Jurnalul lui Adrian Păunescu – necesitate, şansă, condamnare (83)

6 aprilie 1987, Barca-Craiova
Ascultam "Repetabila povara". Cei doi-trei care nu pastreaza linistea sunt expulzati de multime, prin gesturi ferme (indemnuri verbale si picioare in fund). Un individ mormaie, atat cat sa para curajos, dar cat sa nu riste sa-i provoace pe sustinatorii lui A.P.: "Hai, domnule, ca nu l-a slabit chiar asa puscaria". Omul auzise ca A.P. fusese inchis si se mira ca il vedea mergand pe propriile picioare, voiniceste. Tata apreciaza sinceritatea omului, ii spune ca nu a fost aruncat dupa gratii, ci doar izolat, si ii invita pe cei care se pregateau, deja, sa-l impinga pe guraliv, sa il lase sa isi expuna punctul de vedere, pentru ca mai bine ne facem prieteni din cei nehotarati si neinformati, decat sa-i transformam in dusmani, prin graba si intoleranta noastra.

A.P. incearca sa incheie intalnirea spontana cu oamenii, luand-o spre Casa Cartii. Si, intr-adevar, o parte din multime ramane pe loc, conform intelegerii. Dar la Casa Cartii sunt altii, care abia asteapta sa schimbe idei cu poetul, sa-i ceara autografe, intr-un cuvant, sa creeze o noua pasnica busculada. Ca sa nu ia foc toata Craiova, hotaram sa ne intoarcem la casa colonelului Pana.

Baia reconfortanta pe care am facut-o in prietenia oamenilor este suficienta. Generalul Rosu ii marturiseste lui A.P. ca sunt foarte putini oameni pe lume care sa aiba atata popularitate si sa nu o foloseasca pentru a cuceri puterea politica.

Unul din argumentele adversarilor Cenaclului "Flacara", in 1985, cand l-au interzis, a fost acela ca Paunescu isi face, la Cenaclu, un partid paralel cu Partidul Comunist Roman si ca submineaza, uneori fatis, unitatea poporului in jurul fortei conducatoare a natiunii, strans unita langa secretarul sau general.

General-colonel-soldat
In casa colonelului in rezerva Pana, generalul activ Rosu isi aduce singur vinul si apa minerala, din care, cu plecaciune, gusta si ciocneste un pahar cu soldatul in termen Constantin Preda. Si aceasta pentru ca, acolo unde Adrian Paunescu este de fata, orice paradox devine posibil.

Soferul Gica Ionescu, care n-a mai avut onoarea sa vada la fata decat, cel mult, un sergent major stradal care i-a luat permisul, sta sa lesine, cand vede uniforma suprema. Ma ia deoparte si imi spune:
"Cum, domnule, voi asa va jucati mereu cu generalii, ii plimbati si-i rasuciti cum vreti, ii puneti sa-si aduca de acasa vinul si apa minerala? Eu, de acum incolo, o sa-i zic lui dom’ Paunescu nu «Bossu» si nici «Maistre», ca nu-mi place cum suna, ci «dom’ senator», asa am vazut eu ca scrie pe frigider. Imi place cum suna, tot ceva functie de sef inseamna, tii minte ca erau senatori si in «Dallas» si in «Om bogat, om sarac»."
La ora 2 noaptea, la rugamintea lui A.P., domnul general a decis sa-l mute pe soldatul Constantin Preda, de la Caracal, in Craiova, la Casa Armatei, nu inainte de a face o gluma sinistra, ca-l duce la Prundu Bargaului.

Valeriu Popa il investigheaza pe domnul Rosu si, prin intermediul sau, pe fiica inaltului ofiter, care a devenit mama de cateva zile. Nepotul nu se simte prea bine ­ spune Valeriu Popa.
Generalul suna la spital, dar nu prinde legatura. E nevoie de mana norocoasa a lui A.P. Telefonista nu sta mult pe ganduri si incepe sa-i recite lui A.P. din cartea "Locuri comune", apoi conecteaza liniile. Intr-adevar, nepotul e bolnav, iar Valeriu Popa ­ reconfirmat.

Interesant e si modul cum plecam, mult dupa miezul noptii, spre Bucuresti. A.P. s-a suparat foc pe domnul Troaca si pe Costica Preda pentru ca au vrut sa imprime, fara autorizare, pe o caseta, o recitare. Indreptandu-ne spre masina, in care ne suim brusc, A.P. ii reaminteste poetului-soldat ca trebuia sa fie mai atent, pentru ca, de dragul lui, s-a dat peste cap de atatea ori, in noaptea aceasta, ca sa-i faca viata mai usoara, nu ca sa fie imprimat clandestin.