Jurnalul lui Cristian Cioacă

EXCLUSIV ● Povestea celui anchetat de Marius Iacob
Ce fel de om e Cristian Cioacă? La ce se gândeşte el şi cum priveşte tot ce i se întâmplă? În exclusivitate, Jurnalul Naţional răspunde acestor întrebări – care au devenit, în mod surprinzător, esenţiale pentru întreaga naţiune –, publicând "Jurnalul lui Cristian Cioacă".

EXCLUSIV ● Povestea celui anchetat de Marius Iacob
Ce fel de om e Cristian Cioacă? La ce se gândeşte el şi cum priveşte tot ce i se întâmplă? În exclusivitate, Jurnalul Naţional răspunde acestor întrebări – care au devenit, în mod surprinzător, esenţiale pentru întreaga naţiune –, publicând "Jurnalul lui Cristian Cioacă".

"Viaţa mea s-a schimbat total. Aveam linişte sufletească… Ce înseamnă linişte sufletească? Să ştii că vii acasă, că ai o familie, că poţi să te joci cu copilul, să dormi alături de el, să îl înveleşti în somn şi să-l simţi, ca prin vis, cum îţi pune mâna după gât. Nu mai am nimic din toate astea.

Viaţa mea s-a schimbat total. Stăteam la semafor cu maşina, fără să se uite nimeni la mine. Aveam un loc de muncă unde mă duceam cu plăcere, unde eram înconjurat de oameni tineri, cărora încercam să le îndrum paşii. Atât în activitatea profesională, cât şi în viaţa de zi cu zi. Îi învăţam să fie corecţi şi echilibraţi în tot ceea ce fac, să fie oameni înainte de toate. Acum ştiu şi simt că ei sunt alături de mine şi că mă susţin chiar dacă, de cele mai multe ori, le este greu să-mi arate asta, având în vedere profesia lor…

Viaţa mea s-a schimbat total. Îmi lipsesc foarte mult colegii. Şi, la fel de mult, prietenii. Oamenii cu care am copilărit şi am crescut, alături de care m-am bucurat şi am plâns. Împreună am trecut prin bucurii şi prin necazuri. Iar faptul că sâmbătă (n.r. – 2 februarie) i-am văzut acolo, în sala de judecată de la Curtea Supremă, m-a făcut să mă simt special. Dacă ei, oamenii care mă cunoşteau şi mă iubeau, erau alături de mine, nici nu mai contau cei care erau împotriva mea. De fapt, ultimii nu contează pentru mine nici acum.

Viaţa mea nu mai este, de fapt, a mea. A început să aparţină altora… Mă deranjează că televiziunile se ţin după mine peste tot, că interpretează tot ce spun, că interpretează gesturile pe care le fac. Mă deranjează că, în condiţiile astea, nu mai pot avea viaţă privată. Că nu mai pot să mă duc să beau o cafea într-un bar fără ca lumea din jur să nu-şi dea coate şi să comenteze, cu voce înceată – dar destul tare, ca eu să aud – «uite-l pe Cioacă!». Şi nu înţeleg de ce viaţa mea a ajuns subiect de interes naţional. Mai ales că multe dintre articolele în care eu apar ca personaj principal par scrise sub dictarea altora sau impuse de stilul editorial al ziarului respectiv.

Sunt un om ca toţi ceilalţi. Îmi place să mă plimb cu maşina şi să ascult muzică. «Europa FM» sau «Magic FM». Îmi plac melodiile de suflet şi muzica veche, din anii ’80 – ’90. Îmi place să mă uit la filme. În nici un caz la cele despre criminali în serie (şi, apropo, lucrarea de diplomă la Academia de Poliţie a fost «Regimul juridic al armelor de foc şi muniţiilor», nu «crima perfectă», cum aberează unii…). Îmi plac filmele dramatice şi de aventuri. Iar filmul meu preferat este «Gladiatorul».

Îmi place vara, pentru că e cald şi pot să ies cu prietenii, cu cortul, la grătar. Îmi plac oamenii veseli, spontani şi sinceri. Şi-mi place ca ei să-mi spună în faţă ceea ce gândesc. Urăsc să fiu dus cu zăhărelul. Îmi plac oamenii loiali şi-mi displac cei care acţionează conform proverbului «după război, mulţi viteji se-arată».

Cred în vorba care spune că «ceea ce facem în viaţă, rămâne pentru eternitate». Şi mă conduc în viaţă după motto-ul: «Lucrurile frumoase se întâmplă celor care ştiu să aştepte»."
Cristian Cioacă

Nota redacţiei: Dacă aveţi mesaje sau întrebări, le puteţi trimite pe adresa mesaje@jurnalul.ro