Jurnalul Naţional, în culise la cel mai cunoscut cabaret al lumii: Moulin Rouge - II

Urmare din Pagina 1 (click pentru prima parte a interviului)

■ Jurnalul Național:: Dansul de cabaret pare mai uşor decât baletul clasic. Însă sincronizarea şi expresivitatea trebuie să fie la cote maxime. Care sunt, din punctul vostru de vedere, particularităţile acestui gen?
■ Jolene Slater Deneș: Dansul, în general, are ca punct de plecare baletul clasic. Dansul de cabaret nu implică atât de multă tehnică, dar pentru a fi o bună dansatoare a acestui gen, o showgirl, ajută foarte mult să stăpâneşti tehnica baletului classic. Baletul îţi oferă putere şi este baza de la care poţi dezvolta celelalte stiluri.
■ Alexandru Deneș: Cu toate că am avut mari dificultăţi în a face tranziţia de la dansul clasic la celelalte stiluri cerute în spectacolele de cabaret, consider că, până la urmă a fost mai mult un avantaj decât un dezavantaj. Flexibilitatea pe care o dobândim de-a lungul anilor şi capacitatea de a efectua anumite elemente tehnice sunt avantaje de necontestat. Plus disciplina şi obişnuinţa de a munci din greu, de a suferi şi a transpira până la obţinerea rezultatului dorit. Am întâlnit la Moulin Rouge şi în alte cabarete, dansatori de dans clasic cu o tehnică de invidiat. Fete care, indiferent cât de bune balerine ar fi fost, cu o înălţime de 1.80m, nu au putut găsi un loc într-o trupă de dans clasic. În spectacolele de cabaret întâlnim stiluri foarte variate. Cu cât avem capacitatea de a performa în mai multe stiluri de dans, cu atât mai bine. Putem trece foarte repede de la numere de hip-hop la funky sau jazz. Coregrafii ne pot cere să efectuăm elemente tehnice din dansul clasic sau chiar din gimnastică. În plus de stilurile de dans menţionate mai sus, am avut, în anumite spectacole, numere de twist, rock & roll sau paşi de dans latino. Ceea ce este foarte important este şi felul în care ne putem conecta cu cei din sala. Prin uşurinţa cu care executăm mişcările şi, la fel de important, şi prin expresivitatea feţei. Trebuie să fim, în majoritatea numerelor, cu zâmbetul până la urechi. Faţă de publicul de dans clasic, în sala unui teatru de cabaret publicul este mai aproape de scenă. În acelaşi timp, şi aspectul fizic are o importanţă majoră. Dacă în dansul clasic trebuie să avem un corp svelt, cu linii armonioase, la Moulin Rouge se preferă ca băieţii sa aibă o musculatură proeminentă. Trebuie să ne menţinem această musculatură în permanenţă nu numai pentru aspectul fizic, ci şi pentru a putea ridica partenere care au au o înălţime în medie de 1,78m-1,80m.

■ Jurnalul Național:: Cum sunt coregrafii cu care lucraţi?
■ Alexandru Deneș: Conducerea de la Moulin Rouge a ales să folosească pentru actualul spectacol, “Féerie”, acelaşi coregraf pe care l-au avut pentru fostul spectacol, “Formidable”. Bill Goodson a fost un dansator de succes, care a dansat şi pentru Michael Jackson şi Diana Ross. A început o carieră de coregraf care a culminat cu colaborarea pentru mulţi ani cu cei de la Moulin Rouge şi cu numeroase posturi de televiziune din Italia, unde este foarte cunoscut. În acelaşi timp, Bill Goodson călătoreşte în numeroase ţări, unde participă la workshopuri de dans. Stilul său continuă sa evolueze şi să se adapteze la noile mode.

