Doctorii au, in general, foarte putin timp pentru oamenii sanatosi. Aproape ca incepuse sa-mi para rau ca nu sunt bolnav. Sa fi fost, as fi ajuns cu siguranta mai repede in fata chirurgului Mircea Beuran. Pana la urma, s-a intamplat. Ca sa putem sta de vorba, l-am insotit de la spital pana la Ministerul Sanatatii si inapoi. Ca un facut, era ora cand oamenii ieseau de la serviciu, asa ca masina se misca destul de incet. Adaugand la asta faptul ca la volan se afla chiar domnia sa, ceea ce il impiedica sa raspunda la telefonul ce suna aproape neintrerupt, pot spune c-au fost si norocul, si timpul de partea mea.
-Ce de viata e in jurul nostru! se mira chirurgul.
-Viata ziceti? Chiar asa, cum ati defini dumneavoastra viata?
-Daca e sa vorbim in sens biologic, viata este drumul pe care il parcurge orice fiinta de la nastere pana la moarte.
-Mai sunt si alte sensuri?
-Mai degraba, alte definitii. Se mai poate spune despre viata ca este cel mai frumos mod in care se comporta universul.
-Dar moartea? Ea ce este?
-Forma cea mai stabila a existentei de dupa viata.
-Cat de mare este distanta dintre viata si moarte?
-Fractiuni de secunda!
-Cam de cate ori ati avut de strabatut aceasta distanta?
-De foarte multe ori. De mii de ori. N-am numarat. Dinspre moarte spre viata, in special.
-S-a intamplat si invers?
-S-a intamplat.
-Ce sentiment va incearca atunci cand stiti sigur ca pacientul din fata dumneavoastra urmeaza sa moara in scurt timp?
-Exista mai multe feluri de comportament in astfel de situatii. Chiar daca stii ca omul respectiv se va stinge curand, n-ai voie sa abandonezi lupta. Trebuie sa-i dai pana in ultimul moment o mana de ajutor, sa nu-l parasesti nici o clipa. Durerea este cea mai mare dintre umilintele care ii sunt date omului.
Mai este apoi durerea sufleteasca a familiei. Trebuie sa porti un dialog cu aceasta, unul cat mai adecvat situatiei. N-ai voie, oricat ar parea de dureros, sa-i minti sau sau sa le dai sperante desarte.
-Excluzand batranetea, de ce mor oamenii? Care sunt principalele cauze?
-Mor de inima, in primul rand, apoi de cancer. Patologia oncologica ocupa locul doi in statistici, urmata de patologia traumatica.
-Ce s-ar putea face impotriva mortii?
-Omul e programat biologic sa ajunga macar la varsta de 120 de ani. Pentru asta e nevoie, insa, sa gaseasca echilibrul necesar. Din toate punctele de vedere. Din pacate, suntem inca departe de atingerea acestui ideal.
--Cum suntem noi, oamenii, vazuti pe dinauntru?
-Niste superuzine in care te impresioneaza increngatura de instalatii. Defectiunile ivite aici pot fi remediate doar de niste foarte buni specialisti. Din nefericire, nu toate.
-Se spune ca sufletul are 21 de grame. Ati dat de urma lui inauntrul vreunuia dintre cei pe care i-ati operat?
-Poti sa gasesti sufletul dupa ce l-ai repus in drepturi. Nici nu mai este nevoie sa-l cantaresti. Pentru chirurg este suficienta bucuria de a-l vedea cum se intoarce inapoi in trupul ce se pregatea sa-l paraseasca. {i mai este ceva castigarea luptei cu boala modeleaza sufletul, si la pacient, si la medic.
-Va este frica de cineva sau ceva, domnule Beuran?
- Nu-mi este frica de nimeni si de nimic, in afara de Dumnezeu. De El imi este, intr-adevar, frica.
-Ati simtit vreodata ca operati de fapt cu mana Lui?
-|n chirurgia grea, ca sa nu spun mare, nu exista specialist care sa nu ridice cateodata privirea spre cer si sa ceara ajutorul lui Dumnezeu. Sunt operatii pe care le incepi, fiind tot mai convins ca nu poti sa le termini fara sprijinul Divinitatii.
