Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Kosovo, butoiul de pulbere al Balcanilor. O tara de vis, in care nimeni nu munceste, jumatate din masini sunt de furat, iar jumatate dintre soferi n-au carnet. Fiecare familie are pusca sub hambar. Cand nu gasesc vreu sarb de impuscat, albanezii se impusca intre ei. In numele religiei sunt comise crime monstruoase. Acesta e locul pe care-l pazesc cu glontul pe teava militarii si jandarmii romani, alaturi de colegii lor din peste 20 de tari.
Drum spre Iad prin portile Raiului
O calatorie printr-o asa-zisa tara, neguvernabila si neguvernata, e o adevarata aventura. Ca sa supravietuiesti, trebuie sa te adaptezi rapid situatiilor, sa inveti din mers. Sa improvizezi cand e cazul si sub nici un chip, sa nu te pierzi cu firea.
VALENTIN ZASCHIEVICI, COSMIN BABII, BOGDAN IURASCU - Corespondenta din Kosovo
In Kosovo, securea razboiului a fost iarasi dezgropata. Era de asteptat, caci fusese ingropata prea la suprafata. Fara efort, degete insetate de sange au scormonit putin tarana si au scos-o la lumina, tocmai cand nimeni nu se astepta. In doar doua zile de violente naprasnice au murit 30 de oameni, 600 au fost raniti, au fost incendiate sute de case si biserici. Astazi, Kosovo ar fi fost o flacara uriasa ce s-ar fi intins mult dincolo de granitele fragile ale provinciei ex-iugoslave, daca nu s-ar fi aflat acolo o mana de oameni, adusi din toate colturile lumii sa impuna pacea cu arma in mana. Printre ei, romanii din KFOR si detasamentul special de jandarmi. Numai printre ruinele fumegande din Peja am inceput sa intelegem rostul compatriotilor nostri de paza la butoiul cu pulbere al Balcanilor.
Semnele saraciei
Venind dinspre Serbia, coborand printre munti spre sud, apropierea de Kosovo se cunoaste pe masura ce se inmultesc semnele saraciei. Si uniformele. Si cicatricile razboiului. Tot mai multe ruine, casele neatinse - mai prapadite. In buza soselei, cruci, dese ca tufisurile. Patrule de politie. Eficiente, mai ales cand echipajul e dotat cu radar. Un radar portabil, pe care l-am poreclit âtulumba". O pacoste pentru calatorii grabiti, care nu pot intelege in ruptul capului, ce rost are restrictia de 50 de kilometri pe ora la drumul mare, in afara localitatilor, ce-i drept, pe un drum destul de sinuos, pe creasta de munte.
Sfaturi bune de la KFOR
Mai e radarul si o sursa buna de venit pentru bugetul Republicii Serbia, buget la care au cotizat corespunzator si corespondentii Jurnalului National. Macar daca ar baga in drumuri banii scosi de la soferi. Dar drumurile sunt ingrozitoare, facute mai curand pentru tancuri. Grabiti catre Pristina si Kosovska Mitrovita, orase ravasite de lupte de strada, era sa ne poticnim la granita provinciei de grija americanilor de la KFOR. Au incercat toate stratagemele diplomatice sa ne convinga sa facem cale-ntoarsa. Ni l-au aratat pe dracuâ chiar mai negru decat era de fapt. Ne-au dat drumul âdincolo" abia cand s-au convins ca suntem prea catari si-si bat gura degeaba. Si ne-au sfatuit: âMai baieti, tineti-o drept pe sosea, cu 120 la ora, nu va uitati in stanga-n dreapta, nu opriti pentru nimic in lume."
Putina poezie si multa ingrijorare
Prima impresie pe care ti-o da Kosovo e de frumusete salbatica. Raiul pe pamant, gadesti uitand pentru o clipa spre ce rahat cosmic te indrepti. Iti vine sa-ti lasi balta toate interesele si sa te instalezi cu o undita in mana pe malul uriasului lac de acumulare. Copacii sunt inca ruginii, ca toamna. Se filtreaza rubiniu soarele printre frunzele moarte, caciulile muntilor sunt bogate in zapada⦠soseaua de gropi si poezia se desparte de noi cand podul bombardat candva (primul din drumul nostru) ne arata coastele. Pana si amintirea pastelului de bun-venit se risipeste la vederea primelor fete de oameni. De fapt, mai intai ne-au pus pe ganduri masinile intalnite: Opel, Mercedes, BMW, mai toate fara numere. Inauntru, cate trei-patru flacai voinici, rasi in cap si cu cefe groase. Si se uitau la noi uraaat!
