Judecaţi în numele tatălui

Procesul de la 25 decembrie 1989, i-a scos din istorie rapid şi fără complicaţii pe Nicolae şi Elena Ceauşescu. În schimb, Valentin, Nicu şi Zoe, cele trei "beizadele" ale "Odiosului şi Sinistrei", au fost târâţi prin justiţie ani la rând, în procese care nu s-au încheiat nici măcar după moartea a doi dintre ei.

Singura lor vină, niciodată recunoscută oficial, a fost aceea că erau copiii părinţilor lor. Mascarada juridică a procesului de la Târgovişte, care i-a "rezolvat" pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, a rămas de pomină datorită rechizitoriului în care cei doi erau acuzaţi de genocid, soldat cu moartea a peste 60.000 de oameni. Plus acuzaţia că ar fi avut depuse în băncile străine nişte miliarde de dolari furaţi din avuţia naţională.

Fapte niciodată confirmate, dar puse în discuţie în cadrul unui proces sumar în cursul căruia avocatul apărării şi-a acuzat "clienţii" mai rău decât procurorul. Apoi, sentinţa capitală s-a executat imediat, fără parcurgerea tuturor procedurilor, despre care acum se face atâta caz. În timp s-a dovedit însă clar că nici unul dintre capetele de acuzare nu avea acoperire în realitate.

Dar asta nu a mai avut nici o importanţă pentru nimeni. Cocoţată pe creasta valului revoluţionar, noua putere i-a arestat, dea valma, atât pe cei mai importanţi dintre membrii elitei comuniste, cât şi pe urmaşii soţilor Ceauşescu. În Decembrie '89, arestarea lui Nicu, adus târâş şi prezentat în direct la televiziune, înjunghiat şi plin de sânge, precum şi a lui Valentin şi Zoe Ceauşescu, au fost unele dintre cele mai "tari" episoade ale "Revoluţiei în direct".

După calmarea situaţiei, toţi trei au fost trimişi în judecată, sub nişte acuzaţii extrem de grave. Ulterior, procesele lor au devenit imaginea cea mai clară a incoerenţei specifice justiţiei postdecembriste. Iniţial, Nicu Ceauşescu a fost trimis în faţa judecătorilor sub acuzaţia de "genocid".

Început la 26 mai 1990, procesul lui s-a încheiat la 21 septembrie, prin pronunţarea, în primă instanţă, a unei condamnări de 20 de ani de puşcărie. Dar nu pentru "genocid", ci pentru "instigare la omor deosebit de grav", la care se adăugau alţi cinci ani pentru "nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor". Procesul s-a încheiat abia la 20 noiembrie 1992, o dată cu pronunţarea sentinţei definitive.

Trimis în faţa justiţiei pentru "genocid", "Prinţişorul" a fost condamnat la cinci ani de detenţie pentru... port ilegal de armă şi încălcarea regimului armelor şi muniţiilor. Ceva mai târziu, Nicu a fost eliberat condiţionat pe motive medicale. La 26 septembrie 1996, însă, el a murit într-un spital din Viena. Readus în ţară, corpul celui care fusese acuzat cândva de "genocid" a fost înmormântat cu onoruri militare, cu sicriul înfăşurat în drapelul tricolor.

Arestat la 24 decembrie 1989, Valentin Ceauşescu a început să fie anchetat iniţial abia după 24 ianuarie 1990, pentru "complicitate la subminarea economiei naţionale", plus "abuz împotriva intereselor unor persoane". Au fost o anchetă şi un proces de-a dreptul aiuritoare: infracţiunea de subminare a economiei naţionale fusese amnistiată încă de la 9 ianuarie 1990. Nu a contat: Valentin a mai fost ţinut în arest până în august 1990, când a fost pus în libertate.

Procesul a continuat şi, până la urmă, el a fost achitat pentru infracţiunea care fusese amnistiată cu două săptămâni înainte ca el să ajungă în faţa procurorilor. Cu toate acestea, el a mai fost târât prin justiţie până în 1996, când a fost scos de sub urmărirea penală şi pentru abuzul pe care se spunea că l-ar fi comis împotriva unor persoane. Iar ambele sentinţe au adus cu ele o concluzie: Valentin Ceauşescu a fost ţinut degeaba opt luni după gratii. Fapt care arată că, la fel ca acum, nici pe atunci procurorii nu prea se dădeau peste cap să respecte "subtilităţile" procedurale.

Zoe Ceauşescu şi soţul ei, Mircea Opran, au fost arestaţi tot la sfârşitul lui 1989 şi tot sub acuzaţia de "subminarea economiei naţionale". Acuzaţie care s-a dovedit a fi la fel de greu de demonstrat ca şi cea a lui Valentin. Astfel că, pe la mijlocul lunii august 1990, ambii soţi au fost puşi în libertate. Acestea au fost însă doar primele lupte din lungul război pe care l-au avut de purtat cei trei copii ai familiei Ceauşescu cu justiţia postcomunistă. Încă de la început, probele juridice cu adevărat relevante au fost înlocuite cu imaginile "cântarului de aur" găsit acasă la Zoe, ori cu celebrii robineţi, tot din aur, care păreau să demonstreze că "beizadelele" chiar au jefuit economia naţională.

Motiv pentru care atunci s-a pus în mişcare un soi de haiducie modernă: sechestrarea averii celor trei, o decizie a justiţiei care a părut corectă multora dintre noi. Dar dreptatea nu se face pe bază de păreri: în toţi anii care au urmat, justiţia nu a fost în stare să demonstreze că vreunul dintre cei trei inculpaţi era, cu adevărat, vinovat. Dar asta nu a însemnat că sechestrul pus asupra averii "juniorilor" Ceauşescu a fost ridicat la fel de simplu cum a fost instituit.

Moartea prematură l-a împiedicat pe Nicu să se mai judece pentru recuperarea averii confiscate în baza unor acuzaţii care nu au fost niciodată dovedite. Această sarcină a fost preluată de Zoe şi de Valentin. Din păcate pentru ea, nici Zoe n-a mai apucat să ducă la capăt "războiul" cu justiţia care acum îşi zice "democratică": a murit la 20 noiembrie 2006. De fapt, Zoe Ceauşescu şi-a petrecut ultimii ani de viaţă încercând să afle dacă trupurile înhumate în Cimitirul Ghencea Civil sunt cu adevărat ale părinţiilor săi.

A fost un alt proces lung, pe care nu a apucat să-l ducă la capăt. Şi asta pentru că, în mod ciudat, Ministerul Apărării Naţionale a refuzat vehement să accepte exhumarea celor două persoane înmormântate acolo în vederea efectuării unor expertize medico-legale care să le ateste adevărata identitate. Acum, Valentin a rămas singurul dintre "juniorii" Ceauşescu care se mai poate lupta cu justiţia aşa cum au făcut-o toţi trei timp de 20 de ani. Două decenii în cursul cărora ei au fost anchetaţi şi judecaţi doar pentru că purtau numele de Ceauşescu. Paula Iacob, avocata lui Nicu, a relatat că, în 1990, însuşi seniorul Corneliu Coposu ar fi afirmat: "Cum este posibil să fie arestaţi copiii lui Ceauşescu pentru faptele părinţilor, doar pentru motivul că sunt copiii lor?! Este o mare nedreptate".