Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Universul lui Sorin Ilfoveanu se descopera doar privitorului avizat, prin picturile si desenele sale. A refuzat de cativa ani incoace orice contact cu o lume deteriorata, in care nimic nu-i mai aduna laolata pe oameni. Atelierul sau, Radestiul idilic- “locul in care pasarile canta mai frumos decat oriunde in lume', salile de la Carturesti si Humanitas sunt locurile in care respira. Lucrarile sale au ajuns peste tot prin lume, din Copenhaga pana in Emiratele Arabe. Elev al maestrului Corneliu Baba si coleg de generatie cu Stefan Caltia si Sorin Dumitrescu, fost decan al Facultatii de Arte Plastice, Sorin Ilfoveanu vorbeste despre inceputurile artei sale, despre boema tineretii si pietrele de moara legate la picioarele noii generatii de artisti plastici.
Retras printre panzele sale, maestrul Ilfoveanu s-a lasat dupa multa vreme induplecat de ideea unui interviu. O discutie care se datoreaza noii expozitii care ii poarta semnatura, deschisa din 19 mai, pana la 1 iulie, la sala Dalles din Bucuresti. “ Initial acesata expozitie a fost gandita si culoare si desen, dar am avut bucuria sa fiu invitat sa deschid galeria AnnArt -o galerie privata, foarte potrivita pentru seria de desene din ultima perioada, 2008-2011. Sunt lucrari in creion si creion conte, pe care le-am facut in cele trei veri petrecute la Radesti. Desenul are, in general, nevoie de o intimitate pentru a fi privit, nu poti sa-l privesti intr-o sala mare, mai ales desenul de dimensiuni mici. Si-atunci, am despartit desenul de culoare. Practic e aceeasi expozitie, in doua locatii'.
Chiar daca unii s-au gandit ca expozitia este legata de sarbatorirea zilei sale de nastere, pe 23 mai, Sorin Ilfoveanu marturiseste ca nu le tine socoteala: “Eu lucrez constant si in momentul in care am incheiat un ciclu sau mai multe, le expun'. Provocat sa vorbeasca despre locurile inceputurilor sale, artistul povesteste: “,M-am nascut in Campulung Muscel, dar amintirile copilariei mele legate de locul acesta sunt vagi. Din clasa intai am locuit in Pitesti cu bunica mea. Bunica a fost ca o mama pentru mine, mama a murit cand aveam doi ani. Bunica a trait 90 de ani, de asta m-am intors in Pitesti dupa facultate, sa am grija de ea, apoi am revenit in Bucuresti.'
Sorin Ilfoveanu nu se trage dintr-o familie de artisti. Tatal era ofiter de cavalerie. Bunica, cea care l-a crescut, a fost singura care l-a sustinut cand si- a imbratisat soarta de artist: “Tata n-a avut nici o obiectie, dar nici nu m-a sprijinit. Am inceput sa pictez prin clasa a noua. Am facut Scoala Populara de Arta, avandu-l profesor pe un elev al lui Ciucurencu, Mircea Varzaru. Mi-am luat singur destinul in mana si am reusit. Cred. Cel putin am reusit sa-mi fac meseria, fiindca este una dintre cele mai costisitoare meserii. Daca faci un calcul, cam jumatate din valoarea unei lucrari o investesti in materiale.'
Din vremea facultatii, pe cand ii era elev maestrului Corneliu Baba, Sorin Ilfoveanu isi aminteste de boema de la Albina, de la cafeneaua Turn si Nestor-de pe Calea Victoriei: “Astea erau cele trei locuri in care ne strangeam seara. Se bea mult pe vremea aceea. Cu toate ca eu niciodata nu am putut sa lucrez band alcool. Dupa mine vinul este bautura cea mai nobila. Te inspira, despre vin poti sa povestesti atat de multe, dar a facut-o atat de frumos Baudelaire... Era pe vremea aceea o forma de rezistenta a artistilor, acolo puteam sa spunem tot ce vrem si bineinteles ca tot ce spuneam se si stia... In facultate eram bautor de whiskey, invatasem de la mesterul Baba. Pentru noi era o raritate, dar cand el venea, o data la trei-patru saptamani la corectura, venea insotit de o sticla de Johnnie Walker. Baba niciodata nu-ti arata ce trebuie sa faci, dar am invatat de la el ce inseamna meseria de artist. Apoi a fost perioada votcii rusesi si apoi am descoperit vinul de Stefanesti, Feteasca Relgala si Cabernetul Sauvignon...'
