Huiduielile de la ultimul miting al lui Ceausescu i-au scos pe clujeni in strada. Cateva ceasuri mai tarziu, Armata, pregatita din vreme, intervenea in Piata Libertatii, incalcand toate legile si regulamentele militare. In mai putin de doua minute, pe caldaram zaceau 12 morti si 26 de raniti. Cei mai multi, aflati pe trotuare. Era 21 decembrie, ziua-n amiaza mare.

„21.12.1989, ora 15:40: istoria unei executii

Priviti cu atentie poza din pagina. E Piata Libertatii din Cluj, 21 decembrie 1989, ora 15:40. Sa fi trecut un minut de cand militarii capitanului Dando Carp, cu glontul intepenit in tevile automatelor si cu parghia pusa pe „foc automat" au ocupat intersectia. Misiune de lupta, foarte limpede. Eliberarea Pietei de „elementele huliganice, declasate". „Trageti in ei, ca nu sunt oameni" - li se spusese la plecarea din unitate. Peste inca un minut, aerul greu de sub cerul de iarna se va fi umplut de mirosul iute al prafului de pusca. Cateva zeci dintre anonimii aflati acum in picioare vor fi muscat din asfalt. 13 dintre ei nu se vor mai ridica niciodata.

Jurnalul National coboara astazi, dupa 15 ani, in aceasta fotografie pe care nici un procuror n-a acceptat-o ca proba in anchetarea acestei veritabile executii in masa. Cei care mai traiesc, si pe care i-am identificat in fotografii, povestesc filmul celor o suta de secunde - rastimpul dintre intrarea militarilor in piata si prima rafala de foc automat care a insangerat Clujul.

„Eliberati piata ca avem ordin sa tragem". Cu pistolul in mana, capitanul se uita fix inainte, la Catalin Nemes, singurul care mai ramasese in mijlocul drumului, dupa aparitia soldatilor. Asta a auzit Mariana Czegeni - „avem ordin sa tragem" - de la cei 7-8 metri, din coltul trotuarului, pana la grupul de soldati. „N-am crezut ca o sa traga. Totul parea un fel de regie, ce sa caute soldatii aia acolo?". Il recunoscuse pe Calin Nemes, care fusese coleg de liceu cu frate-sau. De aia se si oprise in piata: plecase de dimineata prin oras sa-si faca cumparaturile de Craciun si auzise ca undeva, in Piata Pacii, urma sa aiba loc un miting de solidaritate cu timisorenii. Acolo era insa pustiu, asa ca o luase agale spre Piata Libertatii, unde-l gasise pe Nemes care agita lumea de pe trotuare. Se bagase si ea in fata, in multimea care iesise din magazine si adunase ca la urs la vederea soldatilor. Putini erau cei care se temeau. „Oamenii chiar au rasuflat usurati - bine ca-i Armata si n-a venit Militia sau Securitatea" - isi aminteste Daniel Ilea, aparut si el prin preajma, purtand matura pe care maica-sa ii daduse in grija, inca de dimineata, sa o cumpere.

„Voi pe cine aparati?"

Nu toti credeau la fel. Dinu George avea prieteni la Timisoara si aflase: acolo se trasese in oamenii de pe strada, Armata era cea care deschisese focul, nu erau deloc exagerari ceea ce asculta toata lumea la Europa Libera - „da, astia chiar au sa traga". Parca stia ce va urma, in momentul in care profesorul de desen, Gavril Ladiu, a coborat de pe trotuarul celalalt si s-a apropiat de soldati, in timp ce multimea huiduia: „Sa va fie rusine, mai copii, sa iesiti voi cu pustile impotriva oamenilor, doar suntem fratii vostri". Si in huiduiala generala, cu mainile ridicate, Ladiu se apropie - „Stati, ce vreti sa faceti, doar n-ati innebunit". Dando Carp si soldatii sai uita o clipa de Nemes si-si indreapta armele spre el, in vreme ce de pe trotuar coboara si profesorul de matematica Horia Pedestru. „Pe cine ati venit sa impuscati? Uite, daca vreti, trageti!" - spune Ladiu si-si tranteste caciula de asfalt, isi leapada paltonul si-si ridica bluza. Dinu George se lasa in genunchi si incepe sa se roage. In coltul trotuarului, oamenii se imbulzesc sa vada cat mai de aproape circul: „Ei, chiar au sa traga, ca la Timisoara? Ce sa caute Armata aici, ca doar nu-i nici o dezordine?". Langa Mariana Czegeni, in spatele lui Dinu Condurache, se inghesuie si inginerul Daniel Pitis, venit in delegatie din Alexandria si ratacit si el in Piata, si Rodica Cristurean, din Ludus, si Attila Szabo, muncitor trimis acasa mai devreme in ziua aia, dupa ce la mitingul televizat l-au huiduit pe Ceausescu si s-a speriat directorul de ce avea sa urmeze.