Nu există gelozie în cuplul nostru
■ Jurnalul Național:: Cum v-aţi cunoscut şi cum v-aţi dat seama că sunteţi făcuţi unul pentru celălalt?
■ Jolene Slater Deneș: Ne-am întâlnit la Moulin Rouge, în timpul perioadei mele de repetiţiidin 2002. Ne-am prezentat foarte scurt, apoi eu am fost foarte ocupată cu repetiţiile pentru a intra în spectacol. Nu s-a întâmplat nimic până când nu am făcut parte din distribuţia curentă a showului şi astfel am avut timp să vorbim şi să ne cunoaştem. La început, accentul meu australian era foarte puternic şi abia mai târziu am aflat că Alex făcea mari eforturi să înţeleagă ce spun. Nici eu nu eram obişnuită să vorbesc în engleză cu străinii, deci la început au fost nişe probleme de comunicare între noi. Cu trecerea timpului am devenit interesată de Alex, mai ales pentru că vieţile noastre, până la acel moment, s-au dezvoltat diferit. Cred că interesul fiecăruia pentru ţara din care provenea celălalt ne-a apropiat. Iubesc România – satele, oamenii şi mâncarea. Chiar am învăţat să gătesc câteva feluri de mâncare tradiţională românească.
■ Alexandru Deneș: Ne-am cunoscut în aprilie 2002. ţin minte cu exactitate prima dată când am văzut-o. Eram la o terasă cu mai mulţi colegi şi colege, când noile dansatoare au venit să ni se alăture. În ceea ce mă priveşte, cam dupa doi sau trei ani de relaţie mi-am dat seama că vreau să-mi petrec restul vieţii cu Jolene. Ne înţelegeam foarte bine, aveam aceleaşi interese, aceleaşi pasiuni şi sentimente puternice unul pentru celălalt. Cu toate acestea, şi cu toate că ne-am respectat şi admirat reciproc de la începutul relaţiei noastre, ne-am căsătorit abia în 2009, după şapte ani petrecuţi împreună.

■ Jurnalul Național:: Sunteţi amândoi foarte frumoşi, costumele sunt sumare... există gelozie în cuplul vostru?
■ Alexandru Deneș: Nu cred că a lucra într-un spectacol de cabaret poate crea probleme de gelozie mai mari decât în alt cuplu. Poate doar în eventualitatea în care unul dintre parteneri are o altă meserie şi nu cunoaşte atmosfera din culise, doar asta îl poate împiedica să aibă încredere în celălalt. Cred că în momentul în care am început această relaţie eram amândoi gata să avem ceva stabil.
■ Jolene Slater Deneș: Nu există gelozie. Alex şi cu mine avem o relaţie puternică, în care nu s-au pus astfel de probleme. Ne respectăm unul pe celălalt, iar la serviciu nu s-au pus astfel de probleme.

■ Jurnalul Național:: Aveţi deja un copil...
■ Jolene Slater Deneș: Băieţelul nostru are un an şi patru luni şi se numeşte Hugo. Iar acum aşteptăm cel de-al doilea copil, în iunie 2015.
■ Alexandru Deneș: Fiul nostru se numeşte Hugo Nicolas Deneş. Jolene este încă pe scenă, cu toate că trebuie să nască la începutul lunii iunie.

■ Jurnalul Național:: Jobul vă asigură locuinţa?
■ Alexandru Deneș: Noi ne alegem unde şi în ce condiţii vrem să locuim. Anumiţi dansatori preferă să locuiască singuri, pe cand alţii preferă să împartă un apartament mai mare. Moulin Rouge îi ajută pe noii dansatori să găsească apartamente în primele săptămâni sau chiar le trimit adrese cu pagini pe internet, dacă doresc să închirieze ceva din avans. Când eu am rămas la Paris, după audiţie, am închiriat un apartament la 15 minute de lucru. Pe atunci nu aveam serviciul de taxiuri sa ne ducă acasă, aşa că era dificil dacă locuiai prea departe.

■ Jurnalul Național:: Care este functia pe care o ocupati in baletul de la Moulin Rouge?
■ Jolene Slater Deneș: De 11 ani sunt una dintre cele trei soliste.
■ Alexandru Deneș: Când am început repetitile, am învăţat că toţi dansatorii care încep la Moulin Rouge, încep cu un post în ansamblu. În prima săptămană am avut pantofi făcuţi pe măsură şi am primit un set de costume. Partea ceea mai dificilă în ansamblu este Can-Can-ul. Nu numai pentru că solicită o anumită flexibilitate, dar este foarte rapid şi poate provoca accidentări dacă tehnica nu este respectată. Din acest motiv li se cere dansatorilor la audiţie să poată efectua şpagatul pe piciorul stâng şi pe dreptul, pentru a evita, pe cât se poate, ca dansatorul să nu facă faţă nici măcar la primele zile de repetiţii. După câteva luni în ansamblu, mi s-a propus să încep să înlocuiesc cei trei solişti în zilele libere sau pe timpul vacanţelor. Astfel a trebuit să învăţ încă trei coregrafii diferite din spectacol. La sfârşitul lui 2001 am fost promovat pe un loc de solist, iar câteva luni mai târziu am început să înlocuiesc dansatorul principal în perioada în care era absent. Când postul principal s-a eliberat, în 2004, am obţinut acest loc. Astfel, de 10 ani am acelaşi rol în spectacol.

