Din culisele diplomaţiei. Martor la prăbuşirea avionului în care se afla şi Ceauşescu

Va puteti inchipui ca de la etajul doi al unui bloc din centrul Bucurestiului se poate privi pana in America?! Ion Datcu vede cu ochii mintii toate locurile in care a reprezentat Romania in calitate de ambasador. A fost mai intai sef al ambasadei noastre de la Tokio. Avea numai 35 de ani cand a ajuns acolo. Dupa asta, a condus, timp de sase ani, Misiunea Permanenta a Romaniei de pe langa Organizatia Natiunilor Unite de la New York. Apoi, a fost trimis, tot ca ambasador, in Elvetia. Ion Datcu
si-a petrecut aproape jumatate din cei 82 de ani cati are acum in afara granitelor tarii, cunoscandu-i in tot acest timp pe multi dintre cei ce au scris istoria lumii.

● Ion Datcu: La New York am avut prilejul sa-i intalnesc pe doi dintre celebrii Rockefeller. Am mers la John D. Rockefeller, chiar in blocul lui din Rockefeller Center, sa-l invit la prima Conferinta Mondiala a Populatiei, care a avut loc la Bucuresti.

● Cum a decurs intalnirea?
● A acceptat invitatia. Mi-a zis c-o sa vina cu avionul lui, in care m-a poftit si pe mine.

● Sa nu spuneti ca l-ati refuzat!
● Ar fi trebuit sa mi se dea aprobare din tara pentru asa ceva, asa ca... Rockefeller m-a intrebat cum mi se pare biroul lui, daca este mai mare decat biroul lui Ceausescu.

● Si era?
● Nu. Avea peretii incarcati de tablouri. Pictori francezi, in special.

● Cine, Ceausescu?
● Rockefeller, domnule. Ii si da mana.

● Erau foarte bogati, saracii!
● Dar foarte primitori. A venit chiar nevasta-sa si mi-a oferit un pahar cu bautura.

● Cum asa? La banii lor, n-aveau o armata de servitori?
● Poate ca aveau, dar ei se purtau normal, ca niste muritori de rand.

● Ati avut parca si cu Jimmy Carter o intalnire mai putin protocolara.
● Intr-adevar. La cererea lui. "Vreau sa te rog ceva", mi-a spus Carter. Tot incercau sa faca nu stiu ce cu chinezii, dar nu izbuteau. Cum relatiile dintre noi si China erau mai mult decat bune, Carter m-a rugat sa-i sprijinim in acest sens.

● Glumiti!
● Nu glumesc deloc. Chiar i-am sprijinit, nu eu, Ion Datcu, ci Romania. Tot in America am cunoscut-o si pe Jaqueline Kennedy. Am stat la o masa cu ea. Cum bine se stie, ea era fran­tuzoaica la origine. O sa va mirati, dar n-avea o parere prea grozava de­s­pre americani. Ii displacea faptul ca nu prea se omorau, incepand chiar cu copiii ei, cu limbile straine. Fusese in­tr-o vizita privata in Romania si era impresionata de faptul ca-i auzise pe foarte multi romani exprimandu-se destul de bine in engleza si franceza.

● Pana sa deveniti ambasador, ati lucrat cativa ani ca atasat la ambasada noastra din Moscova.
● Ajungem si acolo. Mai am insa ceva interesant legat de America.

● Va ascult!
● Dupa Bush, a venit ca ambasador al SUA la ONU un mulatru din Atlanta. Young il chema. Intr-o zi
m-a oprit si mi-a spus ca bunicul sau i-a lasat mostenire o mare colectie de tablouri, iar intre tablourile acestea se afla si un pictor roman.

● Ati aflat cine?
● Da, era vorba despre Nicolae Grigorescu. Avea doua tablouri de Grigorescu. Unul dintre ele, "Car cu boi". Inca o dovada ca lumea este cu adevarat mica.

