Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Gelu Voican Voiculescu, fost vicepremier în guvernul provizoriu Petre Roman, declară pentru Jurnalul Naţional că, acum 25 de ani, la Revoluţie, unul dintre sloganurile scandate de oameni, valabil şi astăzi, este “Libertate te iubim, ori învingem, ori murim!”. Şi, în opinia sa, este cu atât mai actual, cu cât în ultimii 10 ani, în timpul regimului Băsescu, românii au riscat să piardă toate cuceririle Revoluţiei, întorcându-se de unde au plecat. Şi aceasta chiar dacă, imediat după Revoluţie, s-au făcut greşeli şi nu au fost luate foarte multe măsuri, deşi trebuia. Cele mai importante măsuri “ratate” sunt, în opinia lui Gelu Voican Voiculescu, cele care să fi împiedicat distrugerea atâtor entităţi economice din ţară, fie agricole sau industriale. Fost delegat al FSN la procesul şi execuţia soţilor Ceauşescu, Gelu Voican Voiculescu admite acum, după 25 de ani, că dacă n-ar fi fost urgenţa situaţiei, ar fi putut să n-aibă loc doar o judecată sumară a cuplului dictatorial, ci un proces mai de durată. Dată fiind gravitatea învinuirilor aduse soţilor Ceauşescu, Gelu Voican Voiculescu este convins însă că acest proces s-ar fi soldat tot cu pedeapsa capitală, aflată atunci în vigoare.
25 de ani de la Revoluţie. “Lovitura de stat, o falsă problemă”
■ Jurnalul Naţional: În acest moment, credeţi că România a meritat şi/sau merită sacrificiul tinerilor de acum 25 de ani?
■ Gelu Voican Voiculescu: Da! Pentru că s-a cîştigat libertatea, care a fost primul şi esenţialul deziderat al Revoluţiei române din decembrie ’89. În al doilea rând, fiindcă atunci, împreună cu libertatea, ne-am redobândit demnitatea. Ca indivizi şi ca naţiune. Libertatea e definitorie pentru om, fiind o consecinţă a unităţii fiecărei fiinţe. Ba chiar unitatea fiinţei este principiul libertăţii. Rezultă aşadar, că o fiinţă particulară va fi cu atât mai liberă, cu cât va participa mai mult la unitatea Fiinţei universale. Cu alte cuvinte, cu cât va avea mai multă unitate în ea însăşi (cu cât va fi mai unitară, respectiv, cu cât va fi mai mult “una”), cu atât va fi mai liberă.
■ Care dintre sloganurile Revoluţiei au rămas de actualitate şi de ce?
■ Libertate te iubim, ori învingem, ori murim! Adagiul rămâne de mereu actual, deoarece sub nefastul regim Băsescu, am riscat să pierdem toate cuceririle Revoluţiei, întorcându-ne de unde am plecat. Am trăit în plină ispită totalitară, trecând treptat de la voluntarism la autoritarism, şi apoi, nesocotindu-se sistematic fundamentele democraţiei, eram gata-gata să revenim la dictatură. Un despotism drapat în faldurile unui simulacru de democraţie... Atât de originală, încât îi tot căutăm o specificaţie: ea este o pirgocraţie, adică, o dominaţie a descendenţilor din stirpea lui Pirgu, personajul emblematic al mârlăniei compradore.
Am trăit în permanenţa mocirlei politice. Desigur, ne-am obişnuit ca ploile să mai producă noroaie, dar acum e vorba de o înămolire perpetuă. A caracteriza regimul Băsescu drept sordid, cred că este cea mai sintetică definiţie. Am fost într-un coşmar politic continuu... Infernul conflictelor lăuntrice maladive, care-i bântuie persoana, a fost proiectat în exterior, antrenând întreaga noastră societate în vrajbe şi în zîzanii succesive. Băsescu a cărui singură virtute politică constă în acea hăhăială repetată identic pretutindeni, a oferit oamenilor de rând, idealul vulgarităţii generalizate. Ne-a tras numai în jos; mai mult de atât, nu se putea coborî!... A promovat – mai ceva decât prin selecţia inversă a nonvalorilor din timpul comunismului –, doar nulităţi: o faună grotescă de pigmei universitari, de aroganţi fălcoşi, de infractori patibulari, de ţoape fleşcăite ori de tinere curvuliţe de provincie, care au năpădit pe scena politică, oferind spectacolul unui grotesc carnaval al turpitudinii... Lipsit până şi de un surogat de idee politică, Băsescu s-a complăcut în ridicarea practicilor mafiote la rang de doctrină de stat. Şantajul ocult şi răfuiala simulând justiţia au fost metodele sale predilecte, prin care a reuşit să controleze, mai întâi, un partid, iar mai departe, toate structurile statale. Concret, s-a ajuns la supremaţia pegrei... Asta e pirgocraţia! Din păcate însă, cu preţul înjosirii depline a vieţii noastre publice... Lui Băsescu însă, i-a lipsit măreţia dimensiunii malefice a marilor tirani. A fost doar un biet dictator de buzunar ratat... Deşi s-a tot clamat că este un redutabil animal politic, un abil tactician (măcar pe centimetrul pătrat...), s-a arătat un cabotin lacrimogen (vezi, scena – adio, PDL...). Băsescu n-a dovedit nimic din sublima ticăloşie a marilor nemernici...
