Jurnalul de sănătate: Când scârţâie articulaţiile

Durerile de articulaţii nu ne dau pace, mai ales în sezonul rece. Dar ne putem repune pe picioare cu ajutorul medicamentelor şi al remediilor blânde: gimnastică, masaj, comprese cu plante sau venin de albine.

Articulaţiile sunt structuri importante care asigură mobilitatea şi stabilitatea sistemului musculo-scheletal. Despre articulaţii şi bolile lor ne vorbeşte profesor doctor Ruxandra Ionescu, şeful clinicii de reumatologie din cadrul Spitalului “Sf. Maria”. Toate articulaţiile sunt expuse bolilor, patologia la acest nivel fiind foarte variată. Există peste 200 de boli care pot afecta articulaţiile.

Cele mai cunoscute sunt însă bolile reumatice cronice şi pe bună dreptate pentru că sunt şi cele mai frecvente. Mai mult de 50% dintre aceste boli cronice sunt reumatisme degenerative. În această categorie intră binecunoscuta artroză, de care suferă aproape 20% din populaţie.

Citește pe Antena3.ro

Șefa partidului lui Călin Georgescu, reacție violentă în fața jurnaliștilor, în prima zi în Parlament

Artroza

Artroza este o consecinţă a procesului de îmbătrânire a cartilajului de la nivel articular. O dată cu înaintarea în vârstă, acest cartilaj îşi pierde calităţile, se deshidratează şi uşor-uşor se distruge, făcând ca mişcarea în articulaţie să devină dureroasă şi limitată. Ca urmare a distrugerii cartilajului apar de asemenea suferinţe ale osului şi inflamaţii ale capsulei articulare (sinoviala). Marginea osoasă suferă un proces de îngroşare care duce la formarea aşa-numitelor ciocuri osoase sau osteofite, cum le numesc medicii. Aşa apar de exemplu ciocurile la coloană sau monturile la picioare.

Artroza survine frecvent la articulaţiile degetului mare la picior (monturi), la genunchi (gonartroză), la şold (coxartroză), dar şi la coloana vertebrală (spondiloză). Mai rar apare artroza la umăr, încheietura mâinii sau gleznă. În general, procesul distructiv afectează mai degrabă articulaţiile intens solicitate şi care sunt obligate să suporte greutatea corpului. De aceea, obezitatea este un important factor de risc în apariţia artrozei. Alţi factori de risc, care din păcate sunt inevitabili, sunt înaintarea în vârstă, sexul (femeile sunt de două ori mai expuse la artroză decât bărbaţii), moştenirea genetică (o femeie a cărei mamă a suferit de artroză prezintă un risc dublu de a moşteni boala) şi unele malformaţii congenitale la nivelul aparatului locomotor (cei cu displazie de şold sunt predispuşi la coxartroză). Există însă şi factori asupra cărora putem interveni pentru a preveni apariţia artrozei. Combaterea lipsei de vitamina C, care afectează colagenul din cartilaj, permite întârzierea procesului distructiv de la nivelul articulaţiei. Menţinerea unei greutăţi corporale în limite normale şi practicarea unor activităţi fizice adecvate (mers pe bicicletă, mers pe jos, gimnastică medicală, înot) sunt benefice pentru sănătatea articulaţiilor. Studiile au demonstrat că reducerea greutăţii cu cinci kilograme favorizează scăderea cu 50% a riscului de artroză. Trebuie ştiut însă că alergarea, tenisul şi alte sporturi care solicită articulaţiile sunt contraindicate persoanelor predispuse la artroză. De altfel, din cauza unor traumatisme la nivelul articulaţiilor poate apărea artroza secundară.

Durerea

Primul simptom care aduce pacientul la medic este durerea în articulaţie. Nu doare însă cartilajul care suferă modificări ce duc la instalarea artrozei, pentru că el nu are terminaţii nervoase. De aceea, de cele mai multe ori când apare durerea, care ia naştere în celelalte structuri ale articulaţiei, cartilajul este deja afectat în mod ireversibil.

Nu toate durerile în articulaţii sunt semne ale reumatismului degenerativ. Durerea provocată de artroză are unele caracteristici. Este influenţată de starea vremii. Aşa se explică de ce oamenii cu artroză sunt meteosensibili, simţind pe propria piele capriciile vremii – frigul, umezeala, ploaia, ninsoarea. Ei sunt cei care spun “mă dor genunchii, înseamnă că o să plouă”. Pacienţii cu artroză suferă cel mai mult în sezonul rece. Un alt simptom specific artrozei este apariţia durerii în momentul mobilizării articulaţiei şi atenuarea ei în repaus. Pacienţii se trezesc dimineaţa cu articulaţiile înţepenite, dar această redoare matinală dispare după

15-20 de minute. Durerea este însoţită de modificări ale aspectului articulaţiei, care este mărită în volum şi deformată din cauza osteofitelor.