■ Jurnalul Național:: Contractele sunt pe perioade determinate?
■ Alexandru Deneș: Contractul iniţial se semnează pe un an şi, dacă ambele părţi sunt de acord, se reînnoieşte. După legile franceze, după o perioadă de 18 luni contractul devine nedeterminat.

■ Jurnalul Național:: La cât timp se fac noi castinguri şi cum poate cineva să ajungă sa danseze la Moulin Rouge? ştiu că este o trupă fixă... Pare că, odată ocupate locurile, nimeni nu mai are acces în trupă.
■ Alexandru Deneș: Moulin Rouge are audiţii anuale în mai multe ţări. Bineînţeles în Franţa, dar şi în Australia şi Canada. Câteodată la Londra şi câteodată în ţările scandinave. Lista de aşteptare este destul de lungă. Chiar dacă un dansator este ales la o audiţie, pot trece între şase luni şi un an şi jumătate până ajunge pe scenă. De asta pot spune că eu am avut mare noroc când am venit să dau audiţie. Cei interesaţi pot contacta prin e-mail conducerea corpului de dans pentru a afla data la care este organizată următoarea audiţie. Bineînţeles că pot trimite un CV cu poze sau chiar un DVD. Chiar dacă trupa pare fixă şi chiar dacă contractele sunt pe perioadă nedeterminată, locurile se eliberează mult mai repede decât ne putem închipui. Este o trupă în continuă mişcare. Mulţi dintre dansatorii care au început la vârste foarte fragede, la 18 sau 20 de ani, decid că doresc să călătorească lucrând în spectacole pe vapoare de croazieră. Alţi dansatori, atinşi de dorul de casă, decid să se întoarcă în ţara de origine. În plus, alţi dansatori, cum va fi şi rândul nostru, la un moment dat, decid că la o anumită vârstă, programul de lucru de noapte devine prea dificil pentru o viaţă de familie. La toate exemplele de mai sus se adaugă: accidentări, schimbări de carieră sau, pur şi simplu decizia conducerii de a-şi lua la revedere de la un anumit dansator care nu mai face faţă cerinţelor.

■ Jurnalul Național:: La Moulin Rouge sunt spectacole în fiecare seară. şi voi dansaţi în fiecare seară sau distribuţia se schimbă?
■ Alexandru Deneș: Moulin Rouge este deschis în fiecare seară, de zeci de ani. Dacă nu mă înşel, o singură seară şi-au închis porţile şi asta pentru că au fost invitaţi la Londra pentru a dansa în faţa reginei. Avem două spectacole pe seara, la ora 21.00 şi la ora 23.00. Noi, dansatorii, lucrăm şase zile pe săptămană, două spectacole pe zi. Fiecare spectacol durează o oră şi 40 de minute. Acesta este unul dintre motivele pentru care, în coregrafia noastră, se întâlnesc mai puţine elemente tehnice decât în spectacolele de dans clasic. Cei ce execută acrobaţii sau, de exemplu soliştii din Can-Can, au apariţii foarte scurte. Nimeni nu ar rezista sa danseze "Lacul lebedelor" de doua ori pe seara, şase zile pe săptămână. Un sistem de înlocuitori este pus în practică pentru a acoperi zilele libere, vacanţele şi absenţele pe caz de boală. Eu personal am patru dansatori care cunosc coregrafia mea şi care mă înlocuiesc atunci când nu sunt prezent. Există un sistem organizat prin rotaţie, în care, în fiecare zi alt artist este liber.

■ Jurnalul Național:: “Féerie” este un spectacol care a avut premiera în 1999. La cât timp se schimbă programul? Mai aveţi repetiţii, chiar dacă este vorba de acelaşi titlu? Se mai schimbă coregrafia?
■ Alexandru Deneș: Toţi spectatorii care au venit să ne vadă din 1999 şi până acum au văzut spectacolul “Féerie”. Iniţial, acum mulţi ani, spectacolele erau concepute pentru o perioadă de trei ani. Mai târziu, pentru o perioadă de cinci ani. Cu timpul, suma cheltuită pentru montarea unui spectacol a luat proporţii uluitoare, aşa că şi perioada pentru care spectacolul a fost menţinut a continuat să crească. Şi nu este singurul motiv. De exemplu, actualul spectacol, cu toate că a fost pus în scenă acum 15 ani, continuă să aibă, în fiecare seară, un mare succes. Pentru ca spectacolul să placă pentru atâţia ani, mici schimbări în bine au fost aduse în permanenţă. Decorurile - refăcute şi automatizate, luminile - modernizate şi îmbunătăţite, costumele - refăcute la fiecare doi, trei ani şi reparate în permanenţă. Până şi muzica spectacolului a fost readaptată. Repetiţii sunt organizate destul de des, pentru a menţine un anumit nivel şi o anumită sincronizare. În afară de repetiţii, primim corecturi aproape zilnic de la asistentul coregrafului care este prezent în sală, în fiecare seară. În ceea ce priveşte coregrafia, pot spune că doar câţiva paşi au fost schimbaţi de la premiera spectacolului.

