Jurnalul suveicii călătoare. Pe urmele Reginei Maria, în Malta

Suveica Mamei Ruta din Mandra – un sat falos din Fagaras – calatoreste de vreo cinci ani prin lume. Tot “tese panza de povesti' de vreo 300.000 de kilometri, si n-a obosit, si nu s-a plictisit de colindat zarile. Povestea ei uimeste oamenii, peste tot pe unde ajunge,: cine a mai auzit ca o suveica – unealta mai degraba a Penelopei, cea care-astepata acasa intoarcerea sotului ei, decat tovaras de drum al lui Ulise, mereu calatorul – sa bata pamantul in lung si-n lat? Si de peste tot de pe unde ajunge, trimite acasa vesti si povesti.

Cand m-au invitat sa plec in Malta cu ei, primul meu gand a fugit catre marturisile Reginei Maria, care-n “Povestea vietii mele' istoriseste despre cei trei ani petrecuti in arhipelagul de piatra din mijlocul Mediteranei. Primul pas pe insula alba situata mai aproape de Africa decat de Europa, l-a facut in portul La Valetta, unde vasele englezesti din flota amiralului Nelson se leganau intre lumini si umbre. I-a placut dintru inceput Malta si oamenii ei cu o limba ciudata arabo-europeana si poate nu e intamplator ca aici s-a si indragostit, pentru prima oara...Pe urmele ei , am plecat cu suveica Mamei Ruta la purtator, incercand sa privesc lumea miraculoasa din jur ca un copil de varsta celei care avea sa devina Regina Maria a Romaniei.

Primul popas l-am facut, vineri, in satul Siggiewi, la "Limestone Heritage" . "Muzeul Pietrei" e, la origine, o cariera de calcar si un fost fund de mare, acum 20 de milioane de ani . In buzunarele ei, istoria pietrei are chip uman. Zeci de personaje de diorama coborate, parca, din Muzeul Figurilor de Ceara, recompun viata maltezilor, in dialog cu piatra. O piatra de o calitate deosebita, reprezentand una dintre cele mai mari bogatii naturale ale insulei. O piatra facuta, parca, sa infloreasca, sculptate, acele cruci la care ne uitam cu admiratie. Sunt cruci malteze cu patru brate egale si inspicate, folosite de cavalerii Ordinului Sfantului Ioan de la Ierusalim, deveniti, ulterior, cavaleri de Malta. E piatra care-si schimba culoarea, subtil, in functie de momentul zilei , capatand de la nuante de cenusiu la nuante de galben, sugerand transparenta mierii de albine ori opacitatea laptelui revarsat in sodron. Din acest calcar au fost construite templele megalitice din zorii istoriei, dar si cetatile cavalerilor ioaniti ori... hotelurile din zilele noastre ; spun asta in cunostinta de cauza, pentru ca eu locuiesc, acum, temporar , intr-unul din ele. O expozitie gen "Limestone Heritage" te trimite cu 5000 de ani in urma si aliniaza Malta la capodopere fondatoare ale civilizatiei - piramidele Egiptului si magalitii Stoenhengeului.

Suveica mea s-a asezat pe cateva din aceste exponate de muzeu, surprinzand o parte din vizitatori cu reusita unei sedinte foto ad-hoc(vezi album foto).

Al doilea popas al zilei l-am facut, intr-un parcurs logic, la Templul Haggar construit cu piatra din cariera-astazi, muzeu, vizitata mai devreme. Acolo, urcand povarnisul cu vegetatte arida care ascunde ofidieni(serpi) de culoare neagra, am simtit ca pasesc in plin mister neolitic. "Iata, mi-am zis, o tema numai buna pentru o viitoare expeditie turistica!". Templul Hagar Qim din satul Qrendi, ridicat pe o culme de unde sa poata strajui o parte a sudului insulei este cel mai cunoscut dintre numeroasele temple megalitice raspandite nu numai in Malta dar si in arhipelag ( ma refer, mai ales, la insula-sora, Gozo). Organizarea interioara a templului provoaca imaginatia omului contemporan, apasat de intrebari fara raspuns nascute din insasi conditia sa, aceeasi ca acum mii si zeci de mii de ani... Maltezii au construit, deasupra templului, o palarie de protectie mult controversata din punct de vedere estetic si criticata pentru costurile ei exorbitante. Intalnirea cu leaganul istoriei e, totusi, obligatorie pentru cel care vrea sa inteleaga Malta sub toate aspectele.

