DILEMA - Polonezii au dezbatut pe larg motivul care l-a facut pe colonel sa lucreze pentru CIA Diferite personalitati poloneze au avut aprecieri mai putin favorabile fata de reabilitarea lui Kuklinski, colonelul polnez care a spionat tratatul de la Varsovia timp de 11 ani pentru CIA.

ACASA. Colonelul Kuklinski a fost insotit, la prima vizita a sa in Polonia dupa 1990, de o echipa de agenti speciali

In ziarul Zycie Warszawy din 11.01.1997, generalul Wojciech Jaruzelski, fost prim secretar al CC al PMUP, premier, ministru al Apararii Nationale, etichetat ca dictator al starii de razboi in 1980-1981, acorda un interviu care retine atentia si prin modul de interpretare a istoriei Poloniei, marcata de consecintele celui de-al doilea razboi mondial. Jaruzelski mentioneaza: "Kuklinski a fost un briliant pentru informatiile americane. Rapoartele lui ajungeau pana la cel mai inalt birou al administratiei americane si trebuiau studiate, mai ales ca, datorita lor, in SUA s-a stiut cu o luna inainte despre introducerea starii de razboi. Daca-i redam cinstea, onoarea si nevinovatia lui Kuklinski, asta inseamna ca noi nu avem cinste, onoare si ca atunci noi suntem cei vinovati. Kuklinski nu este erou si pentru acel timp a fost, pur si simplu, spion. Nu se poate reduce comportamentul lui Kuklinski numai la anii cand a luptat cu Imperiul raului. Nu se poate gandi neistoric. In esenta, in realitatile Poloniei de dupa Jalta (n.r. - translatarea Poloniei spre Vest), suveranitatea a fost limitata, insa este deja un fapt ca un garant al granitei noastre occidentale a fost Uniunea Sovietica. Polonia, in intreaga perioada de activitate a lui Kuklinski, a fost independenta de gradul de limitare a suveranitatii, a fost unanim recunoscut ca stat. Ne-au vizitat presedinti ai SUA, Frantei si ai altor state. Prea mult simplificata este afirmatia ca Polonia a fost pur si simplu un satelit al URSS. In acelasi timp retin atentia ca serviciul in armata poloneza a fost serviciul pentru Polonia. Este o tradare sa se incalce juramantul militar in aceasta situatie".

SPION COMUNIST? In contextul discutiilor despre reabilitarea colonelului Kuklinski, in aprecierea semnatarului acestor randuri, a surprins pozitia lui Lech Walesa, primul presedinte ales democratic si care nu a recunoscut presedintia lui Jaruzelski, acesta nefiind invitat la ceremonia instalarii sale. In schimb, a fost prezent presedintele polonez in exil, Kacziorowski. Acesta se afla in Marea Britanie care, impreuna cu un guvern cu valoare de simbol, nu recunosteau autoritatile de la Varsovia de pana in 1990. Ei erau in posesia sceptrului si sigiliului Republicii Polone de dinainte de razboi, pe care le-au inmanat lui Walesa pentru a marca continuitatea Poloniei libere. Asadar, pe langa legitimitatea institutionala, Walesa avea si legitimitatea morala, indiscutabila, de a lua o alta pozitie in problema Kuklinski si totusi nu a reusit. Un redactor al cotidianului Zycie Warszawy, Andrzej Bober, i-a luat un interviu pe aceasta tema, dupa ce nu mai era presedinte, pe care-l publica in numarul din 11 noiembrie 1997 al acestui ziar, redat acum de Szaniawski in cartea sa. Walesa justifica pozitia de atunci invocand greutati de procedura juridica, ce trebuia respectata, generate de refuzul colonelului Kuklinski de a trimite o scrisoare pe care nu a acceptat-o a se constitui intr-o cerere de gratiere. Walesa intreaba reporterul: "Nu putea sa scrie o scrisoare privata catre cineva, unei matusi sau mie? Indiferent cui, era vorba de certitudinea ca el nu se va dezice de intreaga problema, daca noi am fi inceput sa actionam. Dar el nu ne-a dat nici cea mai mica sansa, iar noi ne-am temut ca putea spune: cu ce drept actioneaza ei, cine i-a imputernicit?". Pe timpul interviului Walesa insista sa se consemneze faptul ca "… am avut informatii din tabara adversa ca a fost trimis in SUA de catre anumiti oameni…" si, vadit incomodat la insistenta reporterului, nominalizeaza tabara adversa ca fiind "cea comunista", afirmand in final ca a primit un semnal ca Ryszard Kuklinski "ar fi agentul nostru comunist". Ca urmare, Walesa invoca si necesitatea unor verificari, ce nu erau chiar atat de usor de realizat in acele "vremuri complicate". Apoi, mentioneaza si o repulsie a lui Kuklinski fata de el si Mazowiecki (n.r. - premier) care i-a trezit o oarecare indoiala. Precizand ca in acele vremuri in care a actionat Kuklinski Polonia era subjugata, apreciaza ca "au fost eroi aceia care au plecat special la razboi, chiar si din serviciile speciale. Ei au incercat sa rastoarne regimul care o subjuga si poate un asemenea erou, in vremuri speciale, a fost si Kuklinski, iar pentru asemenea lucruri se dau cea mai inalta distinctie, precum si pace asupra acestui sicriu". In justificarile sale, Walesa mai mentioneaza si lipsa de informatii si-l acuza pe Kuklinski, care i-a oferit noului presedinte ceea ce i-a fost refuzat lui: "… dupa o saptamana sau mai devreme, trei zile (n.r. - de la instalare), se preda lui Kwasniewski si se supune acelei optiuni cu care a luptat si impotriva careia a actionat… In nici un caz nu e voie sa te predai postcomunistilor".

