Un grup de interese din jurul Guvernului, condus de Dinu Patriciu, ar fi declansat atacul impotriva presedintelui Traian Basescu. Aceasta este explicatia pe care fosta sefa a Cancelariei prezidentiale o da campaniei de presa care a dus la demisia sa de la Cotroceni. Intr-un virulent contraatac, Elena Udrea isi anunta demisia din PNL, intrucat aceasta formatiune nu ar mai respecta programul Aliantei.
Elena contraataca
In primul interviu acordat dupa demisia de la Cotroceni, Elena Udrea arunca scantei in lumina carora sa se vada cu ochiul liber razboiul dintre Cotroceni si Palatul Victoria. Oamenii lui Tariceanu, in frunte cu Dinu Patriciu, ar fi atacat-o pentru a-l ataca pe presedinte, spune ea, pentru ca le-a impiedicat afacerile cu bani publici. PNL, din care a demisionat, nu mai respecta programul Aliantei, iar refugiul se pregateste la PD.
Jurnalul National: Doamna Udrea, ati demisionat, a fost stire. Insa cum s-a ajuns aici?
Elena Udrea: Ca sa va spun cum am ajuns la demisie, ar trebui sa va spun mai intai cum am ajuns la Cotroceni. Pentru ca eu nu
m-am dus acolo pentru a fi consilier, ci cu bucurie am acceptat sa fac parte din echipa presedintelui Traian Basescu, pentru a pune umarul la reformarea intregii societati romanesti.
Nu era o onoare oricum?
Sigur ca era o onoare, dar nu as fi mers daca presedintele tarii era altcineva. As fi ramas la Primaria Capitalei, in echipa primarului Traian Basescu.
Sunteti liberal, daca Theodor Stolojan devenea presedinte si v-ar fi propus sa mergeti la Cotroceni, nu l-ati fi urmat?
Pe dl Stolojan nu am avut ocazia inainte de alegeri sa il cunosc foarte bine, asa cum l-am cunoscut pe Traian Basescu pe vremea cand era primar. La acel moment a inceput relatia noastra de incredere, de loialitate din partea mea, cand, in discutiile de dupa sedintele de Consiliu General, dl primar Traian Basescu ne mai scotea pe consilierii Aliantei la un suc in Cismigiu si stateam de vorba pana noaptea tarziu. Cand a ajuns presedinte, am vrut sa fiu parte din echipa sa.
Ati facut in acel moment o analiza asupra a ceea ce insemna institutia prezidentiala cu competentele pe care le cere, dar si cu rigorile pe care le impune?
Nu, eu sunt un om politic care nu are nici un fel de ipocrizii. Eu cred ca omul trebuie judecat dupa ceea ce face.
Ce locuri poți să vizitezi în Maramureș dacă mergi de Crăciun sau Revelion în 2024. Cele mai frumoase obiective turistice iarna
Citește pe Antena3.ro
Haideti sa discutam franc. Se spunea zilele trecute pe un post de televiziune ca respirati frivolitate. Credeti ca tinutele dumneavoastra mai decoltate, aspectul fizic, unghiile lungi, stilul dezinvolt au vulnerabilizat institutia prezidentiala?
Sa stiti ca decolteurile mele nu au fost mai adanci decat ale altora. Au fost mai mediatizate. Dar am renuntat si la asta. As fi renuntat, sincer, la orice, atat de mare imi era dorinta - si imi e - de a fi parte din angrenajul asta care incearca sa miste societatea romaneasca inspre mai bine. Poate si eu am gresit. Nu aveam in spate o cariera care sa fi demonstrat ceva, nu eram cunoscuta. Am aparut dintr-o data ca o femeie blonda, tanara, despre care nu se stia mare lucru, aparuse in ziare si acea relatare despre o masa la un restaurant din Bucuresti impreuna cu presedintele Romaniei, si atunci sigur ca nu a fost foarte greu, in conditiile in care suntem o societate misogina, plina de prejudecati, ca accentul in cazul meu sa se mute din registrul important, major, intr-un registru minor.
De ce credeti ca dumneavoastra ati fost cea careia Traian Basescu i-a propus aceasta functie?
