Jurnalul lui Adrian Păunescu – necesitate, şansă, condamnare (28)

9 octombrie 1986
Cu 'Ulihi' despre 'Maramurehi'
In zori, suna domnul Laurentiu Ulici. Vorbeste intr-un fel aparte, articuland un fel de 'hi' in loc de 's', 's', 'ce' si 'ci'. Intreaba daca A.P. 'se mai duhie in Maramurehi', ca 'acolo e bine ahiteptat', ca 'are tren la hiapte fara zehie'. Ii pun lui A.P., pe sub usa, un bilet cuprinzand rezumatul discutiei cu domnul Ulihi. 'Ai un copil foc de destept', imi spune A.P. dupa ce s-a jucat cu fiica-mea, Andreea, toata ziua si a invatat-o sa dea lucruri, nu numai sa ia.

10 octombrie 1986
Diversiune
Cand vin de la scoala, nu-l mai gasesc pe A.P. acasa. Trebuia sa plece, de aseara, in Maramures, dar a facut-o abia azi dimineata. Suparat ca a telefonat pe la mai multi cunoscuti, care nu erau, dubios, nici unii, acasa, A.P. imi lasa mesaj ca, tuturor celor care il cauta, sa le spun ca e internat in spital. Suna Elena Pana, din Craiova, Costica Preda, Dinu Sararu, fiecare de mai multe ori.
Dinu Sararu, cel putin, e ingrozit ca nu stie unde e tata, ca tocmai dumnealui nu i-a spus nimic A.P. de internare. E o cale de a ii pedepsi pe cei care, si zi, si noapte, il gasesc pe A.P. cand vor, inversul nefiind valabil, dar si de a le oferi plasa celor care asculta la telefoane.

24 octombrie 1986
O chestiune a socialismului
Il insotesc pe A.P. la Casa Scanteii, sa luam revista Luceafarul si alte ziare. Portarul, un om simplu, spune ca nu are, dar tata ma trimite sa insist. Scot, pana la urma, un Luceafar de la el, si, cand il duc in masina, A.P. spune: 'Nu te lua dupa ei. Toti spun ca n-au. E o chestiune a socia­lismului, asta cu «n-am», pentru ca, nefiind proprietatea lor, n-au nici un castig daca au sau n-au. Ia, da ciubuc si vei vedea cum toti incep sa aiba'.

27 octombrie 1986
Invadatorii
Dinu Sararu ne invita la Teatrul Mic, la o ora de poezie romana, recitata de actrita maghiara Adam Erzsebet. Era sa iasa cu bataie, pentru ca, inainte sa intram in sala, un golan ne-a lovit cu pumnul masina si apoi facea pe nevinovatul. Recitarea e reusita. Cand emotia tocmai creste in sala, atat cat sa-i faca pe oameni sa li se umezeasca ochii, Erzsebet spune versul: 'De ce nu-mi vii'. Ca urmare, apare in scena un sobolan urias, pe care artista nu-l vede, caci tipul trece pe langa decor, in spate. Sigur, spectatorii pufnesc in ras.
Numai la noi se poate intampla sa apara un sobolan in scena, exact cand o actrita maghiara recita din creatia lui Eminescu.
Dupa final, se incheaga o mica adunare, la subsol, pentru ca sunt numai personalitati: scriitorii Dan Haulica, Alexandru Balaci si Mircea Micu, sportivul Ivan Patzaichin, actorii Carmen Galin si George Mihaita, regizorul Dragos Galgotiu. Nu in ultimul rand, remarcam prezenta marelui poet Mihai Beniuc, foarte imbatranit, pe care-l conduc, pe brate, doi indivizi, iar, la scari, aproape ca il iau pe sus.

28 octombrie 1986, Bucuresti
Autoportret
A.P. crede despre sine ca este 'o formula chimica nedescoperita inca'.

Continuare in numarul urmator