„Conflictul"

La patru-cinci metri de cordonul de soldati, profesorul Ladiu are pieptul gol.
Din fata se apropie si Nemes, ridicandu-si bluza: „Noi suntem poporul, voi pe cine aparati?". Coboara de pe trotuare si Attila Szabo, Lucian Matis si Aurel Merca, li se alatura si Daniel Ilea, cu matura in mana stanga. Soldatii isi indreapta armele spre ei. Soldatul Constantin Chiriac are degetul pe tragaci, pargia armei pe „foc automat" si glontul pe teava. Deruta a napadit fata lui de domnisoara: cine l-o fi bagat pe el in povestea asta, calcand cu bocanci orice lege si regulament militar, ca sa-l puna pe el fata in fata cu oameni despre care nici nu stie ce sa creada? Sa fie astia „gresorii externi" despre care i s-a prelucrat inca de ieri, in unitate, ca trebuie impuscati? Are mai putin de o luna de instructie: a fost incorporat in septembrie si dus la lucru, in agricultura, de unde s-a intors dupa ploile din noiembrie sa depuna juramantul. Apoi i s-a dat o pusca, incarcatoarele pline, un ordin precis, si-a fost adus in piata.

„Foc!"

Nu arunca nimeni cu sticle, cu bile, nu se sparg vitrine. In piata s-au adunat cei 10-15 insi in mijlocul intersectiei, si alte cateva sute de privitori pe trotuare. De la cateva zeci de metri, de langa gardul viu din fata statuii lui Matei Corvin, Vasile Jascau simte cum creste tensiunea: lumea a inceput sa huiduie, iar Nemes le striga soldatilor sa plece in cazarma si sa nu-si asculte comandantii, ca la Timisoara. Ochiul de fost militian, pensionat de la „Circulatie", al lui Jascau observa cum din grupul postat pe trecerea de pietoni, Lucian Matis se apropie de soldati. Capitanul ii iese inainte si-l imbranceste. Matis cade la pamant, iar soldatii fac un pas inapoi, cu armele incarcate indreptate spre multime. Jascau lasase treburile balta acasa si se grabise in piata. Din periferia unde locuieste, a vazut coloana de TAB-uri intrand in oras. Stia ce-i la Timsoara si banuia ca nu pentru defilare navaleste Armata in Cluj.

Langa gardul viu, un alt ochi vigilent, care inregistreaza totul si a carui memorie nu se balbaie nici dupa ani de zile: e obiectivul aparatului de fotografiat, de care Razvan Rotta, asistent universitar si impatimit de fotografie, nu se desparte nici in somn. Si care, de la intrarea in piata a soldatilor, incremeneste imagine dupa imagine fiecare pas spre moarte in acea dupa amiaza innourata de decembrie.

Mariana Czegeni priveste de pe coltul trotuarului in sus, spre hotel. Se teme sa coboare bordura, iar tensiunea a devenit brusc atat de mare, incat vrea sa se ascunda: daca de undeva, de sus, Securitatea fotografiaza si filmeaza, si or s-o dea apoi afara de la Biblioteca judeteana. Se intoarce cu spatele la piata sa iasa din multime.

Atunci a inceput totul. Nu-si aminteste exact care a fost prima senzatie: zgomotul asurzitor, pornit intr-o cadenta nesfarsita din varfurile pustilor, izbit de peretii cladirilor din jur si intors spre oamenii de sub el, sau usturimea insuportabila care i-a muiat picioarele? Glontul a intrat din partea dreapta, ceva mai sus de sold, si a iesit pe cealalta, grabit sa mai atinga pe cineva din multimea de pe trotuar.

