x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special La calul troian...

La calul troian...

de Dana Cobuz    |    06 Dec 2009   •   00:00
La calul troian...

La distanţă de doar jumătate de zi de Bucureşti se întinde lumea moartă şi-n acelaşi timp extrem de vie şi de comercială a locului pomenit în două mari epopei antice, Iliada şi Odiseea: Troia sau Truva, cum îi spun turcii. În locurile în care aheii s-ar fi războit cu troienii se păstrează puţine "dovezi". Situl arheologic de la Troia este mai degrabă un apendice al comerţului şi turismului local decât o lecţie vie de istorie.

De altfel, simbolul Troiei, celebrul cal, este laitmotiv oriunde întorci privirea în oraşul Îanakkale, cea mai mare aşezare urbană din apropierea locurilor istorice. Hoteluri, restaurante, suveniruri, elemente de decoraţiuni interioare şi chiar panorama stradală folosesc până la refuz simbolul calului troian.

Cea mai impresionantă reprezentare a animalului pe care troienii îl considerau sacru se află în centrul oraşului Îanakkale, în zona de promenadă de pe malul mării. Calul "din lemn" (care, de fapt, este construit din fibră de sticlă) folosit în producţia hollywoodiană "Troia", cu Brad Pitt în rolul lui Ahile, domină faleza oraşului.

Donând uriaşul animal butaforic autorităţilor din Îanakkale, americanii şi-au cerut scuze că nu au făcut filmările pentru "Troia" în Turcia - aşa cum ar fi fost natural dacă s-ar fi respectat adevărul istoric -, ci în Mexic. În apropierea calului, sub pereţi de sticlă, se întinde una dintre cele mai mari machete care reconstituie un oraş dispărut de pe teritoriul turcesc, cel al stratului al 6-lea al Troiei.

Mai important decât calul său reprezentat şi comercializat în fel şi chip, Troia a dat lumii unul dintre cele mai folosite proverbe: "Fereşte-te de greci chiar şi atunci când îţi fac daruri!". Conform scrierilor epopeice, acestea ar fi fost vorbele preotului Laocoon, neîncrezător în calul gigantic din lemn, aparent inofensiv, lăsat de ahei la porţile Troiei. Animalul avea scris pe el "Grecii dedică această ofrandă Atenei pentru întoarcerea lor acasă", dar ascundea în burta-i câteva sute de soldaţi.

Aheii şi-au înscenat plecarea, iar troienii au făcut greşeala de a introduce calul în cetate, la sfatul lui Sinon, un spion grec infiltrat printre ei. Noaptea, Sinon a eliberat trupele ce se ascundeau în burta calului, grecii reuşind astfel să cucerească Troia după 10 ani de război fără izbândă.

×
Subiecte în articol: tentaţii