Justitia militara, in conflict cu Securitatea

Intre Justitia militara si Securitate nu a functionat totdeauna o concordie deplina. Poate era si un reflex al adversitatii latente dintre armata si organele represive.

ARTA DE EPOCA. Amintire din vremea cand procurorilor militari li se aduceau chiar si omagii artistice. Lydia Csato, Procurorul Ancuta Zamfira, ulei, tablou expus la Expozitia anuala de arta plastica din 1954

In ciuda unor prejudecati curente intr-o epoca revoluta, prelungite uneori pana in zilele noastre, intre Justitia militara si Securitate nu a functionat totdeauna o concordie deplina. Poate era si un reflex al adversitatii latente dintre Armata si organele represive, amorsata din momentul cand cele din urma, intre toate structurile inzestrate cu uniforme si arme, isi asumasera cu de la sine putere un rol de prim-plan in societate si in regim. Dar mai mult decat sigur, conflictul se datora argumentatiei precare pe al carei temei Securitatea se straduia in nestire sa populeze puscariile patriei cu oameni nevinovati.

Nu doar o data, cu lacrimi de crocodil in ochi si cu cascheta in mana, Securitatea a reclamat, in rapoarte adresate conducerii superioare a partidului comunist, activitatea deficitara a instantelor de Justitie militara.

CU OCHII PE JUSTITIE. Din punctul de vedere al securistilor justitia era deficitara in raport cu spetele de natura politica inaintate spre rezolvare judecatorilor militari. Un raport de aceasta factura, semnat de insusi Alexandru Draghici, a fost lansat in circuitele birocratice ale regimului la 24 martie 1958. "In ultimul timp - clama temutul ministru al Afacerilor Interne - , organele Securitatii Statului au trimis in judecata infractori contrarevolutionari care au savarsit fapte grave impotriva statului nostru democrat popular. Analiza cazurilor judecate arata ca unii dintre infractori au fost sanctionati cu multa blandete, indulgenta mergand pana la absolvirea de pedeapsa, desi vinovatia lor este evidenta, faptele fiind grave si dovedite cu probe incontestabile". Din pacate pentru faimosul satrap din anii ’50, tocmai aici scartaia argutia Securitatii: vinovatia celor impinsi in Justitie nu era evidenta si nici probele impotriva lor nu erau chiar incontestabile. Ca sa trecem si peste faptul ca uneori erau fabricate sau constau in recunoasteri de circumstanta, obtinute prin constrangere fizica.

Insa increderea lui Alexandru Draghici in forul suprem al regimului inca nu se stirbise, ratiune in virtutea careia avansa si propuneri dintre cele mai convenabile lui si subalternilor sai. "Intrucat asemenea solutii, date de unele organe judecatoresti - se mai preciza in raportul citat - , aduc prejudicii intereselor securitatii statului, fiindca, dupa ce elementele contrarevolutionare sunt puse in libertate, ele isi continua mai departe activitatea lor subversiva, iar pe de alta parte solutiile lipsite de obiectivitate revolutionara si orientare politica justa nu fac altceva decat sa incurajeze si alte elemente contrarevolutionare sa desfasoare activitati clandestine, propunem sa se ia masuri pentru a se stabili cauzele pentru care unii judecatori persista inca sa pronunte astfel de hotarari nejuste. In acelasi timp, sa se treaca la revizuirea cazurilor considerate de noi ca nejust solutionate." Nu era deloc exclus ca Alexandru Draghici sa fi regretat nesansa de a nu fi trait in zilele sfarsitului de veac XVIII, cand "obiectivitatea revolutionara" se exprima mai expeditiv, prin ghilotina si streang. Acum, unele dintre sugestiile lui au fost luate in seama, altele nu.

