Jurnalul National: Povestiti-ne cum a fost in ziua in care v-au ales patriarh. Ce ati simtit atunci?

Prea Fericitul Parinte Teoctist: Se intelege de la sine ca intr-o asemenea zi, precum alegerea patriarhului Bisericii Ortodoxe Romane, sa fie insotita de foarte multe griji, de foarte multa responsabilitate si de multa emotie. Fara emotii, fiinta umana ar fi mai seaca.

CABINETUL DE LUCRU. "Daca toate acestea ar avea gura sa spuna cate clipe de framantare am trait in acesti douazeci de ani..."

V-ati dorit atunci aceasta demnitate?

N-am dorit-o, pentru ca erau vremuri de grea incercare pentru Biserica si mai ales pentru Patriarhie. In Capitala, multe biserici, majoritatea monumente istorice, se aflau in situatia de demolare, fapt care ingrijora lumea bisericeasca si pe toti romanii. Biserici foarte insemnate erau sortite demolarii, altele, cu staruinta patriarhului de atunci, cu multe eforturi, au putut fi mutate din calea unui bulevard, a unei sosele. Cateva dintre ele au fost salvate in felul acesta, daca se poate spune salvate, pentru ca pe locul unde au fost construite, ele aveau o priveliste a lor si mutarea reprezenta pentru credinciosi o pierdere mare, chiar daca existau in continuare dupa blocuri, ca si acum…

Ati ajuns in 1986 la conducerea Bisericii, cum au fost pentru dumneavoastra acei ani, pana in ’89, pana la caderea lui Nicolae Ceausescu?

Au fost cum au inceput, plini de ingrijorare, de frica zilei de maine, fara sa stii ce se poate intampla, daca poate fi evitata primejdia daramarii unor biserici din cauza planului de sistematizare a Bucurestiului…

V-ati intalnit cu Ceausescu in acea perioada, Parinte Patriarh?

Nu m-am intalnit deloc!

Niciodata?

Niciodata! Doar in ajunul alegerii, impreuna cu sinodul permanent si cu ministrul Cultelor, mi s-a acordat o scurta audienta de prezentare, pur si simplu… De altfel, eu imi exprimasem optiunea de a ramane la Iasi, unde, in calitate de Mitropolit al Moldovei, eram angajat in restaurarea manastirilor de acolo si credeam ca la intalnire va fi timpul sa le expun ca nu sunt dornic de a ocupa scaunul patriarhal de la Bucuresti.

Dar ati fi vrut sa-i cereti lui Ceausescu sa opreasca daramarea bisericilor? Daca v-ar fi primit si v-ar fi ascultat? Nu se punea problema?

Nu, deloc! Eu credeam ca eram pregatit cu argumente pentru acest punct de vedere al meu, pe care de altfel il transmisesem, mai dinainte, prin Departamentul cultelor….

Dar, spuneti-ne, ce le raspundeti celor care v-au acuzat in toti acesti ani, cand si cand, nu in fiecare zi, ca nu v-ati opus dumneavoastra, ca patriarh, daramarii bisericilor, ce le raspundeti?

Eu le-am raspuns pana acum ceea ce va repet si dumneavoastra: in acele vremuri haotice, imprevizibile, aceste lucruri se intamplau fara explicatii, surprinzandu-i de multe ori chiar si pe cei apropiati cuplului prezidential. Si atunci, pe cine sa acuzi?

