La Islas Marias - Puşcăria-paradis

Colonia Penală Islas Marias din Mexic e raiul pe pămant. O insulă scăldată in soare tropical, cu plan-te şi animale exotice, bi-bliotecă pe malul Pacifi-cului, sală de spectacole, restaurante, spital şi şcoală. Deţinuţii sunt liberi să-şi aducă familiile alături de ei. Numai că, aici, libertatea e interpretabilă...

De sus. Din avion, Colonia Penala Islas Marias aduce mai mult a insula pentru petrecerea vacantelor de lux

Puşcărie in aer liber. Fără gratii, fără ziduri. Unică in lume. Colonia Penală Islas Marias din Mexic e raiul pe pămant. O insulă scăldată in soare tropical, cu plante şi cu animale exotice, o bibliotecă pe malul Pacificului, sală de spectacole, restaurante, spital şi şcoală moderne. Deţinuţii sunt liberi să-şi aducă familiile alături de ei. Numai că libertatea, pe mica perlă din Pacific, este amputată de rechini şi de valuri ucigaşe.

UNIVERS. O lume in care oamenii parcă s-au născut o dată cu decorul

Chiar şi aşa, cu riscul de a sfarşi in dinţii rechinilor sau striviţi de stanci, au existat evadaţi. Au supravieţuit? Nimeni nu ştie. Despre Coloniile Penale s-a auzit numai de rău. Motiv pentru care au fost desfiinţate, in afară de una: Islas Marias există astăzi pentru că şi-a revizuit atitudinea faţă de condamnaţi.

Din micuţul bimotor Cesna privesc Pacificul infestat de rechini. Benjamin Padilla, şeful Direcţiei pentru Prevenire şi Readaptare Socială din guvernul mexican, gandeşte cu voce tare: "N-au cum să scape de pe Insulă. Chiar dacă ar trece de valurile uriaşe, cu siguranţă nu-i iartă rechinii". Privesc din nou Pacificul prin ochiul de geam. La inabilitatea mea de a inota, mă intreb ce-ar fi mai rău: să mă inec sau să fiu sfaşiată de rechini? Sper să nu aflu răspunsul. Mă uit apoi la fotografia din singura carte ce s-a scris despre Penala Islas Marias. Imaginea cadavrului mestecat de rechini de la jumătate in sus mă convinge că aş alege inecul. De fapt, n-aş alege nici una dintre variante. Scutur gandul năprasnic şi mă liniştesc la ideea că avionul e nou-nouţ. Abia după ce am părăsit insula am aflat de cutremurul pe care avea să il pro-voace un tsunami pe coasta Pacificului in ziua aceea, dar asta e altă istorie.

PRIMUL. Cele 45 de minute petrecute in aer mi-au dat vreme să gandesc la ocazia ce se aşternuse pe covor roşu: vizita pe ultima Insulă Colonie Penală din lume. Accesul este limitat la deţinuţi şi la oficiali. Cea mai infamă colonie de gen a fost renumita Insulă a Diavolului, Guyana Franceză, inchisă cu mai bine de 100 de ani in urmă. Mai există proaspătă in memorie cea americană, Alcatraz, insă acolo deţinuţii erau băgaţi la zid, in spatele gratiilor. Pe Islas Marias nu sunt gratii. Ei bine, a păşi pe Islas Marias astăzi mi-e asemănător cu a păşi pe Lună.

SALUT. Dupa ce aterizezi te intampina un "Bienvenidos islas marias"

Cobor din avion direct la puşcărie. Gărzi militare cu automate ne izolează rapid, pentru a evita incidente neplăcute. Aşa l-am cunoscut pe Juan Francisco Flores, comandantul Securităţii pe Insulă. El ne-a luat in primire ca păzitor şi ghid pe tot restul vizitei neobişnuite. Ne conduce către casa guvernatorului. Priveliştea de pe Insulă e ca decupată din paradis. Păsările şi copacii tropicali par să devoreze soarele parjolitor de aprilie, la fel ca şi pieptul dezvelit al guvernatorului. Clădirea imensă in care ne invită incă mai are cicatrice trasate de Uraganul Lane. Inăuntru miroase a peşte stătut mai rău ca la pescărie. Doi deţinuţi imbrăcaţi in halate albe ne servesc micul dejun. In timp ce ordonează furculiţele şi cuţitele pe masă, mă intreb: or fi fost condamnaţi pentru crimă? Din fericire, cuţitul nu taie mai departe de pielea peştelui uscat.

