Vlad Moldoveanu, un român la porţile NBA

După Ghiţă Mureşan, un alt conaţional are şanse mari să joace în cel mai tare campionat de baschet din lume. Vlad Moldoveanu a fost deja declarat jucătorul săptămânii, de patru ori, în campionatul universitar american

Are doar 22 de ani şi e deja un star în Sta­tele Unite ale Americii, unde joacă bas­chet în campionatul universitar (NCAA), iar şansele să-l urmărim pe vii­tor în meciurile din NBA sunt foar­te mari. Vlad Moldoveanu joacă pentru echipa American University, din Washington, la cursuri se speciali­zea­ză în jurnalism şi are o pasiune spe­cială pentru istorie.

În acest sezon, ro­mânul a fost declarat de patru ori ju­cătorul săptămânii şi mai are nevoie de o singură nominalizare pentru a atin­ge recordul stabilit în Patriot League. Talentul şi rezultatele strălucite ale românului n-au trecut neobservate de Washington Post, care i-a dedicat mai multe pagini în ultimele săptămâni şi l-a prezentat drept "starul american crescut în România".

Pasiunea pentru sport Vlad a moştenit-o din familie: mama sa este Carmen Tocală, actuala preşedintă a Federaţiei Române de Baschet. Şi aplecarea către jurna­lism vine tot din familie: unchiul său este Emil Hossu-Longin, de la TVR.

Jurnalul Naţional: Cine şi când ţi-a pus prima dată mingea de baschet în braţe?
Vlad Moldoveanu: Nu mai ştiu când se întâmpla asta, pentru că sunt sigur că nu aveam nici măcar 1 an, dar cred că mama mi-a pus mingea de baschet în braţe pentru prima dată.

Care au fost paşii pe care i-ai urmat până să ajungi la "visul ame­rican"?
Au fost paşii pe care îi face orice copil: mai întâi a început ca o joacă şi apoi am devenit din ce în ce mai serios evoluând la Steaua cu Valerian Netolitzchi şi mai târziu transferându-mă la CSS 4, unde am jucat sub comanda lui George Chiraleu. După ce am terminat clasa a IX-a, nu ştiam dacă să plec în Italia la Benetton Treviso sau în Slovenia la Olimpia Lju­bljana. Amândouă erau foarte bune, dar eu dintotdeauna mi-am dorit să joc în State. Când mi s-a oferit o bursă la St. John’s College High School nu am stat pe gânduri şi am spus da.

Deci n-a fost o decizie grea să plecaţi în cealaltă parte a lumii...
Pentru mine a fost o decizie uşoa­ră, deoarece dintodeauna mi-am dorit să joc în State, pentru mama a fost o decizie mult mai grea.

Ce te-a speriat atunci când ai ajuns în SUA? Dacă te-a speriat ceva...
Nu m-am speriat de nimic, dar cu siguranţă stilul lor de viaţă este foarte diferit şi mi-a luat ceva timp să mă obişnuiesc.

La American University studiezi jurnalismul. De unde această alegere?
Cred că pasiunea pentru media am căpătat-o de la mama mea, care a lucrat pentru o perioadă ca reporter pentru o revistă din România şi de la un­chiul meu care lucrează la TVR. Stu­diez şi istoria în paralel, dar aceasta este doar o pasiune de-a mea pe care am decis să o urmez în paralel cu media.

Care e primul lucru care se în­va­ţă într-o şcoală americană de presă?
La interviuri puneţi cât mai multe întrebări posibile.

Care au fost, din perspectiva ta, cele mai bune meciuri pe care le-ai susţinut în acest sezon?
Cred că meciul cu Lehigh a fost cel mai bun din acest sezon (în care a înscris nu mai puţin de 39 de puncte – n.r.), dar au fost şi alte meciuri, de exemplu cel cu Delaware sau cel de la Pittsburgh.

Cum e publicul american?
Publicul din colegii este comparabil cu cel european. Cântă tot me­ciul şi ne încurajează pe tot parcursul partidei.

Care e prima reacţie a oamenilor atunci când le spui că vii din România?
De obicei mă întreabă de Dracula şi de Nadia.

Reuşeşti să ţii legătura cu ro­mânii din zonă?
Nu am foarte mult timp să merg la evenimente organizate de comunitatea românească de aici, dar ţin legătura cu lumea de la Ambasadă şi câţiva vin foarte des la me­ciuri să mă încurajeze.

Ai un susţinător şi în Ghiţă Mureşan. Ce înseamnă acest lucru pentru tine?
Înseamnă foarte mult să ai un prie­ten care stă aproape de tine, te susţine tot timpul şi te ajută cu sfaturi atât pe teren, cât şi în afara lui.

Ce sacrificii ai făcut, de-a lungul anilor, ca să-ţi urmezi pasiunea pentru acest sport?
Este foarte greu să stai departe de familie nouă-zece luni pe an. Primul an a fost cel mai greu, dar acum pot spune că sunt obişnuit şi într-un fel cred că m-am obişnuit cu viaţa aceasta. Trebuie să renunţi şi la anumite lucruri pentru a-ţi îndeplini visurile.

Ce sfat le dai puştilor români care vor să facă performanţă în sport?
Să tragă tare, că nu se ştie niciodată de unde vine o şansă să faci pasul spre înalta performanţă. Ca să faci performanţă şi să joci la nivel înalt trebuie să faci sacrificii şi trebuie să munceşti foarte mult. Vorba vine să munceşti, deoarece oamenii fac sport pentru că le place şi atunci asta în­seam­nă că nu muncesc. Deşi câteodată stau în sală şase-şapte ore pe zi, eu consider că nu am muncit o zi în viaţa mea, pentru că fac ceea ce îmi place.

Te vom urmări în meciurile din NBA?
Sper că da, asta depinde de cum joc în continuare şi de campurile la care voi participa.

Punctaj comparabil cu cel al lui Jordan
Vlad Moldoveanu are 2,08 metri înălţime, 99 kg şi o medie de puncte strălucită în ultimul sezon: 19,9, adică mai mult decât scorul pe care l-a avut Michael Jordan în ultimul sezon din campionatul universităţilor americane. Doi români au ajuns până acum să joace în NBA, Liga prefesionistă de baschet din SUA: Ernest Grunfeld, în perioada 1977-1986 şi Ghiţă Mureşan între 1993 şi 2000.