Românul care dă ora exactă la Sotheby’s

L-am așteptat, “pe ceas”, câteva minute. Și aproape că-mi pierdusem răbdarea. M-am întâlnit cu omul care fără răbdare n-ar fi avut ce căuta în meseria lui. L-am așteptat pe bărbatul ce a perseverat vreme de cinci ani să repare un ceas. August, 2015. Un domn de vârsta a treia se pierde în mulțimea de pensionari ai Iașiului, în fața Palatului Culturii. Vine tocmai de la Centrul Rockfeller din New York, unde are un atelier de cearsornicărie, în celebrul Manhattan. Un mic spațiu între magazine luxoase și firme de top, acolo unde dai nas în nas cu celebritățile Hollywood-ului. Bill Cosby, Ytzak Perlman, membri ai familiei Kennedy i-au fost clienți. Este ceasornicarul recomandat de firma numărul unu de licitații a lumii: Sotheby’s. E singurul în care reprezentanții acesteia au încredere. Dimitrie Vicovanu e stăpânul ceasurilor mecanice, un maestru al timpului, un meseriaș al mecanismelor ce-ți transformă visul în realitate cuantificabilă. În secunde și ani…Unde să ne întâlnim altundeva decât în fața Palatului Culturii? Acolo de unde a și plecat să fie stăpânului timpului lumii, de acolo unde a înființat Laboratorul Zonal de Restaurare și Conservare și unde a făcut istorie… Când a apărut de după statuie, nu ticăia mai nimic. Doar ușor roata de la bicicleta cu care venisem. Înainte de a se apropia, Dimitrie Vicovanu s-a uitat la ceas. Deasupra noastră, orologiul vechi al Palatului confirma ora exactă. Poartă cu el atunci când zboară cu avionul un ceas… electronic marca Bulova, a cărui precizie nu este influențată de gravitație, dar mai ales de aparatele de verificare a explozibililor de la aeroporturi. L-a costat doar 150 de dolari. Valorosul ceas marca Patek Philippe, din platină, model 1966, achiziționat cu 19.000 de dolari cândva, l-a lăsat acasă, la New York, alături de poza originală a lui Eminescu (a patra fotografie a poetului), comoară pe care familia sa a achiziționat-o cu ani în urmă. A reparat recent cel mai mic ceas din lume (a trebuit pentru asta să-și construiască unelte milimetrice, scule la care a lucrat mai mult decât la reparația orologiului). Dar și un ceas care s-a vândut ulterior cu nici mai mult, nici mai puțin de 11 milioane de dolari. La sugestia sa, am mers într-un mic bar cu aer condiționat pentru a purta o lungă discuție. Cum era de așteptat, nu avea nicio trusă de depanare la el. Ceasul rusesc moștenit de la bunica, pe care l-am adus cu mine, a rămas nereparat. Însă evaluarea sa a contat enorm. “Anul viitor, în aceeași lună, aș putea să ți-l repar”, a spus el răbdător. Dar până atunci? Până atunci, dacă ai bani, îți poți cumpăra un Patek Philippe, cea mai bună marcă din lume, în opinia sa. Sau poți privi ceasul telefonului: câteva cifre fără personalitate, amestecate între funcțiuni și scheme de socializare. Însă neapărat să nu-l porți (telefonul cu ceas) la inimă, spune el. Influențează prin magnetism funcția “curgerii sângelui”, cordul. În inimă port însă, fără să vreau, amintirile bunicilor, cu ale lor ceasuri de vis, asemenea celor pe care le repară zi de zi, la New York, Vicovanu. Recomandat de Sotheby’s, Dimitrie Vicovanu a acordat un interviu celor de la New York Times, așa cum pe vemuri Picasso sau Salvador Dali li se confesa. Se poate spune că românul nostru este un Brâncuși al ceasurilor. Însă spune că de atunci nu mai are viață socială. L-au cucerit mii de clienți din SUA și din lume. “Atât de mult am de lucru, că nu mai am timp să merg la teatru, ca omul obișnuit. Și asta de trei ani, de când m-a vizitat reporterul NYT”. Înainte de a vă împărtăși interviul ce mi l-a acordat în exclusivitate, voi prezenta un scurt rezumat al vieții, al realizărilor sale. S-a născut în localitatea Poiana, comuna Brusturi, jud. Neamț, în anul 1938. La șase ani s-a priceput să desfacă și să repare impecabil ceasul bunicii. Apoi a uimit profesorul de lucru manual cu un război de țesut miniatural pe care l-a adus la școală. Teza de bacalaureat la română a făcut-o în versuri. Pentru că nu știa rusa, n-a intrat la Arte, dar în urma unei descoperiri arheologice, a dat la Facultatea de istorie. A fost repartizat la Focșani, apoi a ajuns la Iași, unde a înființat Laboratorul Zonal de Restaurare. Trimis în străinătate la o specializare tocmai datorită abilităților sale, rămâne acolo. Se specializează în Elveția, dar ajunge în cele din urmă în Statele Unite, unde face carieră în repararea de ceasuri mecanice vechi. Când apare o chestie dificilă la un mecanism, chiar și marii ceasornicari ai lumii îl caută la New York. Dimitrie Vicovanu are cheia pentru înlăturarea secretelor oricărui ceas al lumii. Desface istoria mecanismelor elvețiene, scoate la iveală istoria timpului lumii. Se plânge însă, ca tot omul, că nu poate da timpul înapoi. Recunoaște că în lupta cu timpul, ca toți muritorii, se dă bătut!
Cartea sa de vizită spune de fapt aproape totul. Membru al unor prestigioase instituții: National Association of Watch and Clock Collectors, NAWCC (din 1986); International Watch & Jewelry Guild, IWJG (din 1990); American Institute for Conservation, AIC (din 1988); New York Academy of Science, NYAS (din 1986); Arbeitsgemeinschaft der Technischen Museums, ATM (din 1968), de asemenea Vicovanu este consultant la Departamentul de Stat al Muncii pe teme de specialitate.