După ce toţi spectatorii au plecat şi mă aflu singur în semiîntuneric, totul are un farmec aparte
■ Jurnalul Național:: Care este momentul vostru preferat din spectacol?
■ Jolene Slater Deneș: Depinde. Uneori îmi plac numerele clasice de showgirl, alteori prefer momentele vesele de actorie. Când sunt spectator, îmi place momentul “Piraţilor” – îmi place coregrafia, îmi plac costumele şi decorurile.
■ Alexandru Deneș: Momentul meu preferat este finalul. Asta nu pentru că am terminat spectacolul, ci pentru faptul că mă aflu în mijlocul scenei, înconjurat de toate colegele mele. Este un moment în care rolul meu este pus în evidenţă pentru ultima oară. Un alt moment deosebit pentru mine este tabloul Piraţilor. Aşa cum spune şi Jolene, decorurile sunt spectaculoase, iar datorită luminilor şi costumelor impresionante ai impresia că este un vis.

■ Jurnalul Național:: Mulţi români visează să ajungă o dată în viaţă să vadă Moulin Rouge, fie şi pe dinafară. Voi l-aţi cucerit. Cum trăiţi visul ăsta?
■ Jolene Slater Deneș: Încerc să-mi reamintesc cu regularitate că sunt binecuvântată să am acest job şi rolul pe care îl fac în spectacol. şi, în plus, să am şi un soţ care trăieşte acelaşi vis. Uneori viaţa se aglomerează şi uiţi să fii recunoscător, dar Alex şi cu mine ştim cât de norocoşi suntem să avem stilul acesta de viaţă.
■ Alexandru Deneș: Pentru a putea trăi acest vis în continuare încerc să-mi aduc aminte cât mai des de ziua în care şi eu am stat pentru prima dată în faţa acestui cabaret de legendă. Dacă pentru mulţi romani este un vis să viziteze Moulin Rouge sau să vadă spectacolul, pentru mine, ca dansator, a fost pentru mulţi ani nu numai un punct turistic, dar şi simbolul unui anumit nivel de profesionalism. Vă pot spune că şi astăzi, după atâţia ani la Moulin Rouge, sunt seri în care, la sfârşitul programului, inainte de a pleca acasă, mă opresc şi admir sala de spectacol. După ce toţi spectatorii au plecat şi mă aflu singur în semiîntuneric, totul are un farmec aparte.

■ Jurnalul Național:: Care este cea mai frumoasă amintire pe care o aveţi de aici?
■ Jolene Slater Deneș: Prima dată când am dansat rolul principal în spectacol şi momentul în care am aflat că am primit postul, definitiv. Aceste două momente sunt cele mai deosebite. Un moment special a fost atunci când Beyoncé a urmărit spectacolul. Am fost atât de entuziasmată să dansez în faţa ei, mai ales pentru că sunt o mare fană! Ne-am întâlnit după spectacol şi pot să spun că este, cu adevărat, una dintre cele mai elegante, mai rafinate dintre celebrităţile pe care le-am întâlnit.
■ Alexandru Deneș: După 15 ani îmi este greu să aleg o singură amintire frumoasă. Întâi a fost prima mea ieşire pe scenă, apoi seara în care părinţii şi sora mea m-au văzut, în sfârşit, în spectacol. Au fost şi emoţiile noilor roluri, serile în care am întâlnit artişti sau sportivi de renume pentru şedinţe foto, seara în care direcţiunea ne-a permis să organizăm o petrecere pentru toţi dansatorii pe acoperişul cabaretului, chiar lângă celebra moară roşie. Sau seara în care a trebuit să plec în mijlocul spectacolului pentru a o duce pe Jolene la maternitate. Sau prima dată când l-am adus pe fiul meu în cabină şi prin culise.