Urmeaza satele, nu le stim numele pentru ca nici unul, dar nici unul! nu are vreo placuta indicatoare. Pentru deruta dusmanilor, am ras, dar nu era rasul nostru, ca dusmanii paream a fi chiar noi, dupa cum ne priveau tinerii stransi in grupuri de cate cinci - opt la marginea soselei. Era ziua de vineri, ce urma unei nopti in care s-a murit, iar flacarile caselor incendiate au luminat tara asta cat un judet mai mare, care incepe sa devina tot mai nesuferita.
Niste masini cu flacai nasoi au intors dupa noi si ne-au lasat in pace abia dupa ce ne-am pus in coada unei coloane de jeepuri UN. Cu mare efort si pentru masinuta noastra, si pentru sofer, dar a meritat. Am trecut prin Mitrovita, unde strazile erau populate de batrani cu privire goala, prin care defileaza pesemne doar amintiri, nu tocmai vesele si de tineri dornici parca de harta, nu conteaza cu cine, nu conteaza de ce. Pentru ca n-au ce face.
Economia-fantoma
Asta ar putea fi o explicatie pentru razboinicia de neinteles pentru o minte educata, pe care o arata non-stop separatistii albanezi. In Kosovo, cu mici exceptii, nimeni n-are ce face. Te si intrebi daca au facut vreodata ceva. Demografic, asa-zisa republica numara vreo doua milioane de suflete, din care 90% albanezi, iar restul, la gramada, sarbi, turci, pardon de expresie, tigani. Aceasta din urma etnie e destul de nedistincta pentru ca multor observatori li se pare ca are aceleasi elemente de identificare vizuala ca si etnia majoritara. Din cele doua milioane, daca lucreaza vreo suta-doua de mii. Restul stau si casca gura. Jumate din populatia activa e somera cu acte-n regula, restul, fara. E un secret, pentru cineva dinafara, din ce traiesc. Si nu traiesc chiar prost. Masini scumpe din strainatate se tarasc pe sosele. De ce zicem ca âse tarasc" despre ultima generatie de limuzine, o sa argumentam la momentul potrivit. Dar sunt scule de masini si astea papa benzina. Celularele la care vorbesc toti strengarii nu sunt gratis. Casoaiele care se construiesc in draci peste tot sunt o realizare, pe care in Romania nu si-o permit nici salariatii, ori Kosovo e plina de someri. Din fiecare familie, insa, e cate cineva aflat la munca prin Occident. La munca sau la ce-o face pe acolo. Cam ca in Romania, âevadatul" ii alimenteaza cu bani pe cei ramasi. Pesemne ca o face cu simt de raspundere, asa incat trecatorul nu baga de seama ca economia kosovara e de-a dreptul in buda.
O politie care nu-i buna de nimic
In tara asta merg trei-patru fabrici, restul au patit ce-au patit multe de pe la noi. E o singura centrala electrica dar curent are tot albanezul, iar pe strazi e noaptea lumina. Pe langa ceea ce se vede din afara, trebuie sa stai aici ceva timp ca sa pricepi cum merg treburile. Pretioase informatii ne-au fost date sau confirmate de capitanul Tiberiu Filipas, ofiter la Detasamentul de jandarmi din Pec (sau Peia), tip dat naibii de destept si militar cu maturitate de tactician pentru cei 28 de ani ai lui, ce ne-a aratat nu numai stiinta armelor, dar si pe-aceea a geopoliticii.
De pida, ne-a risipit mirarea ca soferii kosovari conduc asa mizerabil. Cu 40 la ora, mai frate, ba se opresc in mijlocul drumului sa poarte o tacla de la portiera la portiera, ba intra in drumul principal fara sa-ti zica nici mersi nici vorba aia, parca nici nu le-ar pasa daca intri-n ei si le âimbunatatesti" vopseaua. Pai nu le pasa si uite de ce: jumatate din masinile ce umbla prin zona sunt de furat. Probabil, sunt trimise de âcei ce muncesc" afara. Un politist german venit in misiune la Pristina si-a gasit aici, acum un an, masina furata, ne povestesc jandarmii nostri.
Faza cea mai hatra e ca jumatate dintre soferi nici n-au premise de conducere. Si-i doare la basca. Am depasit sambata, exasperati, un stramos care conducea cu 25 la ora, pe mijlocul drumului national, un BMW sprinten, care se chinuia sa stea mergand. L-am privit prin luneta pe soferul cu turban: probabil si-o fi luat carnetul pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza. Politia locala umbla in jeep-uri cu care nu sunt dotate inca politiile multor state occidentale. De fapt, nu vrem sa fim rai, doar jeep-urile de ei. Le acordam circumstante atenuante: au familii de intretinut, au multe neamuri - unele, chiar neamuri proaste - si nu se pot âstrica", sa spunem asa, cu obstea, cu rubedeniile. Sunt reprezentantii autoritatii unui stat corupt pana-n maruntaie. Dar care autoritate? Dam cateva exemple, pe intelesul tuturor.