POLONIA, IN NATO. Szaniawski prezinta doua materiale extrase din lucrarea "Marea Finala. Culisele aderarii Poloniei la NATO", semnata de Tomasz Lis. Din primul material, intitulat "Pemierul Miller si colonelul Kuklinski", rezulta framantarile lui Leszek Miller legate de reabilitarea lui Kuklinski si argumentele sale in demersurile facute in acest sens. Interesant este faptul ca el a fost angrenat direct si foarte transant in aceasta problema chiar de catre Szaniawski. Reamintim ca, de fapt, Szaniawski a fost cel mai apropiat si consecvent aparator al colonelului. Szaniawski - spune Lis in lucrarea sa - a simtit ca, in situatia in care politicienii Solidaritatii nu au putut sa decida, s-ar impune a incerca ajutorul din partea stangii, gandindu-se la o persoana cu imaginea unui dur. Asa a ajuns la Miller care, la data primului contact (1994), nu era decat ministrul Muncii si Politicii Sociale. Se mentioneaza ca, din discutiile purtate, Miller a inteles ca problema lui Kuklinski nu putea fi la nesfarsit in suspensie, ca in final rezolvarea ei era o conditie. Astfel, Miller cunoaste in detaliu biografia lui Kuklinski si, afirma Lis, o gaseste chiar "fascinanta", considerand corecte motivatiile acestuia, prin care "s-a evitat ca Polonia sa devina arena unui conflict nuclear". Inainte de toate insa, Miller si-a dat seama din ce in ce mai bine ca "problema lui Kuklinski este problema care trebuie solutionata pentru ca Polonia sa adere la NATO. Din punct de vedere politic, a tras o singura concluzie esentiala: va veni vremea cand nu se va mai putea tergiversa cazul Kuklinski. Miller putea pierde putin, afirma Lis. Miller si-a petrecut destul de mult timp intalnindu-se cu oamenii de beton din partid, administratie si din alte structuri de putere, pentru care insasi NATO era ceva absolut nedigerabil si care il tratau pe Ryszard Kuklinski exclusiv ca pe un tradator. Dar in final s-a considerat un castig pe deplin clar si pentru el, si pentru echipa lui. Potrivit afirmatiilor lui Lis, "interesul acestei echipe (n.r. - guvernamentale) era solutionarea cazului care reprezenta un obstacol in calea Poloniei spre NATO, sa se rezolve ceva - si aici apare o farama de perversitate - ceva ce nu au putut rezolva predecesorii. Deci, trebuia sa faca acest lucru de unde aparea si un castig personal". Lider al SLD (Uniunea Stangii Democrate), Miller este hotarat sa incerce a deslusi unul din cele mai mari secrete ale istoriei contemporane poloneze. Cu prilejul unei deplasari in SUA, se intalneste discret cu colonelul Kuklinski, dar in conditii de maxima securitate pentru acesta. Este impresionat de personalitatea colonelului, care-i explica, fara a i se cere, motivele ce l-au determinat sa inceapa colaborarea cu CIA. Fara a intra prea mult in detalii, prin aceasta intalnire se consolideaza o apropiere intre cei doi, in final, benefica, in primul rand pentru Kuklinski apoi, si deloc de neglijat, pentru Miller.