■ Jurnalul Național:: Există rivalităţi printre dansatori?
■ Jolene Slater Deneș: Nu este aşa de rău precum se spune. Când ai 40 de fete care lucrează împreună, cred că te poţi aştepta la mai multe conflicte. Multe dintre noi suntem din străinătate, deci se crează o legătură specială între noi. Mai ales în jurul Crăciunului sau în jurul Paştelui. Cei care nu au familiile aici sunt foarte calzi, unii cu ceilalţi. Dacă aducem în discuţie gelozia... este precum în cazul fraţilor, care se mai ciondănesc, din când în când. Dar a doua zi, toate sunt uitate!
■ Alexandru Deneș: Cred că rivalităţi există peste tot şi cred că asta nu se întâmplă numai în domeniul artistic. Important este ca aceste rivalităţi să aibă un rezultat pozitiv. Bineînţeles, rivalităţile traduse prin concurenţă. Atmosfera este bună în culise pentru că dansatorii petrec mult timp împreună şi în afara serviciului.

■ Jurnalul Național:: Vă puteţi primi fanii şi fanele în cabine? Primiţi flori la cabine?
■ Jolene Slater Deneș: Avem intrarea artiştilor, deci dacă există prieteni care vor să vină să vadă spectacolul, îi aşteptăm acolo. Tot acolo primim şi florile. Culisele sunt foarte mari şi pentru siguranţa noastră nimeni nu are permisiunea de a trece de intrarea artiştilor.
■ Alexandru Deneș: Cabinele şi culisele sunt rezervate angajaţilor. Dar, câteodată, avem în culise echipe de televiziune care pregătesc reportaje despre Moulin Rouge sau despre anumiţi artişti. şi atunci când avem în sala de spectacol staruri, acestea sunt invitate să facă, dacă le face plăcere, o poză cu dansatorii pe scena, în spatele cortinei. În ceea ce priveşte fanii, aceştia ne pot aştepta la intrarea artisştilor. La gardianul de acolo primim şi eventualele flori sau cadouri. În cazuri excepţionale ni se oferă permisiunea de a face un mic tur cu familia, prin culise.

■ Jurnalul Național:: La un moment dat, în baletul de la Moulin Rouge eraţi trei români. Acum eşti doar tu?
■ Alexandru Deneș: La audiţia la care eu am fost ales am participat patru romani. Toţi patru am lucrat în Bucureşti, la Cazino Victoria, iar apoi in Coreea şi Germania. Ricardo Gaftoi, Ciprian Câmpianu, Claudiu Caraiman şi cu mine. Cei de la Moulin Rouge au fost plăcut impresionaţi de prestaţia noastră. Astfel, după mine şi Claudiu, care am început imediat, Ricardo a fost chemat şase luni mai târziu şi Ciprian un an mai târziu. şi ceilalţi dansatori români aveau experienţă în alte teatre înainte de a pleca din România. Ricardo, în plus de Cazino Victoria, lucra şi la Teatrul de Operetă, iar Ciprian a fost, pentru o perioadă, angajat la Opera Naţională, unde a interpretat destul de des roluri de prim-solist. şase luni mai târziu, soţia lui Claudiu, Laura Caraiman, care a terminat şcoala de balet la Cluj, a trecut o audiţie şi ni s-a alăturat. Un an mai târziu, Cristina Dobasan, o altă fostă balerină la Opera din Bucureşti, a venit din Las Vegas să danseze şi ea la Moulin Rouge. În acelaşi timp, şi fratele lui Ciprian, Remus Câmpianu, a fost admis în ansamblul de băieţi. şi el tot fost balerin la Opera Naţională. Cum puteţi vedea, după acea faimoasă audiţie din 1999, mulţi români ni s-au alăturat. Alţi doi români care au lucrat cu mine la Moulin Rouge, pentru o perioadă lungă, sunt Claudiu şi Laura. Ei fac parte din trupa de dans şi în prezent. Ricardo a plecat în Las Vegas, unde îşi continuă cariera. Cristina s-a întors şi ea în Las Vegas. Ciprian este profesor de dans clasic în Toronto. Remus a plecat să lucreze într-un alt spectacol de cabaret parizian, unde a lucrat ca dansator pentru încă 10 ani.