Masacrul

Dinu Condurache nu s-a urnit din genunchi. N-a auzit nici o comanda, nici o somatie. Cateva trupuri se lungisera, parca instantaneu, pe asfalt. S-a intors in genunchi spre trotuar si a observat-o pe Mariana Czegeni, intinsa pe spate. „Sunt ranita - i-a spus femeia - nu pot sa ma misc". A crezut la inceput ca e doar speriata, dar deschizandu-i pardesiul si-a umplut mainile de sange. Nu s-a speriat: socul cel mare trecuse cu doar o secunda inainte, cand, la doar doi metri de el, pe trotuar, a vazut teasta spulberata si creierii imprastiati pe zid ai unui barbat intre doua varste.

Aparatul lui Razvan Rotta a tremurat, sub mana intrata, o data cu toata suflarea pietei, in panica. „S-a petrecut totul incredibil de repede. De cand au intrat soldatii in piata si pana la primul foc de arma, n-au trecut nici doua minute" - spune Rotta, care a continuat sa fotografieze pana cand i s-a terminat filmul.

De cealalta parte a Soselei Jascau cadea fulgerat o data cu rapaitul automatelor: glontul ii spulberase osul, ceva mai sus de genunchi, si-l lasase gramada langa trotuar, cu fata spre intersectie. Vreme de trei sferturi de ora, din pozitia aia, a asistat ca la un film la tot ce a urmat. Dupa prima rafala, cei atinsi de gloante au cazut, iar ceilalti au zbughit-o care incotro, aplecati inainte, sa se adaposteasca. Cativa au ramas in picioare. Intre ei, Calin Nemes si Daniel Ilea, cu matura in mana. Nu si-a dat seama ce anume a declansat al doilea val de foc, cel care l-a alungat pe Ilea din strada si culcat dincolo de gardul viu. „Eram cu spatele la soldati si fugeam, am vrut sa ma ascund dupa gardul verde si am sarit. Atunci am simtit o lovitura cumplita in picior. La inceput am crezut ca m-am lovit de ceva, de vreun cos de gunoi. Dar a urmat o usturime insuportabila si m-am gandit ca m-au impuscat. Dar nu ma puteam uita. Eram cu fata lipita de pamant si-mi era si frica sa misc capul, asa tiuiau gloantele in tufisurile din jur".

Culcat pe-o parte, in balta de sange care se aduna sub el, Jascau a vazut ca Nemes ramasese in picioare si dupa a doua rafala. L-a vazut apoi repezindu-se la capitanul Dando Carp si apucandul de mana in care tinea pistolul, a vazut incaierarea, cand cei doi s-au prabusit unul peste altul, apoi cum capitanul s-a ridicat schiopatand. Fusese impuscat in picior. Ani mai taziu, anchetele Procuraturii se straduiau sa-l scoata erou pe Dando si incercau sa retina ca acesta fusese impuscat de undeva, de sus, de un tragator izolat. Primele declaratii ale soldatilor, insa, descriu ceea ce pare mai aproape de realitate. „Soldatul Guldea Constantin l-a impuscat in picior pe capitanul Carp Dando, incercand sa-l impuste pe acel civil care era peste ofiter, la pamant" - declara procurorilor caporalul Mailat Ioan, in martie 1990.

Cele cateva reprize de foc, cu care capitanul Carp a facut ordine in Piata Libertatii. Nici nu avea cum sa nu reuseasca. Cu doua zile inainte, dupa ce izbucnise revolta de la Timisoara, fusese in piata ca sa recunoasca - dupa planurile intocmite la Armata a IV-a de Transilvania - locul in care urma sa aiba loc misiunea de lupta si sa studieze cum isi va posta mai eficient soldatii.

Un sfert de ora mai tarziu, Armata, alertata prin „statie", trimitea un ARO sa-si recupereze eroul ranit in lupta. Carp lasa in in Piata Libertatii 17 soldati speriati si excitati de sange, iar pe caldaram si pe trotuare 12 cadavre si 26 de raniti - majoritatea din gloante ricosate - printre care si un copil de 6 (sase) ani. Dusmanii poporului erau la pamant.