Echipa presedintelui are ca si criteriu de alcatuire in primul rand loialitatea.
Avusese cand sa va testeze loialitatea?
Am lucrat cu Traian Basescu sase luni la Primaria Capitalei, sase luni in care am devenit un sustinator real, sincer, al presedintelui.
Dar el va cunostea la momentul respectiv? I-ati spus atunci: "Domnule presedinte, pe oamenii aceia despre care spuneti ca sunt mafia personala a lui Adrian Nastase eu ii cunosc, sotul meu e prieten cu ei de 15 ani"?
Da, presedintele stia ca sotul meu a facut afaceri la un moment dat cu Bittner si Petrache. Dar stia de asemenea ca nimic din afacerile astea nu a fost ilegal. Eu habar nu am ce afaceri au facut acesti oameni in afara de cele facute cu sotul meu si nu ma intereseaza. Daca in celelalte afaceri pe care ei le-au facut exista ceva ilegal, atunci Justitia sa spuna.
Amicitii periculoase
Nu a fost un bagaj suficient faptul ca dumneavoastra erati prieteni cu un mafiot, asa cum l-a numit Basescu?
Presedintele stia de dinainte, dar a aflat si atunci ca nu avea motive sa se indoiasca de buna-credinta si de legalitatea afacerilor sotului meu. De altfel, nimeni nu a acuzat ca sotul meu ar fi facut afaceri ilegale. Daca acei oameni au facut alte afaceri, ilegale, care l-au determinat pe presedinte sa spuna ca sunt mafia lui Adrian Nastase, este o alta problema.
Dar nu v-a intrebat niciodata: "Elena, tu ce stii de oamenii astia? Am dreptate cand spun ca sunt mafia lui Nastase?".
Nu m-a intrebat, pentru ca stia ca eu cu cei doi domni nu am avut o relatie directa. Eu m-am casatorit cu Dorin Cocos la
26 decembrie 2003, cand relatiile de afaceri cu cei doi incetasera.
De unde era sa stie presedintele?
Presedintele e o persoana informata. Nu si-ar fi luat langa el pe cineva despre care sa fi stiut ca a incalcat legea. E adevarat, au fost exemple, dupa ce a ajuns presedinte, cand a aflat astfel de lucruri despre oameni care i-au fost sustinatori in campanie si a spus foarte clar: "Sa se aplice legea!". Asta trebuie spus si in cazul sotului meu: sa se aplice legea. In aceasta saptamana se deruleaza controale la toate firmele lui Dorin Cocos, el insusi chemand institutiile de control ale statului sa ii verifice toate societatile in care a fost vreodata, ca sa se termine aceasta campanie de insinuare.
Grupuri de interese versus presedinte
Cui atribuiti aceasta campanie?
Eu merg pe evidente. Materialele care au aparut despre afacerile sotului meu nu ma incrimineaza pe mine cu nimic. Se porneste de la un lucru recunoscut mereu de sotul meu - ca a facut afaceri cu acesti oameni pe vremea cand ei nu reprezentau absolut nimic si nici PSD nu era puternic - , dar eu nu sunt acuzata de nimic.
RAZBOI. Inchizand usa Cotroceniului, Elena Udrea deschide conflictul cu grupurile de interese din jurul premierului Calin Popescu Tariceanu |
Cum nu? La dreapta presedintelui sta un om care are conexiuni cu acest grup de interese...
