Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Lise Eliot este Associate Professor of Neuroscience la Chicago Medical School of Rosalind Franklin University of Medicine & Science. Este licențiată la Harvard, iar lucrarea de doctorat a susținut-o la Columbia University. Pasiunea ei pentru știință nu s-a oprit aici, continuându-și cercetările post-doctorale la Baylor College of Medicine din Houston. Cartea ei, “Creier roz, creier bleu” s-a bucurat de success internațional, reușind să schimbe, în unele cazuri, prejudecăți ale societății în problematica diferențelor de gen.
EVELINE PĂUNA: Când fetițele încep să descopere universul jucăriilor, aleg păpușile, dorindu-și ca, atunci când vor crește, să fie mame. Pare că aproape fiecare fetiță își face un scop din a deveni mamă. De ce nu se joacă și băieții cu păpușile și nu spun că vor deveni tați?
LISE ELIOT: Copiii nu văd atât de des tați ținându-și copiii în brațe, așa cum fac mamele. Băieții și fetele nu se nasc înțelegând rolurile sexelor, ei învață din ceea ce văd în jur, lângă ei. Mamele, bunicile și bonele sunt femei, deci, de îndată de băieții și fetele își conștientizează sexul (iar asta se întâmplă undeva între doi-trei ani de viață), se întrec cu adulții în asumarea rolurilor.
E.P.: Apoi, fetițele, încep să spună și CE și-ar dori să fie copilul pe care îl vor avea, la maturitate – băiat sau fată. Pare că vor un… anume copil. Mai târziu, problema aceasta e prezentă atunci când femeile rămân însărcinate și, din nou, își exprimă opțiunea în legătură cu sexul copilului. Uneori fac mai mulți copii fie și doar pentru ca al patrulea să fie băiat. Chiar și societatea le întreabă pe femei ce vor să poarte în pântece. Sunt diferențe între mamele de băieți și mamele de fete?
L.E.: În majoritatea culturilor, părinții încă preferă băieții, pentru că bărbații par a avea statut social mai înalt, iar părinții nu riscă financiar, având mai mulți fii decât fiice. De cealaltă parte, majoritatea mamelor speră să aibă cel puțin o fiică, de vreme ce femeile tind să aibă relații mai apropiate cu fetele lor, atunci când cresc, decât cu băieții. Și, care este rostul în a avea copii dacă nu îi poți ține aproape pe măsură ce cresc? Cât despre talentul de a fi părinte, da, băieții și fetele ne solicită lucruri diferite. Sigur, cu toții au nevoie de dragoste, singuranță și încurajări. Dar, luând în considerare culturile diferite, băieții și fetele sunt expuși la haine diferite, jucării, modele, prieteni, iar părinții își pot ajuta copiii nuanțând discuțiile, cititul. De exemplu, băieții nu sunt atât de atrași de discuții, de cuvinte, iar asta îi face să citească mai prost decât fetele și să scrie mai urât. De partea cealaltă, în discuțiile cu fetele, ar trebui să promovăm deadership-ul, sportul și încrederea, pentru că societatea tinde să considere normal ca fetele să fie mai tăcute și mai modeste.
E.P.: Încă din copilărie, băieților li se spune “nu plânge ca o fată”, li se spune să nu aleagă obiecte de culoare roz, pentru că “sunt de fete” și tot așa. Pentru societățile educate, este un lucru firesc, până la un punct. Care este această limită?
L.E.: Băieții sunt învățați să nu fie fete. Toți copiii plâng, dar băieții sunt învățați să treacă mai ușor peste asta. În general, dacă un băiat se poartă ca o fată, plătește un preț mai mare în fața societății decât invers – dacă o fată este băiețoasă. Și asta pentru că societatea pune preț mai mult pe bărbați decât pe femei. Părinții pot încerca să-și țină copiii departe de aceste așteptări ale societății, dar au nevoie de ajutorul școlilor și al comunităților în care trăiesc pentru a reuși să reziste în fața presiunii pe care include masculinitatea, în sensul ei tradițional. Fetele au avut acest lux, în ultimele decade – să scape de presiunea feminității înțelese în sens tradițional – dar băieții sunt limitați în alegeri. Pur și simplu nu este loc pentru un băiat sensibil, cu simț artistic și dragoste pentru literatură, într-o societate majoritar macho.
E.P.: Când copiii merg la școală, profesorii spun că fetele sunt mai studioase decât băieții, că sunt mai mature. E un mit?
L.E.: Este adevărat că, în medie, fetele sunt, cumva, mai mature decât băieții, la începutul anilor de școală. Dar această diferență se estompează la maturitate. Dintre cei trei copii ai mei (doi băieți și o fată), fiul cel mic a fost de departe, cel mai matur pentru vârsta lui. Deci părinții și profesorii ar trebui să evite să facă presupuneri bazate doar pe sexul copiilor. Fetele au tendința să fie mai studioase decât băieții pentru că vor să le facă pe plac profesorilor. Băieții (și tații lor) e posibil să nu respecte profesoarele la fel de mult precum fac fetele, și de aceea uneori nu-și dau silința. Dar acest lucru le dăunează băieților, pe termen lung, deci părinții ar trebui să încurajeze și să modeleze respectul pentru dascăli.
E.P.: Când este momentul ca părinții să vorbească despre sex, relații și dragoste cu adolescenții?
