Intelectualii de stânga, faţă în faţă cu România

O nouă mişcare de intelectuali, de stânga, numită CriticAtac, s-a născut în România. Reprezentanţii săi, Bogdan Ghiu şi Vasile Ernu, cred că e momentul ca societatea civilă să iasă din logica trocului cu puterea, impusă de intelectualii lui Liiceanu, şi să se implice activ într-o ţară cu prea multe „suflete moarte”, în care o elită se ocupă cu comercializarea lor.

• Jurnalul Naţional: De ce aţi ales să creaţi şi să vă asumaţi o mişcare cultură de stânga?

Vasile Ernu: Mi-am asumat pu­blic acestă poziţie de stânga încă din vre­muri în care stânga era, şi încă mai este într-o bună măsură, tratată de elita culturală română ca o patologie. Cum îmi place mie să spun: stânga şi dreapta nu sunt boli mentale, ci moduri de reflecţie. Când am pornit CriticAtac.ro am vrut să facem o platformă pentru diverse grupuri şi intelectuali care sunt mai puţin vizibili şi care se revendică din alte zone de­cât cele dominante. S-a creat o masă critică care face posibilă apariţia unui nou mod de reflecţie şi acţiune po­litică.

• De ce nu o mişcare fără asumare ideologică?

V.E.: Eu, personal, nu cred că un om poate fi apolitic şi lipsit de idologie. Doar maşinile şi îngerii pot fi probabil apolitici, asexuali şi fără ideo­logii. Dispariţia politicului şi a asumării ideologice duce la apariţia represiunii şi abuzului. Când te retragi din politic şi „rezişti prin cultură” atunci apar monştrii ceauşişti.

• E o formă de a vă opune intelectualilor de dreapta, reprezentaţi de domnii Liiceanu, Pleşu şi Patapie­vici?

B.G.: Acest simplu moment reactiv a existat, dar a trecut. Dacă o parte dintre noi nu l-am fi depăşit, nimeni nu ar fi trecut la fapte. Dar acum am des­chis şantierul, şi, împreună, am în­ceput să construim. O stângă, dacă vreţi.

Citește pe Antena3.ro

Ucraina a atacat pentru prima oară Rusia cu rachete ATACMS. Reacția Moscovei

V.E.: Noi nu ne definim prin reacţie la ceva, ci prin ceea ce oferim. CriticAtac e un grup independent de analiză ideologică şi dezbateri care vrea să stabilească o nouă agendă, dincolo de temele călduţe din mainstream-ul intelectual. Încercăm să scoatem în faţă oameni noi, să aducem critici ideologice, politice, sociale, care să iasă din logica electorală sau din simple jocuri de culise pentru funcţii, demnităţi.

• În campania electorală din 2009 o masă de intelectuali s-a delimitat de mişcarea domnului Liiceanu şi a susţinut candidatul la preşedinţie al PNL, pe domnul Crin Antonescu. Aceşti intelectuali rămân fără re­pre­zentativitate ideologică, deoarece nu mai au loc în zona Liiceanu, dar nu sunt nici de stânga...

V.E.: Cu toate că în zona dreptei conservatoare e aglomeraţie, şi din acea zonă vin foarte multe nemul­ţu­miri, pentru că nu se mai regăsesc în liderii ei. La stânga nici nu au existat astfel de lideri. Eşecul dreptei conservatoare intelectuale e trist, căci ea nu a reuşit să propună mai nimic, în afară de nişte adeziuni politice faţă de care şi-a pierdut atonomia??? critică. Ei au devenit însăşi puterea, chiar dacă acum mimează nemulţumirea şi se victimizează la TVR1 la ore de maximă audienţă şi la conferinţe în hoteluri de 5 stele. Un adevărat „memorial al durerii caviar”. În acest sens e îmbucurător că se încearcă crearea unor noi platforme de ana­liză şi dezbatere atât pe palierul stângii, cât şi al dreptei. Cred că etapa gru­pu-rilor GDS-Păltiniş-Condam­narea comunismului s-a încheiat de ceva vreme. Doar spectrele lor mai bân­tuie spaţiul public românesc.

• Veţi susţine politicienii în campaniile care vor urma?

B.G.: Personal, pe faţă, dintre politicienii deja prezenţi, nu mă văd susţinând pe nimeni.

V.E.: Teoria mea este simplă. Faţă de grupurile de putere trebuie să te plasezi la o distanţă care să-ţi permi­tă lupta. Trebuie să venim cu teme mari şi semnificative pentru socie­ta­tea românească, cu platforme, soluţii etc. E greu, dar nu imposibil. Luptele se pot duce cu diverse instrumente: de la texte, la mişcări de stradă.

• Care sunt ideile, temele, atitu­dinea care v-ar putea apropia de o po­tenţială colaborare sau susţinere a PSD sau, de ce nu, a USL, dacă este cazul?

B.G.: Respectul pentru intelec­tuali, pentru artişti, creativitatea po­litică, nu doar reactivitatea politică, fineţea observaţiei mişcărilor de fond din societate, capacitatea şi dorinţa de a discuta despre refondarea socială a democraţiei, a însăşi ideii de re­pre­zentativitate politică, de mandat.

• Care sunt problemele pe care vreţi să le aduceţi în faţa publicului?

V.E..: Cred că e timpul să aducem noi grile de interpetare şi să depăşim mitul „capitalismului cu faţă umană”. Trebuie să repunem în discuţie legi­timitatea privatizării acestei societăţi postcomuniste prin care încearcă să se legitimeze mai totul în societatea noastră postcomunistă. Trebuie să readucem în discuţie marile teme legate de educaţie, de sistemul sanitar, de asistenţă socială, de regimul muncii, de sistemul sindical, etc. Sub ochii noştri se construieşte o socie­tate în care un grup restrâns monopoli­zează mai toate resursele şi îşi votează legi pentru a se proteja de cei mulţi şi neputincioşi. Iar intelectualitatea nostră conservatoare este părtaşă construcţiei acestei lumi. Solidaritatea şi compasiunea pentru cei mulţi şi sărmani e pe cale să se dizolve. 

• Unde au greşit domnul Liiceanu şi intelectualii de dreapta care i s-au aliat?

B.G.: Văd că aveţi o marotă cu acest domn... Aşa cum am mai spus, faptul că au scufundat bărcuţa câmpului intelectual, vânzând-o unei pu­teri care nu are decât cel mult o preţuire scurt instrumentală, pentru intelectuali mi se pare un gest sinucigaş făcut în contul tuturor intelectua­lilor, a înseşi ideii de intelectual. În momentul de faţă, „trădarea cărtu­rari­lor” ei o încarnează.

• Unde se află România acum şi un­de credeţi că aţi putea dvs. să o fa­ceţi măcar să-şi dorească să ajungă?

V.E.: Cred că, în acest moment, nu ştim bine unde se află România. Noi nu ştim nici măcar ce cetăţeni mai are şi pe unde. Suntem o ţară vampirizată, cu cetăţeni prinşi între diverse lumi, nici vii-nici morţi. Suntem o ţa­ră cu multe „suflete moarte”, cu o eli­tă care le comercializează cu mult suc­ces. România se avântă spre ni­căieri, căci nu are plan şi e foarte ato­mi­zată şi ruptă în zeci de grupuri de in­terese. Punctul de pornire este con­ştientizarea unei întrebări funda­men­ta­le care trebuie să ne frământe şi la care să încercăm să răspundem: în ce fel de ţară şi societate vrem să trăim?