Cristinel C. Popa: Ce purtați acum la mână?

Dimitrie Vicovanu: Un ceas electronic Bulova, care este cu baterie, pentru că la ceasurile mecanice de acum, cu sistermele actuale de control, ești obligat să le pui la aparat la radiații X, ca să vadă dacă nu e o bombă în el. Cel mecanic se dereglează ușor, pentru că se magnetizează foarte puternic. Ceasul are 85 la sută piese din oțel care se magnetizează. Și, în mișcare, piesele se atrag și se resping unele de altele și se dereglează ora. E un ceas de 150 de dolari.

Cristinel C. Popa: Ați reparat ceasuri ale unor celebrități?

Dimitrie Vicovanu: M-am ocupat de ceasul care a fost al lui Kennedy. L-am preluat din New Jersey, de la urmașii lor, un Cartier de mână, care avea pe spate dedicația pentru el, de ziua lui. Apoi ceasul unui descendent Rockfeller. Apoi, pe cel al lui Abraham Lincoln.

Cristinel C. Popa: Apar și multe falsuri?

Dimitrie Vicovanu: Pe piața apar ceasuri modificate, cum a fost ceasul lui Cuza de la Iași. Chiar acum am făcut o expertiză la Iași, la Muzeul Unirii unde se afla, am zis că dacă tot sunt aici nu iau bani să fac o fișă tehnică. S-a făcut comisie la Palatul Culturii, l-am desfăcut în fața lor și am demontat punct cu punct. Orologiul a fost cumpărat de la Brătieni, de la descendenți. Mi-a părut foarte rău că nu este autentică (a lui Cuza) decât emblema princiară. Este vorba despre un ceas de buzunar, de aur. Emblema era autentică a lui Cuza. Stema și inițialele lui din platină, cu aur alb. Se vede că orologiul nu e original, după montura care era pe atunci… La ceasul ăsta stema era lipită cu rășini, nu era în tehnica prinderii în nituri, cum se folosea la acea vreme.…Ceasul este de proastă calitate. Cine l-a făcut nu a scris câte rubine are, este un ceas de la 1870, dar e o fabrică de ultimă mână. Cineva a tăiat emblema și l-a pus pe un ceas ordinar… Unii au fost supărați că am stricat mitul cu ceasul lui Cuza, dar nu putem minți în situația asta.

Cristinel C. Popa: Ce aprecieri ați primit din partea Sotheby’s?