Primul polonez care a intrat in NATO

LA PAPA. Inainte de toate, Kuklinski, asemenea majoritatii ofiterilor polonezi, este si "soldat" al Bisericii Catolice

Al doilea material din lucrarea lui Lis se intituleaza "Presedintele Kwasniewski si colonelul Kuklinski". Aici se marturiseste faptul ca problema Kuklinski este inclusa pe agenda tuturor intalnirilor oficiale si neoficiale americano-poloneze, pregatitoare deciziei de aderare a Poloniei la NATO, mentionandu-se inclusiv intalnirea la varf, Bill Clinton - Kwasniewski.

DISCUTIILE. In cadrul pregatirii tuturor acestor intalniri, Leszek Miller a avut un rol deosebit. A insistat pentru realizarea vizitelor in SUA a presedintelui si a premierului Cimoszewicz, sugerandu-le apoi ca pe timpul acestora sa discute, in termeni concreti, problema Kuklinski. In angrenajul dialogului americano-polonez, cum era si firesc, s-au aflat cei doi ambasadori, Nicholas Rey, respectiv Kozminski, care au informat continuu reactiile partilor pe masura ce se perfectau contactele bilaterale. Miller era la cunostinta cu toate aceste informari. Mai greu a fost pentru Kwasniewski care, din relatarile lui Lis, avea o parere deja formata in ceea ce priveste problema colonelului Ryszard Kuklinski. "Dupa el - spune Lis - colaborarea ofiterului de cariera cu un anume serviciu strain de spionaj nu putea fi acceptata si cu atat mai mult de el, seful fortelor armate, indiferent cine este acest ofiter si in ce tara traieste. In ziua in care ofiterul a inceput sa hotarasca singur sensul politicii sale fara sa tina seama de ce cred superiorii sai, rupe juramantul." Dar presedintele stia ca problema trebuia rezolvata - mai adauga Lis - impacand legea cu interesul colonelului si cu opinia americanilor privind acest caz. In opinia lui Lis, Kwasniewski era emotionat si fericit. Stia ca acesta este un dar al sortii, ca in numele tarii sale, poate multumi tocmai el pentru invitarea Poloniei de aderare la NATO. I-a trecut prin cap ca, "luand in consideratie istoria Poloniei, insusi faptul ca marea sarbatoare nu are caracter martirologic este un succes". El constientiza insa ca, in discutiile cu Clinton, unul din cele mai importante puncte ale acestei intalniri va fi totusi istoria - "pentru unii polonezi istoria uneia din faptele eroice din Polonia postbelica, pentru altii istoria unei tradari obisnuite".