Tratament medicamentos

Intervenţia terapeutică în cazul artrozei are drept scop principal calmarea durerii. Pentru aceasta, medicii prescriu medicamente antalgice. În cazul în care durerea este însoţită de inflamaţia articulaţiei sunt indicate şi medicamente antiinflamatoare non-steroidiene, dar pe perioade scurte de timp. O altă categorie de medicamente recomandate pacienţilor cu artroză sunt cele care protejează cartilajul. Acestea sunt de fapt substanţe care intră în compoziţia cartilajului. Tratamentul durează timp îndelungat, iar eficienţa nu este cea scontată, mai ales în condiţiile în care cartilajul este serios afectat. În cazurile în care mobilitatea articulaţiei este extrem de limitată se poate interveni chirurgical pentru protezarea articulară.

A doua mare categorie de afecţiuni ale articulaţiilor sunt bolile inflamatoare articulare. Dintre acestea, cele mai frecvente sunt poliartrita reumatoidă (care afectează cu precădere femeile) şi spondilita anchilozantă (preponderent la bărbaţi). Printre bolile inflamatoare se mai numără artritele infecţioase, lupusul eritematos sistemic, vasculita, sclerodermia şi alte afecţiuni de mare gravitate. La nivelul articulaţiilor se pot dezvolta şi tumori, dar rar.

Spre deosebire de reumatismul degenerativ, care apare de obicei la persoane în vârstă, bolile inflamatoare articulare survin la vârste tinere şi medii. Totodată, bolile inflamatoare sunt mult mai severe decât cele degenerative. Acest fapt este cauzat de afectarea atât a articulaţiilor, cât şi a altor sisteme şi organe: ochii, inima, plămânii, rinichii, ficatul, tubul digestiv. Bolile inflamatoare articulare prezintă deci o afectare sistemică. În plus, pronosticul în cazul pacienţilor cu boli inflamatoare articulare este mult mai rezervat decât în cazul celor cu artroză.

Durerea din bolile inflamatoare articulare apare în timpul nopţii şi nu are legătură cu schimbările atmosferice. Pacienţii se trezesc dimineaţa anchilozaţi, cu redoare persistentă, ei începând să se simtă bine după ora prânzului. Durerea este accentuată în stare de repaus şi cedează la mişcare. Articulaţiile afectate sunt umflate, pline cu lichid sinovial, uneori înroşite şi mai calde decât restul zonelor corpului.

Pacientul suspect de o boală inflamatoare articulară necesită un examen complet pentru a pune în evidenţă afectările organice. Stabilirea unui diagnostic rapid, înainte de distrugerea articulaţiilor, îi asigură pacientului mai multe şanse de tratament. De reţinut că bolile inflamatoare articulare impun terapii agresive destinate atât stopării procesului distructiv articular, cât şi combaterii procesului inflamator de la nivelul organelor interne.

MASAJ. Masajul terapeutic îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi a limfei, dar totodată stimulează secreţia de endorfine, analgezicele naturale ale organismului nostru. Prin mişcări compresive, decontracturante se poate îmbunătăţi, de asemenea, mobilitatea articulaţiei. O alternativă la masajul clasic este terapia geotermală, cu pietre calde, care combină efectele masajului cu cele ale căldurii aplicate în punctele energetice ale organismului. Artrozele se ameliorează prin această formă de masaj.

ANATOMIE. O articulaţie este formată din extremităţile osoase acoperite de cartilaj cu rol de tampon pentru amortizarea şocurilor. Articulaţia este înconjurată de o membrană sinovială care secretă lichid sinovial pentru lubrifierea articulaţiei. Articulaţiile sunt mobile sau fixe. Articulaţiile mobile sunt cele periferice: de la degetele mâinilor, pumn, cot, umăr până la degetele picioarelor, gleznă, genunchi, şold. Articulaţiile fixe se găsesc la nivelul simfizei pubiene, oaselor cutiei craniene, unele articulaţii ale coloanei vertebrale.

VENIN DE ALBINE. Beneficiile terapeutice ale veninului au fost semnalate de apicultori după ce au observat că articulaţiile dureroase se vindecau în urma unei înţepături de albină. Veninul îmbunătăţeşte circulaţia sangvină şi stimulează organismul să producă propriul antiinflamator: cortizolul. El se poate administra fie sub formă de creme, fie sub formă de injecţii. Există şi câteva cabinete medicale ce tratează durerile articulare chiar prin înţepături de albine.

COMPRESE. Tratamentele naturiste pentru articulaţiile dureroase trebuie să aibă în vedere restabilirea circulaţiei în zona afectată, cu ajutorul unor plante care încălzesc articulaţia, iar ardeiul iute are această proprietate. Se pisează 20 de grame de ardei iute uscat şi se amestecă cu 80 ml de alcool de 70-80 grade. Amestecul se depozitează într-un vas, la întuneric, timp de 8-10 zile, agitând vasul de trei ori pe zi. Tinctura se aplică direct pe articulaţia dureroasă, dar nu mai mult de 10-15 minute, fiindcă poate produce iritaţii. Articulaţiile dureroase pot fi tratate, de asemenea, cu cremă de propolis sau cu un amestec de tinctură de propolis cu cremă de gălbenele. Pentru afecţiunile inflamatoare articulare se pot folosi cataplasme cu frunze de nuc, iar pentru cele degenerative se pot face comprese fie cu bitter suedez, fie cu boabe de muştar pisate şi amestecate cu apă.

Citiţi şi celelalte articole din Jurnalul de sănătate