Dimitrie Vicovanu: Eu lucrez pentru firma Sotheby’s tocmai pentru asta, să le spun dacă e adevărat sau nu! Să fac critica obiectului, să îl desfac, să văd dacă e original, dacă nu, ei nu pun în catalog un ceas care nu e al lui Lincoln, de exemplu. Trebuie să fac o curățire, să fie ajustat, cei de la Sotheby’s mă plătesc pentru asta.. Îmi dau bani după estimarea pe care o fac. Ei vin la mine oricând și au prioritate, pentru că ei trebuie să tipărească catalogul expoziției. Ei țin de 4 ori pe an ședințe de vânzare. Și întotdeauna au o selecție de piese care ajung la mine…Înainte de a tipări, trebuie să aibă fișa tehnică, seria, numărul, coduri, au fost ceasuri Cartier în care, din 1930 încoace, a intrat apă, a intrat ceva, și firma a pus altă mășinărie, care era compromisă, sunt pe ceas două serii de mașinărie….

Cristinel C. Popa: Cum v-au racolat?

Dimitrie Vicovanu: De-a lungul timpului, văzând și făcând. Prima dată m-am dus eu, erau care cumpărau ceasuri, se țineau ședințe, vedeam ce ceas este și mă duceam la unul cumpărat, dacă mă uit la el spun cât ar costa, ca să punem un preț, se mai duceau și la alții. Și în felul ăsta m-au cunoscut. Și astfel Sotheby’s a avut încredere în mine, au văzut că oameni grei, care își fac colecții, apelează la mine, și așa am început să lucrez pentru ei. Și în 2012 cineva de la New York Times s-a dus la firma Sothebys și a luat un interviu acolo, iar ăștia m-au recomandat pe mine. Apoi mă duceam mai puțin către clienții care cumpărau, că le dădeam mai puțin informații, pentru că Sotheby’s avea informația mea și mă contacta, pentru că trebuia să pună în catalog, uite, domnule, ăsta este autentic. Ceasul ăsta de mână are mașinăria originală de la fabricație. Chiar mai scump decât unul care a fost schimbat după 10 ani.

Cristinel C. Popa: Și v-ați trezit cu “New York Times” la poartă?

Dimitrie Vicovanu: M-am trezit cu jurnaliștii de la New York Times la vitrină. Știau că sunt român. A fost un reporter foarte talentat, după ce am răspuns eu la întrebări el a făcurt o formă de reportaj care a plăcut la toată lumea. M-a descris frumos și după aceea au venit oameni din toată America, pentru mine a fost o avalanșă de cereri, de advertising, pentru că au venit din toate orașele SUA și din Australia a venit o persoană, pentru că articolul acesta le-a insuflat încredere și au venit cu ceasuri. Unii spuneau că 15 ani umblaseră să găsească un om care să îl repare… Cu ocazia aceasta am aflat că ceasornicarii sunt foarte rari și am aflat și de ce: pentru că industria de ceasuri din Elveția, ca să acapareze piața de restaurare și de service, nu a mai dat de vreo 15 ani piese de schimb pentru ceasornicari. Și atunci au dispărut foarte mulți, au rămas puțini sau cei care fac lucruri simple: schimbă coroana, minutarele sau chiar sticla care s-a spart.

Cristinel C. Popa: Cum era ceasul lui Ceaușescu?

Dimitrie Vicovanu: Ceaușescu avea un Rolex de comandă care avea integrat un circuit ce dădea prin satelit alarma, dar el, când a fost în mașina blindată, n-a funcționat, pentru că era ecranat. Că poate l-ar fi salvat cineva, dar nu a putut să aibă contact. …

Cristinel C. Popa: Deci legenda aceea cu așa-zisul ceas salvator, la care se uita Ceaușescu tot timpul, e adevărată?

Dimitrie Vicovanu: Da, e adevărată. Din cauza blindajului nu a lucrat ceasul, iar după ce a ieșit de acolo, până la proces s-a terminat bateria pentru sistemul electronic…

Cristinel C. Popa: Dar cum putea să-l salveze, de exemplu, din unitate?