Si care este problema Elenei Udrea? A facut Elena Udrea ceva pentru acei oameni? Raspunsul a fost nu, dar ar putea sa faca. A, deci haideti sa ii luam gatul Elenei Udrea astazi, ca nu cumva pe viitor sa reprezinte interesele acelor oameni pe langa presedintele Basescu. Eu cred ca interesul nu a fost sa-i fie taiat capul Elenei Udrea, ci sa existe o tinta prin care discursul presedintelui impotriva coruptiei si a grupurilor de interese sa poata fi decredibilizat. Cand presedintele vorbeste despre grupuri de interese, constatam dintr-o data ca in presa apare grupul de interese Bittner-Cocos. Vorbim de afaceri derulate cu ani in urma, nimic prezent, dar nu vorbim de grupuri de interese care functioneaza in acest moment, carora eu as putea sa le spun oculte si care nu privesc Administratia prezidentiala, ci Guvernul. Daca eu, Elena Udrea, care nu am facut nici un fel de afaceri cu nici un grup de interese nici inainte si exclus pe perioada celor zece luni de la Cotroceni, puteam fi considerata reprezentanta unui grup de interese, ma intreb ce putem spune despre dl Calin Popescu Tariceanu, care a fost partener de afaceri cu dl Patriciu si au castigat bani impreuna? Eu ma pot gandi oare ca in calitate de prim-ministru promoveaza interesele dlui Patriciu? Ma pot gandi, nu? Dar nimeni din presa nu a sesizat lucrul asta. Toata lumea a sarit impotriva Elenei Udrea. In jurul Guvernului exista o multime de oameni de afaceri care au tot felul de conexiuni cu membrii acestuia. Eu nu spun neaparat ca este ilegal, poate fi legal. Chiar unii ministri sunt oameni de afaceri. Dl ministru al Finantelor a facut afaceri si pe vremea PSD, si acum dupa alegeri si nu s-a pus problema ca ajungand ministru isi va proteja interesele. Nu, in schimb a fost vehement atacata Elena Udrea, care nu a facut nici inainte si nici dupa alegerile din 2004 vreo afacere cu PSD sau cu statul.
Mafioti pentru Basescu, nu si pentru Justitie
Exista o diferenta, in cazul dvs. sunt oameni de afaceri despre care Traian Basescu spunea ca sunt mafioti...
Ce inseamna ca sunt mafioti? Haideti sa o luam altfel. Sotul meu a facut afaceri cu oamenii lui Adrian Nastase, dar nici o instanta din tara asta nu a spus ca oamenii aceia ar fi infractori.
A spus Basescu.
Nu asta comentez. Eu spun asa: Dorin Cocos a facut afaceri legale. Daca acesti oameni au facut si alte afaceri care l-au determinat pe Traian Basescu sa spuna ca ei sunt mafia personala a lui Adrian Nastase, sa fie judecati pentru acele afaceri. La momentul in care sotul meu s-a despartit de acesti parteneri, ei abia atunci se apropiau foarte tare de fostul prim-ministru.
Asadar, spuneti ca Basescu il ataca pe Tariceanu pentru ca in jurul lui roiesc grupuri de interese si acestea raspund atacandu-l pe Traian Basescu?
Nu stiu daca l-a atacat pe dl Tariceanu, a acuzat grupuri de interese oculte... Cand a facut acest lucru public, ne-am trezit cu o campanie care arata ca tocmai la Cotroceni ar putea fi vorba de astfel de grupuri de interese. Si scoatem in strada artileria grea, tancurile si atacam pe cine? Pe Dorin Cocos, despre care nu auzise nimeni pana in 2004, ca nu avea ce sa auda. Dorin Cocos era un om de afaceri modest si ca nivel al afacerilor, si ca prezenta in lumea oamenilor de business. Nu ar fi stiut nimeni nimic despre el daca sotia lui nu ajungea consilierul presedintelui. Pentru ca nu aveau ce sa stie despre Dorin Cocos. Deci eu nu cred ca aceasta desfasurare de forte, acest atac fara precedent in media merita o miza atat de mica precum Dorin Cocos. Faptul ca aceste atacuri au inceput dupa iesirea din august a presedintelui Traian Basescu, cand a vorbit de grupurile de interese, insumat cu faptul ca articolele sunt aceleasi si sunt plimbate prin cateva ziare, fara dovezi, fara drept la replica, fara o investigatie jurnalistica reala, ma face sa cred - si sunt sigura de ce spun - ca este vorba de un atac bine directionat - nu impotriva mea si a lui Dorin Cocos, nu suntem o miza atat de importanta, ci impotriva presedintelui Traian Basescu, pentru ca discursul lui sa fie decredibilizat si, atunci, cand pe viitor ar vorbi despre aceste grupuri de interese, sa i de replice :"Ok, dar ce spuneti de Elena Udrea?".
