Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Profesorul Dumitru Mazilu, fost prim-vicepreşedinte al Consiliului FSN, declară pentru Jurnalul Naţional că sacrificiul tinerilor din decembrie 1989 a meritat pentru că s-a făcut un pas înainte, un pas plătit cu sânge de peste o mie de români, iar istoria a consemnat că, de cele mai multe ori, preţul revoluţiilor este enorm. În opinia sa, ar fi fost de dorit să nu se verse atât sânge iar schimbarea să fie făcută mai uşor, cu un preţ mult mai mic. În ciuda sacrificiului de acum 25 de ani, Dumitru Mazilu admite că nu toate măsurile luate atunci au fost cele corecte, iar cele mai greşeli s-au făcut în domeniul economic. Nici cel politic nu a fost ocolit, gestionarea ţării pe bază de cumetrie fiind, după părerea sa, o greşeală capitală.
■ Jurnalul Naţional: Credeţi că România a meritat şi/sau merită sacrificiul tinerilor de-acum 25 de ani?
■ Dumitru Mazilu: Vreau să vă spun că la începutul lunii martie am avut un moment în care am evocat la Poiana Braşov sacrificiul suprem al lui Liviu Corneliu Babeş de acum 25 de ani, la sfârşitul căruia, văduva lui, după ce a spus suferinţa prin care a trecut, când soţul şi-a dat foc, şi-a sacrificat viaţa, protestând faţă de dictatura existentă în ţară în acele momente, a încheiat spunându-ne: “Mă opresc oamenii şi mă întreabă: A meritat? A meritat ce a făcut soţul dvs?” Întrebarea pusă de dvs este una prezentă în opinia publică românească. Oamenii judecă sacrificiul tinerilor de acum 25 de ani, sacrificiul acestei personalităţi care a fost Liviu Corneliu Babeş, şi al multor români, dacă ţara a meritat un asemenea sacrificiu. Oamenii iau în considerare evoluţiile din viaţa economică, ce se întâmplă în viaţa lor de zi cu zi şi se gândesc că sunt şi azi destule nemulţumiri din cauza situaţiei nu extrem de plăcute din punct de vedere economic. Şi, din această perspectivă, îşi pun întrebarea dacă a meritat sacrificiul. Când judecăm lucrurile la nivelul unei ţări, trebuie avut în vedere ceea ce a consemnat istoria, şi aş situa răspunsul meu din această perspectivă evocând un poet şi revoluţionar german, Henrich Heine, care spune aşa: fiecare pas pe care îl face omenirea costă şuvoaie de sânge. Confirm ce spunea acest revoluţionar, amintind că revoluţia burgheză engleză, condusă de Oliver Cromwell, a însemnat pentru Anglia şuvoaie de sânge şi s-a încheiat prin decapitarea regelui. Pentru că relaţia dintre rege şi Parlament nu era o relaţie dreaptă, iar revoluţia burgheză a vrut să se reaşeze relaţiile dintre monarhie şi Parlament pe o baza corectă. Deci, a fost un pas pe care l-a făcut poporul britanic către o schimbare în bine, dar a costat Anglia sânge, sacrificiu, efort, piederi de vieţi omeneşti. Revoluţia franceză, care l-a avut pe Maximilien de Robespierre, socotit unul dintre cei mai mari revoluţionari ai lumii, evocat, citat şi azi aproape de toţi gânditorii lumii, prin măsurile luate împotriva seniorilor feudali, care îşi băteau joc de populaţia Franţei. Marii seniori feudali aveau dreptul de viaţă şi de moarte asupra supuşilor, chiar şi dreptul primei nopţi era al seniorului. Francezii au socotit ca fiind o nedreptate şi Robespierre a încercat pe aceşti seniori să îi pedepsească. S-a recurs la ghilotină, inclusiv la adresa familiei regale. Până la urmă, aceşti seniori s-au unit şi l-au arestat pe Robespierre, l-au dus într-o căruţă trasă cu cai la ghilotină, iar pe drum un individ a tras un cartuş şi i-a spart maxilarul. A ajuns la ghilotină, a fost decapitat, a plătit cu sânge. Deci şi revoluţia franceză s-a făcut cu