"Elena Ceauşescu era înnebunită după cântecele Song-ului"

De vorbă cu Laurenţiu Toma, cel mai longeviv director al Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti.
Vă vine să credeţi? Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti împlineşte vârsta de 75 de ani! Celebrul gazetar Stelian Popescu, director al ziarului Univesul, a construit, prin subscripţie publică, imobilul de pe Calea Plevnei, donându-l, în ziua de 18 noiembrie 1937, Universităţii, cu destinaţia pe care o are şi în prezent. O bună  parte din biografia acesteia se confundă cu cea a lui Laurenţiu Toma, care nu numai că s-a născut în acelaşi an cu instituţia, dar a fost şi cel mai longeviv  director al ei.

● Jurnalul Naţional: Câţi ani, domnule Toma?
● Laurenţiu Toma: Vreo 31.

● Aproape cât o căsnicie!
● Cei care mă cunosc chiar asta spun, că eu am fost însurat cu "Preoteasa", nu director al ei.

● Şi fără să fiţi popă!
● Fără!

● Cum v-aţi luat?
● S-a întâmplat prin ’63. Atunci s-au înfiinţat, sub tutela Casei de Cultură, cinci cluburi studenţeşti. La cel din 303 am fost numit director eu, calitate în care am reuşit două mari performanţe, una pozitivă, cealaltă tot pozitivă, dar cu efecte negative pentru mine.

● Să le luăm în ordine.
● Prima ar fi lansarea formaţiei Mondial, cu Gabriel Drăgan şi Romeo Vanica. A doua se referă la organizarea, în 1968, a unui spectacol de colinde în noaptea de Crăciun. Din club, colindătorii au ieşit în stradă, mărşăluind, urmaţi şi de alţii, până la Universitate.

● Primăvara de la Bucureşti!
● Am petrecut vreo două nopţi în Calea Rahovei. Civilizat, ce-i drept, în sensul că nu s-a lăsat cu bătaie. Se înţelege că m-au dat afară de la club. Cu toate astea, s-a întâmplat un lucru extraordinar. Cele petrecute i-au determinat pe tovarăşii din conducerea ţării să aprobe vacanţele studenţeşti de Crăciun, care nu existaseră până atunci.

● Şi "Preoteasa"? Cum s-a reînchegat... idila?
● Patru ani mai târziu, în ’72, adică, nişte oameni luminaţi şi-au dat seama de intensitatea dragostei noastre, şi m-au adus înapoi, numindu-mă director plin.

● Poate ar fi cazul să ne lămuriţi ce e cu numele ăsta de Preoteasa.
● Grigore Preoteasa, mai exact. A fost un lider comunist, mort la Moscova, atunci când a căzut avionul în care se afla şi Ceauşescu. Poate nu ştiţi, dar Preoteasa avea oareşce legături cu cultura, fiind autorul unui volum de versuri. Probabil d-asta a fost botezată Casa de Cultură a Studenţilor după el. În orice caz, prin anii ’80, Ceauşescu a semnat un decret prin care retrăgea acest nume. Uite însă că el a rămas până în ziua de azi în conştiinţa publică. Putea fi oricum mai rău!

● Cum mai rău?
● Să ne cheme "Vasile Roaită" sau "Olga Bancic"! Sau chiar să fim desfiinţaţi.

● A existat o astfel de ameninţare?
● Da.

● Înainte de ’89 sau după?
● După!

● Ce sau cine v-a salvat?
● Nişte oameni care se numesc Liviu Maior şi Ecaterina Andronescu.

● Din câte am înţeles, a durat 31 de ani "mariajul"  dumneavoastră cu "Preoteasa".
● Exact. Până acum zece ani. S-ar mai fi putut, încă ne mai suportam, dar m-am pomenit "divorţat". Fără voia mea. Împlinisem, mi s-a spus, vârsta de pensie. Eu ştiam că-n dragoste nu există o astfel de vârstă. Am plecat cu un uşor gust amar.

● Fără un strop de amărăciune nu se poate! În nici o căsnicie de pe lume. Rămân însă în memorie şi-n suflet doar lucrurile frumoase, iar acestea, îmi închipui, au fost multe.
● Oho! Păi să vă dau câteva exemple. Grupul Song, condus de Ioan Luchian Mihalea. Teatrul Podul, condus de Cătălin Naum, teatru pe la care au trecut nume precum Gheorghe Visu, Ilinca Goia, Claudiu Bleonţ, Olga Delia Mateescu, Stelian Nistor, Gianina Corondan, Dragoş Bucur şi mulţi alţii. Îi rog să mă ierte pe cei cărora nu le pomenesc numele. Apoi, Cenaclul de luni, condus de Nicolae Manolescu şi la care au citit scriitori dintre cei mai importanţi ai generaţiei ’80,  Cinemateca, de care se ocupau profesorul Mircea Dumitrescu şi D.I. Suchianu, părintele criticii de film din România, Cercul de arte plastice, condus de pictorul Vasile Craioveanu, Cineclubul şi Cercul foto, coordonate de Emilian Urse.

● Să nu uităm totuşi muzica!
● Muzica de toate felurile, începând cu corul Preludiu, condus, atunci ca şi acum, de Voicu Enăchescu, continuând cu Ansamblul de muzică populată Doina, apoi cu zecile de interpreţi şi de formaţii de muzică uşoară care şi-au legat numele de Casa de Cultură a Studenţilor. Mondial, Roşu şi Negru, Holograf, Pheonix, Nancy Brandes, Dida Drăgan, Mircea Vintilă sunt doar o parte dintre ele.

● Dintre studenţii obişnuiţi, care au devenit mai apoi oameni importanţi, de cine vă amintiţi?
● Sunt mulţi. Bunăoară, faimoşii doctori Sorin Oprescu, Mircea Beuran, Coriolan Ulmeanu.

● Deopotrivă cu mişcarea culturală şi artistică, exista, mă gândesc, şi destulă idelogie.
● Exista, dar pe hârtie. În realitate, cât mai puţină cu putinţă. De pildă, grupul Song n-a avut în repertoriul său nici un cântec care să aibă vreo legătură cu partidul sau cu idelogia comunistă. Cu toate astea, Elena Ceauşescu era înnebunită după cântecele sale. Poate nu ştiţi, dar, când avea câte-o petrecere acasă, dădea telefon la Televiziune să pună ceva din repertoriul Songului.