Acesta ar fi un prim aspect. Al doilea, in opinia mea, este ca se urmareste izolarea presedintelui astfel incat sa ramana singur in lupta impotriva coruptiei, fara oameni care sa il sustina, sa intareasca ceea ce spune.
Acesta ar fi un prim aspect. Al doilea, in opinia mea, este ca se urmareste izolarea presedintelui astfel incat sa ramana singur in lupta impotriva coruptiei, fara oameni care sa il sustina, sa intareasca ceea ce spune.
De ce dvs.? De ce nu consilierul pe Justitie, de exemplu?
Daca ma intrebati pe mine, cred sincer ca vor urma altii. Cei care m-au atacat nu cred ca s-au asteptat ca eu sa demisionez si in felul acesta va trebui sa se regrupeze si sa atace pe altcineva dintre apropiatii presedintelui.
Bun, spuneti ca v-au atacat pentru ca sustineati lupta impotriva coruptiei. Cum? Nu ati avut niciodata o iesire publica pe tema asta, nu era in atributiile dvs., nu erati parte a reformei in Justitie...
Nu eu personal am fost tinta, nu Elena Udrea, care are propria agenda impotriva coruptiei. Eu eram doar un pion in jumatatea de tabla de sah in care este echipa presedintelui. Atacandu-ma pe mine au incercat sa sensibilizeze pozitia acestuia. Plecand eu, vor gasi alta tinta si cu altceva vor ataca. Am informatii certe ca de luni se va demara o campanie ampla de presa impotriva presedintelui Basescu.
Cum puteti avea aceste informatii? Aveti conexiuni cu cercul de interese pe care il acuzati ca instrumenteaza aceasta campanie?
Oamenii vorbesc, totul se afla...
Profit din banii statului
Haideti sa vorbim mai concret. Cine sunt aceste grupuri de interese, ce urmaresc in jurul Guvernului, cu ce i-a incurcat Traian Basescu...
Fara aceasta interventie dura a presedintelui impotriva coruptiei, toate aceste grupuri si-ar continua activitatea si sigur ca aceasta activitate produce o multime de bani. Acesti oameni se folosesc intr-un fel sau altul de banii statului, despre asta vorbim. Daca economia noastra ar fi una intr-adevar de piata, bazata pe o competitie corecta, si nu pe trafic de influenta, nu pe favoritisme, relatii oculte cu cei din administratie, atunci grupul acesta de influente ar fi defavorizat, ar trebui sa intre intr-o competitie corecta pe piata.
Sa inteleg ca presedintele dvs. de partid, dl Tariceanu, nu se opunea acestor grupuri, a trebuit sa iasa presedintele sa deconspire un joc care s-ar fi derulat linistit daca nu ar fi intervenit el?
Dl Tariceanu singur categoric nu ar fi facut fata. Si dlui presedinte Basescu singur ii este foarte greu. Sigur, dumnealui va duce pana la capat lupta asta, sunt absolut convinsa.
Da, doamna Udrea, dar vedeti ca ecuatia asta cu favoritismul implica si partea care face favorul...
Asa cum se putea imagina ca Elena Udrea poate deveni reprezentanta unor grupuri de interese pe langa presedintele Traian Basescu, asa avem mai degraba sau mai indreptatita banuiala ca pe langa guvern sunt o multime de grupuri de interese care pot fi reprezentate in activitatile lor.
Afacerea RAAPPS
Grup de interese, grup de interese, dar vi se reproseaza traficul de influenta in numirea conducerii RAAPPS. Nu e o coincidenta prea mare numirea atator apropiati de-ai dvs. la varful acestei regii? Si directorul Vlaicu, si directorul Georgescu (sotul prietenei dvs., Narcisa Mirica), si un membru al CA...
Aceste functii au fost ocupate pe criteriul politic. Atat Cristian Vlaicu, cat si Bogdan Georgescu sunt membri PD. Intamplator ii cunosc pe acesti oameni, dar mai cunosc cateva mii. Daca ne vom uita in administratie sau la Guvern, veti vedea ca eu cunosc pe foarte multi, am relatii vechi cu foarte multi, dar asta nu inseamna ca i-am pus eu in functii.
