Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Jurnalul Naţional: Am tot vorbit de la începutul discuţiei despre conceptul de intelligence. Vă rog să-l explicaţi pe înţelesul tuturor şi să ne spuneţi care este rolul lui în activitatea serviciilor de informaţii.Cristian Troncotă: Intelligence-ul reprezintă activitatea de informaţii, pe care o desfăşoară instituţii specializate, mai fiind numite, în limbaj comun, servicii secrete. Termenul vine din limba engleză, pentru că cei care au inventat fotbalul au inventat şi activitatea de informaţii. Din punctul lor de vedere, asta înseamnă atât activitatea de culegere de informaţii, cât şi cea de verificare, de prelucrare, de analiză, de sinteză şi de transmitere către decident. Ar fi deci un produs despre realitatea care interesează şi care este transmis factorului de decizie politică. Această activitate de intelligence este făcută pentru apărare, de regulă, şi pentru promovarea valorilor naţionale, cum spunem noi. Dar pentru asta noi trebuie să definim ce înseamnă valoare naţională. Ruşii aşa fac. Un general, fost şef al Marelui Stat Major, Valery Malinov, în 1997, a fost primul care a spuns că într-o strategie de securitate trebuie stabilite mai întâi valorile, apoi obiectivele. Şi-au făcut o listă unde au înşirat toate valorile. Undeva pe poziţia a şaptea era abnegaţia în apărarea Rusiei, exemplificată prin eroismul soldatului sovietic. Pentru ei este o valoare naţională. Prin urmare, cine nu recunoaşte eroismul soldatului sovietic, cine nu acceptă că el s-a dus până la Berlin şi a câştigat războiul înseamnă că aduce atingere valorilor de securitate ale Rusiei. Şi acolo s-a făcut trecerea de la un sistem la altul. După cum bine ştim, sistemul sovietic a făcut tot felul de sălbăticii în cei 70 de ani de existenţă, dar acolo nu există încrâncenarea de la noi, pentru că acolo serviciile sunt recunoscute ca instituţii prestigioase, oamenii au încredere şi respect faţă de ofiţerii respectivi. La noi, ofiţerii au fost trataţi cum au fost trataţi în timpul revoluţiei şi batjocoriţi încă 20 de ani şi probabil încă pe-atât de acum înainte dacă nu se pune piciorul în prag şi n-o să se spună: haideţi să recunoaştem prostiile pe care le-am făcut, haideţi să ne asumăm acele lucruri şi să dăm garanţii că a existat şi există o categorie de ofiţeri de informaţii onorabilă. Dacă rămânem în ideea preconcepută, care s-a format după Revoluţie, potrivit căreia a fi ofiţer de informaţii înseamnă ceva odios, atunci trebuie să le dăm acestora un spor de ruşine la salariu...
Sunt două noţiuni sinonime în concepţia comună, dar diferite din perspectiva celor avizaţi: serviciu secret şi serviciu de informaţii. Din cele şase servicii pe care le avem, care sunt secrete şi care nu?
Toate sunt secrete, pentru că utilizează metode şi mijloace specifice, fiecare pe profiul de specializare: interceptarea comunicaţiilor, agenţi secreţi, supravegherea operativă şi aşa mai departe... Doar STS-ul se ocupă de protecţia telecomunicaţiilor speciale, o chestiune pur tehnică. Problema este ca utilizarea lor să se facă pe momente operative, cu păstrarea secretului şi cu protejarea operatorului. Şi în legea noastră se dă voie operatorului, cu mandat, să intercepteze comunicaţiile. El pune în aplicare acest mandat, legal. Ce face când mai are câteva minute şi expiră termenul şi tocmai atunci subiecţii pe care îi monitorizează devin mai interesanţi. Ce face?! Închide aparatura, "gata, îmi pare rău, mi-a expirat mandatul?". Cine face aşa ceva?! Una este activitatea de interes operativ, şi alta este teoria şi ce prevede legea. Am mai spus-o public şi îmi cer scuze că mă repet: intelligence-ul este de multe ori, în partitura sa acţională, o activitate care se desfăşoară la limita legii.
Putem vorbi de o ancorare într-o anumită mentalitate din trecut? Care este diferenţa între ofiţerul de informaţii de acum şi cel de acum mai bine de 21 de ani? Care este profilul lui, ce i se cere, ce abilităţi trebuie să aibă?
Nu, bunii profesionişti ar trebui să aibă doar mentalitatea ofiţerului de informaţii, nu prezent sau trecut: să fie foarte inteligent, cu un IQ mai ridicat decât toţi ceilalţi – înainte de angajare este testat. Dacă ai un nivel de inteligenţă ridicat intri în serviciu, altfel nu. Trebuie să fie şi un foarte bun comunicator, o persoană agreabilă, dar discretă.
Dintr-o promoţie întreagă, puţini ajung mari ofiţeri, restul mai calcă pe bec, devin rutinieri, şablonarzi, se mulţumesc cu puţin, nu reuşesc să realizeze o performanţă. În astfel de cazuri sunt redirecţionaţi, adică trimişi să îndeplinească alte sarcini neoperative. E o meserie în care răspunzi cu capul. Să ştiţi că sunt şi foarte mulţi care renunţă. Au spus-o şi Costin Georgescu şi regretatul Radu Timofte (foşti directori ai SRI – n.r.) că peste 30% dintre absolvenţi nu mai sunt în structuri, au renunţat. Pe de altă parte, nu toţi rezistă stresului şi astfel se autoexclud. Deci, cei care rămân au vocaţie.
