi chiar profesorii cu profil în Ştiinţele Mediului. Mai menţionez aici interviurile realizate pe e-mail cu cei mai importanţi specialişti în climă din lume: prof. David Crichton (membru al mai multor universităţi şi consilii academice britanice, fost consilier în cadrul guvernului britanic etc.), Drunvalo Melchizedek, scriitor şi membru Greenpeace (organizaţie internaţională, care luptă împotriva poluării), Kevin Trenberth, climatolog de talie mondială, membru al mai multor universităţi, membru în IPCC (Interguvernamental Panel for Climate Changes/ Panelul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice), Gary Glatzmeier, fizician la Departamentul de Ştiinţe ale Pământului din cadrul Universităţii California, expert în mecanismele intime ale dinamului miezului de fier al planetei, dr. Weijia Kuang, geofizician şi matematician la NASA, Goddard Space Flight Center, divizia de explorare a Sistemului Solar, expert în măsurarea intensităţii câmpului magnetic pentru a evalua evenimente anomale (anomal, anomalii, de la anomalous phenomene, fenomene anomale – n.r.), profesorul de astronomie Barrie Jones, expert în fizică atmosferei, Gregory J. Stumpf, meteorolog cu experienţă în tornade, membru în N.O.A.A. (National Oceanic and Atmospheric Agency / Agenţia Naţională a Oceanelor şi Atmosferei), Laboratorul Naţional de Studiere a Furtunilor Extreme din cadrul Serviciului Naţional de Meteorologie din SUA. În prezent nu mai studiez fenomenele climatice, dar am rămas un comentator de ocazie, foarte necesar de altfel, fiind invitat în cadrul altor emisiuni ale TVR Cluj, atunci când apar fenomene climatice de risc.
 
■ Cum aţi ajuns de la preocupările anterioare, muzică, paranormal, electronică la cele legate de ştiinţă şi apoi chiar emisiuni de ştiinţă ?
■ Ei bine, acuma începe a doua etapă a vieţii mele (ale celor deja amintite: 1990 - finele lui 2003; începuturile carierei mele jurnalistice în Radio şi apoi TV, 2004 – finele lui 2005; perioada marilor suferinţe cu boala ajunsă în stadii avansate) şi urmează acum a treia etapă: februarie 2006 – prezent; de reascensiune, refacere, vindecare, reechilibrare, reaşezare şi determinare, de redescoperire a ştiinţei clasice în defavoarea paranormalului şi a pseudoştiinţei. Aş începe mai întâi să pregătesc răspunsul la această întrebare prin a menţiona pas cu pas ceea ce s-a întâmplat în 2006, mai întâi. În 2006, cu ocazia celei de-a IV-a ediţii a Premiilor Jurnalismului de Educaţie, organizată de Comisia Naţională a României pentru UNESCO, am obţinut Diploma Jurnalismului de Ştiinţă, acordat de CNR pentru UNESCO şi SIVECO România SA (din juriu făcând parte personalităţi marcante ale ştiinţei româneşti, între care şi acad. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române, Alexandru Mironov, secretarul general al CNR pentru UNESCO, şi reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi Cercetării), pentru serialul TV “Alma Mater” şi pentru volumul Apocalipsa climatică şi cauzele acesteia (2006). Ulterior nici nu s-au mai organizat alte concursuri ale UNESCO, din lipsă de fonduri, însă mi-am câştigat o Diplomă care îmi creditează activitatea. Am continuat să realizez emisiunile Alma Mater şi în mod surprinzător au început să fie remarcate de tineretul care căuta oferte educaţionale mai convingătoare decât o pagină statică de pe internet. Iar eu făceam acest lucru, deoarece aduceam imagini din laboratoare, aveam interviuri cu doctoranţi despre proiectele foarte atractive şi interesante, aşa că emisiunea mea de 10-15 minute a intrat în topuri şi am făcut acest lucru până în anul 2008 la care se adaugă şi realizarea unui film documentar (Mediul şi Schimbările Climatice, 2007 TVR Cluj 86 min. difuzat în trei episoade). Pe urmă a urmat o etapă de reaşezare a TVR Cluj pe canalul propriu de transmisie prin satelit, fapt care a permis lărgirea spaţiului de emisie de la două, trei ore pe zi la… 16 ore. În anul 2010 debutează o nouă emisiune, după numeroase căutări, încercări, discuţii, propuneri, formate specifice,… şi pe care am numit-o “Ştiinţă şi Cunoaştere”.
 
