Dorin Tudoran: Nu cred că urmărirea mea s-a încheiat după ce am plecat

De 20 de ani, Dorin Tudoran face naveta pe ruta SUA-România fără a reuşi nici să rămână, nici să nu se mai întoarcă în ţara pe care părăsit-o forţat în 1985. Poartă România în suflet ca o mare nedumerire dar a ajuns să o vadă ca pe-o troacă după ce a răsfoit unul dintre cele 18 volume care compun dosarul său de la Securitate. Despre trecutul scris de alţii, despre minciunile informatorilor, fişele de distrus un om, Dorin Tudoran discută cu Marius Tucă într-un interviu "Verde-n faţă."


● Marius Tucă: Domnule Dorin Tudoran, cu fiecare an care trece peste noi, la fiecare întâlnire, nu doar că nu îmbătrâniţi, dar păreţi mai tânăr. Care este secretul dumneavoastră? Secretul tinereţii lui Dorin Tudoran?
● Dorin Tudoran: V-am mai spus, domnule Tucă, oamenii proşti par mereu mai tineri, există un ser care îi ţine. Se consumă mai greu.


● Există un secret?
● Nu. Te naşti aşa.


● Dormiţi mai mult? Dormiţi mai puţin? Mâncaţi mai mult, mai puţin? Înjuraţi mai mult? Mai puţin?
● Nu dorm mai mult de două-trei ore pe noapte de la vârsta de 17 ani. Trebuia să fiu mort de mult, dar o fi uitat cineva să mă cheme.


● Ştiu că asta se întâmplă cu unii care au căzut din tren. Nu cred că este cazul la dumneavoastră.
● Dacă era să cad în cap, ajungeam în Guvern. Depinde unde cazi din tren.


● Bun, deci doar două-trei ore de somn pe noapte? în rest meditaţie? Levitaţie? Lectură?
● Citesc, da.


● Care mai sunt lecturile lui Dorin Tudoran?
● Tot cele vechi. La vârsta mea, de fapt recitesc. Citesc foarte puţin lucruri noi.


● A nu mai citi lucruri noi nu e, cumva, un mic şi consistent handicap?
● Citesc literatură nouă, dar nu neapărat românească. Mai citesc cărţile prietenilor, cărţi pe care le primesc... Şi evit genul acesta de întrebare pentru că mereu urmează "Ce părere aveţi despre...?". Nu vreau să  fac ierarhii în necunoştinţă de cauză. Citesc o carte foarte bună  şi pot să spun că acea carte este foarte bună, dar nu o pot compara cu altele care pot fi la fel de bune.


● Când v-aţi despărţit de literatura românească?
● Cred că am fost despărţit de ea iar acest lucru s-a întâmplat pe când mi se părea că mai fac parte din ea. Deci, cu câţiva ani înainte de a fi obligat să plec din România. Nu mai puteam să public. Dacă citeam şi comentam, tot nu era bine.


● Dacă aţi fi citit fără să comentaţi nu era bine, dacă aţi fi tăcut nu era bine.
● Corect.


● Aceasta era o situaţie...
● Ideală!


● Ideală pentru un scritor.
● O situaţie ideală care poate să dea răspunsul la o întrebare pe care mi-a pus-o un prieten acum câteva seri: "De ce ai plecat din România?" Am dat un răspuns foarte economic "De bine. Am plecat de prea mult bine."


● Binele acela care nu mai poate fi suportat. Totuşi, scriitorul Dorin Tudoran a rămas suspendat undeva în timp, în minte, în vis? Că în literatură a rămas supendat.
● Mai scriu, din când în când. Mai mult pentru mine. Ideea că pentru a fi scriitor trebuie să scrii în fiecare zi şi să publici în fiecare an mi s-a părut întotdeauna stupidă. Am debutat destul de târziu, pe la 27-28 de ani. Toate cărţile de debut îmi erau oprite. Mi-aduc aminte că Adrian Păuneascu a scris atunci un articol foarte cald. Spunea că Dorin Tudoran a debutat cu câţiva ani mai târziu decât generaţia lui şi cu câţiva ani mai bine decât ea. Deci, sunt obişnuit cu întârzierile. Şi apoi, dacă un poet a scris într-o viaţă 10 poezii care rămân e scriitor până moare. Poate puţin şi după... Avem câteva cazuri de grafomanie imensă în literatura română de azi. Nu dau nume, pentru că aş vrea să îmi mai rămână şi mie câţiva oameni cu care să îmi dau "Bună ziua!".