MULTUMIRILE. Dupa o descriere mai romantata a vizitei lui Clinton la Varsovia si a aparitiei in public a celor doi presedinti, Lis apreciaza ca intreaga vizita s-a desfasurat intr-o atmosfera justificata de evenimente "sa ne iubim" si la intrevederea celor doi presedinti nu putea fi evitata problema care nu fusese solutionata. El continua cu aprecierea ca Polonia nu putea sa intre in NATO fara scrasnete, atat timp cat omul, pe care americanii il considerau erou, era in Polonia oficial tradator". Ca aproape intotdeauna in asemenea cazuri - subliniaza Lis - presedintele Clinton a pus aceasta problema pe ordinea de zi, multumind partii polone pentru ceea ce a facut in cazul colonelului Ryszard Kuklinski. Prin aceste multumiri l-a invitat, dar si obligat pe Alexander Kwasniewski sa dea un raspuns. Astfel, presedintele polonez a explicat ca totul decurge conform legilor in vigoare in Polonia si, daca totul se va desfasura cum se cuvine, in curand cazul va fi solutionat. Incepand cu luna aprilie, procurorii militari au lucrat intens la dosar pana la 2 septembrie, dar s-a hotarat ca declaratia oficiala sa mai astepte. In curand, in Polonia aveau sa aiba loc alegeri. Daca problema ar fi iesit la iveala, se considera ca R. Kuklinski ar fi putut sa devina mai important decat marea majoritate a candidatilor. Chiar Kwasniewski a considerat ca aceasta amanare era necesara, pentru ca, altfel, acest caz ar fi fost dezbatut in campanie. In final, presedintele a considerat ca avea obligatia de a informa mai intai pe sefii categoriilor de forte ale armatei privind decizia procuraturii militare. Cand a facut aceasta, la intalnirea de la Gdynia, nu a fost surprins de lipsa de entuziasm a participantilor. Presedintele - afirma Lis - stia ca marea majoritate a ofiterilor nu era de acord cu o astfel de solutionare. Voia totusi ca ofiterii sa inteleaga efectul politic pozitiv al acestei decizii care, in ajunul intrarii Poloniei in NATO, a eliminat unul din cele mai mari obstacole. "Alexander Kwasniewski stia ca militarii iau seama, in principiu, la tot ce li se spune, de vreme ce seful fortelor armate asa considera, ca asa trebuie sa fie neaparat" - concluzioneaza Tomasz Lis, in lucrarea "Marea Finala. Culisele aderarii Poloniei la NATO".

POLONEZII. Zbigniew Brzezinski a vegheat din umbra, ca o adevarata "eminenta cenusie" a politicii externe americane, viata conationalului sau

ADEVARUL ISTORIC. Dupa cum am vazut mai sus, Szaniawski ofera cititorului un amplu documentar care are marele avantaj ca informatiile si documentele au fost luate direct de la Kuklinski, iar unele au fost traite personal, ca unul care a fost permanent langa el, dupa 1990, si nemijlocit preocupat de reabilitarea lui. Aceasta asigura un grad ridicat de credibilitate, dar nu poate fi exclusa subiectivitatea sursei care-si apara o cauza atat de delicata, fiind vorba de activitatea de informatii a sa, legata de un serviciu nu chiar oarecare, precum si de un gest pe atat de controversat, intr-un context politic inedit. In opinia celui ce semneaza aceste randuri, cartea demonstreaza cum adevarul istoric, adus in dezbaterea societatii civile, poate sa faureasca eroi. Reabilitarea colonelului Kuklinski nu a fost usoara. Numai perseverenta celor care l-au sprijinit nemijlocit si a celor la care a apelat sa-si vada crezul politic indeplinit au facut posibila reabilitarea. Apoi, recunostinta celor care au beneficiat de jertfa lui l-a facut erou. Pe parcursul celor aproape opt ani de disputa a reabilitarii au fost si conditii nefavorabile acestui proces, dar si conjuncturi favorabile, cum a fost aderarea la NATO. Pe de alta parte, ampla dezbatere publica si efectuarea ei atat pe plan intern, cat si pe plan extern, precum si intinderea acesteia, asa cum am mentionat, pe o durata atat de mare, cu implicarea deschisa a celor mai importante personalitati politice nationale si americane, au reusit pana la urma sa raspunda la intrebarea "tradator sau erou?"

POLONEZII. Zbigniew Brzezinski a vegheat din umbra, ca o adevarata "eminenta cenusie" a politicii externe americane, viata conationalului sau