L.E.: Probabil cu mult mai devreme decât momentul în care părinții se simt confortabil să deschidă subiectul! Eu nu am purtat aceste discuții până când nu mi-au spus copiii mei că au prieten, prietenă. Dar, pentru că există riscul sarcinilor nedorite dar și a bolilor cu transmitere sexuală, părinții ar trebui să aibă acest gen de discuții cu băieții și fetele lor încă de la începutul pubertății, mai ales dacă școala nu dezvoltă în cadru organizat acest tip de subiecte.
E.P.: Cum le pot explica părinții copiilor relațiile homosexuale?
L.E.: Atracția sexuală are un spectru larg. Unii oameni sunt atrași doar de sexul opus, alții doar de oamenii de același sex. Iar alții se situează undeva la mijloc. Majoritatea animalelor manifestă comportamente homosexuale. Este ceva natural, deși nu este cel mai simplu mod de a face copii.
E.P.: Persoanele homosexuale susțin că s-au născut astfel. Uneori părinții acestora se acuză spunând că nu au știut să-și educe copiii. Când este homosexualitatea copilului o vină a părintelui? Dacă îți îmbraci băiatul cu haine… ca de fetiță, acesta va dezvolta probleme de identitate de gen?
L.E.: Cu sinceritate spun că neurocercetătorii nu prea știu ce anume cauzează orientarea sexuală. La un moment dat, ne-am gândit că este cauzată de anumite gene. Dar aceste constatări nu au putut fi reproduse. Știm că expunerea la un nivel mare de testosteron înainte de naștere poate face fetele să fie atrase de femei, atunci când cresc. Dar chiar și așa, majoritatea fetelor cu nivel ridicat de expunere la testosteron s-au dovedit a fi heterosexuale, ca adulți. De asemenea, la persoanele gay sau bisexuale nu există dovezi de anormalitate hormonală. Punctul meu de vedere este că toți oamenii au un potențial uriaș de a iubi, și mulți oameni sunt heterosexuali pentru că respectă un model pe care îl deprind și, până la urmă, așa pot face copii. În Statele Unite, părinții nu se simt atât de vinovați când copiii lor se dovedesc a fi homosexuali, pentru că noi nu mai stigmatizăm atât de tare. Dacă unui băiat îi plac lucrurile potrivite pentru o fată, sau invers, nu ar trebui ca părinții să îi preseze și să îi hărțuiască. Au parte destul de asta, la școală!
E.P.: Regăsești Complexul lui Oedip la copiii din ziua de astăzi? Când devine o problemă patologică?
L.E.: Sincer, n-am mai auzit de mult timp de asta. Freud a fost un mare gânditor, dar, din punctul meu de vedere, teoria lui a fost… mitologie. Băieții cu mame bune le voi iubi, dar nu-și vor dori să se culce cu ele sau să-și asasineze tații.
E.P.: Se spune că bărbații se maturizează și sunt gata pentru o familie la 40 de ani, iar femeile la 30. E mit, din nou?
L.E.: La noi în America nu e vorba asta, deci, da, eu zic ca e mit. Femeile, în mod cert, au o perioadă mai mică de reproducere decât bărbații, dar emoțional oamenii sunt gata să devină părinți în momente diferite, lucru determinat de istoria personală a fiecăruia, mai mult decât de cromozomul Y. Băieții care au avut tați buni fac din familie o prioritate mai des decât se întâmplă cu cei care nu au avut un model patern în familie.
E.P.: Cartea ta, “Creier roz, creier bleu” este, pentru părinți, un manual de instrucțiuni?
L.E.: Da, fiecare capitol se termină cu o listă de sugestii demonstrate științific pentru dezvoltarea copiilor.
E.P.: Ai început cartea notând observații pe care le culegeai din familia ta. Ce crezi că vor spune copiii tăi atunci când vor crește și vor citi volumul? Va mai fi actual?
L.E.: Pentru că am cuprins multe date științifice, știu că nu va fi la zi, cu toate detaliile. Totuși, cred că am surprins bine conceptual, în general și anume faptul că factorii biologici sunt importanți în dezvoltarea de gen, dar doar la început. Cea mai puternică influență care diferențiază băieții de fete este cultura – modul foarte diferit în care ne raportăm la băieți și fete, în ciuda tendinței părinților de a-i trata la fel. Chiar sper ca asta să se schimbe pentru generația nepoților mei.
E.P.: Ce știi despre modul în care România își educă copiii?
L.E.: Îmi pare rău să spun că știu foarte puține despre România. În Statele Unite am auzit foarte multe lucruri despre orfelinatele din Romania, în perioada lui Ceaușescu. Și foarte puțin după! Presupun că țara și-a revenit și că acum majoritatea copiilor sunt bine îngrijiți și educați.
E.P.: Ce mai pregătești, pe plan profesional?
L.E.: Continui să studiez asemănările și diferențele dintre sexe, la nivelul creierului. De curând am descoperit că nu există nicio diferență în volumul uman al hipocampusului de la bărbat la femeie, o idee care a circulat printre cercetători. (Hipocampusul este important pentru memorie și abilitățile spațiale). Lucrez, de asemenea, la o carte despre integrarea în funcție de gen – ideea e ca trebuie să dărâmăm barierele dintre băieți și fete, bărbați și femei, bariere care ne limitează opțiunile în carieră și oportunitățile, precum și împlinirile de ordin personal.
Citește pe Antena3.ro