■ Jurnalul Național:: Cum are loc pregătirea pentru spectacol? Vă machează cineva anume, cu cât timp înainte veniţi, aveţi cabine individuale?
■ Jolene Slater Deneș: Ajungem, de obicei, pe la 19.30-19.45. Eu încep prin a mă machia. Asta durează cam 20-30 de minute. Apoi încep să mă încălzesc, pentru spectacol, fac un antrenament scurt. În ultimele zece minute de dinaintea începerii spectacolului îmi aplic machiajul pentru corp, îmi aranjez părul şi îmbrac primul costum.
■ Alexandru Deneș: Intrarea artiştilor se deschide la ora 19:30. Avem libertatea de a veni în orice moment vrem, între această oră şi 20:15. Deci, cel mai târziu cu 45 de minute înainte de începutul primului spectacol. De obicei, eu şi Jolene preferăm să fim la lucru la ora 19:30, pentru a avea timp suficient să ne antrenăm şi să ne pregătim pentru spectacol. Machiajul ni-l pregătim singuri. Este ceva obişnuit în teatrele de cabaret. Jolene are cabina ei proprie în partea cealaltă a scenei, iar eu împart cabina cu cei doi solişti de Can-Can. Cabinele băieţilor sunt într-o parte a scenei, aproape de intrarea artiştilor, iar cabinele fetelor în partea cealaltă. La etajul doi sunt sala de antrenament şi sala de repetiţii. Acolo avem şi aparatele de cardio şi cele de musculatură, iar acolo avem acces şi pe timpul zilei.

■ Jurnalul Național:: Aveţi invitaţii pentru prietenii care vor să vă vadă?
■ Alexandru Deneș: Pentru prieteni avem două posibilităţi: invitaţiile, în număr de 12 pe an, sau reducerile de 50%. În schimb, nu putem avea nici invitatii nici reduceri vinerea şi sâmbăta, când cerinţa este cea mai mare. Chiar şi în celelalte zile ale săptămânii, invitaţiile sunt acceptate doar dacă există locuri libere în sală.

■ Jurnalul Național:: Ce spune lumea când află că lucraţi în acest loc-legendă?
■ Jolene Slater Deneș: Este întotdeauna interesant pentru oameni să afle că lucrăm la Moulin Rouge. Oamenii sunt curioşi să ştie detalii despre spectacol, despre munca din spate, despre noi...
■ Alexandru Deneș: De obicei, când spunem unde lucrăm, lumea este foarte plăcut impresionată. Pot să vă spun că pentru toată perioada în care ieşeam în cluburi, în fiecare weekend după spectacol, nu am plătit o singură dată intrarea. De multe ori limuzine erau trimise să ne aducă la anumite petreceri în cluburile cele mai selecte ale Parisului. Aveam masa noastră şi şampania oferită. Si pentru a avea o programare la un doctor, de multe ori menţionez la telefon ca sunt dansator la Moulin Rouge şi că este o urgenţă. Întotdeauna se găseşte timp pentru noi. Nu mi-a făcut niciodată plăcere să mă folosesc de renumele locului în care lucrez, dar tentaţia este mare atunci când văd ce uşor se deschid uşile. În schimb, de multe ori am folosit împreună cu Jolene slujbele noastre imaginare. Asta facem mai des când suntem în vacanţă şi nu suntem dispuşi să răspundem la aceleaşi întrebări, firesti de altfel, de fiecare dată. Prima întrebare care ni se pune când cineva aude un accent în franceză sau în engleză este: ce origini avem? A doua întrebare, unde ne-am cunoscut. Iar a treia, ce facem în Paris. Jolene spune că a venit sa studieze limba franceza, iar eu pretind că lucrez la biblioteca Ambasadei României. Astfel ştim cu siguranţă că nu urmează alte întrebări.

■ Jurnalul Național:: Ce vă place cel mai mult acolo şi ce nu vă place?
■ Jolene Slater Deneș: Cel mai greu pentru mine este să fiu atât de departe de ai mei. A trecut mult timp dar, de obicei, mergem o dată pe an în Australia, dar ratăm ocaziile speciale, cum ar fi aniversările, Crăciunul, Paştele. În astfel de momente nu suntem niciodată acolo Iar asta e greu! Ce îmi place este că sunt parte din acest simbol al Franţei. Istoria din spatele Moulin Rouge este extraordinară şi e minunat să ştii că faci şi tu parte dn ea. şi îmi mai place faptul că dansăm în fiecare seară în faţa unei săli pline. Cea mai mare recompensă este să vedem chipurile oamenilor din sală şi să ştim că le-a plăcut spectacolul.
■ Alexandru Deneș: Programul este destul de intens. Nu este tot timpul uşor sa lucrezi şase zile pe săptămană. Iar, cu toate că oficial nu începem să lucrăm decât la ora 20:15, pe timpul zilei trebuie să ne antrenăm pentru a ne menţine în formă. Dar e minunat să lucrezi cu o echipă de profesionişti. Astfel am şi descoperit pasiunea pentru alergat. Din necesitatea de a avea un aspect şi o condiţie fizică ireproşabilă. Am participat la mai multe competiţii pe distanţe care au variat între 10km şi 42km – maraton. Antrenamentele şi programul de la lucru ne ocupă destul de mult timp. În plus, nu este deloc uşor să jonglezi cu cariera şi cu responsabilităţile de părinte.