Suveica mea s-a fotografiat, din nou, pe ziduri si coloane, asezand povesti transilvanene pe urmele dintate ale pietrei neolitice . M-am bucurat tare mult s-o vad cu tricolor si sfara, mandra ca la Mandra.(vezi galeria foto)

Pe la miezul zilei, cand se trezesc fluturii in stomac, am ajuns la Marsaxllok, cel mai frumos sat pescaresc din sudul insulei Malta dar si un important reper economic, pentru ca, de aici, se livreaza mari cantitati de peste din speciile spada, ton si "lampuki". Barcile pescarilor au pictate, la prora, ochisori care, se spune, vegheaza ca totul sa decurga normal iar norocul sa nu-i ocoleasca pe marinari. Numele localitatii vine de la cuvantul "Marsa", care inseamna "port" si "Xlokk", denumire pentru vantul uscat care bate dinspre Sahara. Am simtit acest "sirrocco" in port, acolo unde, pe nesfartite tarabe, se vand lucrusoare la pret negociabil. Cand simti ca iei foc, cel mai bun adapost e o casa construita din calcar, refugiu care, la Marsaxllok, are firma de restaurant. La unul dintre acestea, "Tartarun", al familiei Schiavone, am mancat, la pranz, o supa exceptionala de peste cu usturoi "aljotta" si peste la grill, adica "pixxispad, pagru si sargu " si creveti - adica "gambu ahnur", in limba malteza. Recomand! (vezi galeria foto)

Am pus, alaturi, pe masa si pe tovarasa mea de drum, suveica. N-am putut-o hrani, din pacate, decat cu...povesti malteze de bucatarie. Intr-o alta zi, am s-o invat cea mai tare reteta a maltezilor, "Fenkata" (tocana de iepure)!

Ultimul drum al zilei l-am facut la Grota Albastra. O plimbare cu barcuta printre stancile incredibil de frumoase ale celor sapte galerii succesive are darul de a-ti consolida simtul estetic si a-ti justifica increderea in viata.

Nu stiu cum s-a potrivit, dar suveica a traversat cu bine laguna (chiar fara vesta de salvare, ca mine ) stropindu-se doar un pic, "de noroc", cu apa albastra si verde-turcoaz de Mediterana. Maine, i-am promis ca o iau in safari, pe insula Gozo.

De ce calatoreste suveica?

Suveica asta, batrana de o suta de ani, are insa istoria si motivele ei sa calatoreasca. A apartinut unei femei vrednice din Mandra, Mama Ruta, care obisnuia, pe cand tesea albele panze pentru ii si camasi, sa-i spuna stranepoatei care-i tot incurca itele: “Draga bunichii, eu n-am iesit niciodata din satul meu, dar suveica mea intr-o zi o sa vada lumea'. Dupa vreo douazeci de ani, straneapoata aceea zglobie, actrita Alina Zara, descoperind-o uitata intr-un ungher, a hotarat sa o trimita la drum. De cinci ani, luata in bagaj de unii si de altii, oameni simpli sau vedete, Suveica Mamei Ruta strabate pamantul. A ajuns in Argentina, in Parcul National Glaciar din Tara de Foc, si s-a intalnit cu pinguinii, a fost la templele de la Machu Pichu, in Australia, in China – insotindu-l pe violonistul Alexandru Tomescu si fiindu-i tovarasa de calatorie vioara Stradivarius – a ajuns intr-o multime de orase din toate cele cinci continente… si calatoreste inca. Fotografii si impresii din calatoriile ei puteti afla daca vizitati Muzeul de Panze si Povesti din Mandra sau daca intrati pe pagina de web…..

Acum, in aceste zile de vara, Suveica Mamei Ruta nu s-a mai multumit sa fie un turist oarecare, ea insoteste un grup de jurnalisti de turism care fac o excursie de descoperire a frumusetilor Maltei. Are si legitimatie de presa… Dar, mai ales, ca orice jurnalist sadea, are un proiect, o tinta anume in calatoria aceasta: sa ajunga si-n cateva locuri pe unde a trecut Regina Maria a Romaniei, in adolescenta ei, in cei trei ani in care a locuit in Malta, pe vremea cand tatal sau, Ducele de Edinburg (si fiul Reginei Victoria) a fost comandantul portului La Valletta.