Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dacă ne-am imagina că există un tren numit "IRIS", in primul rănd ar fi unul fără naş! Mereu tănăr. Mereu in mişcare. Un tren in care au urcat de-a lungul anilor mai multe generaţii de fani.
Dacă ne-am imagina că există un tren numit "IRIS", in primul rănd ar fi unul fără naş! Mereu tănăr. Mereu in mişcare. Un tren in care au urcat de-a lungul anilor mai multe generaţii de fani.
Peste căteva zile, trenul va face o scurtă "haltă", pentru a-şi sărbători cei 30 de ani de muzică bună. Doar o haltă, pentru că nu are timp să stea prea mult intr-o staţie. Trebuie să meargă mai departe, aşa cum spune şi Cristi Minculescu, solistul vocal al formaţiei Iris: "După aniversarea asta, urmează programul obişnuit. Cred că avem deja duminică, pe 7, la Tărgu-Jiu sau in altă parte. Asta e o punctare a activităţii noastre. Certifică faptul că formaţia e in plină activitate. Deja e a patra aniversare".
Citește pe Antena3.ro
URCAT DIN MERS. Cristi Minculescu a ajuns printr-o intămplare fericită in acest tren. Fericită atăt pentru el, căt şi pentru formaţie şi pentru fani. "Eu am avut mare noroc. Imediat după Revelionul 1979-1980, cănd s-au scindat ei, la Iris au rămas doi dintre membrii fondatori şi iniţial aveau nevoie doar de un basist. Au pus ochii pe Anton Haşiaş, de la Harap Alb, unde eram şi eu. Prin Dorian Ciubuc. Dorian era cu ei de la inceputuri, din â76. Anton le-a zis: «Aduc pe cineva ca să dea o probă, că poate vă place». Ei au zis că au nevoie doar de el. Dar el a insistat şi e o fază hazlie, că eu am intrat cu Anton in camera in care repetau, iar ei au intrebat: «Băi, ai zis că vii cu un băiat. Unde e?». Eu fiind inăuntru. Am dat proba şi de la 6 ianuarie 1980 am rămas acolo. Deci am avut un noroc fantastic. In plus, ei deja aveau notorietate in Bucureşti. Căntau de patru ani. Vedeam tineri cu tricouri cu Iris in oraş. Norocul a fost că nu-i văzusem niciodată şi n-am avut emoţii cănd am dat proba. Probabil, dacă i-aş fi văzut, mi-ar fi tremurat picioarele. Dar nevăzăndu-i, am mers foarte relaxat", mărturiseşte Minculescu astăzi, cănd imaginea lui se confundă cu cea a formaţiei Iris. El spune că mai are şi astăzi emoţii pe scenă uneori: "Inainte de concert. Deja după prima piesă nu mai e o problemă".
DOAR PENTRU FANI. Suntem aici/ Doar pentru voi/ De rockânâroll nu ne putem lăsa.../ Veniţi cu toţi la un concert de rockânâroll/ Veniţi acum şi nimeni nu-i va da ocol/ Totul vă va fascina,/ Iar seara nu va mai pleca/ Şi vom rămăne tineri ani in şir...". Pentru Iris nu există concerte mai importante şi altele mai puţin importante. "Diferă doar repertoriul", explică Minculescu. "La astea mari e o incărcătură deosebită, dar şi o presiune pozitivă. Numai că e publicul foarte departe, pe stadioane şi in săli de sport. La club e altă treabă. Şi atunci umbli la repertoriu." Formaţia ţine cont intotdeauna de fani, iar asta se poate observa cu ochul liber. "La noi e un caz mai special, că, dacă nu era publicul de-a lungul timpului şi media să ne ofere incurajări şi suport moral, practic, n-am fi existat. Probabil a contat mult sau contează şi imaginea din afara scenei. Mulţi sunt foarte tineri, iar asta pentru noi e un lucru mare. Dacă trupa are medie de vărstă 46 de ani sau 47, e onorant, iţi dai seamaâ¦" Şi atunci cănd compun, membrii formaţiei se găndesc la cei care ii ascultă. "Ne găndim la ei. E greu să te pui in locul lor, dar ne găndim cam cum ar recepta respectivul album. La rock e o regulă nescrisă: trebuie să indeplineşti visele altora. Dar e frumos", mărturiseşte Cristi.Â
FĂRĂ FRĂNE. După atăţia ani de muncă şi creaţie, trenul Iris nu se mai poate opri. Funcţionează perfect şi merge mai departe pentru noi generaţii de rockeri care-l descoperă. "De la un timp au dispărut orgoliile. Simt nevoia să folosesc un clişeu pe care-l auziţi tot timpul, cu «discuţii şi contradicţii constructive», care la noi nu intră la categoria «bla-bla». Fiecare are o anumită preferinţă muzicală şi e greu să aduci totul la acelaşi numitor comun. Eu sunt cu legendele vechi, ei mai sunt cu Linkinâ Park, Soundgarden, cu astea noi, Savage Garden, şi uneori e mai dificil, dar am invăţat cănd să lăsăm de la noi fiecare", spune Cristi.
"Noi compunem numai la instinct primar şi sper că am ajuns să simţim cănd ar fi gata o piesă in stare brută, ca şi la croitorie, cănd iei balotul, măsori şi pe urmă incepi să tai. Simţim la un moment dat că ar fi gata, că nu mai trebuie să umbli la piese decăt cu chestii de-astea, formă, dacă mai trebuie modificat ceva. E foarte greu să faci din doi in doi sau din trei in trei ani album, pentru că, practic, dacă o faci din doi in doi ani, ai liber doar anul in care il promovezi. Pe urmă trebuie să te reapuci de altceva. După mine, ideal ar fi pauză doi ani şi in al treilea an să te apuci. Pot să merg o săptămănă la club şi să nu iasă nimic sau poţi să faci două-trei intr-o zi, cum a fost şi cu «Baby». Poate din afară se vede uşor, dar nu e. Dar, avănd in vedere că formula asta e din februarie 1986, iţi dai seama, nici nu se mai pune problema."
ANIVERSARE. Deşi implineşte 30 de ani, Iris rămăne o formaţie tănără, la cea de-a patra aniversare. "Prima e ca şi cum ai lua titlul la fotbal in premieră. Are şi o incărcătură fantastică", işi aminteşte Cristi Minculescu. "A fost a doua, a fost a treia, urmează a patra. S-ar mai preta a cincea. Eu aş face-o la 40, nu la 35. Sperăm să mai fie şi o generaţie sau două de fani. Şi sperăm să vină la 5 octombrie pe Aeroportul Băneasa. Acum vedem şi noi cum stăm. Cum stă numele ăsta după 30 de ani. Căţi vor veni, pentru atăţia vom cănta. Dar, dacă e să ne facă publicul o surpriză, atunci va veni in număr foarte mare."