■ Bruce Lipton, Howard Bloom, Randy Schekman, Daniel Dennett, oameni aparte, cu mentalităţi speciale. Cum aţi reuşit să captaţi interesul şi să-i convingeţi pe invitaţii emisiunilor dumneavoastră să răspundă întrebărilor?
■ A fost foarte greu, cumplit de greu. Primul asupra căruia am insistat timp de nouă luni să-i scriu mesaje pe e-mail a fost Bruce Lipton. El nu ştia cine sunt, nu înţelegea de ce îl caut atât de insistent. Anul 2006 a reprezentat pentru mine începutul unei noi etape de viaţă, odată cu declanşarea acelui fenomen special pe care l-am numit "bioalchimie”, mai târziu l-am redenumit prin “biotransformări celulare” – deoarece se pare că e mult mai aproape de realitate. Dar Bruce Lipton nu ştia nimic despre mine… aşa că am continuat să-i scriu şi să-i apreciez DVD-urile, la modul sincer, dar şi expectativ, bazându-mă pe aptitudinile mele de negociator de drepturi de autor. Eu am început să comunic cu Bruce Lipton încă din 2006 şi după un an, în 2007 am reuşit să fac un interviu pentru noua mea carte, care era în pregătire (Biotransformări sub Influenţa Psihicului, Editura Risoprint, 293 pag., Cluj-Napoca, 2009) şi mi-a trimis interviul în format audio, iar eu am tradus după sunet. Ulterior, am avut ocazia de a-l întâlni personal pe Bruce Lipton la Bucureşti, unde am înregistrat un interviu condus de către domnul profesor Octavian Popescu, membru al Academiei Române, iar acel interviu a fost deschizătorul de drum către tot ceea ce s-a întâmplat de atunci şi până în prezent la “Ştiinţă şi Cunoaştere”. Practic, acel interviu a devenit “cartea de vizită” cu care mă puteam adresa şi altor oameni de talie internaţională, şi treptat am ieşit cu emisiunea pe plan international, dar cu o audienţă neobişnuită şi aici local. Audienţa e încă de zece ori mai mică decât … să zicem o emisiune despre conspiraţii, anchete sau dezbateri politice, care au peste 1 milion de vizionări (deja conform YouTube), dar am ajuns cu unele episoade să mă apropii de 100.000 de vizionări, ceea ce este cu cel puţin două ordine de mărime peste ceea ce ar fi putut fi considerate a fi cote excelente pentru genul “emisiuni de ştiinţă”. Revin acum la esenţa întrebării. Citesc întâi pe internet, mai ales Wikipedia Enciclopedia Gratuită, despre toate lucrările lor şi caut cele mai interesante titluri de capitole din cărţile lor şi cele mai incitante conferinţe după care formulez un set de 20 de întrebări ce au garanţia maximă de a fi acceptate, deorece pe de o parte le promovează munca şi cărţile (având în vedere că discuţia noastră e în engleză), dar pe de altă parte ei oferă informaţie de foarte bună calitate, condensată, pentru noi cei de aici care nu am putea-o obţine sub nicio formă mai bună, decât cu efortul de a citi sute de pagini de cărţi. Fiecare nou interviu realizat devine “carte de vizită” pentru următorul cercetător căruia doresc să mă adresez. În mod cu totul special aş aminti ceva despre recentul interviu cu profesorul Randy Schekman, câştigător al Premiului Nobel la Medicină sau Fiziologie, decembrie 2013, interviu care urmează să fie difuzat peste câteva săptămâni la TVR Cluj (emisiunea “Ştiinţă şi Cunoaştere”) deoarece are câteva elemente speciale. Acesta este primul interviu cu un laureat la Premiului Nobel din cariera mea, şi probabil printre foarte puţinele interviuri realizate în România de alţi jurnalişti înaintea mea. Profesorul Randy Schekman are rude în Basarabia şi conexiuni aproape sufleteşti cu România, deoarece în munca sa neobosită a colaborat cu academicianul George Emil Palade şi pe care îl consideră mentorul său, menţionând în cadrul interviului cu mine noutăţi şi recunoaşteri, niciodată prezentate până acum la vreo televiziune la noi în ţară, privind contribuţia României la patrimoniul ştiinţific medical mondial datorată academicianului George Emil Palade. În partea a doua a interviului, profesorul Randy Schekman va vorbi despre corupţia existentă la nivelul celor mai importante reviste de ştiinţă ale lumii.
 
■ “Nu faceţi alte renovări, modificări sau investiţii până nu opriţi pierderile”, aş cere prea mult dacă vă rog să dezvoltăm subiectul?
■ Aceasta e o metaforă pe care am folosit-o deseori în discuţiile cu alte persoane, de obicei pacienţi, care vor să ştie care au fost premisele vindecării mele de după o afecţiune îndelungată ce este considerată incurabilă. Am făcut comparaţie între funcţionarea şi organizarea unei întreprinderi de producţie cu aceea a corpului biologic. Am precizat faptul că noi “funcţionăm” asemenea unei întreprinderi în regim de avarie, care reportează pierderi în loc de profit, cheltuieşte mai mult decât poate produce şi-şi distruge utilajele care nu pot fi întreţinute cu piese de schimb. Asemenea acestei întreprinderi neprofitabile, corpul uman îşi pierde treptat şi prematur uneori, aptitudinile sale de regenerare, care funcţionează excelent în tinereţe şi foarte slab după vârsta de 30-40 ani. Trebuie să înţelegem faptul că imediat după ce corpul a atins starea de maturitate şi a acumulat întreaga masă celulară necesară continuării vieţii, începe… îmbătrânirea. Dar această îmbătrânire nu se produce la fel pentru fiecare. Ea prezintă particularităţi şi viteze de “propagare” foarte diferite. Procesele de îmbătrânire sunt caracterizate mai ales prin procese de tip degenerative, dar care sunt în permanenţă compensate de altele de tip regenerativ, astfel încât efectele reale ale îmbătrânirii nu se resimt decât mult mai târziu. Ceea ce am observat din proprie experienţă, şi voi încerca să aduc dovezi ştiinţifice, este faptul că viteza de îmbătrânire depinde direct de numărul mitocondriilor disponibile care participă la procese de regenerare (pe care din păcate unii le pierdem prin anumite evenimente fiziologice ce au rămas needucate de milioane de ani). Dacă avem mai multe mitocondrii disponibile în circuitul limfo-sanguin, atunci viteza de regenerare contra-balansează viteza de degenerare a anumitor sisteme şi ţesuturi din corp, prevenind chiar apariţia prematură a îmbătrânirii. Şi atunci am făcut următoarea afirmaţie: dacă vreţi să “funcţionaţi” asemenea unei întreprinderi profitabile, atunci primul pas este de a opri pierderile de substanţe şi fluide care au un rol vital regenerativ pentru organism. Şi vom dovedi aceasta prin cercetare ştiinţifică acreditată.
 