sacrificii. A fost un pas spre mai bine pentru Franţa, dar pentru Europa şi întreaga omenire a însemnat câştigul realizat de revoluţia franceză. Cu alte cuvinte, schimbările produse în lume, acest pas la care se referea Henrich Heine, a fost făcut cu şuvoaie de sânge. Ar fi de dorit să nu fie asemenea şuvoaie de sânge. Şi poate că, în timpul în care noi am săvârşit Revoluţia, am făcut acel pas de curaj extraordinar al poporului român. Decembrie 1989 ar fi fost de dorit să nu fie cu preţul atâtor vieţi ale tinerilor, ale celor care luptau pentru libertate, dar s-a făcut totuşi cu pierdere de vieţi omeneşti. Am făcut un pas înainte, un pas spre libertate, am proclamat atunci pe 22 decembrie abandonarea rolului conducător al unui singur partid şi instituirea unui sistem democratic, pluralist de guvernare. Un alt sistem politic. O schimbare de fond. Am proclamat atunci separaţia puterilor în stat. Adică schimbări de fond care însemnau în viziunea lui Samuel Huntington o schimbare de regim. Nu se poate spune că a fost o schimbare de faţadă. A fost o schimbare profundă care s-a făcut spre progres. Un pas spre progres plătit cu sânge de o mie şi ceva de români. Ar fi fost de dorit să nu se verse atât sânge şi să putem să facem schimbarea mai uşor şi în condiţii în care preţul plătit nu trebuia să fie atât de mare.
■ Care dintre sloganurile Revoluţiei au rămas de actualitate şi de ce?
■ Pe străzile Timişoarei, ale Capitalei, pe străzile Sibiului , Aradului şi ale altor localităţi care au plătit cu sânge schimbarea s-au strigat lozinci din cele mai diferite. Cele mai multe erau: “Jos tirania!”.Vroiau o schimbare de la dictatură la democraţie, la un sistem democratic potrivit pentru guvernarea ţării şi a poporului român. Dar dintre toate aceste sloganuri, mi se pare că cel mai potrivit pentru zilele noastre rămâne “Libertate te iubim, ori învingem ori murim!” Se adăuga aici şi sloganul folosit mai ales de tinerii din Capitală “Vom muri şi vom fi liberi”. Într-adevăr, tinerii aceştia au murit ca să fie libertate. Ei mureau pentru ca libertatea să fie înscăunată în ţară. Este o lozincă care are conotaţii şi în ziua de azi. Dar mai ales sloganul “Libertate te iubim, ori învingem, ori murim” este de actualitate şi astăzi. E oare actual acest slogan? Eu cred că da. Pentru că în ultimile decenii, mai ales după 11 septembrie 2001, s-a lansat o formulă care încalcă libertatea. Este vorba despre corectitudinea politică - political correctness. Această formulă lansată în America, despre care Vladimir Pohoschi, care a suferit în Rusia, a scris o carte şi a spus: corectitudinea politică înseamnă încălcarea libertăţii, a libertăţii de exprimare în primul rând, a libertăţii pe care eu o am acum să spun ce cred eu, nu ce vor anumiţi lideri politici că ar trebui spus. Noi spunem ce gândim pentru că numai aşa demonstrăm că suntem liberi în gândirea noastră, în forţa cu care ne exprimăm gândurile şi în dorinţa noastră de a schimba în bine şi ceea ce se întâmplă azi. Deci, poate sloganul cel mai potrivit astăzi ar fi “Libertate iubim, ori învingem, ori murim”. Căci şi azi se poate ca un om care nu vrea să spună ceea ce vrea un anumit lider, pentru că toţi liderii politici vor să fie lăudaţi, nu criticaţi. Dacă îi critici prea dur, prea sincer, şi dacă le spui pe faţă despre acele nenorociri pe care le fac, nu le convine şi iau măsuri împotriva ta. Ei încalcă libertatea noastră. Şi avem dreptul să luptăm mai departe să menţinem ce am dobândit prin sacrificiul de sânge din 1989 ca viaţa pe teritoriu acestei ţări să fie cu adevărat liberă.