Dupa terminarea facultatii Sorin Ilfoveanu s-a reintors pentru doi ani in Pitesti. In ziua in care a terminat facultatea s-a si casatorit, apoi a fost repartizat muzeograf la Pitesti: “Am locuit aproape jumatate de an la Valea Mare, in casa lui Liviu Rebreanu, un loc minunat. Acolo am facut desenele din ciclul Procopius din Cesarea. Incepusem sa expun in bienale si am avut marea sansa ca anumiti colectionari sa vada lucrarile mele. Colectionarii erau pe vremea aceea medicii, profesorii. Chiar se crease un cerc de colectionari din camarila comunista, din salonul doi, cei care nu-si puneau pe perete in casa portretul lui Ceausescu. Preferau peisaje sau chiar lucrari abstracte. Faptul ca lucrarile mele erau cautate de mi-a permis sa pot lucra linistit, fara sa fiu legat de un serviciu anume, mai ales ca atunci s-au nascut si cei doi baieti ai mei, Nicolae si Adrian. Nu a fost usor. Mi-am dat demisia de la muzeu cand am luat bursa artistilor plastici. Primeam 1500 de lei, timp de un an, iar femeia de serviciu de la muzeu avea 1200 de lei. Am decis sa stau numai in atelier, intram la ora noua dimineata si ieseam seara. Dar s-au legat lucrurile si am putut si sa-mi vad de meserie si sa-mi intretin si familia.
Pana in '80, cand am plecat din Pitesti, am pictat peisajele de la marginea padurii si de la marginea orasului- acele peisaje de la Turcesti cu cer inalt si pamatul foarte jos. In ’85 mi-am cumparat o casa la Radesti- un sat de deal la jumatatea drumului dintre Pitesti si Campulung. Mi-am facut aici un atelier si sunt foarte legat de locul asta. Seriile de desene in creion, chiar asa sunt intitulate: Radesti si Pitigaia- un sat alaturat, pitit printre dealuri, un sat aproape parasit care parca este buricul pamantului'.
Citește pe Antena3.ro
Constantin Brancusi spunea ca “ artistul modern nu este un animal de lux, ci este un animal auster. Arta lui nu se comite decat in austeritate si in drama - ca o crima perfecta' . Vorbind despre suferinta artistului, Sorin Ilfoveanu crede ca “un artist trebuie sa traiasca si bine. Este falsa ideea ca artistul trebuie sa sufere ca sa creeze. Asta e o prostie. Trebuie sa ai dileme, da, sa ai indoieli, dar asta nu inseamna ca trebuie sa suferi. Arta este o meserie. Marii artisi au trait bine, chiar si cei din perioada boema a impresionistilor, aveau case, ateliere, resedinte de vara. Luchian a suferit de saracie doar in ultima perioada vietii, Palade era boier mare, avea mosie in Moldova, Patrascu la fel, sunt multe exemple. Cu exceptia unui om modest, dar care este unul dintre cei mai mari pictori ai nostri- Andreescu, care era profesor de desen. De altfel, el a murit si foarte tanar'.
Maestrul Ilfoveanu stie ca pasiunea e pe primul loc printre cele fara de care un artist nu poate sa existe: “Artistului ii trebuie sa nu poata face altceva decat asta. Ii trebuie inteligenta, si mai putin sentiment. Fac referinta aici la cele doua componente ale meseriei, desenul si pictura. Pentru desen iti trebuie minte, pentru pictura iti trebuie suflet. Stilul este cel mai important, amprenta cu care te nasti, asta este cea mai importanta calitate a unui artist, care il deosebeste de celalat. Daca il ai bine, daca nu... il cizelezi, il cauti. Inspiratia vine din interior, iar cele doua lucruri care mi-au inspirat mie opera au fost cartea si natura. Eu sunt legat de natura, traiesc in gradina mea de la Radesti, am locul meu unde desenez intr-un pavilion de sub nuc.'
S-a vorbit des despre singuratea personajelor lui Sorin Ilfoveanu. “Asta poate pentru ca folosesc foarte mult spatiu in jurul lor, iti da acea senzatie de gol. Niciodata nu-mi impun ca trebuie sa fac in felul acesta, asa imi iese. Nu stiu daca sunt triste personajele mele. Mi-au placut in general personajele cu fete lunguiete, care ma trimit tot timpul la acele personaje din icoane, din fresca, la simplitatea lor. Eu nu sunt trist, sau personajele mele nu sunt triste pentru ca eu sunt trist', explica maestrul.