MILITARUL. Raspunsul a fost, in final, oficial, unul singur si foarte explicit: nu a fost tradator. Dar Kuklinski s-a conturat ca erou - e drept, nu in constiinta tuturor polonezilor - o data cu dezvaluirea adevarurilor si a tuturor detaliilor despre gestul lui, despre ceea ce a gandit el atunci cand a decis acest demers in favoarea CIA, el personal aflandu-se in dialog cu opinia publica, direct sau prin intermediari. Kuklinski nu a fost demnitar al regimului comunist de la Varsovia, nu a fost factor de decizie politico-militara si militara a administratiei comuniste, nu a facut parte din anturajul intim al vreunui lider comunist polonez caruia sa-i fi putut influenta deciziile si nici nu a apartinut serviciilor secrete poloneze. Prin gestul sau, a devenit agent CIA. Nu a fost un duplicitar. Kuklinski a fost un militar de cariera, un ofiter de stat major, un statmajorist, cum le place acestora sa se autointituleze in oricare armata din lume. El a fost insa acolo unde au fost informatiile secrete, pentru ca statele majore din oricare armata, de la toate nivelurile, sunt posesoare de documente care, in functie de esalonul la care se afla, sunt considerate a fi de importanta tactica sau strategica deosebita. Dar a mai avut si un destin. Ansamblul documentelor cu care a venit in contact, informatiile cuprinse i-au facilitat posibilitatea sa constientizeze mult mai devreme adevaruri pe care multi din tara sa, si nu numai, aveau sa le perceapa mai tarziu ca fiind definitorii pentru imaginea reala a ceea ce se numea ideologia comunista si pentru adevarata imagine a liderului acestei ideologii. Pozitia sa in raport cu aceste documente a dat substanta valorii informative a colonelului polonez pentru serviciile secrete ale SUA.

DOCUMENTELE. Din punctul nostru de vedere se cuvine sa facem si o remarca ce, numai din considerente de curiozitate, trebuie explicata cititorului roman. Din nici una din declaratiile lui Kuklinski sau din inscrisuri nu rezulta ca ar fi intrat in contact cu date si informatii cu privire la Armata romana. Poate ca acesta a fost si motivul pentru care Kuklinski nu a fost mediatizat in Romania de dupa decembrie 1989. De fapt, functiile pe care le-a avut nu au facilitat accesul la asemenea informatii, deoarece directia loviturii principale a Tratatului de la Varsovia (TV) asupra statelor NATO nu cuprindea, geostrategic, Romania. Armata romana nu detinea documente operative ale planurilor strategice ale TV si nu existau interferente intre forte de maniera celor posloneze. Pozitia Armatei Romane in TV, in general, este cunoscuta, si mai putin detaliile privind atitudinea si modul de lucru ale generalilor si ofiterilor angrenati in aceasta colaborare. Acestea nu constituie obiectul detalierii lor aici. Dar trebuie mentionat totusi faptul ca, de foarte multe ori, in reuniunile comune, generali si ofiteri polonezi adresau rugamintea catre colegii lor romani sa ridice anumite obiectii la deciziile TV, motivand ca lipsa trupelor sovietice in Romania si politica in general a romanilor fata de TV ofera mai multa libertate de opinie. Tocmai aceasta libertate de opinie determinata, adauga semnatarul acestor randuri, si de lipsa de afinitati a ofiterilor romani fata de URSS, la care a contribuit si intreruperea trimiterii la studii in aceasta tara si scoaterea din armata, inca din 1965, a acelora care au studiat in Academiile Militare sovietice, au generat neincredere din partea sovietica, limitau accesul romanilor la documente importante ale TV, altele decat cele care priveau strict Romania. Or, asa cum am precizat mai sus, tara noastra nu avea un rol deosebit in dispozitivul strategic al TV. In context, trebuie remarcat faptul ca, in documentele poloneze furnizate serviciilor de informatii americane de catre Kuklinski, se mentionau, printre altele, forte si mijloace de pe teritoriul polonez, aflat in prim esalon strategic al TV care erau planificate sa execute lovituri nucleare asupra unor state membre NATO, acestea fiind bineinteles nominalizate. Ca urmare, Polonia a trebuit sa-si ceara scuze public pentru aceasta, atunci cand parlamentul Danemarcei urma sa ratifice protocolul de aderare a ei la NATO. Din aceste considerente si pentru a se elimina orice speculatii care s-au mai facut la adresa Armatei Romane, care au fost folosite si in lupte politice interne, apreciez ca Romania trebuie sa demonstreze si public rolul si atitudinile avute in cadrul TV, in general si in diferite situatii, adoptand o lege care sa permita accesul la arhivele MApN mai devreme decat prevede actuala legislatie.

