La Torino: România cu doru’n gât

Campania "Piazza di Romania" le-a făcut românilor dor de casă şi le-a arătat italienilor că suntem altceva decât neamurile lui Mailat.

Campania "Piazza di Romania" le-a făcut românilor dor de casă şi le-a arătat italienilor că suntem altceva decât neamurile lui Mailat.

Există o Românie corectă pentru suflet? Şi care e aceea? România pe care o păstrezi, la mii de kilometri distanţă, înregistrată în telefonul mobil, România din fotografia unei fetiţe din Maramureş, în faţa căreia îţi curg lacrimi de dor, România din cântecul unei viori pe care-l auzi cu un nod în gât într-o
piaţă din Italia, cu gândul că săptămâna viitoare le vei mai putea trimite nişte bănuţi alor tăi? Sau cea de acasă, din
faţa ochilor, România de atins, în care mâine nu ştii dacă ai ce să le dai mâncare copiilor tăi?

Viaţa de "badantă"

Lidia are 50 de ani şi e din Dâmboviţa, unde familia ei a terminat deja de cules strugurii. Ea e "badantă" (îngrijitoare pentru bătrâni), într-o localitate de lângă Torino. Nu că ăsta ar fi fost visul ei, dar în România nu o mai angaja nimeni. S-a oprit la Piazza Castello din Torino, lângă fotografia mare a unei fetiţe îmbrăcată în costum popular românesc şi i-au dat lacrimile. "Aşa era şi fata mea când am plecat de acasă. Am muncit ilegal un timp, iar când m-am întors acasă nici n-o mai cunoşteam. Era deja domnişoară", spune Lidia. A avut noroc să dea peste o bătrână italiancă mai cumsecade, la care lucrează de câţiva ani. "Italienii sunt primitori, sunt deschişi", începe femeia. După câteva secunde, o opreşte moldoveanca de lângă ea: "Hai, nu-i mai lăuda atât!". Şi moldoveanca îşi aminteşte de una din primele ei experienţe ca "badantă" la Torino.
"Eram angajată la doi bătrâni. În prima zi, mi-au pus un polonic de mâncare la masă. Când m-am întins şi după o bucată de prosciutto, care era pe masă, italianca mi-a spus: «Nu ştiu dacă se poate să mănânci şi tu din asta. Trebuie să-l întreb pe soţul meu dacă ai voie». Apoi m-au trimis să le cumpăr 200 de grame dintr-un fel de caşcaval. N-am văzut că bucata pe care am luat-o avea coajă pe două părţi. Au ţipat atât la mine pentru coaja aia, de am început să plâng şi ei îmi spuneau că nu-i impresionează că plâng", îşi aminteşte românca. "Da, şi fiica mea mai mare a păţit-o", recunoaşte Lidia. "Lucra la o bătrână care îşi scria pe pachetul de biscuiţi câţi au mai rămas, ca nu cumva să mănânce fata mea vreunul. Îi duceam duminica mâncare, iar italianca o căuta prin sertare şi apoi o certa că o face de râs pentru că o să se creadă că ea nu-i dă mâncare."

Multe dintre badante se plâng de zgârceniile italienilor de care au grijă. "Dacă i se pare că ai stat cam mult în baie, îţi bate la uşă să-ţi spună ca apa e scumpă", spune una dintre românce.
"În general, bătrânii sunt aşa, mai răi, mai zgârciţi. Mereu ne reproşează că noi strângem bani, îi trimitem în România şi ne îmbogăţim. Cei tineri însă sunt altfel, mai deschişi, mai înţelegători, mai primitori", punctează una dintre badante. Femeile şi-au făcut un obicei de a se întâlni duminica. Merg întâi la biserică, apoi se plimbă prin oraş împreună. Duminică, s-au chemat una pe alta la "Piazza di Romania", ca să asculte muzică românească şi să-şi amintească de acasă. "Pe mine m-a sunat chiar bătrâna mea. Mi-a spus: Vezi că azi e petrecere pentru voi, românii, în Piaţa Castello, scrie în toate ziarele", se mândreşte o badantă. Ea a venit în piaţă, asemeni altor zeci de românce, chiar cu bătrâna la care lucra. Steguleţele României au fluturat duminică, la Torino, şi pe zeci de cărucioare cu rotile ale italiencelor în vârstă îngrijite de românce.

