Jaful de la bancă, urmat de sinucidere cu vitriol

Abia cu cateva zile inainte de sfarsitul anului 1911 presa din Bucuresti si-a oprit valul de articole prin care incerca sa explice "drama inspai­man­tatoare" care se petrecuse sambata, 29 octombrie, in strada Doamnei, la Banca Benzal. De jafuri din banci mai auzise romanul, si de amenintari cu arma, si de sinucideri. Insa intamplarea care agitase spiritele avea ceva neobisnuit care facea sa lucreze imaginatia jurnalistilor amatori de senzatii tari. Si pe cea a cititiorilor lor... Atentatorul, dupa o incercare nereusita de jaf – vom vedea ceva mai incolo ce s-a intamplat de fapt – decide sa se sinucida, folosind pentru aceasta... o sticluta cu vitriol si un brici. Neindemanatic (sa fiu sincera, n-am mai auzit pana acum de cineva caruia sa-i reuseasca faza asta cu automutilarea cu "vitrion" – parca personajele lui Caragiale amenintau cu desfigurarea iubitului infidel!), atentatorul s-a chinuit un pic pana sa-si dea obstescul sfarsit. Din toata povestea asta, cea mai castigata a fost... medicina legala romaneasca. Dr. Minovici a avut atunci prilejul sa experimenteze unul dintre procedeele lui de identificare faciala si a repurtat un succes, reusind sa afle cine era criminalul-sinucigas.

Nu avem la dispozitie zecile de pagini de ziar format A2 care s-au umplut cu detalii, supozitii si interpretari cu privire la caz. Asa ca vom rezuma povestea care a aprins ima­ginatia romanilor de-acum un secol. "Un individ necunoscut, in etate de 24-26 de ani, a incercat sa prade pe bancherul Benzal din strada Doamnei, dupa ce a ranit cu doua gloante de revolver pe casierul bancii si pe un servitor", scrie "Dimineata" din 30 octombrie. Fiind dezarmat, atentatorul si-a taiat gatul cu un brici, nu inainte insa de a se stropi cu vitriol pe fata. Dus la spitalul Coltea, moare catre orele diminetii. Fiind vorba de o tentativa de jaf in plina zi, intamplarea i-a facut si pe investigatori si pe ziaristi sa o asocieze cu alta similara, petrecuta in vara, la Constanta, la banca unuia Gheorghiadis. Jafurile semanau, mai putin sfarsitul tragic pe care tocmai vi l-am relatat.

In dimineata aceea de octombrie, atentatorul – care asteptase pana atunci vizavi, in celebrul restaurant "La maiorul Mura" – a intrat in cladire si l-a abordat pe servitor, ca sa afle cine vine mai intai, casierul sau directorul. Apoi il impusca, nime­rindu-l in maxilarul drept, dupa care il adoarme cu cloroform. Primul care intra in banca, dupa acest episod, este fratele patronului, Alexandru Benzal, care era si casierul bancii. Cel dintai glonte tras asupra lui ricoseaza in casa de fier, al doilea il atinge in umar si il doboara, dar se ridica si, fiind robust, reuseste sa il dezarmeze. Speriat de consecintele faptei sale, atentatorul incearca sa se sinucida. Mai intai se automutileaza cu vitriol dintr-o sticluta ce purta asupra-i, apoi isi taie gatul cu briciul, dupa care, temandu-se ca nici asa nu va muri, "isi infipse mainile in rana ce-si facuse, spre a desavarsi ceea ce briciul nu fusese in stare sa faca".

Faptul ca jefuitorul folosise vitriol avea sa le dea mari batai de cap investigatorilor. O pata mare, neagra, de arsura, ii acoperea chipul. Comisarul Rudolf Mavrichi incerca in zadar sa gaseasca pe cineva capabil sa identifice faptasul. De aici s-a nascut banuiala ca atentatorul ar fi fost de familie buna si ca prin gestul sau incercase sa nu aduca rusinea publica asupra celor dragi. Straniu mod de a-ti arata iubirea! La spital, necunoscutul a mai supravietuit cateva ore. Personalul medical relateaza jurnalistilor ca acesta isi taiase vinele gatului, gatul si nervul limbii, care paralizase. Deci nu putea da declaratii... I s-a facut un pansament, dar nenorocitul, vrand sa moara, l-a rupt. I s-a cusut rana, insa pana la urma vrerea i s-a implinit si a murit.

Investigatorii nu reusesc sa afle numele infractorului sinucigas, insa descopera... modelul. Un roman politist in voga in epoca, semnat de un oarecare Fr. Coppée: "Le coupable".