■ Unii copii sunt mult mai înţelepţi decât părinţii lor sau decât cei în vârstă. Nu sunt de acord cu părerile celor care spun că în mâna copiilor informaţiile pot deveni periculoase. Cunosc astfel de copii deschişi, de la care putem învăţa cu toţii. De unde această teamă?
■ Este vorba de teama faţă de necunoscut, aceeaşi teamă ancestrală perpetuată de la omul peşterilor până în prezent, legată de cineva care ar putea fi un potenţial inamic, aceeaşi teamă care a generat fenomenul de religiozitate şi mitologie, dar asta nu înseamnă că pericolele nu există. Ele există, şi dacă un părinte nu reuşeşte să observe clar preocupările copilului şi să-i ofere mijloacele necesare de a şi le fructifica, atunci se pot întâmpla două lucruri. Unul este acela că din grijă excesivă părintele îi interzice copilului majoritatea experienţelor sale de dezvoltare deoarece în orice moment el se poate accidenta cu o jucărie, sau poate atinge cabluri cu tensiune sau poate înghiţi un obiect de mici dimensiuni sau poate prinde în mână o insectă cu ac veninos, eu am trecut prin toate aceste experienţe şi nu i-am adus zile plăcute mamei, dar tata a fost de fiecare dată detaşat şi nepăsător, zicând: “Las’ că o să-i treacă”. Un alt lucru care se poate întâmpla este acela de a lăsa copilul nesupravegheat, iar acesta să treacă prin experinţe traumatizante. Un copil necesită o atenţie excepţională din partea părinţilor.
Teama mai poate apărea din lipsa de educaţie legată de îngrijirea unui copil şi de neintroducerea acestei forme de educaţie, undeva în perioada ultimilor ani de studiu sau poate separat de anii de studiu, pentru cei care-şi doresc să devină părinţi mai buni… şi iată că un biolog precum Bruce Lipton a venit să ne înveţe realmente cum să fim, ceea ce domnia sa numeşte, Părinţitul Conştient (Influenţa Parentală asupra Copilului).
 