Multe dintre şefele badantelor au venit de la prima oră a dimineţii şi şi-au ocupat locuri în faţă, pe scăunelele aşezate în faţa scenei pe care au cântat şi dansat formaţii româneşti. Două românce – le cunoşti după hainele mai modeste şi privirea tristă – stau pe o buturugă, ceva mai departe de locul unde se ţine spectacolul. "Mai bine nu mai veneam. E frumos, dar aşa mă răscoleşte şi mă apucă dorul de acasă, încât nu mai sunt om o săptămână după asta", înghite cu greu Ana Matei, o gălăţeancă. A lucrat câţiva ani în Italia, s-a întors în România, dar nevoile au aruncat-o înapoi la Torino. "Eu prima dată când m-am întors în România, îi tot spuneam femeii care stătea lângă mine în autocar: «Dar de ce şede pe loc maşina asta? De ce nu mai ajungem?»", spune "badanta" de alături. "Mergea, dar mie aşa îmi era de dor, că mi se părea că nu se mişcă deloc şi n-o să apuc să văd România", zâmbeşte femeia.

500 de certificate de naştere

Familiile tinere de români sunt mai optimiste. Au venit în piaţă cu tot cu copii – unii abia gângurind în cărucior. Căci în mai puţin de un an, consulatul din Torino a eliberat aproape 500 de  certificate de naştere pentru copiii românilor care s-au stabilit sau lucrează aici. "Ea nu a văzut România niciodată. Dar vorbeşte româneşte de n-ai treabă", arată tatăl spre fetiţa de vreo 3 ani care flutură steagul României. Fetiţa se uită încruntată până când aude vorbindu-se româneşte şi zâmbeşte, parcă uşurată. "Cei bătrâni nu mai pot ei să bată atâta drum până aici, iar noi muncim. Mereu ne spun să le aducem fata înainte să intre ei în pământ", spune bărbatul.

"Viva România!"

Sute de italieni ieşiţi la promenadă s-au oprit, cu tot cu copii, ca să cunoască România din Piazza Castello.
Francesco, un tânăr italian, se opreşte la fiecare stand cu meşteri populari. Vrea să ştie şi cum se fac oalele de lut, care tocmai iau formă în faţa lui, vrea să-l vadă pe un oltean la războiul de ţesut, vrea să ştie cum se pictează ouăle. "Şi după aceea le ciocniţi de Paşti", spune italianul, mândru că se pricepe măcar puţin la obiceiurile românilor, după ce primeşte explicaţii despre ouăle încondeiate. "Aş vrea să văd asemenea manifestări cât mai des. Voi aveţi tradiţii şi simboluri impresionante, o  cultură pe care trebuie să o prezentaţi italienilor", spune Francesco şi adaugă că abia aşteaptă să viziteze România.

"Pentru mine, românii n-au fost niciodată oameni precum Mailat. Am prieteni români care vin oricând la noi în casă, am vecini români, am angajaţi români. Toţi sunt oameni de suflet şi nu am ce să le reproşez. Eu nu mă iau după ziare", precizează un alt italian. Torinezii au făcut coadă ca să prindă o hartă turistică a României şi pliante care prezentau locurile turistice şi tradiţiile din ţara noastră. Şi tineri, şi bătrâni italieni s-au aşezat care pe bănci, care pe jos, în piaţă, şi le-au studiat cu sârg. Cea mai mare trecere a avut însă "Piazza di Romania" în rândul copiilor italieni, care au fluturat steguleţele tricolore toată ziua şi mai că ar fi dărâmat gardul de la scenă ca să fie mai aproape de "Păcală", jucat în italiană de actorii de la Teatrul Ţăndărică.
O fetiţă italiancă flutură şi ea mândră două steguleţe. "Aici e petrecerea românilor, iar acesta este steagul României. Strigă şi tu: «Viva România»", o îndeamnă mama.

"O lume de descoperit"

Campania de diplomaţie publică "Piazza di Romania", organizată de MAE, a început duminică la Torino, în Piazza Castello. Aseară şi azi, "Piazza di Romania"
s-a mutat la Milano, chiar în faţă la Duomo, iar manifestările vor continua din 4 octombrie la Roma. Campania se desfăşoară sub sloganul "România: o lume de descoperit" şi-şi propune să promoveze imaginea adevărată a ţării noastre. Fanfare din Cosmeşti, Teatrul Masca, Teatrul Ţăndărică, Damian Drăghici, Alexandru Bălănescu Quartet, trupa Sistem, formaţii de muzică populară, meşteri tradiţionali în ale olăritului, ceramicii şi ţesutului sunt doar câţiva dintre cei care vor arăta Italiei adevărata imagine a României.


"Aş vrea să văd asemenea manifestări cât mai des. Voi aveţi tradiţii şi simboluri impresionante, o  cultură pe care trebuie să o prezentaţi italienilor"
Francesco, locuitor din Torino