„Lasati-ma sa vad macar daca mortul de colo e baiatul meu"

Ce-a urmat in Piata Libertatii se ridica la inaltimea cruzimii cu care militantii au deschis focul. Imediat ce rapaiala armelor s-a auzit in piata, oamenii aflati in cladirile din jur au sunat la ambulanta. Nu mai putin de sase masini au fost trimise la fata locului sa ridice mortii si ranitii. Soldatii nu le-au lasat sa se apropie: au deschis focul deasupra lor, silindu-le sa se intoarca. Au fost luati cu salvarea doar ranitii care au fost tarati cale de o suta de metri, dupa coltul strazii. Mariana Czegeni isi aminteste ca a fost luata de umeri si tarata de Dinu Condurache si inginerul Daniel Pitis si dusa in scara unui bloc, unde a primit ingrijiri de la un medic, aflat pe trotuar. „Dar au avut mare curaj, cand au vazut ca ma duc de acolo, soldatii au strigat la ei sa ma lase acolo si chiar au deschis focul in directia lor." Vasile Jascau a fost ridicat abia dupa ce in piata, un grup al Ministerului de Interne a venit cu scuturi si bulane sa „intareasca flancul armatei" si care a permis mai apoi sa se apropie ambulantele. Profesorul de matematica Pedestru a murit, alaturi de Szabo Attila si Lucian Matis. Lui Daniel Ilea i-a ramas matura in piata: ascuns dupa gardul viu, el a fost recuperat mai usor de prietenii cu care venise in piata direct de la scoala (era la scoala profesionala) si urcat intr-o masina, la volanul careia se afla o femeie. Tot drumul pana la spital a plans femeia: „Cum de au putut sa traga, cum de au putut sa traga?" - repeta. Insusi medicul care l-a operat a plans: „Deci or sa faca si aici ca la Timisoara...". Dupa doua ceasuri de la operatie, medicul l-a trimis acasa cu o ambulanta, lasandu-i in grija soferului sa uite adresa la care-l duce pe baiat: era convins ca a doua zi securitatea il va cauta. Abia cazuse intunericul cand mama lui Ilea a plecat de acasa, auzind impuscaturi in oras, sa-si caute copilul. Unul dintre colegii lui Ilea se intorsese in piata: acolo a gasit-o pe mama acestuia, care se ruga de soldati s-o lase „macar sa vada daca mortul de colo nu-i baiatul meu". Femeia arata un cadavru intins la 10-15 metri pe caldaram, cu fata in jos, imbracat intr-o geaca la fel cu cea a lui Ilea. Soldatul a indreptat arma spre ea, iar femeia a lesinat.

„Armata e cu noi"

Cateva ore mai tarziu, armata se inclesta cu demonstrantii in tot orasul: la Hotel Astoria, in Piata Marasti si la Fabrica de Bere. Bilantul confruntarilor dintre Armata si „fortele externe" - cum fusesera „informati" ofiterii din dispozitivele de represiune - se ridica la 26 de morti si peste 100 de raniti.

Nici civilii si nici militarii nu se gandeau la ora aia ca, la 15 ani de la caderea lui Ceausescu, nici un militar dintre participantii la masacrul din Piata Libertatii nu avea sa fie acuzat si ca situatia gestionata, in pofida oricarui regulament militar, de capitanul Dando Carp avea sa fie trecuta la capitolul „situatii complexe". Peste doar cateva ore, lumea avea sa strige „Ole, Ceausescu nu mai e!" si „Armata e cu noi". Sigur, strigau numai cei carora capitanul Dando Carp le lasase gura sa strige.

Cititi in ziarul de maine!
Pentru cei 12 morti din Piata Libertatii n-a fost, in 15 ani, nimeni inculpat. In numarul de maine cititi cum au ajuns in piata capitanul Dando Carp si soldatii lui neinstruiti, ce ordine primisera, de la comandantul de unitate pana la ministrul Milea, care au fost legile si regulamentele militare incalcate si care au fost trucurile si minciunile folosite de Armata pentru a scapa de Justitie.