VERDICTE IN CUMPANA. Intre cazurile prin a caror solutionare relativ laxa Justitia militara nemultumise Securitatea se numarau si unele care puteau produce suspiciune si indoiala chiar si in constiinta unor persoane neinitiate in subtilitatile dreptului penal valabil la data petrecerii faptelor. De pilda, un anume Ion Farcasanu din Targu Neamt era acuzat ca ar fi trimis un inscris ano-nim de amenintare unui secretar de Sfat Popular raional. Insasi Securitatea recunostea ca personajul fusese luat in colimator numai pe baza de vagi banuieli si in urma "unei expertize grafice insuficient de precisa, dar care concludea in cele din urma ca proba de scris luata lui Ion Farcasanu este identica cu scrisul din anonima corp-delict", insa cum se putea ajunge de la o imprecizie recunoscuta la o certitudine enuntata cu atata lejeritate, Securitatea nu se straduia sa explice. Si argumentele ei fiind zdravan trase de par, Justitia militara a dispus eliberarea invinuitului, din lipsa de probe temeinice. Iar fratele celui invinuit pe nedrept, ulterior, s-a plans Procuraturii militare de la Bacau ca Ion Farcasanu, imediat dupa punerea sa in libertate, in consecinta batailor indurate in scurta detentie, a fost nevoit sa se interneze intr-un spital. Rapid, Securitatea s-a repliat intr-o defensiva tafnoasa, afirmand ca Ion Farcasanu, conform constatarilor ei de la fata locului, se internase din cauza unei nevroze care il chinuia mai de mult, nicidecum din cauza unui tratament contondent, suportat in perioada retinerii. Totusi, Procuratura militara a apreciat ca un tratament abuziv, chiar daca nu lasa urme fizice, vanatai, escoriatii sau rani deschise, poate reactiva o nevroza mai veche si a trecut la intocmirea actelor prealabile pentru trimiterea in judecata a securistilor care instrumentasera cazul. Afront cum nu se putea mai jenant pentru o institutie considerata atotputernica.

EVIDENTA SUMBRA. Statistica din anii cand tribunalele militare isi insuseau fara obiectii deciziile Securitatii

GOANA DUPA LEGIONARI. Un numar apreciabil de cetateni erau retinuti, anchetati de Securitate, asa cum stia aceasta sa ancheteze, si trimisi in Justitie pentru activitati legionare prestate in indepartatii ani 1940 si 1941. Unii chiar mai fusesera sanctionati de Justitia regimului Antonescu si un principiu de drept inca necontestat apreciaza ca nu se pot administra doua sau mai multe pedepse pentru o singura culpa. Si tocmai acest principiu nu izbutea sa le intre in cap securistilor, oricat li s-ar fi explicat despre ce era vorba. Astfel, il agatasera pe un anume Virgil Epure, fost prefect legionar de Vaslui, pentru participarea la o sedinta intrunita in urma cu 18 ani, la 7 noiembrie 1940. Atat si nimic mai mult. Automat, Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare l-a achitat pe Virgil Epure de orice penalitate si a dispus eliberarea imediata a inculpatului. Din partea Securitatii, protestele s-au tinut lant, insa nu i-au clintit pe judecatori din decizia lor.

In unele cazuri, multi procurori si judecatori militari nu s-au sfiit sa salveze prin interventie directa potentialele victime ale Securitatii, fie sfatuindu-le cum sa se comporte in confruntarile cu instanta si ce sa recunoasca sau nu, fie schimbandu-le incadrarea juridica propusa de subalternii lui Alexandru Draghici si plasandu-le concomitent sub incidenta unor decrete de gratiere. Iar atunci cand nu exista un decret salvator, referitor la o categorie de culpe sau alta, lucrurile se aranjau de o asemenea maniera, incat inculpatii se alegeau cu pedepse minime, de-a dreptul simbolice. A fost cazul lui Ioan Predescu, mosier expropriat, cu domiciliu obligatoriu, trimis in instanta pentru "agitatie contrarevolutionara", vinovatie pentru care risca sa ispaseasca si 10 ani de detentie. Completul de judecata al Tribunalului Militar din Craiova i-a schimbat incadrarea juridica in "raspandire de stiri false" si Ioan Predescu a incasat numai 3 luni de inchisoare corectionala. Nici munca silnica si nici temnita grea.