● Nu vreţi să ajungeţi să vă daţi singur bună ziua în România.
● Păi, n-am publicat eu, acum vreo zece ani, un poem intitulat "Pisicuţ", subintitulat "Somnografii" şi având dedicaţia "Mie însumi că trebuie să stau şi eu de vorbă cu cineva, nu?"...


● Există poeţi care nu au mai scris de nu ştiu când, dar este suficient să fi scris atunci poezia. Eu sunt de acord cu ideea că e suficient să scrii un volum şi să rămâi poet toată viaţa.
● Să vă povestesc o întâmplare din timpul când cu mine se juca jocul acela că eu nu vreau să fac nimic, în vreme ce nu puteam nici să public, nici să lucrez. M-am dus să mă angajez paznic de noapte la o grădină de legume din Militari. Iniţial au zis că mă angajează. Apoi au spus că nu se poate. În acelaşi timp eram chemat pe la procuratură, că sunt parazit social. Era un Procuror Adjunct al Capitalei, foarte dur. Avea un nume predestinat -- Horia Nelega. A murit, săracul, după ce spusese că şi el fusese într-un complot să-l omoare pe Ceauşescu. Mai toată lumea fusese într-un complot, de asta, probabil, nu a reuşit niciunul până în decembrie 1989, când complotul s-a dat de trei ori peste cap şi a devenit Revoluţie... Şi toate declaraţiile începeau cu cine sunt, când m-am născut, de parcă nu ştiau. Apoi venea întrebarea procurorului sau a securistului deghizat în procuror: "Dar dumneata din ce trăieşti?" "Mă ţine nevasta acasă". "Păi, şi nu-ţi e ruşine?" "Ba da, dar n-am ce să fac". "Dar dumneata aşa, ca meserie, ce eşti?" "Sunt scriitor." "Şi de când n-ai mai publicat?" "De trei ani." "Păi, atunci ce fel de scritor eşti?". Deci scriitorul trebuia să fie unul care semnează condica la serviciu în fiecare zi, scrie o poezie în fiecare zi. Mediocră, dacă se poate.


● După 1989 se întâmplă ceva cu poeţii din România. Foarte mulţi au renunţat să mai scrie şi s-au angajat în tot felul de activităţi, de la politic la business. Au făcut orice, mai puţin poezie. Asta înseamnă că poezia era şi un mod subversiv de a supravieţui în lumea aceea sau a dispărut talentul, dintr-o dată?
● Talentul nu dispare dintr-o dată. Poate să dispară, să se diminueze la modul "cantitativ". Ai avut ceva de spus, ai spus, apoi eşti cinstit şi aştepţi până când mai ai altceva de spus. A scrie acelaşi lucru timp de 50 de ani e o îndeletnicire precară.  În cazul pe care l-aţi menţionat, sub umbrela aceasta comună, există diferente specifice. Nu cred că toţi poeţii care acum nu mai scriu, şi mă refer la poeţii de vocaţie, s-au lăsat de poezie din acelaşi motiv. Sigur, poate există şi un numitor comun, acela că mizeria materială îi împinge spre "activităţi lucrative", căci şi poeţii au familie, şi poeţii au chirie de plătit, şi poeţii, dacă le dă prin cap să-şi ia maşini, au rate de plătit.


● Şi poeţii au leasing.
● Şi poeţii au leasing. Uite un titlu bun de autobiografie.


● Deci nu libertatea le-a tăiat elanul.
● Poate fi şi asta. Într-o anumită măsură poate e adevărat. Condiţiile mai stricte, ca să nu spun dictatura sau autocraţia, încurajează imboldul artistului de a se exprima tocmai pentru că simte că e un mare pariu la mijloc. E un fel de cerc vicios care poate încuraja creaţia. Dar nu aş recomanda niciunui politician şi niciunei ţări să practice dictatura numai ca să încurajeze talentul artiştilor. E o socoteală proastă.
● Spuneţi-mi, vă rog, despre candidatura aceasta la preşedinţie a lui Dorin Tudoran, care a stat mereu să vie dar nu a venit niciodată.
● A stat să vie?


● Stă să vie şi să învie şi să revie de fiecare dată.
● Cunosc pe cineva care m-a băgat în belea la un moment dat cu o candidatură la preşedinţie, dar nu vreau să dau nume pentru că nu vreau să îmi nenorocesc prietenii.