Cateva minute mai tarziu, intr-o cameră oficială atent monitorizată aveam să stau de vorbă cu singurul puşcăriaş mexicano-american din Colonie: "Hi, I'm Alberto", spune el in engleză. Ca şi cum n-ar fi destul, continuă: "I'm from Chicago. ... Romania? I know, Nadia Comăneci!". Sigur, zic, asta nu-i deloc o zi obişnuită. Am vorbit cu Alberto mai mult in spaniolă. Spune: "Ştii, aici nu am cu cine să vorbesc in engleză. Spun că sunt cu ştaif şi mă dau mare. Am uitat engleza. Gandesc in spaniolă. Mă resping toţi, pentru că sunt american". In cele două ore de discuţii, Alberto oscilează intre fericire şi amărăciune.

REGULI. In Penala sunt promovate familia, buna intelegere si convietuirea in siguranta

SCRISORICA. I-au dat opt ani pentru fraudă, mai are patru de executat. Iniţial l-au băgat intr-o inchisoare normală: "Intre patru pereţi, stres, gălăgie, frică. Aici măcar imi pun adidaşii in picioare şi alerg pană sus, la cruce. Imi scot gandurile rele din cap". Ii lipsesc foarte tare obiectele de uz personal, săpunul, pasta de dinţi. Şi i-ar mai plăcea, zice, să citească "Reader's Digest", "National Geographic" şi reviste de sport. Să asculte balade americane. Ii este dor de Chicago. Dar cel mai mult şi mai mult işi doreşte ochelari de vedere la distanţă. "Mă doare cel mai tare, ştii, faptul că fiecare zi e luptă pentru o bucată de săpun şi pastă de dinţi, obiecte de igienă personală. E umilitor." Il intreb despre mersul lucrurilor pe insulă. La inceput face doar din ochi, semne. Imi zice: "Ştii, pereţii ăştia au mii de ochi şi urechi". După o oră şi jumătate cedează: "Este mafie ca in orice altă puşcărie. Consumul de droguri e interzis, dar cateodată mareea aduce la mal pachete de marijuana. Alcoolul este interzis, dar toţi distilează in spatele casei". Pe ascuns, imi strecoară in palmă o scrisorică pentru sora lui, Linda, din Chicago. A vrut s-o trimită mai demult, dar n-a avut bani de timbru. Apoi, tot ce iese trece la control. In final işi dă acordul in scris ca să fie mediatizat şi fotografiat. E fericit că a vorbit un pic in engleză, atat cat şi-a amintit. E ziua lui de naştere şi il intreb dacă are ceva special in plan. "Ce să am? Nu spun nimănui, nu ştie nimeni. Aici ei rad şi mă marginalizează. Dar e bine, e mai bine decat la inchisoarea cu ziduri." Işi pune mainile pe masă şi-i admir unghiile curate. Inainte de a pleca mă intreabă dacă am vreo legătură cu echipa de jurnalişti francezi care, cu o lună in urmă, a filmat Penala vreme de două săptămani. "Au stat aici, au dormit cu noi, au mancat cu noi. Nu ştiu cine-s." Ies din nou afară, in soarele orbitor şi decolorant. Privesc gărzile militare (Colonia Penală e păzită de rechini flămanzi, valuri puternice şi 500 de "cerberi") de pe marginea insulei. "Ii păzim pe ai noştri, dar mai mult ii păzim pe cei din afară, care vor să introducă droguri şi alcool", spune Comandantul. Oficial, in fiecare joi vine cate o barcă din San Blas, localitate aflată la 110 kilometri de Marias. Este singurul contact al deţinuţilor cu lumea.