"FARA BURGHEJI!" Tot in relatie cu ceea ce se intampla la Craiova, am avut ocazia sa cercetam documente care atestau ca Securitatea, in 1957, intentiona sa infunde in puscarie un lot important de personaje foste cu stare si importanta in urbe doar pentru faptul ca redactasera un "program minimal" de revenire a tarii la un regim politic normal. Insa fara a fi actionat intr-un fel sau in altul pentru transpunerea in practica a programului. Era vorba despre Mihail Paveliu, avocat, fost mosier, Gheorghe Popescu, avocat, fost guvernator al Bancii din Odessa in timpul razboiului, Ion Turcu, fost mare comerciant, Constantin Mititelu, profesor de Limba engleza, fost deputat PNT, Gheorghe Radulescu-Livezi, fost presedinte al Organizatiei PSDI-Titel Petrescu pe regionala Oltenia, Gheorghe Tudor, avocat, inscris candva in PNL-Bratianu, Stefan Ionescu-Balcesti, fost ofiter si scriitor pe deasupra, si Constantin Singureanu, de asemenea fost ofiter in vechea Armata, deblocat in 1947. Tribunalul Militar din localitate i-a condamnat la pedepse intre 6 luni si un an si jumatate de detentie. "Cat de mici au fost pedepsele - se lamenta Securitatea intr-un document cu circulatie interna - se poate deduce din faptul ca, dupa pronuntare, inculpatii si-au facut cruce, afirmand ca se asteptau la pedepse de peste 15 ani de munca silnica."

De asemenea, s-a intamplat deseori ca aceeasi Justitie sa-i apere punctual pe militarii activi si pe rezervistii Armatei, atunci cand Securitatea incerca sa le tulbure viata. Un caz semnificativ a fost cel al capitanului de artilerie in rezerva Spiridon Ciornei din Suceava, arestat in urma unei intamplari insolite. Unul dintre fiii minori ai capitanului dibuise in casa decoratiile lui din razboi, nu prea bine ascunse, si iesise cu ele pe un maidan, sa le joace la risca. Printre medaliile sclipitoare se afla si Crucea de Fier germana si un binevoitor de pripas anuntase Securitatea. Aceasta, convinsa ca toti cei distinsi cu Crucea de Fier se batusera pe burta cu Hitler, a dispus retinerea capitanului si apoi arestarea lui. Omul a fost salvat de un procuror militar, care le-a explicat securistilor, cu multa rabdare, ca decoratia numita Crucea de Fier, in ciuda rezonantei hulite a numelui ei, asemenea Ordinului Mihai Viteazul, nu se acorda decat pentru acte de bravura savarsite pe campul de lupta, nicidecum pentru merite de natura politica. Si nici pentru merite de birou, birocratice. Si de data aceasta, securistii au traversat o stare de adanca perplexitate. Pentru ei, daca era decorat cu Crucea de Fier, capitanul nu putea fi decat nazist.