■ Ce măsuri luate atunci nu le-aţi mai lua acum? Sau ce greşeli s-au făcut şi nu le-aţi repeta?
■ Vor fi fost destule... Poate prea multe, ca să mi le reamintesc acum, după 25 de ani. Dar, în general, ar fi trebuit luate acele măsuri care să împiedice distrugerile atâtor entităţi economice, fie agricole, fie industriale.
■ A lămurit trecerea timpului controversa revoluţie/lovitură de stat?
■ Trecerea timpului n-are cum lămuri o falsă problemă. Lovitura de stat nu este adusă în discuţie decât de ignoranţii care n-au proprietatea termenilor. Aceşti semidocţi cred că expresia se referă la o acţiune antistatală. Or, în realitate, lovitura de stat (din franceză – coup d’état) se referă la o schimbare a regimului politic, care se petrece discret, la nivelul statului, în intimitatea instituţiilor centrale ale puterii, într-un interval de timp relativ scurt, fără participarea populaţiei care e pusă în faţa faptului împlinit.
■ După 25 de ani de democraţie şi stat de drept, mai credeţi că soţii Ceausescu trebuiau împuşcati sau nu? De ce?
■ Vă reamintesc faptul că atunci nu existau democraţie şi statul de drept, deci, categoric, da! Pentru că numai aşa s-a curmat reacţia violentă a teroriştilor care omorau oameni nevinovaţi pe stradă, adăpostindu-şi laşitatea în dosul unei lunete. După anunţul execuţiei lor, în seara de 25 decembrie 1989, focurile au scăzut semnificativ, iar până în 28 decembrie, s-au mai înregistrat doar tiruri sporadice. Dacă n-ar fi fost urgenţa situaţiei, ar fi putut să n-aibă loc doar o judecată sumară, ci un proces mai de durată, care însă, dată fiind gravitatea învinuirilor, s-ar fi soldat tot cu pedeapsa capitală, aflată atunci în vigoare.
■ Dacă aţi fi faţă în faţă cu părinţii tinerilor morţi la revoluţie, ce le-aţi spune acum, după 25 de ani, despre pedepsirea celor vinovaţi de moartea lor?
■ Desigur că vinovăţiile sunt imprescriptibile, iar durerea părinţilor nu poate fi consolată nicicum. Ea nu se atenuează nici după scurgerea a 25 de ani. Din rapoartele parchetelor militare, rezultă însă că au existat 3.135 de dosare, având ca obiect uciderea sau rănirea de persoane, iar 245 de inculpaţi au fost trimişi în judecată, cuprinzând generali, ofiţeri şi militari în termen.
■ Dacă ar fi vorba despre o ultimă soluţie, aţi mai participa la încă o revoluţie?
■ E mai mult o întrebare de dragul rimei... O revoluţie este o acţiune colectivă extremă, prin care un întreg sistem politic se schimbă brusc, violent, cu participarea unor pături largi ale populaţiei. Are loc o discontinuitate, o ruptură care presupune vărsare de sânge şi sacrificiul de vieţi omeneşti. Astăzi, trăim într-o societate care se întemeiază pe statul de drept şi pe democraţia parlamentară reprezentativă. Dacă ar fi nevoie de schimbări fundamentale, s-ar putea recurge la inţiative legislative radicale şi la consultarea naţiunii prin referendum, decisivă fiind supremaţia majorităţii.
Citește pe Antena3.ro