INTALNIRE. Taine si destainuiri in cabinetul patriarhal

Nu erau o exceptie, erau o regula…

Desigur, cand se lua hotararea, nimeni nu era consultat, nimeni nu anunta intentia de a darama vreo biserica…
De la inceput mi-am dat seama ca urmeaza o perioada dramatica pentru mine. Aceste demolari de biserici erau incepute, iar eu am preluat aceasta dificila problema. Am intervenit atunci la primarul Constantin Olteanu pentru Biserica Sfanta Vineri, asa cum a mentionat acesta intr-o carte publicata recent, precum si parintele Gheorghe Bogdan, fostul paroh al bisericii. Primarul mi-a spus atunci ca a fost la el si parintele Bogdan si ca, personal, crede ca Biserica Sfanta Vineri nu va fi demolata din moment ce au fost aprobate lucrarile de restaurare. Aceleasi interventii le-am facut si pentru Biserica Sfantul Spiridon Vechi care, din nefericire, a fost totusi daramata ca si Biserica Sfanta Vineri. Am reusit insa sa salvez - slava Domnului! - Biserica Bucur Ciobanul.
Nenorocirea cu Sfanta Vineri a avut loc in timp ce ma aflam intr-o vizita oficiala in Austria, cu prilejul sfintirii capelei din Viena construita de romanii de acolo - cu sprijinul autoritatilor locale - in amintirea eliberarii Vienei de sub dominatia otomana. Inainte de plecare, am primit asigurari ca nu va fi demolata de vreme ce se aprobasera lucrarile de restaurare. Fiind la Viena, am aflat cu durere ca Sfanta Vineri a fost daramata. Totul s-a petrecut inspaimantator de repede, asa cum, de altfel, se incerca si cu Patriarhia.
O grea incercare pentru mine a avut loc in anul 1987, cand Ion Dinca a fost trimis de Nicolae Ceausescu la mine, cu propunerea de mutare a Patriarhiei si deci de demolare a complexului Patriarhal.

"Nu am consimtit"

N-as mai putea repeta cele patru ore de discutii cu trimisul direct al cuplului prezidential, discutii insotite de amenintari. De altfel, domnul Dinca a relatat aceasta intalnire intr-un interviu acordat din inchisoare in anul 1993. Eu mi-am mentinut refuzul pe baza mai multor argumente. El imi cerea un consimtamant, iar eu spuneam ca "este imposibil", pentru ca "indiferent de ce s-ar intampla cu mine, eu nu pot sa le spun credinciosilor ca am consimtit". Incurcat, el ma tot intreba ce raspuns ar putea sa dea cuplului dictatorial, pentru ca ei nu sunt obisnuiti cu refuzul. I-am sugerat sa le propuna sa viziteze ei Resedinta Patriarhiei. A luat telefonul si a incercat sa imi dea impresia ca vorbeste cu cineva la telefon. Apoi, l-am invitat din nou sa vina el, cel putin, si sa vada ce reprezinta aceasta resedinta, care nu poate fi mutata din acest loc.

Dar, spuneti-ne, cum va explicati faptul ca Nicolae Ceausescu, un om plecat de la tara, un taran, a avut aceasta chestiune legata de biserica si tot ceea ce s-a intamplat, credeti ca era un ateu in interiorul sau, ca eu am auzit ca i-a facut slujba mamei cand a murit?

Nu pot sa explic. In viata sunt si fapte care nu se pot explica. Cand mergea in satul sau, vizita si biserica construita de bunicii sai la Scornicesti. Acesta cred ca era singurul fir de legatura… Imi aduc aminte faptul ca, dupa ce am fost ales patriarh, l-am rugat pe generalul Ilie Ceausescu, care ajutase la translatarea manastirii Mihai Voda, sa intervina pentru Biserica Sfanta Vineri si Biserica Sfantul Spiridon Vechi. Generalul mi-a transmis ca nu mai poate ajuta, pentru ca nu mai este primit…