Tanarul copiase detaliu cu detaliu jaful imaginat de scriitor... numai ca criminalul din carte avusese o soarta mai buna. Pornind de la masuratorile efectuate pe capul decedatului, dr Minovici a pus sa se deseneze prezumtivul chip al acestuia. Dupa ceva cautari, in sfarsit unul dintre cei intrebati avea sa observe o asemanare clara cu fotografiile unui oarecare Ion Marculescu, corector la "Monitorul oficial", venit de vreun an in Capitala. Concluzia anchetei: "Nu era un spargator sau un hot de meserie, caci in cazul acesta oricum ar fi fost cunoscut de vreun agent sau comisar de siguranta. Era un incepator – dar un om care trebuie sa fi fost influentat de lectura romanelor de senzatie sau de vederea filmelor cinematografice care reproduc ispravile banditilor celebri". I s-a pus in carca si jaful din Constanta, ba unii l-au banuit a fi si un celebru escroc international de negasit... Dar astea n-au putut fi niciodata probate.

Ce e cu crima din Constanta?
Multa vreme, ziarele de la finele anului 1911 au speculat cu privire la prezumtia de vinovatie a lui Ion Marculescu si in cazul jafului de la Constanta, in timpul caruia a fost ucis si bancherul Gheorghiadis. Crima se savarsise in iulie, doar ca atentatorul nu apucase sa-si foloseasca revolverul, constanteanul fiind ucis cu ajutorul unui pumnal. Crima cu pricina avusese si doua martore, doua adolescente, care declarasera ca ucigasul fusese un tanar cu parul negru si mustata roscata, cam de varsta si statura lui Marculescu. De altfel, una dintre ele il si recunoaste, atunci cand este adusa la Bucuresti si i se arata cadavrul, la morga. Dora Schlesinger, in varsta de 14 ani, si Estera Penchas, de 13 ani, au trecut cu seninatate peste supliciul la care au fost supuse, cu identificarea presupusului criminal din Constanta. In epoca, militantii pentru protejarea psihica a adolescentilor inca nu existau. Una dintre ele avea sa declare: "Pe cand ma intorceam de la bacanie, am vazut iesind din biroul lui Gheor­ghiadis pe un tanar cu haine stropite de sange... Avea un cutit in mana si a bagat cutitul in san. (…) M-am luat dupa dansul si, fiind cuprinsa de spaima, am inceput sa tip"...


Cine era Marculescu?
Asupra originii curiosului atentator-sinucigas de la Banca Benzal s-au facut numeroase presupuneri. Cercetarile politienesti au ajuns la urmatoarele rezultate: avea 22 sau 23 de ani, fusese amanat de comisia de recrutare, in 1910, pe motiv de debilitate, insa in anul urmator primise ordinul de recrutare. La 1 noiembrie – adica exact la doua zile dupa dramatica intamplare – ar fi trebuit sa fie incorporat. Era originar din Calarasi, unde tatal sau avea o sfoara de vie si cateva proprietati, intre care una chiar pe strada principala. Era, deci, de familie buna, chiar daca nu din elita Calarasilor. Se explica, atunci, faptul ca a incercat sa-si desfigureze chipul. Cu un an inainte venise in Bucuresti, unde s-a angajat pe postul de corector, la Monitorul Oficial. Isi neglijeaza serviciul, este dat afara, dar la staruintele lui e reangajat. La perchezitie se descopera singura lui avere mobila, un cufar, in care se aflau diverse substante farmaceutice, dar si morfina, eter, acid sulfuric, cateva borcane cu vitriol, mercur. S-au gasit si "cateva creioane de grimat, din cele pe care le utilizeaza artistii", semn ca tanarul s-ar fi putut deghiza, la nevoie. Cea mai interesanta descoperire: un jurnal intitulat: "Viata unui disperat". Citindu-l, anchetatorii au ridicat si ipoteza ca tanarul sa fi comis fapta aflat intr-un puseu de nebunie.

Marculescu amorezat
"La 20 iunie Marculescu pleaca in concediu pentru 20 de zile", relateaza ziarul "Dimineata", intr-una dintre editiile sale din noiembrie 1911. "Cand la 10 iulie revine, spre mirarea noastra era imbracat dupa ultima moda, cu palarie de panama etc. Era natural sa ne mire pe toti aceasta schimbare in infatisarea lui. Dupa cateva zile, am avut dezlegarea acestei schimbari: Marculescu era amorezat. In fiecare zi la orele 4, Marculescu era asteptat in squarul Sarindar de o blonda de moravuri usoare, foarte draguta, cu care facea zilnic plimbari la Sosea si apoi lua masa la restaurantul "Transvaal". Legatura aceasta a durat pana in ultimul moment, caci el a mai fost zarit cu aceasta femeie. La intrebarile prietenilor sai de unde are bani pentru a-si face luxul acesta, el raspundea ca a facut un imprumut la o banca din Capitala si ca a venit cu o suma de bani de acasa. Se prea poate ca aceasta femeie sa aiba un amestec in aceasta afacere". Oricum, sumele de bani pe care le cheltuia cu nonsalanta in ultima vreme nu au facut decat sa sustina ipoteza ca el era si autorului dublei infractiuni – jaf si crima ? de la Constanta.