■ Aţi reuşit să luaţi un interviu fostului consilier papal Miceal Ledwith, lucru, evident, deloc simplu. Viziunea oficială a bisericii catolice asupra religiei şi conceptului de divinitate a teologului irlandez a bulversat multă lume, dar a şi luminat multe suflete. Care a fost cea mai mare provocare pentru dumneavoastră în timpul acestui interviu?
■ Deoarece deja se află în pregătire spre difuzare şi cel de-al doilea mega-interviu cu dl Ledwith, vă spun sincer că în cele patru ore de interviu am avut parte de toate trăirile emoţionale posibile: am fost uimit, şocat, am avut stări de imensă bucurie şi speranţă, am fost stresat, enervat şi zguduit de unele lucruri, dar am avut şi momente de adevărată reverie şi toate acestea le veţi trăi şi dumneavoastră vizionând un interviu care zguduie anumite concepţii despre lume şi viaţă, ridică semne de întrebare asupra unor chestiuni biblice şi multe altele. Există însă şi chestiuni delicate asupra cărora Ledwith face anumite afirmaţii neverificate sau nedovedite prin mijloace ştiinţifice, însă, în aceeaşi măsură, cărţile biblice conţin numeroase descrieri de fapte şi evenimente istorice care nu au putut fi autentificate prin mijloacele ştiinţifice, acestea rămânând la nivelul unei psihologii de simţ comun ce s-a încropit, mai mult sau mai puţin intens, în jurul diverselor culte şi secte religioase, zeci de mii de forme ale creştinismului sau ale altor religii… în toate acestea acceptându-se cumva necondiţionat o formă de credinţă care nu se supune niciunei forme de verificare pe temei ştiinţific. Domnul Ledwith începe să conteste în acest mega-interviu întreaga structură a creştinismului, desconsiderând, oarecum cu imprudenţă, anumite studii şi chiar cercetări ştiinţifice care dovedesc altceva. Dar ceea ce am reuşit eu să fac a fost să răspund cererilor pe care le-am citit în cele peste 200 de mesaje publicate pe site la vechiul interviu, cerându-se cu multă insistenţă de a face un nou interviu în care să adaug noi întrebări, ceea ce am şi făcut. Dar eu nu-i pot impune domnului Ledwith despre ce să vorbească sau nu… Singurul element pe care l-am avut în vedere la realizarea montajului a fost textul legii CNA-ului faţă de care trebuie să ne orientăm atunci când apar situaţii speciale. Acest interviu se încadrează tocmai la nivelul acestor situaţii special, dar nu am găsit nici măcar un singur paragraf pe baza căruia să nu difuzez opiniile sale personale, cu excepţia faptului că regulamentul prevede faptul că atunci când se fac anumite afirmaţii precum cele legate de vindecarea unor maladii incurabile sau despre alte probleme extrem de delicate, invitatul emisiunii trebuie să prezinte acte medicale eliberate de către o instituţie medicală acreditată şi să facă dovada pregătirii sale prin titulatura şi funcţiile academice sau teologice pe care le-a avut, ori domnul Ledwith mi-a îndeplinit aceste condiţii. Atunci când o boală extrem de gravă, precum aceea pe care a avut-o dl Ledwith, ameninţă viaţa, domnia sa spune că e dezastruos să oferim minţii noastre gânduri şi idei de legate de boală, aşteptări legate de un viitor improbabil, sau păreri de rău legate de un trecut care s-a consumat definitiv. Nu ne putem întoarce în trecut şi nici nu putem călători în viitor, dar ceea ce putem face este a ne crea prezentul de care avem nevoie. Domnul Ledwith face o declaraţie pe care o repetă de mai multe ori pe parcursul interviului şi anume aceea că misiunea cea mai importantă a lui Iisus a fost de a ne învăţa CUM să facem acest lucru, aparent simplu şi totuşi extrem de dificil de realizat. În cadrul unui serial de nouă episoade numit “Cum a devenit Isus, cel numit Cristosul”, domnul Ledwith a prezentat care au fost tehnicile de accesare ale acestei aşa-zise puteri supreme sau realităţi de ordin superior, pe care domnia sa le-a interpretat având la bază atât texte biblice, cât şi idei rezultate din propria sa experienţă de vindecare. Toate acestea l-au determinat pe Miceal Ledwith să aducă o nouă viziune asupra religiei şi credinţelor, demolând miturile, construind ipoteze îndrăzneţe sau speculaţii ce-şi aşteaptă confirmarea sau infirmarea. Dacă luăm un exemplu, problema credinţei în Diavol, din analizele pe care le face Miceal Ledwith, având la bază textul biblic, se pare că la vremea primelor consemnări ce ulterior, mulţi ani mai târziu, au început să fie organizate în texte biblice, de fapt s-ar afla un sistem de manipulare prin frică, teamă şi… indiferent cine ar fi fost cei care au consemnat aceste lucruri, probabil, la vremea respectivă au fost suficient de impresionaţi de anumiţi oameni care foloseau, şi repet termenul, probabil, o tehnologie, o artă sau o cunoaştere care nu era la îndemâna tuturor, însă aceasta e doar o speculaţie. Din punct de vedere ştiinţific nu s-a putut dovedi existenţa Diavolului, însă am observat de-a lungul discuţiilor noastre, e-mail-uri precum şi în DVD-urile sale, că Miceal Ledwith acceptă, din păcate, studiile infirmate ale doi cercetători şi anume Erich von Daniken şi Zecharia Sitchin care prezintă, fiecare în versiuni proprii, interpretări ale unor artefacte arheologice care ar sugera că Pământul a fost vizitat de extratereştri în trecut. Ştiinţa clasică nu are nicio dovadă a unor asemenea posibile vizite, iar artefactele arheologice precum vase, desene mai ciudate şi piese de forme neobişnuite nu ar reprezenta altceva decât o descriere artistică ale unor experienţe personale, nerecunoscute ca atare, întocmai cum în prezent zeci de mii de persoane fotografiază OZN-uri şi totuşi nu se poate confirma că sunt nave pilotate de fiinţe de pe alte planete. Cu mii de ani în urmă, în lipsa acestor aparate de fotografiat, care ne sunt extrem de utile, oamenii foloseau reprezentările artistice şi culturale. Declaraţiile domnului Miceal Ledwith sunt extrem de controversate, dar  trebuie neapărat să atrag atenţia asupra faptului că afirmaţiile exprimate în acest interviu, care va fi difuzat pe întreaga durată a lunii martie 2014, nu aparţin producătorilor, colaboratorilor şi, cu atât mai puţin, Televiziunii Române şi, ca atare, nu pot fi atribuite acestora. Ele aparţin în exclusivitate domnului Miceal Ledwith, care are o experienţă bogată pe tărâm religios, inclusiv în sferele cele mai înalte ale Vaticanului. Producătorul şi colaboratorii, precum şi instituţia Televiziunii Române, nu susţin şi nu încurajează în niciun fel renunţarea la convingerile şi credinţele religioase proprii, care sunt o expresie majoră a libertăţii individuale. Încercaţi să vă imaginaţi gravitatea extremă a cuvintelor sale dacă eu personal şi colaboratorii am simţit nevoia acută de a face o asemenea precizare.
 
