Jean Moscopol, vocea caldă, înmiresmată

Ediţia de Colecţie de luni, 2 februarie, vă aduce în prim-plan un alt interpret de mare succes din perioada interbelică: Jean Moscopol.

Povestea lui Jean Moscopol începe la Brăila, la 26 februarie 1903. Părinţii lui erau greci: mama, Terpsihore, era din Constanţa, în timp ce tatăl său, Lascăr, era de prin Mesimvria, dar se stabilise la Brăila. Numele său real era Ioan Moscu. Se spune că talentul l-ar fi moştenit de la cea care l-a născut, mama sa având voce de soprană. Încă din primii ani de viaţă, micul Moscu a fost atras de muzică. Dar, pe lângă muzică, mai avea o pasiune: să construiască avioane din hârtie, stârnind invidia colegilor de clasă, ale căror planoare se prăbuşeau la scurt timp de la lansare. Institutorul Calinicos a fost primul care i-a descoperit înclinaţiile muzicale şi l-a îndrumat să studieze chitara. Ulterior, profesorul Costia l-a dus la Biserica "Buna Vestire", unde dirijorul Gherasim l-a primit cu mare bucurie, dându-i posibilitatea să se afirme pe post de sopran. Cursurile liceale le-a urmat la Galaţi, la Liceul Pelarinos. Cu mare uşurinţă a învăţat cinci limbi străine.

LA ZISSU
După absolvirea liceului a luat drumul Bucureştiului, unde s-a înscris la Universitatea Politehnică. Ocazional cânta la renumitul restaurant din acea perioadă, Zissu, lucrând totodată ca şi muncitor practicant la Întreprinderea Optică "Lares". Conducerea acesteia l-a trimis la Berlin la specializare. Plecarea în Germania i-a picat "mănuşă". Fără să stea pe gânduri, s-a înscris la Conservatorul din Berlin.

La revenirea în ţară a mers la Brăila, unde a lucrat ca funcţionar la o agenţie maritimă. Dar nu pentru multă vreme. A luat hotărârea de a reveni în Capitală, unde s-a înscris la Facultatea de Aeronautică. Într-o seară a ieşit cu prietenii la "Zissu" şi n-a rezistat tentaţiei de a interpreta un şlagăr al vremii, fluierând refrenul în stil propriu, inconfundabil. Succesul său a fost uluitor. A fost angajat de Nicolae Zissu pe un salariu atrăgător. Şeful orchestrei, Alfred Pagony, i-a schimbat numele de scenă din Ion Moscu în Jean Moscopol. Era anul 1929. Seară de seară, spectacol după spectacol, bucureştenii erau uluiţi de vocea sa. A lansat şlagăr după şlagăr, de la romanţa sfâşietoare până la lacrimi la tangoul lasciv, exotic, fascinant. Evolua în stil franţuzesc: spunea cântecul. Era asemănat cu Maurice Chevalier, Charles Frenet, Tino Rossi. Avea ceva de la toţi, dar prin venele "grecului" curgea sânge de român veritabil. Avea o siluetă de spadasin, pe care fracul se aşeza impecabil.

Iar vocea sa înmiresmată, dulce, dar pregnantă fermeca auditoriul. Mai mult decât atât, avea şi un condei ascuţit. Făcea epigrame pe moment clienţilor restaurantului Zissu. Casele de discuri i-au înregistrat sute de plăci de patefon. Patronii de restaurante îi făceau oferte generoase pentru a apărea în programul lor. Jean Moscopol a fost unul dintre cei mai îndrăgiţi interpreţi din perioada interbelică. S-a bucurat de un mare succes atât în spectacole, dar şi în emisiuni radio. Muzica sa a ajuns la publicul larg prin discurile care i-au fost înregistrate în tiraje de masă.

PRIBEGIE
După încheierea celui de-al doilea război mondial Moscopol s-a împotrivit sistemului politic instaurat la Bucureşti. Pe vremea în care românii învăţaseră să tacă pentru a nu ajunge la închisoare sau la canal, Jean Moscopol s-a aşezat ca un ghimpe împotriva mai marilor vremii. A compus balade şi cuplete anticomuniste în care îi îndemna pe români să nu-şi piardă speranţa. Nu ierta pe nimeni. A scăpat ca prin minune nearestat. A luat drumul pribegiei în 1947, plecând cu acte în regulă la Paris, ajutat de actriţa Elvira Popescu. Din Franţa a plecat la scurt timp în Germania, unde a fost colaborator al postului de radio Europa Liberă. În ţară, cenzura a vrut să-l taie din amintire şi de aceea au rămas foarte puţine documente despre el. În cele din urmă, artistul s-a stabilit la New York, unde a trăit până la sfârşitul vieţii, în 1980. N-a uitat nici o clipă plaiurile natale. Şi-a cântat continuu dorul de ţară şi de casa-n care s-a născut.

Parfumul anilor dintre războaie

CD-ul care însoţeşte Ediţia de Colecţie cuprinde piese de excepţie din repertoriul lui Jean Moscopol. Veţi descoperi melodii excepţionale, cântece de dragoste, precum şi câteva dintre baladele şi cupletele anticomuniste care au fost înregistrate în anii de pribegie. O parte din înregistrările realizate în America au fost aduse în ţară de Aristide Buhoiu în 1993. Totodată, discurile de patefon cu vocea artistului au fost recondiţionate, fiind totuşi păstrat acel fâşâit de placă de gramofon, care aduce aminte de vremurile de altădat. Să ne amintim de artistul care graseia voit şi să pătrundem în atmosfera anilor din perioada interbelică ascultându-i melodiile: "Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară?", "Nu vreau lacrimi, nici cuvinte", "Mai spune-mi încă o dată", "Foaie verde de... cartelă", "Sărutarea de adio", "Adriana", "Cotele ţăranilor", "Nu mă uita", "Dă-mi guriţa s-o sărut", "Toate trec", "Poate cânţi şi tu", "Tot ce-i românesc nu piere", "Noapte bună, Mimi", "Mână birjar", "Te-aştept diseară-n Cişmigiu", "Farsa alegerilor", "Violete pentru fete", "C-un bucheţel de trandafiri" şi "Sub balcon eu ţi-am cântat o serenadă", care a fost preluată şi de Titi Botez.