COMORI. Resedinta patriarhala este plina cu valori de patrimoniu

Cum au fost lunile acelea, in ’90, cand v-ati retras …

Dupa ce s-au demolat bisericile, mi-a venit randul si mie. In ziua de 22 decembrie 1989, am fost chemat la Televiziunea Romana de catre tinerii revolutionari. Atunci, lumea a ingenuncheat si striga cu mare bucurie: "Biserica-i cu noi!" si eu mergeam intr-o masina care nici nu era a Patriarhiei, ci a arhitectului Sorin Vasilescu. Am tinut la Televiziune un cuvant scurt in numele Bisericii Ortodoxe Romane, care i-a deranjat pe unii. Mi-au reprosat ca acela a fost un act de slugarnicie si o incercare de a ma justifica… Mai mult, peste cateva zile a aparut in presa o telegrama, care fusese data la sfarsitul lucrarilor Adunarii Nationale Bisericesti, asa cum se obisnuia la sfarsitul oricarei sedinte de la orice institutie. Era o telegrama protocolara, scrisa de catre Departamentul cultelor in vocabularul de atunci…

… In limbajul de atunci…

Sigur ca da! Telegrama a fost asociata presupusei intentii de a-l felicita pe Ceausescu pentru ca a inabusit revolutia de la Timisoara, in sange, ceea ce nu corespundea realitatii… Mai tarziu un intelectual recunoscut, profesorul Dan Zamfirescu, a publicat un articol intitulat "Adevarul despre telegrama Patriarhului", dar in vartejul evenimentelor de atunci realitatea a fost ignorata. Atunci am analizat si am evaluat situatia personala si, vazand atata rautate impotriva mea, cu gandul indreptat spre responsabilitatea mea fata de Biserica, m-am intrebat: daca asa sunt perceput din cauza presei, cum mai pot sa-mi indeplinesc responsabilitatile?

Si ati hotarat sa va retrageti…

Da, sa ma retrag, dar adresandu-ma Sfantului Sinod in acest sens.

Si de ce ati revenit asupra deciziei? Ce v-a determinat sa reveniti asupra deciziei?

Cea mai mare parte a preotilor si credinciosilor nu au stiut de toate acestea, de cele ce se petreceau aici in Bucuresti, incat ei s-au pomenit ca Patriarhul nu mai este, conducerea fiind asigurata de o locotenenta. Luand cunostinta de aceasta situatie, preotii, monahii si credinciosii au inceput sa trimita scrisori, memorii, sa vina cu autobuze din Bucovina, Maramures etc.

Care au cerut revenirea dumneavoastra…

Da, cereau revenirea mea, unii au incercat sa vina la mine, la spital, la Elias. L-am rugat pe directorul spitalului sa nu permita intrarea nimanui, pentru ca ma jenam de cei din spital, de cei bolnavi, care nu trebuiau sa fie deranjati de preoti si credinciosi.

"M-am supus Sfantului Sinod"

ADUNARE. Sala sinodala unde se intalnesc ierarhii la sfat

Stiu ca ati primit scrisori si din strainatate...

Da, la toate acestea s-au adaugat interventiile celorlalte Biserici Ortodoxe, pentru ca eu am fost cunoscut tuturor pana atunci, prin participarea la diferite reuniuni, conferinte interortodoxe, ecumenice si interreligioase, fie in Europa, fie pe continentul american. Cu prilejul unei reuniuni ecumenice de la Geneva, din primavara anului 1990, Patriarhii Apostolici ai Alexandriei si Antiohiei, precum si reprezentantul Patriarhului Ecumenic, mi-au trimis prin delegatii Patriarhiei o scrisoare personala, prin care m-au atentionat sa ma supun hotararii Sfantului Sinod. Delegatii Patriarhiei au fost intrebati ca de vreme ce Patriarhul s-a retras, exista vreo judecata sau o hotarare in acest sens?

Toate acestea v-au determinat sa reveniti…

Intr-o astfel de situatie, m-am supus hotararii Sfantului Sinod.

Spuneti-ne, cum v-a fost copilaria traita intr-o familie cu 11 copii?