■ Paranormalul, în ciuda deschiderii de după revoluţie, este încă o necunoscută pentru români. Iniţierea emisiunilor dumneavoastră despre aceste lucruri subtile a adus o schimbare pozitivă în viaţa dvs. sau nu?
■ Am studiat paranormalul în două modalităţi şi etape diferite de timp. Prima a fost cea a entuziasmului anilor 1990-2000 când eram orbit de fascinant, insolit, senzaţional şi paranormal, iar a doua etapă este cea din 2006 până în prezent în care ocazional consider că uneori este nevoie să comentez sau să aduc în discuţie unele idei şi fenomene care sunt greşit interpretate în presa din România şi mai ales pe internet. Fenomenele de la Pădurea Hoia-Baciu este un asemenea exemplu şi există un film documentar plus o discuţie în studio, difuzate în două episoade şi apoi redifuzate cu alte ocazii, în care am încercat să separăm faptele de ficţiune. Nu ştiu dacă am reuşit aceasta. Unii din grupul scepticilor au criticat rezultatul, dar foarte mulţi oameni continuă să viziteze pădurea, inclusiv televiziuni de mare notorietate din SUA care ne-au luat interviuri, ceea ce înseamnă că încă mai avem multe de aflat şi că e prematur să punem un verdict definitiv asupra ceea ce sunt fenomenele de la Pădurea Hoia-Baciu. Aş cita o frază faimoasă a profesorului Adrian Pătruţ (autor al “De la Normal la Paranormal” şi “Fenomenele de la Pădurea Hoia-Baciu” cărţi ce se află chiar acum într-un proiect de reeditare): “Deşi nu ştim ce anume sunt fenomenele de la Pădurea Hoia-Baciu, putem spune cu certitudine ce anume nu sunt ele. Ele nu sunt nimic din tot ceea ce v-aţi putea imagina.” Schimbarea bună pe care mi-au adus-o paranormalul şi esoterismul în viaţa mea a fost, în cele din urmă, aceea de a reveni la studiul ştiinţei clasice şi de a abandona miturile, iluziile şi lucrurile extrem de inutile, dar am reuşit să vin cu o noutate fiziologică care-şi are originile în practicile milenare orientale şi pe care eu am numit-o “biotransformări sub influenţa psihicului” şi care e şi titlul cărţii mele ce a apărut deja în trei ediţii în limba română, plus una în limba engleză. Dar am avut încă două interese distincte în zona fenomenelor insolite. Unul din ele se referea la construirea unui generator static pe baza unui câmp magnetic special, care trebuie întâi indus în formatarea unor magneţi permanenţi de foarte mare putere. Din păcate, în urma unor erori, s-a produs o explozie în laboratorul unde am fost lăsat să încarc o baterie de condensatori. În urma şocului am renunţat să revin asupra acestui fenomen. O cunoştinţă de-a mea mi-a povestit despre cineva care a încercat acelaşi lucru undeva în străinătate şi magneţii au făcut explozie la formatare, schijele i-au intrat în corp şi astfel s-a renunţat la orice cercetări. Al doilea lucru pe care l-am făcut a fost încercarea de a duplica sistemul de transcomunicaţii video a lui Klaus Schreiber, cel care reuşea să aducă imagini din timpul trecut pe o casetă video. Mult mai târziu am aflat că de fapt sistemul nu are cum să funcţioneze, dar totuşi asemenea fenomene speciale s-au produs, însă ele se manifestau numai în prezenţa exclusivă a lui Schreiber. Dacă acesta părăsea încăperea sau intrau alte persoane, atunci maşinăria nu funcţiona sau ieşea mult în afara performanţelor. Ceva asemănător se întâmpla cu alţi cercetători ciudaţi care, fără ştirea lor, îşi branşau întreaga energie a minţii lor asupra aparatelor şi acestea funcţionau altfel decât spun legile cunoscute ale fizicii şi electricităţii. În cadrul încercărilor mele nu am reuşit altceva decât să distrug o cameră video, care a luat foc în timpul filmărilor, după care, din cauza pierderii financiare imense pe care am suportat-o din salariul personal, am hotărât să întrerup experimentele. În prezent îmi folosesc noile camere video doar pentru a filma interviurile şi foloasele sunt evidente şi imediate.
 
■ Sunteţi recunoscut pentru că antrenaţi creierele telespectatorilor şi că nu le lăsaţi să doarmă. Care credeţi că este motivul principal pentru care oamenii sunt din ce în ce mai interesaţi de ceea ce faceţi?
■ Aici aţi adus în discuţie un fenomen destul de curios. În momentul în care am început serialul “Ştiinţă şi Cunoaştere”, emisiunea se realiza în direct, era doar o simplă discuţie, pe un decor general, fără ilustraţii, dar avea două rubrici de două-trei minute, care explicau tema emisiunii, după care emisiunea se genera în direct aşa cum se formau diverse idei şi dialoguri pe baza unui fel de (cum îl numim noi) desfăşurător al emisiunii, care avea cinci sau şase subteme ale temei principale. Câtă vreme nu-mi creasem spaţii de promovare pe internet, audienţa emisiunii era extrem de mică, dar la nivelul aşteptărilor a ceea ce se credea că este absolut firesc să se întâmple la o emisiune de ştiinţă. Cred că această repulsie şi respingere de către public a emisiunilor de ştiinţă este abordarea incorectă a subiectelor şi limbajul academic prea stufos al invitaţilor. Nu era ceva suficient de “apetisant” şi “consumabil” de către telespectatorul nespecialist. Pe de altă parte, invitaţii erau uneori reticenţi în a renunţa la termenii consacraţi, în favoarea publicului, deoarece aveau griji de genul ce-ar fi dacă colegii lor de serviciu ar viziona întâmplător emisiunea şi i-ar auzi vorbind cu alţi termeni sau ar descrie simplist anumite idei. Aşadar, nu numai publicul nu era pregătit de a deveni un consumator de emisiuni de ştiinţă, nici cadrele universitare nu erau suficient de bine pregătite în calitate de “ofertanţi” pentru publicul nespecialist. Din fericire situaţia s-a schimbat rapid de ambele părţi şi ne putem bucura de prezenţa unor specialişti ale căror explicaţii, pur şi simplu ne fascinează pe fiecare. Dar să revin la fenomenul curios despre care scriam anterior. Publicul nu avea de unde să ştie că noi făceam eforturi semnificative de a prezenta emisiuni în care informaţia ştiinţifică are legătură directă cu viaţa şi sănătatea acestuia. Până ce nu am ieşit “pe plan internaţional” cu emisiunea şi până ce nu a avut loc acel interviu fabulos şi controversat cu Miceal Ledwith, audienţa tuturor emisiunilor cu invitaţi din România, abia dacă depăşea zece vizionări pe lună… Primul interviu cu Miceal Ledwith a acumulat în doar şase luni, aproape 100.000 de vizionări şi peste 1 milion de minute vizionate, în comparaţie cu cele peste 4 milioane de minute vizionate din septembrie 2012 şi până în prezent la toate cele 160 de emisiuni postate imediat în ianuarie 2013. După interviul cu Ledwith, fenomenul curios care a apărut a fost acela că mii de utilizatori de internet au început să devină curioşi de emisiunile mele anterioare şi astfel acestea au început să aibă revizionări cu cel puţin două ordine de mărime peste valorile iniţiale… Aceasta mă face să cred că publicul a început să aprecieze mult mai bine munca şi pasiunea mea pentru cunoaştere.
 