Moisescu, prieten cu Cocos
PROVOCATOARE. "Garderoba mea s-a schimbat radical in ultimele 10 luni. Acum ce mai fac cu ele? Glumesc..." |
Doamna Udrea, exista o declaratie foarte clara a domnului Vlad Moisescu, consilier al dlui Tariceanu, care acuza clar ca sotul dvs. ar fi transmis ca a trimis un baiat bun acolo...
Eu in locul dlui Moisescu
m-as ocupa de problemele mele personale...
Respectiv?
O sa le descoperiti. Insa in locul lui nu as face acuzatiile astea cu atat mai mult cu cat dl Moisescu a fost foarte apropiat de sotul meu in timpul campaniei electorale.
M-as feri sa fac astfel de acuzatii daca nu as avea si dovezi. Dar daca tot vorbim de loialitate fata de Alianta, cu siguranta ca este mai credibil Dorin Cocos, care a venit langa PNL la momentul in care nu foarte multi ii dadeau o sansa de castig in alegerile din 2004, decat membri importanti ai PNL, care in perioada dintre cele doua tururi de scrutin felicitau PSD ca a castigat alegerile si se pregateau de alianta cu PSD la guvernare. E o ipocrizie sa vorbesti tocmai despre asta, cand faptul ca ai ajuns la putere se datoreaza zilei de 12 decembrie, cand Traian Basescu a castigat alegerile.
M-as feri sa fac astfel de acuzatii daca nu as avea si dovezi. Dar daca tot vorbim de loialitate fata de Alianta, cu siguranta ca este mai credibil Dorin Cocos, care a venit langa PNL la momentul in care nu foarte multi ii dadeau o sansa de castig in alegerile din 2004, decat membri importanti ai PNL, care in perioada dintre cele doua tururi de scrutin felicitau PSD ca a castigat alegerile si se pregateau de alianta cu PSD la guvernare. E o ipocrizie sa vorbesti tocmai despre asta, cand faptul ca ai ajuns la putere se datoreaza zilei de 12 decembrie, cand Traian Basescu a castigat alegerile.
Ce interes are sa faca aceste lucruri atunci?
Habar nu am. Stiu insa ca dansul a trebuit sa plece de acolo pentru ca a fost o discutie intre PNL si PD si s-a decis schimbarea componentei CA, dar si cei numiti prima data si cei numiti a doua oara au fost numiti de catre Guvern, nu de catre Administratia prezidentiala.
Nu au existat astfel de cercuri de interese care sa fi incercat sa se apropie si de Cotroceni?
Nu neaparat cercuri de interse, dar eu, venind din mediul privat, au existat cunostinte care s-au gandit ca le poate fi de folos prezenta mea acolo in vreun fel, ca poate exista oportunitati acum prin prezenta mea la Cotroceni. Nu stiu cum, pentru ca nu am ajuns la discutii concrete. S-au lamurit foarte repede ca nu este cazul.
Influenta
Umbrela presedintelui este foarte importanta.
Avem un presedinte care nu va fi niciodata paravan pentru vreo afacere. Iar eu nu puteam sa influentez cu nimic incheierea unui contract, vreo licitatie, iar ministrii in nici un caz nu ar fi stat drepti atunci cand suna Elena Udrea, avand in vedere ca presedintele mereu le-a atras atentia sa nu lase grupurile de interese sa se apropie de ei.
Tocmai de asta va acuza Moisescu: ca ati influentat numirea de la RAAPPS.
Nu a fost asa, categoric nu, dar daca as fi influentat numirea, asta nu inseamna ca am facut vreo afacere. Doar daca din aceasta numire as fi beneficiat cumva.
Acolo se fac afaceri bune, doamna Udrea.
Habar nu am.
Cum va explicati insa ca un apropiat al prim-ministrului face o astfel de declaratie, in conditiile in care pe un alt apropiat
de-al premierului il acuzati ca instrumenteaza campania impotriva dvs.?
Dl Moisescu este in eroare. Nu stiu de unde a tras concluzia ca dl director a fost numit la recomandarea mea. A fost recomandat de catre PD. Cat despre dl Patriciu, am toate argumentele sa sustin ca dlui este in spatele acestor atacuri.