■ Ce măsuri luate atunci nu le-aţi mai lua acum? Sau ce greşeli s-au făcut şi nu le-aţi repeta?
■ În acele momente de cumpănă în istoria poporului s-au adoptat măsuri diferite. De pildă, în textul proclamaţiei, pe care l-a prezentat la televiziune domnul Ion Iliescu în seara zilei de 22 decembrie, se trasează coordonatele majore ale dezvoltării politice, democratice a României, părăsind sistemul dictatorial şi promovând un nou sistem democratic. În acele momente nu am reuşit să elaborăm un program potrivit în domeniul economic, care să facă o schimbare de la economia aceea centralizată la o economie liberă. Sigur, ideea liberei iniţiative se află în proclamaţia revoluţiei, dar nu era suficient, trebuiau nişte elemente de program mai atent elaborate. Nu le-am elaborat. Din punctul acesta de vedere a fost o evoluţie insuficient gândită. Şi au venit în perioada aceea fel de fel de indivizi care au zis: am cucerit libertatea? Avem şi libertatea să jefuim poporul român. Avem libertatea de a distruge tot ce a făcut acest popor înainte de revoluţie. Dar nu tot ce s-a făcut înainte era rău. Se construise o industrie, aveam un sistem agricol bazat pe cooperaţie. Maghiarii au recurs la o schimbare a cooperaţiei în ferme agricole. Numai marea producţie agricolă poate da rezultate, sigur, adaptând sistemul la cerinţele democratice. Deci, măsurile care nu s-au luat atunci s-au întors împotriva noastră. Agricultura este azi fărâmiţată, cu acele mici proprietăţi care nu întotdeauna dau rezultatele cele mai bune şi suntem în competiţie cu alţii, piaţa este invadată de produse străine şi cei care au venit din afară împreună cu cei dinăuntru pe baza formulei “iuţeala lor de mână şi nebăgarea noastră de seamă”, s-au descurcat. S-au descurcat atât de bine, încât au preluat pârghiile economice ale ţării. În Jurnalul Naţional publică studii excepţionale un gânditor în domeniul economic, prof. Ilie Şerbănescu. Acesta spune: toate pârghiile majore ale economiei au fost preluate de transnaţionale, de aceste corporaţii ce sunt criticate în toată lumea. A fost posibilă preluarea acestor pârghii pentru că noi nu am elaborat programul cuvenit în domeniul economic la timp. Câte ţări mai merg azi pe formula pe care noi am acceptat-o în mod greşit? Corporaţia să aibă 51 % iar românii care au proprietatea să aibe 49%? Nu prea auzim pe pământ aşa ceva. Dreptul statului naţional este să aibă 51%, să aibă controlul deciziei economice, nu să aibă corporaţia străină controlul. Are dreptate profesorul Şerbănescu care atrage atenţia că aceste cedări au dus la promovarea unor clauze coloniale în raporturile economice de pe teritoriul ţării. Deci au fost greşeli, dar mai ales în acest domeniu. Sigur au fost greşeli şi în plan politic. Toate astea se pot corecta treptat, cu gândire, înţelepciune, cu cooperare făcută cu bună voinţă, şi, mai ales, cu bună credinţă. Această bună credinţă trebuie să fie şi de-o parte şi de alta. Contractul încheiat şi în interior, şi în afară ţării trebuie să fie un contract bazat pe bună credinţă. Noi nu am instituit şi nu am promovat prin norme juridice acele principii şi norme obligatorii în relaţiile comerciale ale României cu alte ţări. Facem acum eforturi în direcţia aceasta, unele cu succes, altele încă nu au succes.
■ În contextul acesta, aţi dat exemplul agriculturii, a fost o greşeală că s-au restituit pământurile atunci, imediat după Revoluţie? Pentru că asta a dus la fărâmiţarea fostelor CAP-uri şi IAS-uri.