● Si ca noi nu suntem chiar nimeni pe lumea aceasta.
● Ziceati de Moscova. Acolo a fost primul meu post in diplomatie. Tot acolo s-a intamplat sa fiu martor la cea mai dramatica intamplare a vietii mele. E vorba de prabusirea avionului in care se afla aproape toata conducerea de partid si de stat a Ro­maniei din vremea aceea. Ma nu­maram printre ce care-i asteptau la Aeroportul Vnukov. Era spre seara, in noiembrie, 1957. Se cam lasase ceata. Avionul ar fi trebuit sa ate­rizeze, dar intarzia. Deodata, am auzit o bubuitura si au inceput sa pluteasca prin aer folii de aluminiu. Dupa cateva minute, s-au auzit mai multe masini cu sirena. Pilotii ratasera aterizarea, atingand varfurile brazilor din preajma aeroportului, iar avionul s-a rupt in doua.

● Cine era in avion?
● Pai, erau aproape toti: Chivu Stoi­ca, Leonte Rautu, Stefan Voitec, Grigore Preoteasa si Ceausescu. Lipsea Gheorghe Gheorghiu-Dej. Si o sa va spun si de ce.

● Trebuia sa fie si el in avion?
● Da, trebuia.

● Si de ce n-a fost?
● In seara dinaintea plecarii, Groza, Petru Groza, a sunat-o pe una dintre cele doua fiice ale lui Dej, insistand sa-i spuna lui taica-su sa nu urce in avionul care urma sa plece a doua zi la Moscova.

● De unde stiti dumneavoastra lucrul acesta?
● Mi-a povestit Mia Groza.

● De ce nu l-a sunat Petru Groza direct pe Gheorghe Gheorghiu-Dej ca sa-i spuna?
● Pentru ca stia ca nu asculta de nimeni. Singurele care puteau sa-l convinga erau fetele sale. El i-a spus Licai Gheorghiu ca visase c-o sa cada avionul respectiv si ca in general se cam intampla ce visa. Pana la urma, Gheorghiu-Dej s-a lasat induplecat de fiica-sa sa nu plece, spunand a doua zi ca s-a imbolnavit de gripa si nu mai merge.

● De ceilalti nu prea i-a pasat. I-a lasat, daca pot spune asa, sa moara.
● N-a murit decat unul dintre ei, Grigore Preoteasa, care era ministru de Externe. Si au mai murit pilotii, care erau rusi. Ceilalti au scapat aproape teferi. Am stat vreo luna de zile cu ei in spital pana s-au vindecat. Chivu Stoica se lovise cel mai rau. Ceausescu schiopata un pic. Dintre toti, el era cel mai suparat. Injura tot timpul si-i boscorodea pe rusi, spunand c-ar trebui sa avem avioanele noastre, care sa fie pilotate de romani. Am auzit din gura fiecaruia cum s-a petrecut accidentul. N-ar fi murit nici Grigore Preoteasa daca nu s-ar fi aflat in picioare. Cu cateva clipe mai inainte se ridicase de pe un fel de bancuta, lasandu-l sa se aseze in locul lui pe Stefan Voitec, care era cel mai batran. Se uita pe fereastra in momentul producerii accidentului, strigand: Bai, se vad luminile Moscovei. Cu imaginea acestor lumini in ochi a si murit. Translatorul delegatiei, nu mai tin minte cum il chema, s-a trezit din avion in padure, stand in picioare. Habar n-avea ce se intamplase cu adevarat. Mai era si un critic literar, Novikov. Din pricina impactului, i se despicase limba in doua. Chivu Stoica facea, in luna cat au stat la spital, mereu bascalie de el, spunandu-i: Misule, uite ca ai ocazia sa vorbesti si tu in doua limbi, nu numai in ruseste.

● Pare de necrezut ceea ce spuneti.
● Am fost acolo. Totul s-a petrecut sub ochii mei. Rusii, dovada ca se simteau cumva vinovati de cele intamplate, au organizat o mare ce­remonie funerara pentru Grigore Preoteasa la Casa sindicatelor, dupa care trupul neinsufletit al acestuia a fost trimis cu un tren special in tara. Am participat si la aceasta ceremonie, precum si la inmormantarea celor patru piloti sovietici. A fost un moment dificil pentru toti.

Cititi "Din culisele diplomatiei, cu fostul ambasador Ion Datcu"
● Pariul pe o suta de dolari cu George Bush senior