Argumente sau suspiciuni?
Am toate argumentele: faptul ca aceste atacuri pornesc la momentul in care dl presedinte a iesit si a aratat cu degetul catre grupul de interese Dinu Patriciu-Rosca Stanescu, faptul ca dl Dinu Patriciu, dl Rosca Stanescu de la Ziua, dl Sorin Marin de la Cotidianul si Academia Catavencu si Radio Gherilla au fost parteneri de afaceri si tocmai ziarele lor ma ataca, astfel incat Dorin Cocos a devenit infractorul numarul unu al acestei tari, in conditiile in care nu a dezvoltat nici o afacere noua de la alegeri incoace. Diferenta este ca sotul meu nu face si nu a facut afaceri cu banii statului, in schimb acest grup da.
|
SuspectiiEste o reactie a Palatului Victoria?
Nu a Palatului Victoria, ci a grupului reprezentat de Dinu Patriciu, care a fost vizat de discursul presedintelui impotriva grupului de interese, discursul avut in vara, cand daca va amintiti s-a vorbit despre influentarea prim-ministrului in a nu-si mai da demisia de catre acest grup din care faceau parte Dinu Patriciu si Sorin Rosca Stanescu. Ce ziare au scris despre povestea asta? Cotidianul, ziarul Ziua al dlui Stanescu, Gardianul, or, dvs. sunteti om de media, nu trebuie sa va spun eu ale cui sunt ziarele astea, cine le controleaza. Despre Evenimentul Zilei raman la parerea ca este un ziar independent, mai face insa si greseli, si cazul dnei ministru Monica Macovei e cel mai bun exemplu. Si o sa va spun ceva ce n-o sa dati cu siguranta, dl Mihai Munteanu, care a facut atata caz de moralitatea dansului, este un infractor condamnat pentru talharie. Revenind, in grupul de interese nominalizat de presedinte, sunt tocmai oamenii care pot determina aparitia acestor articole de presa.
Pentru ca ati fi deconspirat intalnirea de la Snagov Tariceanu - Patriciu?
Abordarea presei mi s-a parut ridicola, se descria totul ca sicana intre adolescenti: Elena Udrea i-a parat. Ca sa ii parasc, trebuia sa fi incercat sa ascunda ceva. Ce s-a intamplat la Snagov din punctul meu de vedere a fost ca am vazut la o masa pe dl Tariceanu cu dl Patriciu, dl Radu Boroianu si mai tarziu am inteles ca a venit si dl Rosca Stanescu, i-am salutat, m-am dus la masa mea, si asta a fost tot.
Si vreti sa cred ca nu i-ati spus presedintelui?
Nici vorba. Nici nu am avut cand. Dar pe terasa aceea erau 200 de persoane.
Da, dar una avea acces rapid la presedinte.
Dar e o terasa in care merg foarte multi membri ai Guvernului, ai Aliantei. Nu fac un caz din asta. Daca s-ar fi ivit ocazia, probabil ca
i-as fi spus, dar nu a fost asa.
|
|
DemisiaAti impartasit aceste concluzii si presedintelui?
Sigur ca da.
Si cum s-a ajuns la decizia demisiei?
Problema s-a pus daca eu puteam sa ma apar de pe pozitia aceia fara sa periclitez intr-un fel lupta presedintelui cu grupurile de interese mafiote, cu coruptia sau sa ma dau un pas in spate si sa ies sa raspund acuzatiilor de pe pozitia unui om care nu mai are functia din Administratia prezidentiala.
Ati luat singura decizia?
Categoric. Dar m-am sfatuit si cu sotul meu, cu prieteni adevarati... Toti mi-au spus suta la suta ca trebuie sa raman sa ma lupt. Argumentul meu a fost ca eu nu am mers acolo decat pentru a-i fi de folos presedintelui si daca nu mai pot sa-mi duc la capat rolul asumat, ce rost mai are sa raman la Cotroceni si sa-i daunez acestuia?
Si presedintele? V-a cerut socoteala?