■ În acel moment al Revoluţiei s-a mers pe ideea că tot sistemul existent trebuia regândit, eventual distrus şi schimbat. S-a dus la fărâmiţarea agriculturii într-un hal fără de hal. Această măsură a fost cel puţin discutabilă. Eu cred că chiar greşită pentru că s-a ajuns în momentul acesta la elaborarea unor certificate, unor dovezi privind proprietăţi care nu au aparţinut celor care promovează asemenea dovezi, iar astfel de certificate, acte notariale sunt uneori mai bine fabricate decât cele adevărate. Şi prin corupţie, împreună cu cei ce se găsesc în serviciile de arhivă, sunt schimbate documente, şi se ajunge la pretenţii de teritorii care depăşesc teritoriu naţional. Ceea ce înseamnă că aici nu este vorba numai de greşeli, este vorba despre acte de corupţie grave, care s-au săvârşit în România şi care continuă şi azi. Mă bucur că în ultima vreme instituţiile statului au început să îşi pună în ordine lucrurile şi să descopere pe cei vinovaţi, să fie pedepsiţi. Cum să ceri 43.000 ha de pădure? Patrimoniul forestier al ţării să fie redus de la 7 milioane la 3 milioane ha? Unde sunt 4 milioane? Înseamnă că s-a furat. Cine a furat? Cei care au avut iuţeală de mână şi nebăgarea noastră de seamă. Au făcut-o şi politicieni importanţi cum rezultă din ultimele acţiuni ale DNA. Să ceri 43 de mii de ha, cu acte false? Şi pe nedrept să acţionezi pentru a prelua drepturi litigioase şi să declari că este moartă persoana proprietar (mă refer la Brătieni) şi tu să spui că eşti în măsură să iei de la statul român sute de mii, milioane de euro? Măsura aici a lipsit, şi au făcut toate acţiunile şi faptele de corupţie şi le-au pus în operă cei care au fost interesaţi. Şi trebuie să spunem că foarte mulţi au fost interesaţi să preia bogăţia ţării. Ţara asta este la resurse pe locul 4 sau 5 din Europa. Avem multe resurse şi de aceea ţara prezintă mult interes. Iar în interiorul ţării se găsesc destule cozi de topor, care ajută toporul care vrea să taie, să taie bogăţia, s-o preia cei care sunt iuţi de mână şi noi nu băgăm de seamă sau ne facem că nu băgăm de seamă.
■ Spuneaţi că s-au făcut şi greşeli politice. Care a fost greşeala majoră care a influenţat ulterior evoluţia societăţii româneşti?
■ În domeniul politic, cea mai importantă greşeală este că nu a fost promovată competenţa, responsabilitatea. Să promovezi în sistemul politic impostura, oameni care nu au nici o chemare să conducă, să gestioneze afacerile României este o mare greşeală, capitală. Unul dintre preşedinţii României a zis la un moment dat că gestionarea ţării s-a făcut pe bază de cumetrie. Au fost selectaţi oameni pe baza relaţiilor de rudenie, de prietenie, de afaceri. Cele mai multe afaceri oneroase. Asta a fost greşeala cea mai mare. Nu s-au promovat competenţa şi responsabilitatea, aşa cum am cerut noi la Revoluţie.
■ A lămurit trecerea timpului controversa revoluţie/lovitură de stat?