■ Puţini oameni ştiu câtă muncă, pasiune, sudoare, migală se ascunde în spatele unei emisiuni precum cea de care vă ocupaţi. Cât la sută înseamnă Cristian Mureşanu în cadrul acestei emisiuni? Mă refer la credinţele, simţirile, gândurile dumneavoastră, evident...
■ Aş începe prin a spune că atunci când o emisiune se realizează la graba mare, cantitatea defavorizând calitatea, tot ceea ce se obţine este un produs finit care nu este “digerabil” şi prin urmare, telespectatorul poate avea tendinţa de a apăsa butonul de la telecomandă. Pe de altă parte, extrem de puţină lume ştie cât de greu este să faci o emisiune de calitate. Eu lucrez în mod curent la o producţie de o oră, cam aproximativ între 20 şi 50 de ore. Aceasta înseamnă că în acele situaţii în care am nevoie de subtitrări şi filme de animaţie ştiinţifică, mie nu-mi ajunge numărul de ore normale ale unei săptămâni de lucru. Aşadar, pentru a-mi permite să susţin nivelul de interes al emisiunilor, trebuie să pot produce în continuare interviuri cu cei mai renumiţi oameni de pe glob, iar ocazional să mai produc şi cu invitaţi din Cluj, pentru a câştiga un avans necesar lucrului la emisiunile care au traducere pe ecran. Problema nu e neapărat a traducerii, ci mai degrabă a faptului că întâi trebuie să concept montajul fără a vedea textul, deci totul se face ascultând engleză, inserez imagini exact acolo unde trebuie şi verific la maximum cât pot legislaţia internaţională pentru a vedea dacă nu cumva se încalcă anumite drepturi de autor… Deci dacă facem un calcul pur estimativ ce înseamnă producţia unei emisiuni de 59 minute care conţine traducere, ar fi în felul următor: Alegerea temei, corespondenţa pe e-mail cu invitatul, scrierea desfăşurătorului în limba română şi engleză şi a documentului de copyright = patru (4) ore. Filmarea pe internet = o oră. Reglaj lumini, decor, sunet = o oră. Filmările de regie pentru creerea celor două unghiuri de vedere = două ore. Copierea casetelor pe calculator = trei (3) ore. Renderări ale fişierului video pentru a uşura montajul propriu-zis şi mici ajustări ale echilibrului de culoare şi nivelul de sunet = patru (4) ore. Urmează traducerea direct în program de sincronizare = zece (10) ore, dacă invitatul vorbeşte rar până în 20 de ore dacă e vorba de Bruce Lipton, pentru doar 50 de minute de discuţie. Urmează montajul video care e foarte greu de descris şi acesta durează 30 de ore minimum, pe care le fac în trei zile a câte zece ore… Este categoric imposibil de făcut aşa ceva cerând spaţiu într-o cabină de montaj unde nimeni altcineva să nu mai poată lucra. Aşadar lucrez acasă, dar la standarde profesionale, cu camere şi lumini profesionale, iar avantajul este acela că deja calculatoarele din prezent, care au preţuri accesibile, permit montaje calitativ identice cu cele din studio.
 
■ Să ne oprim puţin la viaţa dumneavoastră, ce amintiri din copilărie vă trec prin minte acum? Ce sfat primit de la părinţi v-a rămas viu în suflet?
■ Amintirile mele se leagă de evenimente neobişnuite pentru un copil de acea vârstă. Parcă aproape întotdeauna îmi plăcea să fac lucruri peste celor specifice vârstei… unele pe care numai adulţii le fac. Dar orientarea nu era întotdeauna bună. Am colecţionat peste 3000 de specii de insecte şi am avut un insectar pe care l-am păstrat vreo 20 de ani şi am m-am ocupat de această pasiune din clasa I până în a VIII-a. Însă în această perioadă am reuşit să găsesc un păianjen foarte veninos care totuşi nu m-a înţepat cât l-am dus în cutia de chibrituri până la insectarul de acasă, ci exact în secunda în care am vrut să-i înfig acul de gămălie, pentru a mă “delecta” cu o nouă achiziţie la colecţie, aşa că după vreo trei, patru minute am leşinat şi mama a chemat Salvarea. Mi s-au făcut nişte injecţii şi mi-am revenit. Dar în clasa a VI-a am început să descopăr chimia, învăţând la început reacţiile substanţelor explozive şi doar mult mai târziu logica de a scrie o ecuaţie şi de a anticipa un rezultat teoretic. Mi-a plăcut chimia “vie” explozivă şi la o explozie de foarte mare intensitate cu acetilură de argint (Ag-C≡C-Ag) mi-a fost afectat auzul pe frecvenţa de aproximativ 7kHz. Am făcut numeroase experienţe precum una care se numea “soarele în laborator” şi în care se producea timp de câteva secunde o temperatură apropiată de aceea de la suprafaţa Soarelui – vreo 3000-4000. Căldura imensă produsă de o şarjă de aluminiu ultrapraf (praf ultramărunt) care se aflase în stare de vapori, mi-a ars mâna stângă, dar nu atât de grav încât să rămân cu sechele. O altă experienţă a fost de a crea acid hipersulfuric… un acid care poate face explozie chiar şi la simpla atingere cu o bucată de cărbune sau alt element datorită celor 5 atomi de oxigen, în loc de 4, pe care îi are acidul obişnuit. La vremea aceea nici nu exista în cărţile de chimie şcolară formula acidului hipersulfuric. Eu o luasem dintr-o carte de aşa-zisă chimie distractivă, dar care mai degrabă mi se părea chimie militară. A avut loc o explozie şi m-am ales cu alte arsuri. Alte amintiri distractive din copilărie sunt legate de comportamentul meu din perioada anilor petrecuţi la Liceul de Muzică din Cluj (unde am studiat vioară şi pian). Eram foarte uşor influenţabil şi râdeam cu mare poftă de bancurile unor colegi, dar care reuşeau să-şi ascundă râsul din timpul orelor, aşa că eu eram cel dat afară, pentru că râdeam. Ce sfaturi îmi dădeau părinţii ? Mama evident era împotrivă, iar tata zicea: “Las’ că băiatu învaţă” …
 