HARTA. Uniunea Sovietica planificase cu multa minutiozitate atacarea Occidentului, directia principala fiind de pe teritoriul Poloniei. Aici urmau sa se concentreze, inainte de agresiune, milioane de soldati si tehnica militara de ultima ora

ANALIZELE. Colonelul Kuklinski a demonstrat o reala capacitate de analiza si de predictie, bucurandu-se de aprecierea sefilor sai, care i-au acordat incredere pentru a avea acces si a participa la elaborarea unor documente operative secrete de importanta deosebita. S-ar putea spune ca a fost avantajat si de faptul ca unii din sefii lui, ca tanar ofiter, l-au apropiat atunci cand au ajuns in varful ierarhiei militare (generalii Jaruzelski, Florian Siwicki si, intr-o oarecare masura, Chiszczak - episodul de la Moscova). Cineva, nu neaparat din antipatie sau rautate, ar putea insa constata ca responsabilitatile colonelului si modul de indeplinire a lor, anturajul in care si-a desfasurat activitatea, contactele realizate cu inaltii comandanti ai trupelor sovietice stationate in Polonia ar fi putut sa justifice acordarea gradului de general, pana la emigrarea lui in SUA, deoarece la acea data avea deja 51 de ani. Trebuie precizat insa ca, specific armatelor fostelor tari socialiste (Romania, ca in toate domeniile, a excelat), accesul in corpul generalilor lor se facea cu mare greutate, la o varsta inaintata, din cauza imbatranirii multora din ei pe aceeasi functie (de la zece ani in sus). Sunt convins insa de faptul ca daca colonelul Kuklinski ar fi continuat sa reziste sa activeze in armata poloneza, ar fi primit si gradul de general.

BISERICA. Durerea cea mai mare a lui Kuklinski, care-i justifica in fond gestul suprem, este data de faptul ca tara sa nu era libera. In aceste scrieri si in alte memorii, atunci cand mentioneaza Tratatul de la Varsovia, precizeaza, cu obstinatie si distinct, "trupele de ocupatie sovietice si ale TV". Nu era singurul polonez care gandea astfel. Acest sentiment de ocupatie domina intreaga istorie a Poloniei in raport cu Rusia si cuprinde intreaga populatie, cu toate ca, potrivit datelor ce se vehiculau in presa poloneza la inceputul anilor ’90, aproximativ 80% din cadrele de conducere ale armatei aveau studii in URSS (scoli militare sau academii). Ca unul care a trait un timp in Polonia, ma bucur ca am acum acest prilej sa pot afirma si public ca polonezii se numara printre cei mai mari patrioti din popoarele lumii civilizate si nu le e deloc greu sa pronunte cu mandrie cuvantul "ojczyzna" - patrie, in orice imprejurare si de la varste fragede. Biserica, permanent aproape de oameni, a conservat nealterat acest sentiment. Este stiut ca, pe timpul regimului comunist, preotii militari nu au fost inlaturati din armata poloneza. Ei au ramas, avand chiar, in structura de conducere a ministerului, un compartiment de coordonare a activitatii lor - ordinariat de campanie. E drept, nu de amploarea si cu rolul educativ pe care le-au avut inainte de instaurarea regimului comunist sau pe care le au azi. In conducerea actuala a ministerului a fost reconsiderat "episcopul de campanie", acesta avand gradul de general, s-au dezvoltat si, pentru cele care nu au existat, s-au infiintat structuri (ordinariate) ale tuturor cultelor religioase practicate in tara care organizeaza si asigura libertatea de manifestare spirituala si asistenta religioasa tuturor militarilor. S-au pastrat bisericile de garnizoana construite inainte de razboi pentru cultul religios majoritar. In aceste biserici, si nu numai, au avut loc cele mai emotionante manifestari de comemorare a eroilor patriei. Aici s-au adunat permanent, si cu atat mai mult azi, se aduna veterani de razboi, in uniforma, grupati pe regimente, batalioane, cu drapele de lupta. Nu mai vorbesc de faptul ca acest spirit cuprinde si pe polonezul din SUA, Marea Britanie, Elvetia si de oriunde (potrivit unor surse, numai in SUA ar fi aproximativ 17 milioane). Ei sunt pretutindeni uniti si isi ajuta "ojczyzna". Imediat dupa reinstalarea regimului democrat in Polonia, in topul milionarilor se aflau multi oameni de afaceri polonezi care au revenit in tara cu capitalul agonisit in strainatate. Cu o asemenea mentalitate sustinuta si de un proces educativ corespunzator in familie, s-a consolidat si nu s-a denaturat sentimentul de dragoste de tara, de patriotism, iar eroii nu puteau fi uitati. Numai intr-o asemenea tara demersul colonelului Kuklinski, pornit dintr-un crez politic, putea fi reconsiderat. Adevarat e ca aceasta a fost posibila intr-un context istoric complex, uneori controversat si cu inca multe necunoscute, chiar pentru multa vreme, daca nu chiar pentru totdeauna, pentru ca si culisele serviciilor de informatii nu toate sunt penetrabile sau de penetrat, mai ales ale celor mari.