■ Vreau să vă spun că, din perspectiva adevărului, noi nu vorbim aici ca în 1990 când a fost schimbarea la început, noi vorbim la un sfert de veac distanţă, că schimbările produse în România au reprezentat în mod cert o revoluţie. Şi nu spun eu asta. O spun gânditori ai lumii. Raymond Aron, un mare gânditor, sociolog, zicea: Atunci când salariaţii dintr-o întreprindere sau dintr-o ramură economică încetează lucrul, cerând salarii mai bune, fac o grevă. Când salariaţii din toate ramurile economice încetează lucrul cerând condiţii mai bune de muncă şi un statut decent în activitatea lor, pentru traiul lor, al familiilor lor, fac o grevă generală. Iar când un popor se ridică împotriva regimului politic existent, cerând schimbarea acelui regim politic, fac o revoluţie. Un alt gânditor, american, Samuel Huntington, care a scris Ciocnirea civilizaţiilor, are un capitol amplu dedicat revoluţiei şi spune aşa: Când se schimbă radical un regim politic este revoluţie. Şi dacă regimul politic s-a schimbat, orice altă formulă este o denigrare a revoluţiei. Şi acum sunt dator să amintesc că un propagandist al nazismului, Joseph Goebbels, spunea la radio, public: Când o minciună este repetată de mai multe ori, rămâne o minciună. Dar când este repetată de nenumărate ori, devine adevăr. Păi, vii după revoluţie, o revoluţie făcută de poporul român, plătită cu lacrimi şi sânge, şi spui că a fost lovitură de stat, ce vrei? Vrei să denigrezi actul de curaj al poporului român? Aşa cum spunea un coleg maghiar, Tamás Gáspár : Voi, românii, sunteţi greu de înţeles. Aţi avut un moment astral în viaţa voastră, aţi săvârşit o revoluţie, şi chiar între voi sunt oameni care denigrează acest moment astral. Nu este bine ce faceţi. Asta spunea Tamás Gáspár, un coleg maghiar care a fost şi la noi, a fost în dezbateri, a publicat, a scris: Denigratorii urăsc revoluţia voastră. Ei vor să rămână o minciună în istorie. Noi nu dorim acest lucru. Vrem ca acest act de curaj astral al poporului român să fie recunoscut şi apreciat acum, după 25 de ani, tratat cu respect, evocat de toată lumea, înţeles de tineretul ţării, pentru că acea schimbare din 1989 a fost o schimbare radicală, cum spunea Huntington. S-a schimbat un regim, a venit alt regim. Sigur, nu au fost toate lucrurile la locul lor. Nu toate structurile au răspuns aşteptărilor poporului pentru că nu s-au respectat cele două cerinţe fundamentale: promovarea oamenilor competenţi şi a oamenilor responsabili. Nu au fost totdeauna promovaţi toţi cei care trebuie şi fiecare a vrut să conducă cu echipa lui, cu oamenii lui. Trebuia să conducem ţara cu cei mai buni cetăţeni ai ei, cu cei mai pricepuţi, în fiecare domeniu, fiindcă avem oameni foarte buni în toate domeniile. Mulţi stau deoparte, nu sunt folosiţi, unii dintre ei sunt chiar denigraţi pentru că nu vor cei care au preocupări să promoveze acte şi fapte de corupţie, să vină oameni competenţi că îi dă la o parte. Nu le convine. Deci, ideea cu lovitura de stat ar fi fost de dorit. Păi, nu erau sacrificiile care au fost. Păi, se ridica un popor întreg? Spunea cineva: păi, domnule, au fost cam 7-8 %. Păi, 7-8% înseamnă 5-6 milioane de români. Este vorba de un grup de oameni? Nu. Milioane de români au fost la Timişoara, la Bucureşti, la Arad,la Lugoj, la Sibiu, în toate localităţile ţării. Asta a fost. O revoltă la început, transformată într-o revoluţie. Că revoluţia a avut un program, a avut lideri aleşi din popor,promovaţi de popor, nu poţi să accepţi o formulă care nu e adevărată. Nu a fost o lovitură de stat. A fost o revoluţie care a evoluat cu rezultatele mai bune sau mai puţin bune.
■ După 25 de ani de democraţie şi stat de drept, mai credeţi că soţii Ceauşescu trebuiau împuşcaţi sau nu? De ce?