■ Aveţi aşteptări de la cei pe care-i întâlniţi sau îi luaţi aşa cum sunt?
■ Încerc să-l accept pe fiecare cu ce are, dar prefer viaţa în solitudinea micului meu “univers” al ştiinţei şi cunoaşterii….
 
■ Cu siguranţă nu regretaţi nimic din ceea ce vi s-a întâmplat până acum, v-aţi bucurat şi aţi mulţumit pentru fiecare lecţie primită. Dar ce v-a ajutat să vă ridicaţi după momentele grele?
■ Cel mai mare ajutor în momentele grele, boală, sau uneori probleme emoţionale, a fost muzica lui James Horner şi Jerry Goldsmith (dintre atâţia mulţi alţii pe care i-am descoperit cu trecerea anilor). După care, desigur, descoperirea fenomenului de biotransformare celulară a rezolvat cam totul.
 
■ Aţi cunoscut de-a lungul vieţii Oameni cu “O” mare. Aţi legat cu certitudine prietenii frumoase şi solide. Care credeţi că este secretul unei prietenii durabile?
■ A aplica cu stricteţe cuvântul promis, a face cu stricteţe lucrul promis, a face un lucru de calitate, a-ţi cere scuze pentru un lucru care nu a reuşit conform cerinţelor, a fi mereu deschis către schimbare şi de a fi mereu pregătit să descoperi o nouă paradigmă asupra vieţii şi Universului…
 
■ Ce contează cel mai mult pentru dumneavoastră, ca OM?
■ RESPECTUL FAŢĂ DE ADEVĂRUL PERCEPTIBIL PE CARE SUNT ÎN STARE SĂ-L TRĂIESC.
 
■ A-ţi iubi ţara a ajuns oarecum ceva desuet în ziua de astăzi şi totuşi... este un sentiment pe care unii români îl mai au, mai ales când sunt departe de pământul natal. Care credeţi că ar fi motivaţia acestui lucru?
■ Nu m-am considerat niciodată un patriot, cu atât mai mult nu pot gusta şi nici înţelege acea formă de patriotism lacrimogen şi insipid care izbucneşte uneori pentru lucruri care nici nu s-au întâmplat, ci doar se discută. Pe de altă parte nu cred că aş avea o viaţă mai bună mergând în străinătate, în ciuda faptului că există şanse să fiu invitat la un moment dat, având în vedere preocupările mele în biologie… Aş merge pentru a face cercetare, dar m-aş întoarce tot aici şi tot la pasiunea mea pentru jurnalism. Cei care totuşi aleg să plece, deseori sunt măcinaţi de dorul unui teritoriu faţă de care au fost obişnuiţi, din punct de vedere geomagnetic, geografic şi cultural. Ei nu vor reveni pentru că banul şi nevoia de condiţii de trai mai bune îi va ţine acolo, însă condiţia de trai mai bună va fi mereu ciuntită de această frământare interioară. Eu consider că locul cel mai bun al românilor este în România. În încheiere doresc să le mulţumesc colegilor mei de la serviciul tehnic, editori, cameramani care mi-au oferit sfaturi ori de câte ori am avut nevoie şi în primul rând conducerii TVR Cluj pentru faptul că a susţinut acest proiect editorial din 2010 până în prezent.
 
Câteva adrese utile pentru cei care doresc să afle mai multe despre cărţile şi emisiunile lui Cristian Mureşanu.
 1. Cărţi şi articole: http://www.scribd.com/cristim23
2. Emisiuni TV, Ştiinţă şi Cunoaştere: http://www.youtube.com/user/skje3icvie4
3. TVR Cluj sâmbătă şi duminică la ora 18.30 cu reluare luni la ora 14.00: http://www.tvrplus.ro/live-tvr-cluj
4. Pagini de Facebook: https://www.facebook.com/cristian.muresanu
şi https://www.facebook.com/StiintaSiCunoastere
5. Activitate ştiinţifică: https://www.researchgate.net/profile/Muresanu_Cristian/?ev=hdr_xprf

Citeşte mai multe despre:   Cristian Mureşanu

 



Mai multe titluri din categorie

Casa de Cultură a Sindicatelor din Sfântu Gheorghe, furată bilingv a doua oară

Casa de Cultură a Sindicatelor din Sfântu Gheorghe, furată bilingv a doua oară
O clădire impozantă, aflată în mijlocul orașului Sfântu Gheorghe, s-a transformat într-o ruină. A devenit un adevărat focar de infecție în jurul căruia, odată cu lăsarea serii, își fac veacul tot felul...

Celebrul „Doi și-un sfert” își trage sediu de 1,5 hectare de birouri, în Cartierul Serviciilor

Celebrul „Doi și-un sfert” își trage sediu de 1,5 hectare de birouri, în Cartierul Serviciilor
Galerie Foto Zona „Răzoare”, din sectorul 6 al Capitalei, locație unde își au sediile mai multe instituții de forță ale statului și care se află în imediata vecinătate a Administrației Prezidențiale, se pregătește...