Masura valorii artistului este data de calitatile lui umane? Sorin Ilfoveanu spune ca “nu trebuie sa legi arta acestuia de calitatea lui morala. Cunosc mari artisti care au fost foarte viciosi in comportament si foarte nobili in ceea ce au facut'.
Despre arta din epoca comunista Sorin Ilfoveanu isi aminteste ca “a fost o perioada in care s-a facut arta buna si nu te obiga nimeni sa pictezi arta oficiala. Nu venea nimeni in atelierul tau sa te oblige sa pictezi intr-un anumit fel, sa-ti dea comenzi cu realismul socialist sau cu portretele cuplului prezidential. Multi artisti au fost insa obligati de situatia lor materiala, pentru ca o astfel de comanda ajungea la valoarea unei masini in acea vreme. Mi s-a spus si mie odata sa-i fac un portret lui Ceausescu. Ca sa scap am spus ca n-am ajuns inca la maiestria artistica ca sa pot face asta.'
Din 1990 Sorin Ilfoveanu si-a inceput cariera universitara: “Am fost chemat de studenti, la fel ca multi colegi de generatie, cei mai importanti artisti ai momentului care au devenit mai apoi profesori. M-a mirat foarte mult ca m-au chemat studentii'.
Pe tinerii artisti maestrul Ilfoveanu ii vede “foarte buni, foarte dotati si foarte seriosi.' Un singur lucru are sa le reproseze: “vor prea repede celebritatea si sar etapele. Nu mai au acea dorinta de a ucenici' .
Vremurile sunt insa foarte grele pentru artistii de astazi, “pentru ca statul nu mai sprijina deloc arta, iar societatile acestea private abia acum au inceput sa investeasca. Au inceput sa investeasca si unii colectionari, la sugestia unor cosilieri, dar asta se intampla sporadic. Un artist consacrat e cautat, dar pentru un tanar e mai greu. Ei se vor descurca pentru ca circula peste tot, au inteligenta de a sti ca nu trebuie sa te legi de locul asta. Valoarea unei lucrari la noi, este mult sub valoarea ei. La o licitatie de arta contemporana din afara o lucrare a unui artist din generatia mea a fost vanduta cu 250 de mii de euro. Nu lua el toti banii astia, lua si galeria, erau si comisioanele. Dar este o mare diferenta fata de ceea ce se intampla la noi. Acum, cea mai importanta casa de licitatii, Artmark, reuseste sa ridice cota artistilor de patrimoniu. Grigorescu- a ajuns la 120 de mii de euro, dar el e de talia lui Millet care in Franta se ridica la 1,2 milioane de euro. La noi toata arta este subevaluata.' Desi, spune maestul “arta e cea mai sigura investitie. De prin '70, valoarea unei opere de arta creste cu 11 la suta anual. Este o rusine ca Bucurestiul nu are atelierele lui care sa le dea artistilor prin concurs, asa cum e la Paris, de exemplu.'
Intr-o societate manelizata in care prostul gust e ridicat la rang de cinste, o lume uratita “de deteriorarea relatiilor dintre oameni, de lipsa politetii, o lume in care pe oameni nu-i mai aduna nimic laolata', am curiozitatea de a intreba daca artistul autentic nu e privit cumva drept un animal ciudat. “Si eu privesc societatea ca pe un animal ciudat', replica Sorin Ilfoveanu. “O anumita parte a ei. Ma refugiez insa incarte, citesc mult. Eu sunt un izolat, stau in atelier, drumul meu este intre strada Virgil Plesoianu, unde locuiesc, Amzei, unde am atelierul si Carturesti sau Humanitas. Nu ies in Bucuresti pentru ca ma oboseste foarte mult strada. De doi ani nu ma uit la televizor si am si alergie numai cand trec pe langa el. De la ultimele alegeri, cand am stat excesiv de mult in fata televizorului, am renuntat sa mai am orice contact cu lumea politica si cu socialul. '
Asa izolat in universul panzelor sale , artistul nu s-a gandit niciodata ca ar putea locui in alta parte: “Nu puteam sa stau mai mult de o luna in strainatate. Ma ma simteam foarte bine, dar dupa o luna nu mai puteam. Sunt legat de locurile astea, dar nu in sensul patriotic. Sunt legat sufleteste, asta e aerul pe care il respir. Nu exista loc mai frumos decat cel de la mine de la Radesti. Nu am auzit nicaieri ca pasarile sa cante mai frumos'.