■ În prima carte pe care am publicat-o după revoluţie, în anul 1990, am explicat că eram într-un grup de tineri, am şi coordonat o perioadă în centrul de putere care a fost în fostul Comitetul Central al partidului, eram în interior şi în jur erau sute de tineri care au ocupat sediul respectiv, am discutat ce e de făcut după ce Ceauşescu a fost arestat împreună cu soţia sa. Atunci am gândit ca jurist, eu sunt jurist nu de puţini ani, ci de 44 de ani, profesor de drept, deci cunosc bine sistemul. Am promovat ideea să fie un proces public care să analizeze actele şi faptele de dictatură, urmările care au fost, suferinţa poporului român în acei ani, foamea, frigul,chiar şi frica şi să se dea o sentinţă potrivită. Aşa am gândit. Între timp, colegii care erau la Ministerul Apărării Naţionale, grupaţi, au discutat şi au ajuns la concluzia că acest cuplu dictatorial trebuie judecat şi condamnat. Am aflat despre decizia lor de la colegul meu de revoluţie, domnul Petre Roman, pe holul de la Ministerul Apărării Naţionale. M-a informat că “ne-am sfătuit şi am decis şi credem că şi dvs veţi fi de acord să fie judecat cuplul dictatorial şi să fie condamnat. Trebuie să spun că am fost de acord când am auzit că au luat hotărârea asta. Sigur, nu mă gândeam că va fi şi executat cuplul dictatorial. Dar am fost de acord că argumentul pe care l-a prezentat domnul Petre Roman, a fost un argument pe care trebuia să îl luăm în seamă. Dânsul a spus: măsura pe care am luat-o de a fi judecat şi condamnat cuplul a fost în scopul de a opri aceste confruntări dramatice care au loc în Capitală, în mai multe judeţe din ţară, mor oameni, mor tineri şi vrem să punem capăt acestei evoluţii. Şi trebuie să spun că am fost de acord cu această judecată. Mai ales că, după ce a fost executat cuplul dictatorial, nu numai că a încetat (sigur au mai fost situaţii neplăcute, foarte răzleţe, după 25, 26 decembrie, chiar şi pe 27 am avut un caz ), dar, în orice caz, a încetat vărsarea de sânge. Preţul se pare că a fost că unii dintre cei care l-au slujit, l-au servit, l-au susţinut –că acest cuplu dictatorial nu a lucrat singur, a fost ajutat - sperau că acest cuplu dictatorial să revină. Însă, când au constat că nu mai este în viaţă, atunci s-au liniştit. Din ce motive, se ştie. Noi am văzut tineri pe a căror frunte scria “Trăiască Ceauşescu!” Erau educaţi în formule speciale, gata să acţioneze la momentul oportun. Repet, în principiu, am dorit să fie un proces. Judecata şi condamnarea a explicat măsura pe care au luat-o colegii mei de la Ministerul Apărării Naţionale. Era de dorit un proces şi cred că era un proces drept, dar împrejurările momentului, circumstanţele excepţionale au dus la soluţia la care s-a ajuns atunci.
■ Dacă aţi fi faţă în faţă cu părinţii tinerilor morţi la Revoluţie, ce le-aţi spune acum, după 25 de ani, despre pedepsirea celor vinovaţi de moartea lor?
■ Trebuie să vă spun că în preziua în care a fost declarat doliu naţional în 1990, am fost rugat de colegi să merg pe tanchetă şi să le explic că vrem să luăm măsuri împotriva celor vinovaţi. Am fost abordat de o mamă, care a pierdut doi copii. M-a îmbrăţişat şi a spus: Domnule Mazilu, să-i pedepsim pe cei care au adus moarte, care mi-au distrus familia,care mi-au omorât copii. Şi s-a strigat în piaţă ”Moarte pentru moarte”. Trebuie să fiu sincer şi să vă explic că am preluat mesajul lor şi l-am repetat chiar. Trebuie să vă spun că era o stare de spirit extrem de tensionată şi de înţeles. Mama îşi pierde copilul, îşi pierde soţul, soţul îşi pierde soţia,uneori împuşcaţi în cameră, în casă. Erau în casă şi împuşcaţi de afară. Cei care au săvârşit asemenea fapte trebuie pedepsiţi. Ei sunt oameni vinovaţi de crimă. Iar crima nu poate şi nu trebuie să rămână nepedepsită. Pentru că stat de drept înseamnă: 1. Dreptate, 2. Justiţie. Dreptate fără justiţie nu există şi justiţie fără dreptate iar nu există. Deci, cei vinovaţi trebuie pedepsiţi. Şi trebuie să spun că am avut o discuţie la procuratură anul trecut şi mi-au spus cam în ce stadiu sunt. Mulţi dintre cei care au tras în oameni şi i-au omorât au fost arestaţi, condamnaţi, pedepsiţi. Nu mă refer la cazurile mari care au existat, cazuri redate şi în Jurnalul Naţional, cazul Stănculescu, Chiţac. Mulţi alţii au fost arestaţi, judecaţi, condamnaţi la ani grei de închisoare pentru fapte criminale. Astea sunt fapte criminale. Trebuie pedepsiţi pentru că altfel dreptatea pe care o merită fiecare dintre noi nu există. Şi durerea din sufletul omului nu poate fi extrasă cu vorbe. Trebuie cu fapte, cu măsurile potrivite pentru cei vinovaţi cu adevărat.
