x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri În liftingul modern nu se îndepărtează doar surplusul de piele, se pun puncte de consolidare a ţesuturilor feţei

În liftingul modern nu se îndepărtează doar surplusul de piele, se pun puncte de consolidare a ţesuturilor feţei

de Florin Condurateanu    |    12 Mai 2021   •   19:59
În liftingul modern nu se îndepărtează doar surplusul de piele, se pun puncte de consolidare a ţesuturilor feţei
Sursa foto: Pexels

Preocuparea pentru înfrumuseţare a condus la apelarea tot mai frecventă la medici care să mărească sânii, să facă nasul cârn, să facă mai cărnoase buzele, dar această chirurgie este o ştiinţă complexă, este vorba de o arie mai extinsă, chirurgia plastică, estetică, reconstructivă. Interviu cu profesor doctor Ioan Lascăr, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale, întemeietor de şcoală în chirurgia plastică, estetică, reconstructivă

 

Florin Condurăţeanu: Domnule profesor Ioan Lascăr, acum o vreme, o puternică echipă de la celebrul Canal Discovery v-a filmat la Spitalul Floreasca cum aţi îndepărtat o tumoră-gigant de 45 de kilograme de pe spatele unei femei, intervenţia dumneavoastră a fost arătată întregii planete ca un record chirurgical...

Prof. Ioan Lascăr:- După ce am eliberat-o de tumora uriaşă de peste 40 de kilograme, pacienta a revenit la greutatea ei normală, 40 de kilograme, tumora cântărea cât toată femeia. De două ori a filmat Discovery în România, atunci şi altădată, când am operat un aşa poreclit Omul Pasăre, avea o mulţime de veruci, de negi mari care-l împiedicau să meargă şi la baie, i-am extirpat şi l-am ajutat să-şi poată folosi normal mâinile.

 

F.C.:- Dumneavoastră aţi definit domeniul chirurgiei reconstructive, aţi „cusut” la loc mâini, degete, picioare retezate, alte recorduri...

Prof Ioan Lascăr.:- Veneau disperaţi cu mâini, degete în sacoşă, le-am reimplantat şi le-am făcut din nou să funcţioneze. Am cusut nerv de nerv, vas de vas, muşchi de muşchi, tendon de tendon, piele de piele şi ei au putut utiliza iarăşi membrele.  Că dacă după reimplantare aceste membre erau nefolositoare, mai mult încurcau, erau mai bune protezele.

 

F.C.:- E o modă în alergare, tot mai multe femei cer să li se pună silicoane în sâni, mai pot alăpta, creşte riscul de cancer mamar, pungile cu silicon trebuie peste un timp înlocuite ?

Prof.Ioan Lascăr:- În lume s-au implantat peste 50 de milioane de silicoane şi nu s-a înregistrat nici o sporire a riscului de cancer mamar, exclus. Este o intervenţie de categorie medie, dacă silicoanele sunt bine puse sub muşchiul pectoral, bine amplasate faţă de glandele mamare, femeia poate să nască, să alăpteze. Tehnologiile de fabricare a silicoanelor au evoluat, s-au folosit materiale care rezistă în sân toată viaţa.

 

F.C.:- Domnule academician Ioan Lascăr, spuneţi că liftingul mai complex decât cel clasic este o intervenţie mai profundă, dumneavoastră vă ia 4 ore, la ceilalţi mai mult, explicaţi, vă rog!

Prof. Ioan Lascăr:- Nu fac doar îndepărtarea surplusului de piele apărut prin înaintarea în vârstă, execut şi puncte de susţinere a ţesuturilor feţei, ca să nu se relaxeze urât pe mai departe.

 

F.C.:- Dar când s-au „înmuiat” şi pleoapele de la trecerea vremii, „atârnă” peste ochi cum procedaţi?

Prof. Ioan Lascăr:-Operaţia se numeşte blefaroplastie, îndepărtăm plusul de ţesut al pleoapelor, privirea redevine luminoasă, cu câmp vizual mărit. Este o intervenţie delicată, dată fiind zona ochilor.

 

F.C.:- Dar când solicită fetele mărirea buzelor, să fie mai cărnoase, mai senzuale, „ea fraga buzelor i-a dat”...

Prof. Ioan Lascăr.- Depinde de cantitatea ce se introduce în buze, ne sfătuim să arate frumos, materialul, acidul hialuronic special se dizolvă în timp pentru a nu contrasta cu restul feţei.

 

F.C.:- Se solicită des schimbarea nasului în unul cârn?

Prof. Ioan Lascăr:- În consultaţiile înainte de operaţia de rinoplastie ne consultăm cu pacienta care este nasul viitor ce se potriveşte cu restul parametrilor figurii, apoi se micşorează dimensiunea nasului, se găseşte forma potrivită.

 

 

Pentru a dobândi un fund mai bombat, o siluetă de viespe, s-au inventat silicoane pentru posterior, pentru o talie mai subţire, se scot şi ultimele două coaste.

 

 

×
Subiecte în articol: Prof. Ioan Lascăr