Dimitrie Vicovanu: ...Atunci când s-a ecranat semnalul în TAB, atunci a fost momentul cel mai important. De asemenea, cât a umblat pe deasupra Pieței Universității, la Snagov, bateria s-a consumat…Acel ceas al său a avut așa ceva, sistem mecanic și electronic…Am aflat de la cei din Elveția că el a avut un ceas de comandă, de securitate, de salvare, și ăla care era ceasul lui dintotdeauna funcționa așa…Ceasurile astea apar în mod normal ca să nu poată fi descoperite ca ceas, dar sunt mai mult decât un ceas, au un sistem electronic cu GPS, se fac și acum, însă s-au miniaturizat.

Cristinel C. Popa: De când lucrați în SUA?

Dimitrie Vicovanu: Din 1978. Primul ceas Patek Philippe de mână pe care l-am reparat era al lui Carlton, un mare colecționar, dar și omul care a introdus firma Mercedes în SUA. Ceasul lui are peste 500 de piese…L-a luat cu 9.000 mii de dolari și m-a întrebat ce valoare - până-n 200.000 de dolari. Eu, care-l cunoșteam pe directorul de vânzare cumpărare din Elveția de ceasuri antice i l-am dat acestuia, care l-a cumpărat cu 180.000 de dolari și mi-a dat un procent, și i-am dat banii domnului Carlton. Directorul firmei din Elveția l-a pus în vânzare și a luat 230.000 de dolari. Un profit foarte mare. Așa am ajuns să-mi aducă și ei ceasuri pe care să le pun la punct, să le aranjez! Firma se cheamă Antiquoru….

Cristinel C. Popa: Ați reparat ceasuri încă din tinerețe?

Dimitrie Vicovanu: Când eram la facultate reparam ceasuri la profesori, la studenți. Și din acest motiv, tot timpul aveam bani. Eu eram întotdeauna primul care cumpăram prima și cea mai scumpă carte de istorie sau arheologie ce ne trebuie la cursuri. Nu le luau profesorii, mai întâi le luam eu.

Cristinel C. Popa: Primul orologiu l-ați pus la punct la șase ani?

Dimitrie Vicovanu: La șase ani am desfăcut ceasul bunicii și a durat vreo două zile până să-l reasamblez. Pentru că mi-am făcut schița, un desen (nu știa încă să scrie - n. red.), mi-am notat toate componentele, pentru că eram pasionat de desen. Am schițat cum pot fi puse rotițele așa sau așa. L-am curățat și l-am pus înapoi. Bunica știa că nu găsește ceasul, că dispăruse, dar nu i-am spus de ce a dispărut. Nu ținea timpul bine pentru că era uscat și murdar, un orologiu de masă. După curățire l-am uns cu singurul ulei care era pe atunci, gazul lampant. Am uns toate punctele, l-am pus și a mers foarte bine. I-am spus bunicii că m-am jucat cu el…bunica a văzut că merge bine, iar atunci eu i-am spus că l-am pus la punct, l-am uns…un lucru care m-a bucurat. Apoi am văzut cum bunica țesea razboiul și am observat cum erau stativele la război și am zis că pot să fac și eu. Și așa am dus la școală o pereche de stative mai mici ca dimensiune cu o bucățică de covoraș țesut. Așa lmanual am luat notă cea mai mare la lucru manual, am improvizat un mecanism pe care l-am construit în miniatură…care funcționa - avea bucățica de covoraș…

Cristinel C. Popa: Când ați început să reparați ceasuri?

Dimitrie Viocovanu: Ceasuri am început la Palatul Culturii să repar, am restaurat ceasuri de masă și de buzunar…Eram șeful laboratorului de restaurare, 35 de persoane am angajat cu ajutorul lui Iliescu, care era prim-secretar. Mi-am dat seama încă de atunci că e anti-Ceaușescu…

Cristinel C. Popa: Care a fost cel mai valoros ceas pe care l-ați reparat?

Dimitrie Vicovanu: Am găsit multe în domeniu, valoroase din toate punctele de vedere…De exemplu, un ceas de masă cu statuetă, care era ceasul al lui Abraham Lincoln, ceasuri importante din istoria fabricii Patek Philippe. În 1928, aceștia au făcut un ceas care odată întors să meargă opt zile. Un magazin din Los Angeles l-a vândut, însă cineva i-a schimbat cadranul, l-a cumpărat un mare actor pe nume Bill Cosby. Și a încercat să-l repare, dar nu a găsit pe nimeni. Atunci Sotheby m-a recomandat pe mine. Eu nici nu-l cunoșteam. A venit, erau fotografi cu el, dar nu-l știam, l-a costat 600 de dolari.