Ca orice fel de copilarie. Cred ca nu exista om care sa-si uite copilaria! Ca fiecare dintre noi, si eu o simt, o vad si o traiesc permanent. Ea a fost legata de viata unei familii modeste, de tarani, dar bogata sufleteste, chiar daca ei erau nestiutori de carte. Eu eram al zecelea din cei unsprezece; penultimul. Imaginati-va o familie de 13 persoane adunata in jurul unei masute rotunde ca cea a lui Brancusi! De multe ori ne lipseau vasele. Dar, desi nu erau vase pentru fiecare, nu ne lipsea comuniunea. Acesta este intelesul comuniunii familiei! Saracia nu trebuie sa ne lipseasca de aceasta comuniune.
N-am vazut-o pe mama mea stand la masa, hranindu-se; am vazut-o numai servindu-ne pe noi, copiii, sau aducandu-ne de mancare pe ogor, unde eram la munca. Mama era o fiinta foarte firava, pe care eu, insa, o vedeam voinica. In primii ani ai copilariei, ma gandeam cum de poate sa vina incarcata cu atatea bucate tocmai din sat - aflat la o distanta apreciabila - la noi, pe ogor.
Am avut o copilarie frumoasa, a carei amintire m-a intarit in vremea greutatilor, de la manastire si pana la slujirea actuala din Biserica.

V-ati hranit din copilarie, din viata…

Mereu mi-am amintit de unde am pornit si unde sunt in punctele respective si, sigur, ca i-am avut prezenti si pe frati si pe surori si pe parintii mei, cum ii am si acum.

Va mai amintiti prima zi de frate in manastire?

Cum sa nu imi amintesc, pentru ca acel moment constituie un inceput, pentru ca eu, in viata mea, am avut multe inceputuri, dar va veni un singur sfarsit…

Lasati-l pe acela, ca este mai incolo…

Dar am avut multe inceputuri, adica am fost ales intr-o parte, in alta si, deci, la manastire, a fost un inceput foarte important, acela a fost inceputul adevarat al vietii mele si m-am simtit, asa, cu totul rapit de frumusetea locului, pe care nu-l vazusem niciodata pana atunci, pentru ca atunci cand am plecat nu stiam unde plec.

Unde a fost prima zi de manastire, pentru cititori…

Langa Botosani, la Sihastria Voronei, de acolo de unde sunt eu, dar drumul… n-am mers pe drumul obisnuit, ci de-a dreptul, atata sete aveam. Am strabatut calea peste campuri, peste sosele, peste sate, direct. Am pus semn, pentru ca judetul Botosani, daca il vede cineva, este strabatut de coline, iar de pe o colina pe alta ai un orizont foarte larg si de acolo, de pe colina satului meu, se vedea padurea unde se spunea ca este manastirea. Si am pus semn in minte ca plecam de aici si iesim dincolo. Si asa a fost. Si cand am ajuns in poiana, in luminisul manastirii, am zis, mi-aduc aminte, aici este Ierusalimul cel ceresc! Se scrie despre aceasta in Apocalipsa. Auzisem despre aceasta la scoala. Am plecat intr-o zi de duminica, Duminica Tomii, primavara. Era o zi senina, calda si turlele bisericii din manastire straluceau in lumina, de acum, a apusului de soare, pentru ca se facuse aproape seara cand am ajuns. Frumos de tot! Am intrat in manastire cu dificultate, pentru ca in manastirea mare nu se primeau minori, asa ca m-au trimis la un schit, la patru kilometri mai incolo…

"Sora mai mare ma ducea la biserica"

PARINTELE. Un zambet impaciuitor peste vremuri...

…Cati ani aveati atunci?

Atunci aveam 14 ani neimpliniti.

Si de ce ati luat-o pe drumul acesta?