Nici vorba. Erau aceleasi atacuri. Nimic nou ca sa ma poata intreba: "Elena, dar cu asta cum naiba mai e?". Am vorbit in fiecare zi, inclusiv joi. Pe de o parte nu voiam sa plec de langa presedinte si sa il las fara un om acum, ca are atata nevoie de oameni loiali langa dansul, pe de alta parte, stiam ca plecarea mea trebuie sa il ajute pe presedinte, pentru ca nu plecam deoarece s-ar fi descoperit ca am facut vreo ilegalitate. Eu m-am dat un pas in spate ca sa pot sa lamuresc ce s-a scris despre mine, ramanand insa un suporter activ al presedintelui Basescu. Joi noapte nu am dormit, iar la ora 7 am avut convingerea ca trebuie sa imi dau demisia pentru a incerca sa lamuresc aceste atacuri. I-am comunicat presedintelui in jurul pranzului, iar la ora 7:00 seara decizia a fost definitiva.
Nu a incercat sa va opreasca? Basescu e un capitan, care are tendinta sa isi apere echipajul. Acum nu a facut-o...
Cred ca atunci cand i-am prezentat argumentele a stiut ca nu exista cale de intoarcere.
|
|
Demisie din PNL, avant spre PDCe veti face de acum incolo?
Sigur voi face munca de partid si voi sprijini mai departe tot proiectul presedintelui.
In PNL?
Nu, in premiera va spun ca am demisionat din PNL imediat dupa demisia din Administratia prezidentiala.
De ce?
O sa explic la momentul in care o sa spun si ce am de gand sa fac mai departe. La momentul acesta am considerat ca e mai bine sa nu am apartenenta politica.
Dar tocmai ati spus ca va veti retrage in partid... Ce partid?
O sa vad.
Sunteti deja membru PD?
Deocamdata nu am nici o apartenenta politica. Si nici nu ma gandesc la vreo alta functie publica. Pe mine o functie publica ma limiteaza foarte mult. Pozitia la Cotroceni m-a cenzurat si mi-a creat o multime de complexe, pentru ca stiam ca atunci cand ies sa ma exprim totul se contabilizeaza la presedinte. Daca Elena Udrea facea o greseala, de vina era presedintele. Lucrul asta m-a complexat teribil.
Totusi insist asupra motivului demisiei din PNL. E un lucru care trezeste mari semne de intrebare decat cele pe care le-ati spus pana acum.
Acum sa zicem ca sunt intr-un moment in care nu sunt sigura ca agenda politica a PNL urmareste programul din campania electorala. O sa stau, o sa ma gandesc. Cu siguranta voi face politica mai departe.
|
|
Blonda de la Golden Blitz e satenaNu a contribuit chiar Traian Basescu la aceasta imagine a dvs. de blonda, alintandu-va blonda de la Golden Blitz?
Domnul presedinte face o multime de glume. Sigur ca astazi aceste glume se intorc impotriva mea.
Sunteti blonda?
Nu, nu sunt blonda. Si parerea mea este ca e foarte rau. Pentru ca blondele din bancuri sunt cele care opteaza sa fie blonde. Te nasti blonda sau alegi sa fii.
Dar cum opteaza? Bancurile se refera la coeficientul de inteligenta...
Se spune "blond is more fun". Foarte multe femei aleg sa fie blonde pentru ca se creeaza o anumita impresie. Eu am fost si bruneta, si roscata, mi s-a parut ca cel mai bine mi se potriveste aceasta culoare. Asta-vara am vrut sa revin la culoarea mea naturala, un saten banal, sperand ca in felul acesta as putea sa inchid comentariile rautacioase. Astazi ma bucur ca nu am facut asta. Era o concesie gratuita, care nu ar fi schimbat nimic.
Cand va uitati in oglinda, ce vedeti?
O femeie hotarata. O femeie care are grija de imaginea ei, care a muncit mult pentru ce are azi, un om loial, care nu isi tradeaza niciodata prietenii. Nu stiu de ce a fost considerat stilul meu provocator, pentru ca in rochii mulate nu umblu numai eu. Toate femeile isi doresc sa fie admirate. Una peste alta, cand ma uit in oglinda sunt mandra de ce vad.
|