Pedepsirea celor vinovaţi durează prea mult, nu întâmplător, pentru că statul de drept înseamnă în acealaşi timp să îi laşi şi celui care e cu adevărat vinovat sau s-ar putea să nu fie vinovat, să îşi facă apărările cuvenite.Trebuie să vă spun că aici se recurge adesea la mijloace incorecte de apărare. Sigur, trebuie să înţelegem că fiecare vrea să se protejeze pe el, să scape de pedeapsă, nu se roagă el să fie pedepsit, dimpotrivă. Deci, încearcă prin mijloace plătite uneori cu bani grei, trebuie să recunoaştem că avem mulţi avocaţi foarte buni care încearcă pe toate căile să tergiverseze judecata şi pedeapsa să vină târziu. Păi, după 25 de ani mai sunt încă vinovaţi nepedepsiţi. Unii încearcă să găsească şi formule, argumente, cum ar fi de pildă prescripţia, aşa încât să scape de pedeapsă. Fapta săvârşită rămâne şi ea trebuie pedepsită. Deci, toate mişcările care se fac în mediul judiciar sunt făcute adesea pentru a absolvi de pedeapsă vinovatul adevărat sau să îi facă cât mai blândă această pedeapsă. Este o luptă între persoane vinovate şi persoane nevinovate, o luptă în care se implică şi jurişti de profesie, plătiţi mai mult sau mai puţin bine că să ne facă nouă rău.
■ Dacă ar fi vorba despre o ultimă soluţie aţi mai participa la încă o revoluţie?
■ Circulă uneori în mitingurile populare din Capitală, de la Cluj, de la Roşia Montană, de la Pungeşti, din alte zone ale ţării, circulă această solicitare, să mai fie o revoluţie, ca să ajungem la soluţia dreptăţii şi justiţiei în ţara asta. Vreau să vă spun că acel mare gânditor al revoluţiei franceze Jean-Jacques Rousseau spunea: Când oamenii nu mai suportă nedreptatea au dreptul să se revolte. Au dreptul la revoluţie. Şi atunci vreau să vă pun o întrebare: când constatăm eu, dvs, românii, că la Pungeşti, o localitate despre care se ştia foarte puţin până acum doi ani când a apărut această discuţie publică, când la Pungeşti văd eu, care am participat la revoluţie, că ţăranii pe pământul lor se aşează în genunchi, spun Tatăl nostru şi imploră jandarmii să nu îi bată şi să nu permită unei corporaţii multinaţionale aflate pe locul trei în sistemul corporaţiilor lumii, să nu îi lase să otrăvească pământul lor, aerul şi apa pe care o beau. Păi, apa era liberă, puteai să o iei oricând, sigur că, cu timpul este din ce în ce mai scumpă, dar dacă ne-o şi otrăvesc acum... Şi dacă unii guvernanţi nu înţeleg cu ce mandat au acceptat prezenţa unor corporaţii care au trecut la sfredelirea pământului, au trecut la căutarea bogăţiilor care se află în subsolul ţării. Dar cu ce preţ? Cu preţul otravei. Mă refer la otrăvirea pământului, a aerului şi a apei. Iar ţăranului care are pământul lui i se spune: păi, domnilor, dacă este vorba de bogăţie, ea aparţine statului. Dar statul de ce o dă altora? Iar tu, ca organ de stat, în loc să aperi ţăranul român de actul jefuitorului care îi murdăreşte pământul şi îi ia bogăţia, în loc să îl aperi de acel individ care îl jefuieşte, tu îl loveşti pe ţăranul român. Instituţiile statului sunt făcute să apere omul acestei ţări, fiinţa românului unde s-ar găsi el. Cum să accepţi ca la Roşia Montană, o corporaţie internaţională, să scoată morţii din