-Cati dinte cei care va datoreaza viata va mai cauta peste ani?
-De sarbatori si de ziua mea de nastere primesc sute de telefoane si SMS-uri. Nici nu pot sa le raspund la toti. Pe unii nu-i mai tin minte, dar imi amintesc ei cine sunt.
-Care credeti ca sunt principalele boli ale sistemului medical romanesc in clipa de fata?
-Clipa de fata dureaza de mai bine de douazeci de ani. Principala boala e ca fiecare guvernare vine cu politica ei sanitara, nerecunoscand aproape nimic din ce s-a facut bun inainte. Celelalte sunt strans legate de asta si sunt bine cunoscute.
-Ne cam pleaca doctorii din tara. Dumneavoastra n-ati primit nici o oferta din strainatate?
-Inca inainte de 89 s-a intimplat lucrul acesta.
-Unde si cat vi s-a oferit?
-In Danemarca. Mi s-au oferi 2.500 de dolari pe luna. Inainte de 89, repet.
-{i mai incoace?
-Au fost si mai incoace.
-Unde si cat?
-Germania, Elvetia…Mi s-a propus suma de 200.000 de euro pe an.
-Oho! Pai si de ce ati refuzat?
-Nu pot sa ma impac cu ideea dezradacinarii. Am invatat carte aici, acasa, si cred ca tot ceea ce am invatat trebuie sa intorc spre cei de acasa. Plus d-asta, eu nu cred ca banii sunt cel mai important lucru de pe lume.
-Dar ce?
-Familia, prietenii, locul in care te-ai nascut si ai copilarit. Parintii…
-Va e dor de parinti?
-Da, deseori, si ma bucur ca ei traiesc. Ma rog mereu pentru sanatatea dumnealor. La fel de dor imi este si de vremea cand faceam plute pe Jiu si urmaream cu atentie, umbland pe coclauri si prin pesteri, viata animalelor si a pasarilor.
-Ce sa inteleg, ca, nedand o importanta prea mare valorilor materile, sunteti un om sarac, domnule doctor?
-Sarac? Ganditi-va ca sunt tatal a doua fete, iar una dintre ele a adus doua fetite pe lume…
-Adica sunteti bunic!
-Exact, ceea ce inseamna ca sunt un om foarte bogat.
-Au existat si mai exista inca oameni care va injura si va contesta meritele. Daca unul dinte acestia ar ajunge in situatia de a avea nevoie de ajutorul dumneavoastra, l-ati opera?
-Cu toata dragostea. As face tot ce pot ca sa-i salvez viata. Medicii, ca e vorba de injuraturi sau de reducerea la jumatate a salariului, nu pot respecta doar pe jumatate juramantul lui Hipocrate.
-Ce nu le convine profesorului si doctorului Beuran la omul cu acelasi nume?
-Faptul ca imbatraneste.
-Dar invers?
-Faptul ca nu i-au permis omului sa aiba mai mult timp liber, sa fie mai aproape de lumea culturala care ii place atat de mult si chiar mai aproape de familie.
-Cum vad ochii unui chirurg lumea in care traim?
-Nebuna, nebuna, nebuna!
-Dar tara?
-Care dintre ele?
-A noastra, desigur.
-Tot timpul nutresc speranta ca vom reveni totusi la normalitate. Nu ma intrebati, insa, cand.
-Ma abtin, n-o s-o fac. Va intreb altceva, ce-si mai poate dori in sens profesional un doctor care a fost ministru al Sanatatii?
-Ca sef de clinica si profesor universitar, imi doresc sa cresc o echipa de chirurgi care sa fie performanta si capabila sa duca mai departe tot ceea ce s-a facut bun in domeniul de care ma ocup.
-O ultima intrebare. Va rog sa ma iertati pentru ea. Vine, insa, o zi, cand indiferent de profesia pe care o avem, n-o sa mai fim. Ce ati vrea sa ramana dupa dumneavoastra dupa ce n-o sa mai fiti?
-Va raspund cu cuvintele poetului Nicolae Labis: o amintire frumoasa. Atata tot!