In schimb, o adevarata panica starneau in cadrul Ministerului Afacerilor Interne pedepsele administrate de tribunalele militare ofiterilor si subofiterilor abuzivi din Securitate si din Militie. Sergentii majori Stefan Kovacs si Francisc Kovacs din Gheorghieni au fost condamnati la cate 6 luni de detentie pentru maltratarea unor adolescenti retinuti pe strada fara nici un motiv plauzibil. Sublocotenentul Ion Popovici a fost gratulat cu un an de detentie pentru ca se cinstise cu un pahar de tarie la o bodega din vecinatatea sediului sau, in timp ce se afla in serviciu. Locotenentul Ion Ciobanu din Bucuresti, pentru o mita de numai 500 lei, a fost condamnat la nu mai putin decat 10 ani de inchisoare corectionala si 6 ani degradare civica. Cu toate ca nu avea antecedente penale si fusese "sincer in cercetari si in fata Justitiei". Pana aici, toti provenind din Militie. In sfarsit, locotenentul de Securitate Marin Constantinescu, de la UM 0123/U, care-i furase unui coleg pistoletul din dotare si munitia aferenta, fortand un fiset, a fost condamnat la 6 ani de detentie pentru furt calificat, la inca 6 ani de detentie pentru detinere ilegala de armament, la 3 ani pentru detinere de munitie si la un an de interdictie corectionala. "Daca, in fond, sanctionarea acestora este justa - consemna un alt document de Securitate - , ceea ce consideram nejust este faptul ca nu cu aceeasi severitate sunt pedepsiti dusmanii cei mai inraiti ai regimului democrat popular, care vin din randurile fostilor exploatatori, actioneaza cu intentie direct contrarevolutionara si se pun in mod voit, constient, de-a curmezisul construirii socialismului in tara noastra".

INTEROGATORIU. Un document referitor la preotul Gheorghe Calciu

UN CHIX LAMENTABIL. Una dintre cele mai fastuoase si fastidioase cercetari intreprinse de Securitate in epoca a fost etalata la 5 iulie 1961, intr-o sinteza privind activitatea de contrabanda desfasurata de navigatorii romani in porturile din RPR si cele din strainatate; metode si procedee. In document se mai vorbea si despre scoaterea peste granita a unor cantitati de "valuta romaneasca", numai ca banii din Romania nu se puteau numi valuta, de vreme ce nu erau luati in consideratie de nici o banca din lumea civilizata. Definitivarea lucrarii a pretins cel putin un an si jumatate de munca asidua, osteneala prestata de institutie in stilul cunoscut al celor care isi inventeaza perpetuu un obiect de activitate, atunci cand nu-l au. "Din materialele informative primite de la agentura din navigatie, precum si dintr-o serie de materiale de ancheta - se preciza in voluminoasa sinteza - , rezulta ca un numar insemnat de navigatori romani, care navigheaza in apele extrateritoriale, desfasoara activitate de contrabanda. Cel mai mare volum de contrabanda se face de catre navigatorii care navigheaza mai des intre porturile Bratislava si Viena." In fapt, despre ce era vorba? Ce vinovatie ii apasa pe acei "navigatori romani care navigheaza"? Era vorba despre niste marinari si slepari amarati, care se carpeau cum puteau si ei la salariile mizerabile cu micile diferente de preturi ale unor produse din tarile riverane, diferente survenind de la un port la alt port.

CARAUSI PE DUNARE. Iata si cateva dintre descoperirile senzationale ale Securitatii, la care s-a parvenit prin eforturi intense si sustinute. "Numitul Filip Andrei, pilot II din Turnu Severin - era rezumat un caz intre multe altele - la voiajul facut cu vasul Bucegi in strainatate, a cumparat de la Viena 10 ceasuri pe care le-a ascuns in butelia de aer, in sala masinilor. In Portul Bratislava, ajungand seara, a introdus ceasurile intr-o galeata, pe fundul careia a asezat bumbac si vata, iar deasupra o tabla si un sabot de fier. Galeata a fost legata cu o sfoara si lasata in exteriorul vasului, pana la nivelul apei si, in felul acesta, obiectele respective nu au fost gasite de revizie. Filip Andrei a predat aceste ceasuri unei legaturi pe linie de contrabanda, din randul navigatorilor cehi, care le-a comercializat". Marinarul Constantin Marculescu uzase de o alta metoda pentru a dosi niste ceasuri Doxa, cumparate la Regensburg si vandute la Bratislava. Le invelise in material plastic si le inghesuise sub servomotor, intr-un sertar culisant intre ambele borduri ale servomotorului. Acelasi, in plus, cumparase si 200 de baticuri la Viena si le plasase la Bratislava, trecand prin revizie cu ele infasurate sub camasa si pantaloni. Tot cu carausia de maruntisuri intre Viena si Bratislava se ocupa si timonierul Iulian Chiriac, ajutat de sotia sa, Paraschiva, parte din echipaj. Pe ruta Regensburg-Bratislava, Sorin Nicolae dosise la bordul slepului sau sase baticuri si doua ceasuri. Adica un nimic, pur si simplu. Insa mai ales Ion Dajicea, si el marinar de slep, imbarcat timp de aproape un an pe tancul-depozit din Bratislava, destinat sa alimenteze cu combustibil vasele romanesti in pasaj spre amonte sau spre aval, mijlocise transferurile de pe nave in port ale tuturor marafeturilor din manipularea carora putea rezulta un beneficiu. Fiind de speriat perspicacitatea cu care dibuise Securitatea toate aceste matrapazlacuri, apreciate drept grave amenintari la siguranta regimului comunist de la Bucuresti.