Incidența nașterilor prin cezariană depășește 70%, în unele spitale

Incidența nașterilor prin cezariană depășește 70%, în unele spitale
Cu o creștere alarmantă a incidenței în ultimele trei decenii, operaţia cezariană a devenit una dintre cele mai frecvente intervenţii chirurgicale efectuate la femei. La acest capitol, statisticile plasează...

Directorul Vizante, de la CFR, susținut de USR, și o încurcătură politico-economică de familie, la Brașov

Directorul Vizante, de la CFR, susținut de USR, și o încurcătură politico-economică de familie, la Brașov
Susținerea politică de care se bucură directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, din partea conducerii USR-PLUS pare să-l deranjeze serios pe premierul Florin Cîțu, care le-a atras atenția colegilor de coaliție...

Ministerul Justiției cumpără consultanță de la compania înființată de premierul Florin Cîțu și de europarlamentarul USR-PLUS Dragoș Pîslaru

Ministerul Justiției cumpără consultanță de la compania înființată de premierul Florin Cîțu și de europarlamentarul USR-PLUS Dragoș Pîslaru
Galerie Foto Firma de consultanță care l-a avut, ca membru fondator, pe actualul premier Florin Cîțu, dar care a fost controlată ani de zile de actualul europarlamentar USR-PLUS, Dragoș Pîslaru, fost ministru al Muncii în...

Talpa iadului în tramvaiele din București

Talpa iadului în tramvaiele din București
Galerie Foto Dacă în iad ar exista focurile și cazanele descrise în cărți, atunci căldura de acolo ar fi ca în tramvaiul 25 din București. De când a dat canicula în capitala României, tramvaiele STB au devenit un fel de...

Noul guvernator al Deltei Dunării, „înscăunat” de colegul de partid

Noul guvernator al Deltei Dunării, „înscăunat” de colegul de partid
Galerie Foto Funcția de Guvernator al Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) este ocupată, începând de ieri, de Atena Groza, specialist în biodiversitate. Alianța USR-PLUS a dorit să aducă la...

Tulpina indiană ia avânt în România. „Am putea ajunge la 20.000 de cazuri pe zi”

Tulpina indiană ia avânt în România. „Am putea ajunge la 20.000 de cazuri pe zi”
Galerie Foto În timp ce premierul Florin Cîțu se laudă că are pandemia la degetul mic și că autoritățile din România sunt pregătite să treacă peste toate valurile, estimările specialiștilor privind amploarea valului 4...

Tranzacție economică interesantă a Andreei Moldovan, chiar în timp ce i se pregăteau actele pentru angajarea la OMS

Tranzacție economică interesantă a Andreei Moldovan, chiar în timp ce i se pregăteau actele pentru angajarea la OMS
Plecată, prin demitere, de la conducerea Ministerului Sănătății, după ce a publicat, fără știrea premierului, în luna aprilie, un ordin de ministru prin care se intenționa, practic, carantinarea...

Administrația Prezidențială cheltuie, și anul acesta, 100.000 de euro pentru servicii de grădinărit la Palatul Cotroceni

Administrația Prezidențială cheltuie, și anul acesta, 100.000 de euro pentru servicii de grădinărit la Palatul Cotroceni
Galerie Foto La nici un an de la contractarea unor servicii similare, Administrația Prezidențială a încheiat noi contracte vizând amenajarea spațiilor verzi, furnizarea de material dendrologic, întreținerea arborilor și...

Specialistul PLUS, Vlad Voiculescu, venituri salariale zero timp de doi ani, înainte de a redeveni ministru al Sănătății

Specialistul PLUS, Vlad Voiculescu, venituri salariale zero timp de doi ani, înainte de a redeveni ministru al Sănătății
„Eminența cenușie” a USR-PLUS, de neînlocuitul Vlad Voiculescu, nu a realizat, în anii 2019 și 2020, niciun venit de natură salarială, în România sau în străinătate. Acest detaliu reiese din ultimele...

Bomba gunoaielor din Sectorul 1 stă să explodeze. Contract paralel de salubrizare, legături cu Cosa Nostra și contracte pe bandă rulantă cu statul

Bomba gunoaielor din Sectorul 1 stă să explodeze. Contract paralel de salubrizare, legături cu Cosa Nostra și contracte pe bandă rulantă cu statul
Galerie Foto Scandalul gunoaielor din Sectorul 1 al Capitalei abia acum pare să înceapă. După ce edilul Clotilde Armand, ajutată de dispoziția prefectului Bucureștiului de instituire a stării de alertă în această zonă, a...

USR PLUS vrea procurori trași ca prin inel, chipeși, supli și atletici

USR PLUS vrea procurori trași ca prin inel, chipeși, supli și atletici
Un nou regulament pentru admiterea în Institutul Național al Magistraturii (INM), impus prin Ordin, de Ministerul Justiției, a stârnit un val de proteste printre candidați și magistrați. Una dintre condițiile...

Eliberare condiționată pentru secuii condamnați pentru terorism

Eliberare condiționată pentru secuii condamnați pentru terorism
Istvan Beke și Zoltan Szocs, cetățeni români de etnie maghiară condamnați pentru terorism, au fost eliberați condiționat din detenție. La o zi după eliberarea din Penitenciarul Codlea, cei doi au organizat o co...

Operațiunea „trambulina” de partid continuă cu metoda GDPR

Operațiunea „trambulina” de partid continuă cu metoda GDPR
După ce Jurnalul a dezvăluit neregulile de la Autoritatea Rutieră Română (ARR) prin care au fost plasați pe posturi călduțe oamenii partidelor din coaliția de la guvernare, nu au răspuns solicitărilor noastre...
Serviciul de email marketing furnizat de