Juma’ de zi indian - Cum a patruns modernitatea in satul mayas Yoktzonot

Stateam de doua zile in orasul Merida, din Peninsula Yucatan, loc unde vin diversi americani bogati din SUA sa se imbete si sa se culce cu femei indiene mayase. Henry, un antropolog texan pe care l-am cunoscut intamplator, m-a intrebat daca ma intereseaza o excursie in comuna primitiva. El tocmai se intorsese de acolo.

Fiindca incepusem sa ma plictisesc in Merida, am luat de la Henry numarul de telefon al lui Javier, un mayas poliglot care cunostea bine satele din Yucatan.

LIMBA CRESTINA. Am ajuns cu masina harbuita a lui Javier pe la sase seara in Yoktzonot. Dupa indelungi negocieri, ma intelesesem cu ghidul sa-i dau o mica avere, 30 de dolari, pe care acesta incepuse sa-i bea inainte sa se suie la volan. Cand am plecat era asa de beat, incat imi vorbea in engleza si mayasa in acelasi timp. Avea puseuri de nationalism mayas si spunea ca nu mai are chef sa vorbeasca in spaniola, pe care o denumea "limba crestina". Am facut un scurt popas la un fel de "magazin universal", de fapt o coliba de pe marginea unui drum prafuit, de unde am fost sfatuit sa cumpar multe baterii. Cu ele puteam capta bunavointa localnicilor, care nu-s bransati la electricitate, care costa scump. Singurele aparate moderne din Yoktzonot sunt vreo 20 de radiouri portabile si trei televizoare, care functioneaza cu baterii de masina. Am ajuns intr-un sat compus din colibe de nuiele cu acoperisuri de stuf si nuiele, fara geamuri, raspandite printre palmieri si cactusi imensi. Singurele cladiri din caramida sunt magazinul, care tine loc si de carciuma, biserica si primaria. Numele s-ar traduce prin "peste puturi", fiindca la doi kilometri mai la vale se afla trei fantani mari, de unde se alimenteaza cu apa mayasii. Am nimerit in mijlocul unui chef. Un mustacios la bustul gol, flancat de doi lautari, numiti mariaci, care cantau in mayasa, dadea de baut rom facut in casa. Javier mi-a explicat ca Miguel, fiul burtosului, implinise 6 ani, varsta dupa care se considera ca un copil poate supravietui, daca nu l-a rapus pana atunci o boala. Vrand-nevrand, a trebuit sa o dau pe rom in sanatatea lui Miguel, care de acum incolo "avea zile".

COLIBA SI MOBILIER. Prin usa care nu exista se vede un hamac

HAMACURI SI CRUCI. Am plecat cu mariaci cu tot spre casa domnului Lopez, bunicul lui Miguel. Era o coliba spatioasa, care continea nu mai putin de cinci hamacuri, cati membri avea familia. In tot satul nu prea exista mobilier. Indienii au doar hamacuri si cruci cu postament prin locuinte. Buni catolici, in principiu, ei au pastrat si ceva din traditiile precrestine. Isi imbraca toate crucifixurile in port traditional mayas cu haine viu-colorate, in onoarea cine stie carei zeitati pe care au uitat cum o cheama, dar o respecta. Crucile imbracate, sunt convinsi, ca le vor aduce o recolta buna. Din asta traiesc, cultivand porumb din care fac paine si bautura. Venitul mediu e cam de 100 de dolari pe luna, cu care nu ar putea trai intr-un oras cum este Merida. Sub unul din hamacuri din resedinta lui Lopez am vazut o cutie mare. Javier, vazand ca ma uitam la cutie, mi-a zis: "Pana anul trecut, in chestia aia au stat bunicii si parintii lui Lopez".

CU CHIRIE. Fiindca o groapa e foarte valoroasa, se poate inchiria

MORMINTE CU CHIRIE. Inca de la intrarea in sat observasem ca Yoktzonot are un cimitir extrem de mic. Fiindca tot terenul, care nu are pietre, e destinat agriculturii, gropile din cimitir costa foarte scump. Peonii din sat au gasit o solutie. Datorita caldurii, in Yucatan, un corp ingropat putrezeste in maximum doi ani. Dupa acest interval de timp, familia scotea osemintele mortului si le lua acasa. Daca se intampla vreo nenorocire si cineva moare cand groapa clanului este deja ocupata, se poate inchiria mormantul vecinilor dupa negocieri inde-lungi. Se poate ajunge la o chirie de aproximativ 50 de dolari pe an, suma destul de mare in zona. Acum doi ani, autoritatile medicale, speriate de un potential focar de epidemie, si preotul paroh au incercat sa-i convinga pe mayasi sa nu-si mai care rudele moarte acasa. Dupa discutii indelungi s-a ajuns la o solutie de compromis. Satul a pus mana de la mana si s-a construit un fel de cutie mare din ciment, plasata in cimitir, care sa tina loc de osuar. Oamenii au fost convinsi sa-si ia stramosii de sub hamacuri si sa-i indese in container. Totusi, lada e pe cale sa se umple, iar satenii nu mai au bani de una noua, asa ca e foarte posibil sa revina la vechiul obicei.

SASE ANI
"La noi, fiecare familie face multi copii. Tot multi sunt in pericol de moarte din cauza bolilor pe care le fac atunci cand sunt mici. De multa vreme, de la bunicii nostri, stim ca un copil, daca a trecut de 6 ani, are mari sanse sa supravietuiasca si sa ajunga sa te ajute in casa. De aia facem sarbatoare mare, cu multa lume si bautura, cand un baiat implineste 6 ani" - mayas cu burta, tatal lui Miguel

MODERN
"Daca o sa te intorci aici intr-o luna, o sa vezi unul dintre cele mai bune si moderne restaurante din Yucatan. Toti soferii care se duc cu turisti spre ruinele de la Chiken-Itza or sa se opreasca sa bea un suc sau o bere la mine, plus ca o sa gatesc traditional. O sa am straini, din Europa chiar, la masa. O sa le sara-n ochi reclama asta rosie" - intreprinzatorul satului

INVADATORUL AMERICAN

EDIFICIU. Coliba din imagine a fost modernizata printr-o reclama Dupa ce mi s-a explicat tarasenia cu mortii, Javier incepuse sa se trezeasca din pileala. Am plecat din casa lui Lopez spre magazinul care tinea loc si de carciuma. A cerut o cafea pe care a trebuit sa o platesc eu cu un dolar. Ii trecuse etapa de nationalism mayas si si-a sunat sotia, cu care a vorbit indelung in spaniola. Mi-a zis ca are probleme acasa si ar vrea sa ne intoarcem la Merida. Cand am iesit in strada, omul de dupa tejghea, care ne facuse cafeaua, s-a tinut dupa noi si i-a zis lui Javier ceva in mayasa. Ghidul mi-a tradus imediat in engleza: "Ti-a zis ca, daca te intorci intr-o luna, o sa vezi cum s-a modernizat satul. Vrea sa-ti arate restaurantul nou pe care si-l face". Am luat-o pe un fel de ulita, la al carei capat era tot o coliba de nuiele, ceva mai mare. Pe fatada "cladirii" trona o moderna reclama, Coca-Cola.