Cristinel C. Popa: Atât de puțin la un om considerat bogat?

Dimitrie Vicovanu: Acolo nu jumulești omul, acolo nu se dă nici bacșiș… După un an a aparut și ceasul al doilea, de același tip. Și Bill Cosby mi-a dat dispoziție să licitez până la 85.000 de dolari. În sală m-au depășit un bătrân și o bătrânică care l-au luat cu 180.000 de dolari. Cine sunt ăștia, am întrebat? Proprietarii fabricii Patek Philippe, mi-au zis, Henri Stern, și l-a luat pentru muzeul său…

Cristinel C. Popa: Unde locuiți, unde țineți mecanismele valoroase, piesele de schimb?

Dimitrie Vicovanu: Ajung în Manhattan în câteva minute cu trenul subteran. La Centrul Rockfeller, unde este centrul mondial al diamantelor, acolo, la parter, am de peste 25 de ani business-ul meu. Nu e un spațiu foarte mare, pentru că și costurile sunt foarte mari. Acolo am legătura cu clienții care vin din toate părțile Americii. Ca să fie un loc păzit, am boltă în subteran cu lucruri depozitate. Loc unde să pun ceasuri și piesele pentru ele, păzit sută la sută, ca o casă de bani. După ce se încheie o zi de lucru, totul se cuplează automat cu poliția și nu este nicio șansă să fure cineva ceva.

Cristinel C. Popa: Am auzit că aveți o invenție extraordinară, un patent care va revoluționa industria din domeniu?

Dimitrie Vicovanu: Am multe invenții, trebuie să merg în Elveția să le pun în practică, pentru patent…Problema a apărut din faptul că ceasurile trebuie să fie gresate, cum e și mașina, trebuie uns cu ulei, ca și motorul la mașină. Însă nu există uleiuri durabile, la ceasuri, după 4 ani se usucă, și face ca ceasul să nu mai meargă bine. Cel mai important lucru la un ceas este lubrifiație bună. Balansul, prin sistemul de a da drumul dinte cu dinte, se uzează. În domeniu nu sunt uleiuri pe vecie; eu am inventat un sistem de funcționare a ceasului prin care dispar presiunile unde este cea mai mare frecare. Invenția mea constă prin faptul că funcționarea dinte cu dinte a mecanismului să nu mai fie prin frecare, și așa nu mai trebuie ulei acolo…Este o chestiune revoluționară făcută de mine, am realizat toate calculele și vreau să mă duc să fac patent, pentru aceasta trebuie patent internațional făcut în Elveția. Vând la o fabrica din Elveția. Așa ceva nu a făcut nimeni pentru că am o bibliotecă vastă despre ceasuri din cele mai vechi timpuri, cu toate sistemele care s-au inventat, și nu există așa ceva.

Cristinel C. Popa: Ce calități are un ceasornicar?

Eu am o foarte mare putere psihică și răbdare, la ceasuri trebuie să ai o răbdare de fier ca să faci ceva, pentru că activitatea e migăloasă, durează mult, trebuie răbdare și pasiune.


Cristinel C. Popa: Care sunt mărcile pe care le apreciați dv?

Dimitrie Vicovanu: Patek Philippe, Cartier, Vacheron, Lecoultre, Omega. Cartier a făcut foarte multe ceasuri unicat deosebite. De exemplu am avut un ceas de la Sotheby’s căruia trebuia să-i fac fișa tehnică și să-l desfac înăuntru, să văd ce numere au: de mașinărie, de cadran, așa că trebuie desfăcut. Două săptămâni a stat la mine și nu am putut să-l desfac, nu avea niciun șurub, nu se vedea nimic , ceasul acesta se chema Mistery. Avea sticlă făcută din cristal de cuarț, originală, na-aveai cum să forțezi. Avea două ace de ore și minute care se învârteau ca în aer, nu era nicio tijă care să le susțină, nu știai cum se învârt și cum merg. Și atunci am scris la firma Cartier din Paris. După două săptămâni mi-a dat schița inventatorului care l-a făcut. O copie, și una din floricelele cu diamante care era la ora 12 o învârtea de șase ori și dedesupt era un șurub care desfăcea toate lateralele. Foarte ingenios. De exemplu minutarele erau montate pe un disc de cristal și ramele de pe margine acopereau și nu se vedea că e disc. (părea că pluteau - n. red.)