■ Jurnalul Național:: Ce veţi face când veţi încheia contractele de acolo?
■ Jolene Slater Deneș: Cred că primul pas pentru mine va fi să predau. Îmi place să creez şi să fiu parte din procesul de creaţie al unui spectacol deci sper să lucrez cu diferite companii de producţie. Nu m-am gândit vreodată că o să lucrez la Paris, la Moulin Rouge, deci este entuziasmant gândul că viaţa mă va va duce într-un nou capitol.
■ Alexandru Deneș: Pentru a putea spune cu siguranţă ceea ce vom face după, ar trebui întâi să ne decidem dacă vrem să rămânem la Paris sau nu. În momentul în care şi eu şi Jolene ne terminăm contractele la Moulin Rouge, ne vom termina şi cariera de dansatori. Astfel vom avea libertatea de a începe cariere noi, eventual chiar în alte domenii, oriunde ne dorim. Cred că mi-ar face plăcere sa încep un capitol nou împreună cu Jolene şi cu copiii în Australia. Este o ţară care mie mi-a plăcut de prima dată când am ajuns acolo, în 2003, cu trupa de la Moulin Rouge, pentru o gală de caritate. De atunci, în fiecare an, plecăm câte o lună acolo, să profităm de soare. Dealtfel, în Australia am organizat şi nunta. M-am bucurat mult atunci să pot să profit şi de o mică vacanţă cu părinţii mei, care s-au deplasat atât de departe de casă. Dar, pentru moment, cu toate că Australia este varianta preferată, continui să păstrez şi alte opţiuni – Franţa, România. Odată ce vom lua o decizie din punct de vedere geografic, putem să începem şi noua carieră. Tranziţia cea mai uşoară, ca pentru mulţi alţi dansatori, ar fi spre cariera de profesor de dans sau eventual de fitness. La un moment dat ne gândeam chiar să deschidem, mai târziu, o şcoală de dans. În acelaşi timp, sunt tentat să schimb complet domeniul de activitate. Cu toate că ar fi păcat să nu profit de atâţia ani de experienţă în domeniul dansului. Rămâne de văzut!

■ Jurnalul Național:: În ceea ce priveşte lumea aceasta a spectacolului, este ceva peste Moulin Rouge?
■ Jolene Slater Deneș: În lume sunt multe spectacole de cabaret. Multe şi diferite. Dar, din punctul meu de vedere, Moulin Rouge este cel mai bun cabaret, cel mai interesant, cel mai frumos.

FANNY RABASSE: În publicul nostru se află şi copii de şase ani

Fanny Rabasse este, de 20 de ani, PR-ul cabaretului Moulin Rouge şi omul care cunoaşte îndeaproape atât artiştii, cât şi deciziile administrative.

