A luat fluviul Amazon la pas într-o expediţie care a durat doi ani şi jumătate şi a intrat în Cartea Recordurilor. Apoi a fost “abandonat” 60 de zile pe o insulă pustie. Experimente la limita supravieţuirii. Şi a raţiunii.
L-am întâlni pe Ed Stafford într-o mică sală de conferinţe situată într-un hotel din apropierea aeroportului. Filmase pentru câteva zile în România, era mort de oboseală iar mâinile erau pline de o răşină care nu mai ieşea din piele. Dintr-un afiş în spatele lui zâmbea, într-un smoking impecabil, Humphrey Bogart. O fotografie oficială din “Casablanca”. Evident, nu puteai să nu te gândeşti la drumul pe care l-a parcurs star-sistemul din anii ‚30-‚40 şi până acum.
Discuţia care urma avea să îmi arate o altă faţă a unei vedete.
■ Jurnalul Naţional: Spune-ne despre experienţa pe Amazon. Şi despre cum ai reuşit să intrii în Cartea Recordurilor. Cum ţi-a venit ideea?
■ Ed Stafford: Conduceam o expediţie în Patagonia, Argentina. Era extrem de frig, îngheţasem tot, şi am început să visez la un loc în care este cald şi plăcut. Nu mai fusesem până atunci pe Amazon. Aşa că, am zis, <
■ Îţi place să faci unele lucruri pentru prima dată, nu? Să treci prin situaţii prin care nimeni nu a mai trecut?
■ Este important pentru mine să simţi că trăieşti. Când te uiţi în urmă, să fii mândru de ce ai făcut până acum. Să ai ce le povesti nepoţilor...Iar acum, uitându-mă în urmă, sunt foarte mândru de ce am realizat. Ştiu că unora trei ani le poate părea ca o sentinţă pe viaţă...dar pentru mine a fost ceva ce mi-a schimbat viaţa complet, literalmente. Şi a fost într-adevăr o aventură nemaipomenită. Nu regret nici un moment că am făcut-o.
■ A urmat o experienţă în Arhipelagul Fiji. Cea în care ai fost “părăsit” pe o insulă pustie, pentru 60 de zile. Ai văzut filmul cu Tom Hanks, “Naufragiatul”?
■ E interesant că mă întrebi despre asta. Ştiam de film, ştiam că personajul lui Tom Hanks ajunge să vorbească cu o minge căreia îi pune numele Wilson, dar în mod deliberat nu am văzut filmul. Pentru că mi-a fost frică de faptul că aş putea, în subconştient, să copiez anumite lucruri din film. După ce m-am întors de pe insulă l-am văzut şi am constatat că multe lucruri au fost extrem de asemănătoare. A fost un film foarte real. A fost un film foarte bine făcut de la felul în care vorbea singur la felul în care culegea nucile de cocos. Aşa că nu mă simt insultat atunci când experienţa mea este comparată cu acel film pentru că a fost unul foarte bine construit...
Întreaga experienţă din Fiji a fost mult, mult mai grea decât bănuiam. M-am gândit că până la urma nu e altceva decât un program tv pentru Discovery. Dar în momentul în care bărcile m-au lăsat pe ţărm şi s-au retras, eram doar un om singur pe o insulă. Nu aveam hârtie, mâncare sau apă. Ştiam că dacă nu reuşeam să scot nişte lapte din nuca de cocos nu aveam cum să supravieţuiesc zilei. Am realizat că, faţă de Amazon, aici pericolul era altul: izolarea. Nu aveai pe cineva lângă tine, nu aveai cu cine să te sfătuieşti şi cred că acest lucru a creeat o presiune suplimentară cu care a trebuit să mă descurc.
■ Ce ţi-a lipsit cel mai mult şi mai mult în această expediţie? Hârtia de toaletă? Periuţa de dinţi...
■ Logodnica mea (râde). Mi-a lipsit într-adevăr faptul că nu puteam să comunic, să vorbesc cu cineva. Omul este un animal social şi trăieşte comunicând şi aşteaptă feed-back de la alţii. Când nu există nici un fel de feed-back, începi să-ţi pui tot felul de întrebări despre tine însuţi, despre ceea ce faci, dacă faci bine sau nu. Începi să te uiţi în toate direcţiile. Revenind la întrebare, eu nu sunt un tip foarte materialist, aşa că pot spune că nu neaparăt un anumit obiect mi-a lipsit acolo pe insulă.