morminte pentru a face loc exploatării bogăţiilor de aur şi argint pe care le conţin munţii noştri. Ştiţi formula lui Eminescu: munţii noştri aur poartă/Noi cerşim din poartă în poartă/. La Roşia Montană, în zona aceea a Apusenilor, se află 10,6 milioane uncii de aur şi 52,3 milioane de uncii de argint. Bogăţii enorme. O singură uncie de aur costa în momentul începerii acualei crize financiare 1900 de dolari. Sigur, a scăzut acum la 1300, aproape 1000. Vă daţi seama ce bogăţie? Unul dintre cele mai mari zăcăminte din Europa, şi nu numai. Păi când românul vede aşa ceva, când îi scoţi mortul din mormânt înainte de expirarea celor 7 ani. Păi ,la 3-4 ani, mortul nu a putrezit, nu a devenit os ros, cum spunea Coşbuc. Ne-au scos şi morţii din morminte, oasele ni le-a scos de acolo şi îi mută. Cimitirul este necesar pentru exploatarea acestor bogăţii. Îi strămută pe oameni. Unii au zis: Nu. Cu orice preţ, ne omorâţi dar nu plecăm. Când apar asemenea fenomene, ce spun oamenii? Este nedreptate. O nedreptate pe care nu o mai suportăm. Şi ce zic oamenii? Trebuie să ne revoltăm, trebuie să ne unim cu toţii. Aşa au făcut ei adunările de la Câmpeni. Ştiţi că moţii s-au adunat, au nişte puncte de vedere. Noul preşedinte, Klaus Iohannis, a zis: nu sunt de acord cu Roşia Montană. Şi, în discuţie, partenerul a zis: parlamentul va... Domnule, dumneata nu eşti hotărât. Nu putem accepta un iaz de decantare, cel mai mare din Europa, să otrăvească toată Transilvania. Nu se poate aşa ceva. Adică sunt totuşi oameni care gândesc. Şi unii care au preluat puterea în decembrie 2012 au fost împotriva gazelor de şist, împotriva exploatării de la Roşia Montană. După aceea s-au schimbat. Cum se explică? Se explică probabil prin diverse mijloace economice la care eu recurs cei care vor să pună mâna pe această bogăţie. Eu vă spun cu toată seriozitatea, resursele României trebuie păstrate în primul rând pentru poporul român. Sunt resursele noastre, am fost dăruiţi de bunul Dumnezeu cu resurse bogate. Nu se poate. Şi am scris o carte în legătură cu acest fenomen. Nu se poate să fim săraci într-o ţară bogată. România este o ţară bogată. De ce să fim săraci? Păi suntem săraci pentru că unii guvernanţi îşi permit, fără să aibă mandat de la popor, să dea bogăţiile care aparţin poporului român altora. Ceea ce nu este permis. De aceea vă spun că nu putem să vorbim în general. Vorbim în legătură cu fenomene existente într-o ţară şi se poate adeveri ceea ce spunea Jean-Jacques Rousseau. Dar aş încheia prin a vă aminti un gând extraordinar al unui mare francez şi un mare gânditor al lumii, Victor Hugo, care spunea aşa:”Revoluţia este accesul de mânie al adevărului”. Deci, când adevărul pe care îl simţi, intră prin toţi porii în corpul tău, adevărul nedreptăţii pe care o suporţi, te revolţi. Şi poţi să ajungi la o revoluţie. Ne gândim la toate aceste judecăţi de valoare ale istoriei, ca să ne gândim şi la ce se poate întâmpla la un sfert de veac de la Revoluţia română. Sperăm ca toată lumea să înveţe din aceşti ani, din greşelile comise, din faptele bune, din faptele rele şi să ducem poporul român pe calea acelui progres pe care îl merită.
Citește pe Antena3.ro