126 KM2 DE LIBERTATE. Colonistii se pot plimba oriunde, atat timp cat se prezinta de trei ori pe zi la raport

CONTRASTUL. Pornim intr-un tur al insulei, 52 de kilometri de jur-imprejur. Deodată, Comandantul ucide frana cu putere. In mijlocul drumului din piatră s-a infipt un minidinozaur. "Iguanele şi şerpii Boa preferă bucata asta de drum", zice şefu'. Oare, in lupta dintre un Jeep Wrangler şi un Boa, cine ar caştiga?

In prima secţiune a Coloniei locuiesc angajaţii guvernului şi unii dintre cei mai docili condamnaţi. Cu cat ne apropiem de "spatele" insulei, imaginea devine sinistră. Un contrast izbitor intre clădirile putrezite mirosind a urină şi smaraldul oceanului. E miezul zilei. Soarele arde mai ceva ca motorul de Dacia in deal, iar mexicanii nu glumesc cu siesta. Nici ţipenie de om. Doar valurile şuşotesc intre ele. Mai incolo dăm de un tractor inecat in nisip şi de doi muncitori care găsesc intrebuinţare umbrei. Relaxaţi, ranjesc unul la altul fericiţi că s-a terminat cu treaba. Munca pe Islas Marias nu este remunerată. Se consideră in folosul comunităţii şi se scade de la pedeapsă.

O clădire ce-şi păstrează măiestria după zeci şi zeci de ani. Din edificiul fostei saline se mai diferenţiază clar forma uşii ce dă spre Pacific. Maşinăriile mancate de soare, apă şi sare sunt acum adunate intr-un mănunchi de fiare ruginite. "Aici a fost salina. Alături, o fermă de crevete. Aştept incă să se găsească un isteţ care să reinvestească. Ar aduce profit de ambele părţi", spune Francisco. Trec pragul uşii ca dintr-o lume in alta. Plaja e albită de miile de corali eşuaţi la uraganul din septembrie. Scoici cat pumnul, valuri inspumate crescand din smarald şi un cer senin cu soare nebun se incropesc intr-o imagine unică. Uraganele lovesc Islas Marias in fiecare an.

DECOR. Iguane, serpi Boa Constrictor, cai salbatici si insecte uriase fac parte din peisajul zilnic

Poposim in cel mai rău famat cartier, populat de tineri şi neadaptaţi social. La un balcon, un bărbat işi propteşte viaţa pe coate. Acelaşi om, cu acelaşi pulover, la acelaşi balcon, il văd in cartea scrisă in 2005. Fotografia este identică cu realitatea din faţa ochilor mei. Răspunde la salut fără să mişte un muşchi. Priveşte spre "afară", spre Pacific. Priveşte libertatea. Caţiva tineri se apropie cu semnul victoriei intre degete. "Como estan?", intreabă comandantul. "Buscando la libertad", răspunde cardul. Unul dintre ei ţine un arici de mare pe palmă. Mi-l bagă in obiectiv, să-l văd bine. "E otrăvitor", avertizează. "Dar dacă-l arzi şi-i bei cenuşa, prelungeşte viaţa. Nu-l beau eu, la ce bun? il fac cadou şefului, poate umblă la pedeapsă. Vreau libertate." In mana unuia observ o mască de scafandru. O doseşte repede, hlizind. Imi amintesc de cuvintele lui Alberto: "Mareea aduce la mal pachete de marijuana...". Cineva adună recolta.