■ Dar ce a spus prietena ta atunci când i-ai spus că o să lipseşti de acasă pentru 60 de zile?
■ Când ne-a cunoscut eu trecusem prin experienţă de pe Amazon, aşa că ştia ce fac. Ştia că expediţia de pe Amazon care trebuia să direze un an, a durat doi şi jumătate. Aşa că în comparaţie cu aceea, aceasta a fost mult mai scurtă (râde).
■ Au existat cazuri - în expediţia de pe Amazon sau poate în aceasta – când ai spus <
■ Mă întrebi dacă am fost tentat să renunţ? Bineînţeles! Tatăl meu îmi spunea <
■ Evident că pentru “chinurile” prin care ai trecut a trebuit să fii pregărtit şi din punct de vedere fizic? Cum ai grijă de tine? Te duci la sală?
■ Ei nu sunt chiar un atlet (râde). Joc şi acum rugby, mă duc la sală şi mai ales nu îmi place ideea ca (...) corpul meu să devină bătrân înainte de vreme. Dar nu neapărat cât de antrenat eşti contează. Ca să treci prin experienţele prin care am trecut, trebuie să fii în formă în primul rând din punct de vedere mental. Prietenului cu care am fost pe Amazon, Luke, i-am spus - atunci când se îngrijora că nu este în formă - că nu contează: oricum urma să piardă toată grăsimea în plus în următoarele două săptămâni (râde).
■ Eşti un om deosebit de puternic. Fizic şi mental. Dar ai vreun fel de fobie? De ce ţi-e frică?
■ Cred că cel mai tare mi-e frică să am un job într-un oraş. (râde). Jur că aşa este. Când ajug în Londra şi văd clădirile mari, zgârîie norii, începe să mă apuce o teamă teribilă. Mă gândesc cât de îngrozitor este să fii un om în spatele unui birou. Pe un etaj plin de hărtii şi de computere. Într-un bloc plin de etaje.. este al dracului de înspăimăntător!
■ Poţi să ne spui ce faci în România? Şi, pentru Dumnezeu, ce s-a întâmplat cu mâinile tale? Ai venit cu un camion mai mare şi tocmai ai schimbat cauciucurile?
■ (râde). Am fost în munţi, filmând o emisiune de supravieţuire. Mâinile îmi sunt pătate pentru că am încercat să improvizez un lipici dintr-o combinaţie de mai multe răşini. Am filmat prin munţi şi păduri timp de zece zile. Dar mai multe nu pot să spun (râde) În România este absolut minunat
Experimentul Fiji
Cunoscut ca primul om care a străbătut pe jos distanţa fluviului Amazon, îşi asumă o nouă provocare! Gol şi absolut singur pe o insulă pustie din sud-estul arhipelagului Fiji, Ed va încerca să supravieţuiască folosindu-se doar de forţa minţii şi a trupului său, având numai camera de filmat. “Supravieţuire extremă cu Ed Stafford” începe în premieră pe Discovery Channel marţi, 15 octombrie, de la ora 21:00.
Ed nu va avea hrană, apă, haine, cuţite sau alte instrumente, deci încă din prima clipă în care va pune piciorul pe insulă va începe o cursă extraordinară pentru a se menţine în viaţă. Un om poate rezista doar trei zile fără apă şi trei săptămâni fără hrană, dar el trebuie să supravieţuiască în aceste condiţii timp de 60 de zile, luptând fizic şi psihic. Ed trebuie să îşi folosească simţul practic şi tot ce îi mai pune la dispoziţie această insulă nelocuită pentru a-şi face rost de hrană, apă, haine, adăpost…
Acesta este al doilea program TV al lui Ed pentru Discovery Channel. Fostul căpitan din armata Marii Britanii a ajuns faimos în întreaga lume în august 2008, când a devenit primul om care a reuşit să parcurgă integral traseul fluviului Amazon, mergând pe jos. Ed a filmat şi a scris un blog pe tot parcursul acestei călătorii cumplit de dificile, în care a fost urmărit de numeroşi fani din întreaga lume, timp de doi ani şi jumătate. Aventura lui incredibilă a făcut senzaţie, fiind prezentată în peste 900 de articole din diverse publicaţii, dar şi pe toate marile canale de ştiri din Marea Britanie şi Statele Unite.