Cristinel C. Popa: Care sunt cele mai scumpe ceasuri?

Dimitrie Vicovanu: Sunt două categorii, cele scumpe prin elementele montate, elemente decorative, pietre prețioase…dar mașinăria nu-i așa complicată….Sau sunt ceasuri care sunt scumpe prin complicațiile pe care le au, cum a fost acel ceas unic construit de care am pomenit mai sus…De exemplu ceasul care s-a făcut omagial la 180 de ani de la înființarea firmei Patek Philippw s-a vândut la o licitație și s-a luat 3 milioane 750.000 de dolari, care nu se știe cine l-a cumpărat….după un număr de ani. A fost vândut iar la licitație, de data asta cu 7 milioane de dolari. S-a vândut un ceas de la 1930, cel mai mare bancher din New York a comandat un ceas care să aibă sisteme speciale cum a vrut el. Astronomic, când răsar când apun și care a fost considerat cu cele mai multe complicații până la acel omagial cu 180 de ani și s-a vândut că a fost comanda unui om foarte bogat care s-a vândut cu 11 milioane…Un Patek Philippe din 1945 care vine la mine să-i fac service, să-l pun la punct, dacă îl trimite la firmă în Elveția, durează doi ani și costă de 5-6 ori mai mult o piesă, pentru că acolo în Elveția sunt puțini ceasornicari care lucrează în bandă pentru ceasurile vechi…Un Patek Philip Kalatrava important, care are primul design modern de pus la mână, că celelelalte arătau ca o ceapă la mână, un ceas din ăsta din 1945 eu iau 5-6 sute de dolari să fac o curățire și să-l pun la punct, pe când în Elveția costă 4000-5000 de dolari service-ul. Nu mai spun că la cei care nu au semnat contract de acest tip cu firmele fabricante din Elveția poate dura și doi ani …

Cristinel C. Popa: V-ați îmbogățit?

Dimitrie Vicovanu: Nu m-am îmbogățit pentru că e o muncă care cere timp, dau peste lucruri care nu s-au văzut…și uneori estimarea duratei unei reparații depășește cu mult estimarea. Am răbdare nemăsurată la ceasuri și vederea foarte bună…Am făcut acum o lună cel mai mic ceas din lume - un ceas baghetă într-o montură cu multe diamante, cu brațară, un ceas de damă care a fost făcut de firma LeCoultre pentru firma Cartier. Și care era la două etaje mașinăria concepută. Lățimea ceasului era cât a unui băț de chibrit de carton. 2.5 mm. Mi-a luat zece zile să fac scule speciale pentru a lucra…(Sună telefonul domnului Vicovanu, e cineva din Austria care îl caută)

Cristinel C. Popa: Alți clienți importanți?

Dimitrie Vicovanu: De la Ytsak Perlman, mare violinist, cu Stradivarius, avea un Rolex antic să îl repar…până la proprietarii unei firme viticole foarte importante din SUA (California), acționarul majoritar foarte bogat - a avut un ceas similar cu al lui James Bond, din aceeași perioadă, care sunt foarte rare: costă 100.000 de dolari un Rolex Bond, și omul a lucrat la vie, și l-a avut de la început, l-a cumpărat , era într-o stare deplorabilă. Astfel de exemplare se fac la comandă pe lângă cel al lui James Bond…Avea un cadran prin care poți folosi ceasul ca cronograf, să măsori timpul…Ceasul James Bond l-am restaurat și a ajuns să fie cumpărat. A fost foarte grea reparația, arăta ca scos din pământ.

Cristinel C. Popa: Ce facilități avea?

Dimitrie Vicovanu: Era tipul de cadran, tipul de design, făcut numai atunci, pentru James Bond. Dar ceasul acesta nu avea atâtea funcțiuni cum arată în film, unde se știe, sunt foarte multe trucaje. E fantezia regizorilor…dar designul era reușit, el nu era foarte reușit, dar faptul că e legat de film, se colecționează astfel de ceasuri.
Cristinel C. Popa: Dacă Sotheby’s colaborează cu dv asta înseamnă că sunteți number one în domeniu?