Fireste, s-a ajuns cu toate dosarele in Justitie, culpele erau descrise si disecate cu minutia unor ceasornicari, probele pareau imbatabile, urmand ca vinovatii sa fie judecati si legati. Numai ca Justitia le-a ras si de data aceasta in nas securistilor: tribunalele romanesti nu erau competente sa judece si sa emita verdicte asupra infractiunilor savarsite in afara teritoriului national. Se pare ca acesta a fost momentul in care, furios din cale-afara, Alexandru Draghici le-a ordonat subalternilor sai sa urmeze in masa cursurile Facultatii de Drept. La Bucuresti sau unde mai existau asemenea institute de invatamant superior. Ceea ce s-a si intamplat, baietii inscriindu-se la fara frecventa, desigur. Pentru cursurile la zi pierdusera trenul de mult.

Din toate, se poate deduce ca Romania, nici in vremuri atat de tulburi, nu a dus lipsa de oameni dintr-o bucata, care nu se intimidau din nimic si stiau sa reziste unor acte de nedreptate flagranta. De altfel, faradelegea nu poate fi infruntata decat cu legea in mana, dar si cu abilitatea de a o interpreta in favoarea spetei umane.

PERSPICACITATE

"Din discutiile purtate cu agentura, cat si cu unii navigatori, rezulta ca se mai folosesc si alte forme si metode de ascundere si scoatere a obiectelor de contrabanda, cum ar fi: introducerea marfurilor de contrabanda in cauciucul de la bicicleta; sub placa globului de lumina de la plafonul cabinei; in vinciurile de manevra ale remorcilor; in locasul supraplinului de la chiuveta; in locasele cuierelor de la saloane; in bintele ce se folosesc pentru manevra; in chesoanele barcilor de salvare; in lazile cu nisip ale vapoarelor; in extinctoarele vasului etc. Locurile de ascundere a valutei, pentru a fi scoasa din tara clandestin, sunt diverse si relativ usor de realizat, datorita volumului mic. Se cunosc urmatoarele metode si locuri de ascundere: coaserea bancnotelor in captuseala hainelor; infasurarea lor in interiorul manerului de lemn sau de metal al lampii de benzina; introducerea in interiorul aparatorului cablurilor electrice din sala masinilor; in spatele tablourilor de scule; in spatele oglinzilor si al tablourilor electrice; in pantofi, sub ciorapi etc" - Lt. maj. Mihai Rotaru

CUVANTUL PATRONULUI

"Nu trebuie sa fim linistiti atat timp cat concentrarile de elemente dusmanoase exista pe teritoriul tarii si nu sunt incadrate informativ. La noi este o realitate vie faptul ca foarte multe concentrari dusmanoase se gasesc neincadrate informativ, unii lucratori chiar fac teorii ca anumite elemente au imbatranit, ca nu mai sunt capabile sa duca activitate si altele de soiul acesta, care reflecta delasarea, impaciuitorismul fata de dusman si, in acelasi timp, pozitia de gura-casca a lor fata de dusman" - Alexandru Draghici