x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Începutul sfârşitului unui genunchi

Începutul sfârşitului unui genunchi

de Florin Condurateanu    |    01 Ian 2019   •   20:55
Începutul sfârşitului unui genunchi
Sursa foto: seoterra/Getty Images/iStockphoto

Accidentul de curând cu ruperea ligamentelor încrucişate ale celei mai valoroase handbaliste a lumii, românca Cristina Neagu, reaprinde subiectul intervenţiilor rafinate la genunchi. Interviu cu profesor doctor Rodica Marinescu, şef secţie ortopedie Spitalul Colentina

 

Florin Condurăţeanu: Ce înseamnă apariţia apei la genunchi?

Dr. Rodica Marinescu: O iritaţie a membranei sinoviale, care căptuşeşte pe dinăuntru articulaţia genunchiului. Sinoviala, de regulă, secretă acel lichid cu rol de ungere în articulaţii; iritaţia face însă ca membrana să producă şi mai mult lichid - apa la genunchi.  Dacă apa apare după două ore, e semn că s-a produs o rupere a ligamentelor încrucişate, dacă apa apare după şase ore de la traumatism, e semn că la genunchi este doar o entorsă. Apa se scoate din genunchi, dar ea se reface, trebuie intervenit chirurgical pentru rezolvare. Ruperea ligamentelor încrucişate este o suferinţă gravă, un profesor redutabil ne spunea că ruperea ligamentului încrucişat anterior este începutul sfârşitului unui genunchi.

F.C.: Se zice că genunchiul este o minunăţie anatomică, suprafeţele osoase din genunchi au o netezime extraordinară, fără asperităţi, ca materialele rafinate din rachetele cosmice...

Dr. R.M.: Da, şi mai este un aspect spectaculos, oasele şi rotula se mişcă pe o tavă, nu sunt prinse într-un locaş, dar ele sunt ţinute în chingi de ligamente puternice, ligamentele încrucişate, astfel genunchiul “nu fuge”.

F.C.: Cum interveniţi chirurgical când se rup ligamentele încrucişate?

Dr. R.M.: Trebuie să facem grefe de ligament. Cel mai bine se comportă grefa unui ligament prelevat din spatele genunchiului. Ligamentul pentru grefă are şi două pastile osoase, os din rotulă şi tibie. Pastilele osoase nu lasă grefa de ligament să-şi schimbe lungimea prin întindere. Altă grefă se prelevează tot din spatele genunchiului, dar nu este prevăzută cu porţiuni osoase, aşa că după un timp grefa de ligament se alungeşte. Uneori se foloseşte o grefă de ligament din regiunea călcâiului.

F.C.: Cum reparaţi meniscul din genunchi?

Dr. R.M.: A fost o vreme în care meniscul se scotea în totalitate la orice leziune a lui. S-a constatat că eliminarea meniscului aducea mai devreme artroza. În genunchi e bine să lucreze măcar treimea periferică din menisc. Folosirea artroscopului, pătrunderea cu camera video şi posibilitatea acţiunii cu instrumente fine prin tubul artroscopului au dat posibilitatea medicului ortoped să repare meniscul, să coasă o fisură, să decupeze porţiunea unde este rupture şi astfel să lase la locul lui o parte din menisc.

 

În cazul leziunilor la menisci, suferindul rămâne cu genunchiul blocat, în poziţie îndoită. Nu poate să mai îndrepte genunchiul. Unii forţează genunchiul afectat, încearcă să-l îndrepte prin manevre de forţă. Este o eroare fiindcă astfel se pot agrava leziunile la menisc. Meniscul joacă rolul de amortizor în articulaţie.

×