Jurnalul lui Adrian Păunescu – necesitate, şansă, condamnare (55)

7 martie 1987
Maine este ziua femeii. Moment potrivit pentru a fi repetata vechea teza a lui A.P., potrivit careia femeia este sacrificiul lumii: 'Niciodata nu am acceptat injosirea femeii in poezie, doar pentru ca ea nu l-a vrut de barbat pe poet', precizeaza A.P., care recita 'Vioara din Cremona', de Alexandru Andritoiu. De pe coridor, se aud zgomotele unor tineri care vor sa patrunda in sala si pe care dascalii nu-i lasa, pentru ca incaperea e plina, iar intalnirea a inceput de mult. A.P. le ia apararea si roaga sa fie lasati inauntru. Patrunde, astfel, colegul meu, Stefan Costineanu. A.P. ii semneaza un cec in alb, in fata profesorilor, celei care-i aduce un bilet si pe care o nominalizeaza, semn ca o cunoaste: Multumesc, Victoria.

In timp ce A.P. recita 'In asteptarea lui Mos Craciun' si 'Totusi iubirea', tinerele folkiste Violeta Gandac si Georgeta Cernat iau chitara si canta 'Si totusi exista iubire/ Si totusi exista blestem,/ Dau lumii, dau lumii de stire,/ Iubesc, am curaj si ma tem.' Emotionat sa vada ca flacara Cenaclului traieste, A.P. recita 'Repetabila povara' si spune: 'Sunt emotionat – desi, de obicei, ma stapanesc – sa stiu ca m-am intalnit, in aceasta ora si jumatate, cu oameni ai Liceului Central, pe care, acum 27 de ani, l-am absolvit si eu si in care se afla, acum, Andrei, motivul pentru care m-am hotarat sa mai exist, atunci cand imi puneam problema daca sa traiesc sau sa mor'.

Directoarea Smeu se ridica si spune: 'Un mare poet, un mare patriot, cu «P» mare, un mare actor – Adrian Paunescu, va multumim!' A.P. recita 'Locul meu', toata lumea aplauda indelung. Profesoarele il anunta pe invitat ca nu-l vor lasa in pace, zilele viitoare, pentru ca, pe 19 martie, trebuie sa participe la sarbatorirea celor 136 de ani, pe care ii implineste scoala, fosta de fete, careia nu altul decat A.P. i-a dat caracterul mixt, acum aproape trei decenii.

Tiruri intre Valeriu Popa si Constantin Bacanu
Acasa, ne asteapta Valeriu Popa. Bunicului meu i-a fost foarte rau, a trecut prin moarte – explica bioenergeticianul – pentru ca apa distilata, nesaturata, si acidul malic din mere au zdruncinat toate straturile de toxine, depuse, de-a lungul anilor, in cavitatile tubului digestiv, obligandu-le sa se elimine. Dar criza e pe sfarsite si rinichii functioneaza multumitor. La noi se afla si George F., care ne ajuta sa facem niste apa distilata, cu agregatele sale construite artizanal. Numai ca toata cantitatea pe care o realizeaza ramane impregnata cu un sesizabil miros de boasca, deoarece aparatele in cauza sunt folosite pentru prima data in producerea de apa, dupa o bogata experienta pe taramul distilatelor spirtoase.

Ne viziteaza si doctorul Constantin Bacanu, autorul autovaccinului total complex. In cateva minute porneste razboiul intre Valeriu Popa si domnul Bacanu. Doctorul e foarte radical impotriva tratamentelor naturiste foarte severe pe care le recomanda inginerul, iar inginerul este principial (si gresit, as spune) convins ca medicii nu lucreaza din vocatie, ci doar din interes. Adevarul e mai generos: sunt medici de vocatie, asa cum sunt si bioterapeuti sarlatani. Mereu trebuie sa analizam de la caz la caz.

Se aud si vorbe grele, dupa specificul fiecaruia: cei doi domni, tovarasi de lupta pe frontul sanatatii, se fac reciproc 'cacanar' (pentru ca autovaccinul se realizeaza din reziduuri ale tubului digestiv), 'labar' (pentru vehementa cu care bioenergeticianul sustine ca relatiile sexuale trebuie sa se realizeze o data pe an, si nu de placere, ci doar pentru perpetuarea speciei, teza inspirata si de anumite curente yo­ghine). A.P. rade si-i invita sa-si epuizeze cat mai repede tot bagajul de venin, pentru ca amandoi sunt mari oameni, in slujba binelui. Nu trec decat cateva minute si e iar pace intre cei doi.

Revoltat ca traim intr-o pronuntata austeritate, si ca, pentru a ne ajunge banii la cele trebuincioase zilnic, e obligat sa ceara imprumuturi de la Fondul Literar (care de cele mai multe ori nu i se aproba), A.P. ia astazi decizia sa procedeze ca Arghezi si Sadoveanu si sa nu-si mai dea autografele gratis. Se gandeste la o solutie originala, aceea de a da o semnatura, celor multi care i-o solicita, nu contra unei sume de bani, ci pentru un pix sau un stilou frumos.

Ma numeste in functia de administrator, pentru ducerea la indeplinire a dezideratului, si sunt foarte hotarat sa facem o colectie impresionanta de pixuri, desi ma tem ca A.P. va uita repede si nu va fi in stare sa conditioneze, nici macar o data, acordarea unei dedicatii, de un obiect material. Marius Stoian, prietenul meu si cantaretul in devenire cu care voi reface trupa 'Totusi', obtine o semnatura pe 'Locuri comune' contra stiloului, dar A.P. imi spune ca putem face si exceptii. E primul pas in compromiterea grandiosului proiect.