● Nu spui cine, persoană importantă...
● Becher! Primul zvon mai consistent a fost acum câţiva ani, când am fost sunat de o prietenă, persoană importantă şi ea, şi mi-a spus: "Te-ai decis să candidezi la preşedinţie iar eu nu ştiu!". Am spus că interesant este că nici eu nu ştiu, dar candidez cu mare plăcere. Şi am întrebat pentru cine. A spus că s-a zis la televizor că aş fi marea piesă pe care o va scoate din mânecă, la momentul oportun, dl Ion Iliescu. Am întrebat la ce emisiune s-a spus, crezând că a fost pe la un post dintr-acela văzut în bloc. Mi-a răspuns că s-a întâmplat la o emisiune foarte importantă a lui Robert Turcescu. Eu nu îl cunoţteam pe domnul Turcescu atunci.


● Mai bine!
● Eşti răutăcios. Am cerut numărul lui de telefon, l-am sunat şi am spus: "Mă numesc Dorin Tudoran şi am auzit că la o emisiune a dumneavoastră aţi spus că voi candida la preşedinţie". Mi-a spus: "Da, am informaţii certe, dar nu pot să spun de la cine". Am spus că nu e adevărat şi m-a asigurat că ştie foarte sigur. M-a invitat să facem o emisiune. I-am spus că se întâmplă să vin la Bucureşti pentru 48 de ore şi că putem face o emisiune, cu condiţia să mă întrebe şi cum e cu povestea aceasta, ca să spun că este o tâmpenie. Şi am spus-o. Evident, jumătate din reacţie a fost că, bineînţeles, am spus că nu este adevărat tocmai pentru că este adevărat. Şi am înţeles, încă o dată, care este structura noastră... genetică.


● Zvonul este mai puternic decât orice adevăr.
● Apoi a fost, într-adevar, o propunere care m-a luat prin surprindere, mai ales că telefonul iniţial mi-a fost dat undeva pe la ora 2:00 dimineaţa, ora Americii. Cineva m-a contactat şi mi s-au expus motivele pentru care există un interes. Am declinat oferta dar pot să spun, "on the record", că iar era să candidez. Acum mă aflu la Bucureşti pentru nişte probleme de familie şi pentru a conduce un forum al organizaţiilor neguvernamentale la Palatul Parlamentului. La plecarea din Washington, i-am spus soţiei că am o strângere de inimă că o să fiu în România în timpul campaniilor electorale de tot felul şi iar o să mă întrebe Marius Tucă despre cum e cu candidatura mea. De teama să nu candidez, nu am sunat decât doi-trei oameni. După câteva zile, am dat nas în nas pe stradă cu domnul Cornel Nistorescu. Mi-a spus "Eşti în ţară şi nu ai dat niciun semn!". I-am spus "Cornel, sunt ocupat". Deci, hai să terminăm cu gluma asta - cine ar putea fi interesat de candidatul Dorin Tudoran?


● De exemplu, eu!
● Păi, atunci puneţi pe masă 50-60 de milioane de euro, cât ar costa campania, furaţi de la celelalte partide 10-20 de oameni deştepţi, dacă sunt câte 20 la fiecare, apoi ne punem pe muncă şi la sfârşit o să luăm două sau trei procente. Ceea ce este o investiţie bună pentru 50-60 de milioane de euro, nu?


● La ce se întâmplă acum în România, candidatura lui Dorin Tudoran mi s-ar părea o chestie de normalitate. Fără să furăm, fără să minţim, pentru că Dorin Tudoran nu poate să fie altfel.
● Lăsându-l pe Dorin Tudoran deoparte, există ceva de care să fugă românul mai mult ca de normalitate? Înţeleg că m-aţi invitat duminică dimineaţă aici ca să îmi faceti probleme, ca şi cum nu aş avea destule.


● Cu asta mă ocup! Am mai făcut-o odată. Bun, deci cu candidatura mi s-ar părea un act de normalitate, pe care l-aş face doar pentru a arăta că poate să existe şi un altfel de candidat.
● Eu, adică cine?


● Eu, dacă aş fi în locul domniei voastre.
● Păi nu sunteţi, şi este bine că nu sunteţi.


● Încerc să induc şi să sugerez aceste lucruri.
● Pot să vă promit că o să mă gândesc? Că mai este suficient timp. Nu-i aşa? Alegerile sunt aproape terminate. Dacă te uiţi la partide, la or