Chiar oamenii legii se joaca de-a legea
In Kosovo nu exista, practic, legi. Prinde politia pe strada un om cu o arma. Ce face? I-o confisca, apoi intocmeste un proces verbal si, cel mult, ii ia o declaratie. Altminteri? Ne povestesc militarii Batalionului 191, intr-o noapte grozav de friguroasa, in care asteptam impreuna la un chek-point niste musafiri nedoriti: âAm prins anul trecut un urmarit. Ii aveam poza pe perete. Era un albanez cautat, chipurile, pentru spionaj. Am chemat autoritatile locale, ca era spionul lor nu al nostru. Au venit, s-au tocmit pe pasareasca lor, in fine i-au dat drumul. Pai de ce l-au mai dat in urmarire, sa ne incerce vigilenta? Dar cea mai bizara lacuna se arata in legislatia fiscala. Despre asta, ne zice capitanul Filipas: âKosovo nu are nici un organism de control economic, echivalentul Garzii Finanaciare, al Politiei Economice. Aici produsele intra netimbrate, fara ca fiscul sa incaseze vreun ban. De aceea, pentru negustori e simplu. Nu trebuie sa tina contabilitate dubla. E mai comod sa nu tina deloc. Nimeni nu tine socoteala marfurilor intrate sau iesite. De aici, si prosperitatea nemasurata a unora. Nu va mirati daca gasiti pe aici si negustori romani, atrasi de oportunitati nelimitate."
Misterul caselor rosii
Pe de alta parte, gasim si legi traznite, care fac ca meleagurile sa arate asa cum arata acum. Trei sferturi din casele de aici sunt âdezbracate". Construite din caramida sanatoasa, pe unul-doua etaje, sunt netencuite ca ale tiganilor din Bolintin. Kosovarii nu-si invita calul in sufragerie, numai ca le prefera netencuite pentru ca, altminteri, legea i-ar obliga sa plateasca impozit pe ele. Asadar, trei sferturi dintre familiile traitoare pe acest taram, nu-si platesc impozitul pe casa, si nimeni n-are de ce se supara. Bine, dar majoritatea caselor ârosii" n-au ferestre, nu pot fi locuite. La dracuâ nimeni nu sta in ele. Atunci, de ce le-au mai facut? Jandarmul cel mucalit, capitanul Filipas ne da explicatia: âDupa terminarea razboiului, familiile care au suferit pierderi de vieti omenesti sau pagube materiale au primit despagubiri echivalente cu 30.000 de euro. Cu o conditie - suma n-a fost primita in bani pesin, ci doar in materiale de constructie. Beton si caramida. Eu stiu un negustor care s-a facut om vanzand caramida la 5 centi bucata. Caramida adevarata, uriasa, nu ca pe la noi. Va inchipuiti cate caramizi iei de 30.000 de euro? De-aia isi fac palate acum, ca nu pot cheltui altfel banii. Si stiti ce case aveau? Uite, cat camera asta (camera in care stateam insemna doua containere standard NATO, modulate, puse alaturi) si-aveau in coltul asta plita, dincoace paturile si dincolo WC-ul".
Locotenentul Cocos intareste: âUnii n-au mai avut ce face cu banii si si-au ridicat garduri de caramida. Deunazi, la o perchezitie, am avut serios de furca sa escaladam un gard de caramida de doi metri inaltime". Suna alarma. Gata cu povestile. Se anunta o noapte lunga si incordata, cu degetul pe tragaci. â¦
Sarbii le-au multumit jandarmilor romani
âIn numele poporului sarb, al ministrului de Interne, Dragan Jocic, al tuturor membrilor Jandarmeriei sarbe si al meu personal, as dori sa le multumesc in modul cel mai sincer membrilor Jandarmeriei romane angajati in operatiunile din Kosovo, pentru curajul si pentru conduita lor eroica". Acesta este un fragment din scrisoarea pe care comandantul Jandarmeriei sarbe, Goran Radosavlievici, i-a trimis-o ieri omologului sau roman, Tudor Cearapin, transmite Mediafax. Radosavlievici i-a transmis lui Cearapin ca jandarmii romani au dovedit âun curaj adevarat si multa vointa in apararea sarbilor, bisericilor si manastirilor". âAi toate motivele sa fii mandru de aceasta unitate", a incheiat comandantul sarb. (Lavinia Tudoran)