LIBERTATEA. Soarele face loc Lunii şi lumina capătă note de gri. Ne adunăm din nou in clădirea guvernatorului Enrique Herrera Chi, deranjat de la siestă. Cu ochii mici de somn, imbrăcat in trening, cu mainile impreunate şi aer de stăpan, povesteşte intr-o spaniolă rapidă şi rade la finalul fiecărei fraze. Rasul se aude precum sunetul mărgelelor de aer eliberate din gatul stramt al damigenei cu vin turnat in pahare. Aceiaşi condamnaţi ne servesc cina. Domnul Chi enumeră privilegiile Coloniei Penale: "The best in the world", spune el in engleză ca să ne impresioneze. Continuă din nou in spaniola curgătoare precum Crişul Repede: "Condamnaţii işi pot aduce familia ca să fie impreună. Au o muncă, să nu uite de existenţă. Au aer liber, nu sunt după gratii. Au bibliotecă, şcoală, spital. Au restaurante, discoteci, cămin cultural. De ce-ar vrea să evadeze?!". Intrebarea retorică ii este completată de Francisco: "in 2005, ianuarie 17, am avut trei evadaţi. Nu ştim dacă au reuşit panăin partea cealaltă sau dacă au fost aperitiv la rechini. Au scăpat pentru că nu am avut tehnologie să monitorizăm apele. Acum avem un elicopter in bază, patru bărci rapide pentru intercepţie şi tehnologie de monitorizare a apelor".

FOSTA SALINA. Din uriasa cladire se mai distinge clar doar forma usii ce da spre Pacific

Populaţia pe insulă numără vreo 800 de condamnaţi, dintre care 68 sunt femei, 400 de copii ai acestora, 500 sunt păzitori şi personal auxiliar, iar pană la totalul de 4.000 sunt membri de familie ai condamnaţilor.

Colonia Penală Islas Marias a supravieţuit zilei pentru că şi-a revizuit atitudinea faţă de condamnaţi. Autorităţile au pus accent pe readaptarea şi reintegrarea socială a condamnaţilor şi şi-au agăţat bastonul in cui. Astăzi, Islas Marias este model pentru intreaga lume "prizonierească".

Las in urmă paradisul penal. Mi-aş fi dorit să petrec mai mult timp acolo, dar in acelaşi timp ştiu că lumea imi este deschisă. Privesc Pacificul din nou. De data aceasta mă intreb: oare caţi dintre romani s-au simţit precum puşcăriaşii de pe Islas Marias in perioada dictaturii ceauşiste? Caţi au murit incercand să treacă Dunărea inot, spre libertate?

PROFIL Nu orice puşcăriaş este adus pe Islas Marias. Pentru că in Penală sunt promovate familia, buna inţelegere şi convieţuirea in siguranţă, autorităţile au construit un portret-robot al viitorului deţinut acceptat: să fie de periculozitate scăzută, să aibă de executat cel puţin doi ani din momentul in care este adus, veniturile financiare să fie cat mai mici, să nu aparţină grupărilor organizate, să aibă varsta intre 20 şi 50 de ani, să fie sănătoşi fizic şi mental. Nu sunt acceptaţi cei care au comis delicte impotriva securităţii naţionale, spionii, conspiratorii, teroriştii, traficanţii, proxeneţii şi, mai ales, nu sunt primiţi cei care au comis delicte sexuale.

MIC ISTORIC Islas Marias, arhipelagul format din insulele Maria Madre, Maria Magdalena şi Maria Cleofas, a fost descoperit oficial in 1527, de către conchistadori. Pasat din mană-n mană, pe bani sau degeaba, la 31 ianuarie 1905 arhipelagul sfarşeşte vandut Guvernului mexican pe 15.000 de dolari. De la 12 mai 1905, Islas Marias devine Colonie Penală. Guvernul trimite acolo unii dintre cei mai răi deţinuţi, condamnaţi la pedeapsa capitală. In anii '40, deţinuţii de pe insulă sunt supuşi torturii şi tratamentelor inumane, ce nu fac cinste rasei umane. Din fericire (!), un cutremur devastator dăramă tot de pe insulă, ocazie cu care Guvernul mexican ordonă reconstruirea şi reconsiderarea atitudinii in Colonia Penală. De atunci, Islas Marias a cunoscut o perioadă de imbunătăţire constantă a calităţii de viaţă a prizonierilor. Astăzi, la 102 ani de existenţă penală, Islas Marias este considerată o inchisoare model in lume, chiar dacă costul zilnic pe cap de condamnat se ridică la aproximativ 70 de dolari pe zi. Din cele trei insule, doar Maria Madre - cea mai mare - este locuibilă, aflată la 110 km distanţă de ţărmul mexican.