Vocaţie, vocaţie, dar ştiu că au fost cazuri în istorie când şefi ai CIA sau MI 6 au trecut la KGB pentru o motivaţie financiară. Salariul mediu al unui ofiţer la noi este undeva între 20 şi 25 de milioane....
E adevărat, dar e o altă problemă. Să ne referim la cazurile de trădare cele mai mediatizate din ultimii ani, pe care cred că le sugeraţi prin această întrebare. Chiar dacă ofiţerii respectivi au trecut de pe o baricadă pe alta, adică au trădat (sau defectat, după cum spun alţii), asta nu înseamnă că respectivii ofiţeri nu au fost buni profesionişti. Să luăm cazul din ’94 al unui mare şef din CIA, Aldrich Ames, care avea în subordine structura de spionaj pe spaţiul sovietic, respectiv rusesc. 15 ani a dat informaţii la KGB, ulterior Serviciului Federal de Informaţii. Să mai luăm cazul Hansen din 2001, şeful unei structuri de contraspionaj din FBI pe spaţiul sovietic, care timp de 20 de ani a dat informaţii ruşilor. Primul a făcut-o din interese materiale, al doilea şi din interese materiale, dar şi subiective. Aşa credea el că informaţia e mai bine să ajungă prima oară la ruşi. Două cârtiţe grele, dar ei au rămas profesionişti. Ei nu sunt defectori transfugi, ci"enplace", le spun francezii, adică au trecut de pe o baricadă pe alta, rămânând pe loc, din convingere sau din interese materiale. Tot profesionalismul şi întreaga experienţă acumulată în timpul activităţii le-au pus în slujba celor care i-au plătit mai bine. Aici este riscul la care politicienii noştri din conducerea statului trebuia să se gândească de o sută de ori înainte de a lua hotărârea să taie 25% din salariile ofiţerilor de informaţii. Idealismul are limite, iar pericolul care ne paşte este imens în aceste condiţii, cu toate verificările şi cu întregul arsenal protecţionist de care au parte. Partenerii din NATO şi UE, care sunt expuşi aceloraşi riscuri ca şi ofiţerii noştri, au salarii mult mai mari. Ofiţerii de informaţii adevăraţi sunt însă oameni care au multe calităţi, sunt discreţi, inteligenţi, prezentabili... Sigur că ei acţionează pe baza unei comenzi din partea şefului profesional. Numai că, urcând pe scară ierarhică, trebuie să fie foarte corecţi şi conştienţi şi să spunem că, pentru că decidentul este politic, ordinul este politic. El vine la şeful serviciului care îl traduce în ordine profesionale şi îl transmite subordonaţilor. Ofiţerul pune în aplicare un ordin, e ultimul de care să te iei, el nu are cum să facă abuzuri, competenţele lui sunt strict limitate şi încadrate în metodologii de lucru, nu e în interesul său să greşească. Dar pentru asta trebuie să fie respectat.
Continuând ce aţi spus, la nivel conceptual mai putem vorbi despre o funcţionare a acestor servicii în scopul pentru care ele au fost create, în slujba interesului naţional, sau, luând în considerare factorul politic ca ultima treaptă ierarhică, putem spune că intelligence-ul n-are încotro şi face jocurile Puterii?
Nu, nu este aşa. Factorul politic, cel care exercită comanda, este ales democratic. Respectă cât de cât voinţa electoratului care a participat la vot. Din punctul meu de vedere, lipsa de la vot este tot o opţiune politică. Şi cum la noi absenteismul a fost uneori de 40-50% din electorat, toţi cei aflaţi în această categorie ar trebui să tacă atunci când vine vorba despre securitate, servicii secrete sau lipsa de politici guvernamentale, cel puţin în aceste domenii. În democraţie nu poţi învinui puterea politică pentru faptul că nu are politici coerente de apărare a interesului naţional. Teoretic, politicul a fost ales din voinţa naţională şi nu poate promova decât politici care să apere interesul naţional. E o mare ipocrizie să vii şi să spui că politica decidentului e împotriva interesului naţional. Nu. Poţi să-l critici că nu a definit ori nu a identificat bine valorile, priorităţile interesului naţional, că nu e coerent în politică faţă de valori...
Ăsta e un sofism, ştiţi foarte bine...
Ştiu, dar asta este, ce să fac acum? Nu pot să mă cobor la nivelul speculaţiilor pe care le văd peste tot, referitoare la felul în care guvernează unii sau alţii. În lumea serviciilor de informaţii există o comandă strategică care este politică, iar la nivelul instituţiei aceasta este tradusă în comandă profesională. Oamenii sunt profesionişti. Ce ştiu ei să facă? De exemplu, să fileze. De multe ori nici nu ştiu pe cine. Şi înainte era la fel, filorii ştiau să îşi organizeze treaba în aşa fel încât, atât timp cât aveau obiectivul în filaj, să nu îşi facă simţită prezenţa, dar să reuşească să-l monitorizeze perfect. Asta e meseria. Ei nici nu ştiu pe cine urmăresc. Aşa şi cel care înregistrează convorbirile lui X şi Y. Sau cei care se ocupă de analizele de fenomen. Sunt profesionişti şi atâta tot. Nu-i interesează, pentru că nu intră în fişa postului, cum se valorifică produsul muncii lor.
Citiţi continuarea interviului în numărul de mâine
Citește pe Antena3.ro