Dimitrie Vicovanu: Păi asta am spus la omul acela (reporterul n. red.) de la New york Times, așa a ajuns la mine…Ei au venit cu ideea asta, cei de la Sotheby’s: noi de când lucrăm cu Vicoveanu, am avut un profit anual de 6 milioane de dolari. Dacă am fi lucrat cu altcineva nu ajungeam la nivelul ăsta.

Cristinel C. Popa: Dar nu ați încercat să fiți un pic mai scump cu ei, cu timpul?

Dimitrie Vicovanu: Nu, aici trebuie să fii ferm, așa îți atragi clienți, și să fii cinstit. Fair. Oamenii au confidență față de ceea ce faci. Ca și fiica mea care a participat la licitații importante, a căpătat apreciere șI încredere și lumea o caută. Și noi cu cei de Sotheby’s am lucrat cel mai mult. S-a dovedit că după ce au dat în ziar reportajul despre mine, au venit din toate colțurile SUA, din toate orașele, timp de două luni, a fost efectiv coadă de la mine la vitrină până în stradă. Zi de zi, sute de ceasuri, încât eu pot să spun că nu mai am viață socială de atunci. Nu mai pot să mă duc la un film, să mă duc la un teatru, nu, pentru că am de lucru la foarte multe ceasuri, trebuie să lucrez. Eu știu când mă apuc de un ceas, dar nu știu când îl termin…Articolul a apărut în 2012, de atunci vin non-stop clienții…Direct la mine, nu prin Sotheby’s, vin cu ziarul, cu copii după ziar…

(Sună din nou telefonul…Cine m-a mai căutat)

Cristinel C. Popa: Ce invenții mai aveți?

Dimitrie Vicovanu: Eu am o invenție din 2004 în domeniul picturii - brevetată, tehnică să poți picta spațial, în trei dimensiuni și tabloul respectiv nu se distruge, poți să-l pui și-n acid. Pictez șI eu! Urmăresc o pictoriță română de mare succes în SUA care vinde cu 200.000 un tablou, la 14 ani. Alexandra Nechita.

Cristinel C. Popa: Ce îți trebuie ca să fii un bun ceasornicar?

Dimitrie Vicovanu: Trebuie să ai pasiune pentru mecanică, trebuie să ai memorie tehnică, spirit de observație, ochi foarte buni și răbdare.

Cristinel C. Popa: Dv ați avut toate calitățile astea?

Dimitrie Vicovanu: Da, le-am avut. Eu am facut și arheologie și am și publicat. Am făcut pentru/și muzee, am fost pionier în restaurare, am făcut și laboratorul de aici, apoi s-a împânzit în toată țara, că de asta s-au adunat totul.

Cristinel C. Popa: Care e cea mai mare realizare a dv?

Dimitrie Vicovanu: Toate la un loc.

Cristinel C. Popa: Renumita firmă americană Masters of time este a dv?

Dimitrie Vicovanu: Da. Se traduce prin meșterii timpului.

Cristinel C. Popa: Care a fost cel mai greu ceas de reparat?

Dimitrie Vicovanu: Unul care avea o cutie de lemn cu furnir, cu intarsii, cu mecanism mare, care ținea o lună, ce bătea cu bătăi orele și jumătățile. La ăsta am lucrat cinci ani.

Cristinel C. Popa: Atât de mult?

Dimitrie Vicovanu: A avut foarte multe probleme, cutia de lemn se desfăcea.

C.C. P.: Când vedeți un om la ce vă uitați?

D. V.: La mâinile lui, că spun foarte mult, apoi la ceas. Mâinile celor care lucrează ceva meticulos sunt altfel decât ale pianistului, decât ale cercetătorului. Sunt unii pe care nu îi interesează nimic, sunt cei mai periculoși oameni...

C.C. P.: Care a fost cea mai mare sumă primită?

D.V.: 7.000 de dolari. A fost un ceas la care am lucrat, printre timp, trei ani, l-am dat în luna martie anul asta. Nu faci avere, dar trăiești la limita de sus, totuși.