Ei, aveam gandul mai dinainte, impreuna cu alti colegi de-ai mei, iar din timpul sederii in manastire mi-a ramas legatura aceasta sufleteasca cu natura, cu florile, cu arborii, cu vaile, cu dealurile, cu toate formele de relief. Eu le vad altfel decat le vede cineva. Si acum, cand merg spre Arad sau spre Oltenia sau spre Bucovina, pe unde am fost Episcop sau Mitropolit, cand vad o poiana sau arborii pe care-i stiu, simt ca imi sunt prieteni si dialoghez sufleteste cu ei. Valea Jiului, de la Targu-Jiu la Petrosani, spre exemplu, este de o frumusete rara. Tot astfel Valea Oltului sau Valea Prahovei…

Cand v-ati hotarat sa luati calea bisericii, cand a fost?

Aceste lucruri sunt greu de formulat si de scris, pentru ca, atunci cand esti la o varsta ca a mea, se talmacesc altfel. Dar le tin minte asa cum le-am trait, inca de pe vremea cand sora mai mare ma purta in brate la biserica. Nu exista sarbatoare sau zi de duminica, cand clopotul bisericii vestea ca este Sfanta Liturghie, ca sa nu vina cineva din familie la biserica. Iar cei care mergeau din familie la biserica trebuiau sa isi ceara iertare de la ceilalti. Tin minte, din primii ani ai copilariei, figura preotului Gheorghe Romanescu care slujea miscandu-se printre enoriasii lui. Fiul lui era invatator in sat.
Cand am mers la scoala, la sase ani, am intrat in scoala datorita acestui profesor. Scoala era mo-desta, o casa taraneasca, iar el nou, pentru prima data, asa ca m-a inscris in catalog fara stirea parintilor mei. N-aveam sapte ani, dar de atunci am simtit dragostea fata de Biserica, de preot, de profesorul care ne invata si rugaciuni si cantari. Ne adunam la scoala, iar de acolo, cate doi de mana, ne duceam la biserica. Tin minte momentele acestea cu adevarat sfintitoare de suflet. Sa te bucuri de ele, sa le traiesti…

Ati fost singurul longeviv in familie care a ajuns la o varsta atat de frumoasa?

Da, am avut frati si alte rude, care s-au apropiat foarte mult de varsta mea, dar s-au dus. Toti au fost familisti, iar astazi am nepoti si stranepoti.

Cati?

Cu nemiluita! Acum am primit un telefon, mi-a spus secretarul, de la un nepot de la Arad. Cat timp am fost Episcop de Arad nu era nici un neam de-al meu acolo, iar acum s-a recomandat ca fiindu-mi nepot si ca vrea sa vina pana la mine. In ceea ce priveste copilaria, aproape ca o traiesc si astazi in momentele mele mai dificile in fata unor probleme grele. Ma trezesc, atunci, in frumusetile ei si vad altfel, vad mai clar oamenii si asprimea problemelor.

CV

7 februarie 1915 - s-a nascut la Tocileni, judetul Botosani, si a primit numele de botez Teodor, ca al zecelea copil din cei 11 ai familiei Dumitru si Marghioala Arapasu. 1928 - intra ca frate la schitul Sihastria Voronei 1929 - este admis la Seminarul Monahal de la Manastirea Neamt 1932-1940 - urmeaza cursurile seminarului la Manastirea Cernica 1940-1944 - urmeaza cursurile Facultatii de Teologie a Universitatii din Bucuresti 1945 - este hirotonit ieromonah la Catedrala Mitropolitana din Iasi 1950 - este ales Episcop Vicar Patriarhal 1950-1954 - rector al Institutului Teologic din Bucuresti 1969-1970 - este numit locum tenens al Episcopiei Oradiei 1973 - Arhiepiscop al Craiovei si Mitropolit al Olteniei 1977 - Arhiepiscop al Iasilor si Mitropolit al Moldovei 1986 - este ales Arhiepiscop al Bucurestilor, Mitropolit al Ungro-Vlahiei si Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane.

NU RATATI! A colaborat cu Securitatea? Este de acord cu deconspirarea dosarelor preotilor? Ce probleme au credinciosii din jurul granitelor tarii? Raspunsurile la aceste intrebari si la multe altele le puteti citi in numarul de maine al ziarului nostru.