■ Jurnalul Național.: Cabaretul Moulin Rouge a fost lansat în 1889 şi, de atunci, este un simbol al Parisului. În Europa au existat multe schimbări politice şi economice care au influenţat societatea, stilul de viaţă şi tendinţele de orice fel. Moulin Rouge, însă, îşi păstrează locul atât ca simbol, cât şi ca trendsetter. Cum se explică faptul că acest cabaret care a contat în istorie influenţează şi prezentul, mai ales că cifra de afaceri pe 2013 a fost de 65 de milioane de euro.
■ Fanny Rabasse: Cred că forţa cabaretului Moulin Rouge de a rămâne în top şi acum, după 125 de ani de la deschidere constă în faptul că a prezentat întptdeauna spectacole care au atras publicul. Mai mult decât atât, Moulin Rouge s-a adaptat timpurilor şi modelor.
■ Jurnalul Național: Bănuiesc că există o mare competiţie la nivel înalt, între cei care vor să obţină o poziţie cheie la Moulin Rouge. Cum sunt aleşi directorii? Cine conduce acum cabaretul?
■ Fanny Rabasse.: Moulin Rouge este condus de o familie, încă din anii ̕50. Familia Clerico. Jean-Jacques Clerico este CEO şi cei doi fii ai săi lucrează împreună în afacere. În rest, pentru a obţine un post la Moulin Rouge este ca în orice altă companie de succes. Trebuie să ai înaltă calificare în domeniul în care vrei să profesezi.
■ Jurnalul Național.: Clădirea în sine este veche. Mă refer la structura de rezistenţă. Cum vedeţi viitorul Moulin Rouge? E posibil să fie transformat într-un muzeu, fără spectacole? Va avea vreodată sfârşit?
■ Fanny Rabasse Sper că nu!!! De 125 de ani prezentăm spectacole, în fiecare seară. Sperăm ca Moulin Rouge să reziste pentru totdeauna!
■ Jurnalul Național.: Cine a dat numele “Moulin Rouge”?
■ Fanny Rabasse.: Numele a fost dat de către cei doi creatori ai cabaretului, M. Oller and M. Zidler, ca un tribut adus adevăratelor mori de vânt din Montmartre. După cum ştiţi, “moulin” înseamnă “moară de vânt”. 
■ Jurnalul Național: Statisticile spun că aveţi 600.000 de vizitatori pe an, 450 de angajaţi, 60 de Doriss Girls şi 20 de Doriss Boys de 14 naţionalităţi diferite. Mai organizaţi castinguri pentru dansatori? Se caută doar dansatorii care au făcut, la bază, balet?
■ Fanny Rabasse: Toţi dansatorii, atât fetele cât şi băieţii, au studii de balet. Cei mai mulţi au început şcoala de coregrafie când erau foarte mici. Dansatorii noştri trebuie să fie dansatori profesionişti, însă căutăm şi alte date: înălţimea minimă pentru fete trebuie să fie 1,75m, iar pentru băieţi 1,85. Şi, bineînţeles, contează şi frumuseţea trăsăturilor chipului.
■ Jurnalul Național: Care este cel mai sumar costum de la Moulin Rouge?
■ Fanny Rabasse Unele costume sunt topless, dar dansatoarele nu apar niciodată mai dezbrăcate de atât. Să nu uităm că în publicul nostru se află şi copii cu vârsta minimă de şase ani.  
■ Jurnalul Național: Sunt primiţi fanii în culise?
■ Fanny Rabasse.: NU!
■ Jurnalul Național: Investiţia în spectacolul “Féerie” a fost de aproximativ opt milioane de euro. Premiera a fost în 1999. De atunci s-a schimbat ceva? Aţi mai investit?
■ Fanny Rabasse.: Spectacolul nu s-a modificat, dar a trebuit să îl menţinem. Am investit încă patru milioane de euro în costume noi, cu acelaşi design precum cele originale şi încă două milioane de euro în echipamente de iluminat şi de sunet. Cel mai important este să păstrăm spectacolul atâta timp cât calitatea sa nu scade. Coregrafii noştri, designerii, cu toţii simt spiritul Moulin Rouge şi cunosc tradiţia locului. 
■ Jurnalul Național: Există legende despre Moulin Rouge? În afara celei despre Doriss Girls?
■ Fanny Rabasse: Moulin Rouge a primit pe scenă, de 125 de ani încoace, multe celebrităţi. Prima a fost
celebra dansatoare de Can-Can, apoi au urmat Mistinguett, Edith Piaf, Frank Sinatra, Liza Minnelli. Cred că astăzi locul este o legendă în sine şi de aceea lumea de pretutindeni vine la Moulin Rouge. 
■ Jurnalul Național: Dansul Can-Can este simbolul cabaretului Moulin Rouge. A rămas aceeaşi coregrafie din 1889?
■ Fanny Rabasse.: Trupa este mai organizată acum, dar paşii sunt aceiaşi.
■ Jurnalul Național:  Moulin Rouge are două spectacole pe seară, iar biletele sunt epuizate, de fiecare dată. Cu cât timp înainte trebuie cumpărate?
■ Fanny Rabasse.: Cu două-trei luni înainte.
■ Jurnalul Național: Spuneam că spectacolul “Féerie” a avut premiera în 1999. Când va fi înlocuit de o altă producţie?
■ Fanny Rabasse.: Încă nu ştim, pentru că este în continuare un mare succes. Avem o rată a ocupării locurilor de 98%.
■ Jurnalul Național: Care este povestea ta alături de Moulin Rouge?
■ Fanny Rabasse.: Lucrez de 20 de ani la Moulin Rouge şi încă îmi place fiecare zi aici. Am şansa să călătoresc în jurul lumii pentru a promova cabaretul şi, de fiecare dată sunt mândră de ceea ce reprezintă Moulin Rouge pentru Franţa şi lumea întreagă. Este minunat să lucrezi într-o companie de succes, care reprezintă cultura franceză în jurul lumii.