EXPLICATII

Cartea despre Kuklinski este un documentar si pentru ca in ea se gasesc nu numai documente care atesta simpatia de care s-a bucurat Kuklinski in cadrul societatii civile, dar si o sinteza si o cronologie, pe scurt, a evolutiei situatiei politico sociale din Polonia, in perioada luptei Solidaritatii si chiar in aceea a anilor ’90. Se gasesc explicatii ale unor atitudini politice care, toate la un loc, pot servi repere pentru scrierea istoriei a ceea ce a insemnat bolsevismul rus, in general, pentru tarile inglobate de acesta intr-un lagar socialist si in special pentru Polonia care se bucura de o atentie deosebita din punct de vedere geostrategic in cadrul TV. Se gasesc repere pentru a intelege corect istoria Poloniei comuniste si postcomuniste, dar mai important decat orice, pentru a intelege spiritul si mentalitatea poporului polonez care stie sa le pastreze nealterate si sa le cinsteasca. Iar prezentarea de fata, pana la aparitia putin probabila a traducerii si editarea cartii lui Szaniawski, poate fi apreciata doar ca o modesta incercare de a aduce la cunostinta celor interesati in domeniu un fapt fara precedent in istoria spionajului, dar mai presus de orice, cum dezvaluirea adevarurilor istorice poate naste eroi, de catre un popor ce si-a adulat eroii ori de cate ori a avut acest prilej si oriunde pe mapamond unde se afla unul sau mai multi polonezi. Totusi istoria este cea care isi va recunoaste, in timp, eroii si ii va aseza in locul pe care numai ea stie ca il merita. Important este ca si faptele sa fie cunoscute, misiune pe care Szaniawski si-a asumat-o si, in opinia semnatarului acestei prezentari, a dus-o la indeplinire cu succes si a si convins.

VERDICTUL "Raspunsul a fost, in final, oficial, unul singur si foarte explicit: nu a fost tradator. Dar Kuklinski s-a conturat ca erou - e drept, nu in constiinta tuturor polonezilor - o data cu dezvaluirea adevarurilor si a tuturor detaliilor despre gestul lui, despre ceea ce a gandit el atunci cand a decis acest demers in favoarea CIA, el, personal aflandu-se in dialog cu opinia publica, direct sau prin intermediari. Kuklinski nu a fost demnitar al regimului comunist de la Varsovia, nu a fost factor de decizie politico-militara si militara al administratiei comuniste, nu a facut parte din anturajul intim al vreunui lider comunist polonez caruia sa-i fi putut influenta deciziile si nici nu a apartinut serviciilor secrete poloneze. Prin gestul sau, a devenit agent CIA. Nu a fost un duplicitar. Kuklinski a fost un militar de cariera, un ofiter de stat major, un statmajorist, cum le plac acestora sa se autointituleze in oricare armata din lume. El a fost insa acolo unde au fost informatiile secrete, pentru ca statele majore din oricare armata, de la toate nivelurile, sunt posesoare de documente care, in functie de esalonul la care se afla, sunt considerate a fi de importanta tactica sau strategica deosebita" Mihaiu Margarit - fost sef al Directiei Informatii Militare