x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Respingerea cărnii şi a pâinii, semne în cancerul de pancreas

Respingerea cărnii şi a pâinii, semne în cancerul de pancreas

de Florin Condurateanu    |    11 Feb 2019   •   20:10
Respingerea cărnii şi a pâinii, semne în cancerul de pancreas
Sursa foto: MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO

Cancerul de pancreas este o boală parşivă fiindcă durerile nu apar decât târziu, dar alte simptome anunţă totuşi instalarea acestei maladii maligne. Despre aceste semne explică profesor doctor Mircea Beuran, de la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

Florin Condurăţeanu: Diagnosticul de cancer de pancreas creează spaimă mare, toţi îşi amintesc de moartea unui munte de om, celebrul Pavarotti. Recent, a plecat în cer un mare ziarist, scriitor de mare talent. L-am întâlnit acum puţine luni, era mai slab, mai fără chef de grătare… Se anunţa cancerul la pancreas?

Prof. dr. Mircea Beuran: Viclenia cancerului de pancreas constă în faptul că durerile, apărând târziu, bolnavul se prezintă la medic atunci când s-a pierdut momentul propice operaţiei, chimioterapiei, radioterapiei. Când tumora la pancreas are sub doi centimetri, intervenţia chirurgicală duce la rezultate favorabile. Cazul pe care-l aminteaţi scoate în evidenţă că boala neoplazică la pancreas dădea primele semne, slăbirea, pierderea poftei de mâncare, respingerea cărnii, a pâinii, scaune grase. Durerile apar mai târziu, dau dureri şi în coloana vertebrală în spaţiul T9-T12. Bolnavul se încovoaie ca trăgaciul, cocoşul de puşcă, e o poziţie care mai potoleşte durerile.

 

F.C.: Şi, totuşi, alte semne nu apar?

Prof. dr. M. Beuran: În cancerul de pancreas, se inflamează ganglionii de deasupra claviculei, se pipăie şi un nodul în zona ombilicului. Vezica biliară este mărită, apare lichid în abdomen, dar nu este vorba de ascita din ciroză. Bolnavul se alarmează când se instalează icterul, pielea şi mucoasa gurii se îngălbenesc. Urina e ruginie, scaunul albicios. Nu este vorba de criză de bilă, nu un calcul a blocat scurgerea secreţiei de bilă, ci blocarea a venit lent de la tumora de pancreas. Suferindul nu varsă cu bilă în vomă, fără culoarea aceea galbenă a crizei de bilă. Tumora se observă la computerul tomograf cu dublă substanţă de contrast.

 

F.C.: Se vorbeşte de cancer de cap de pancreas şi de cancer de coadă de pancreas. Ce înseamnă asta?

Prof. dr. M. Beuran: Cancerul de cap şi corp de pancreas cotropeşte porţiunea producătoare de enzime pentru digestie, cancerul de coadă de pancreas afectează insulele de celule producătoare de insulină.

 

F.C.: Dumneavoastră aţi readus pe linia de plutire bolnavi de pancreatită mai devreme cu 1-2 luni faţă de internările la marele spital din Viena, unii nici n-au ajuns la operaţie...

Prof. dr. M. Beuran: Unii răspund la tratamentul medicamentos. Dar, în pancreas, în jurul lui, se creează zone cu lichid, acesta necrozează celule ale pancreasului, care se infectează, dau febră, frisoane, stare septică. Se impune îndepărtarea prin laparoscopie a porţiunilor necrozate. Dificultatea provine şi din faptul că necrozele au vârste diferite, de aceea se pun drene pentru scurgerea unor ţesuturi necrozate. Dar se ajunge, uneori, şi la chirugie clasică.

 

F.C.: De ce s-au înmulţit cancerele de tub digestiv?

Prof. dr. M. Beuran: Una dintre cauze este şi schimbarea alimentaţiei, mai multe mâncăruri picante, condimente exagerate, pierde teren mâncarea tradiţională. Sistemul digestiv nu este aclimatizat după ce românul generaţii şi generaţii a fost obişnuit cu mâncarea tradiţională. În faţa noutăţii mâncărurilor picante, ele nu se digeră total, rămân substanţe intermediare care agresează stomacul, duodenul, intestinele.

 

 

Pancreatita acută provoacă dureri brutale şi se impune rapid intervenţia într-un spital. Blocarea scurgerii bilei şi a enzimelor produse de pancreas este urmată de reîntoarcerea secreţiilor pancreatice în pancreas şi ele canibalizează, macină chiar organul-mamă.

 

×
Subiecte în articol: prof. mircea beuran