Lapte praf in ochii copiilor abandonati

La inceputul lui iunie, autoritatile statului ne asigurau ca, intr-o luna, situatia copiilor abandonati in spitale se va imbunatati. Time-out-ul a expirat. Abandonatii din spitale sunt la fel de parasiti si de parinti, si de stat. Ne facem datoria fata de ei si fata de cititorii nostri si scriem in continuare. Cerandu-le celor in drept sa-si faca si ei datoria. Nu cu fraze, ci cu fapte!

Reactia autoritatilor, care a venit imediat dupa publicarea reportajelor despre copiii abandonati, ne-a dat atunci sperante... Scrisoarea pe care premierul Tariceanu a trimis-o pe adresa redactiei noastre, in urma apelului in care-i solicitam implicarea in aceasta problema, ne-a onorat. Si-am trecut atunci cu vederea inexactitatile din textul semnat de primul-ministru.

DEZINFORMARE MINISTERIALA. "Este cu atat mai grav cu cat acesti copii, abandonati de mame singure sau care provin din familii foarte sarace sau dezorganizate, se nasc cu o greutate mica si cu unul sau mai multe handicapuri asociate", preciza domnia sa. Jurnalul National l-a avertizat pe premier, in raspunsul trimis, ca fusese gresit informat asupra acestui aspect. Cine-si permisese sa trimita un raport eronat sefului Guvernului? Am aflat in cele din urma: Ministerul Sanatatii, cel care, macar teoretic, ar fi trebuit sa fie primul interesat in rezolvarea unei probleme care suprasolicita, uman si financiar, un sistem si asa aflat in colaps. A fost primul semn de nesinceritate...

Am crezut ca persoanele responsabile, sensibilizate de articolele publicate in Jurnalul National, sunt totusi decise sa faca ceva pentru acesti copii. Intre timp am descoperit ca acesti responsabili nici macar nu fusesera curiosi sa citeasca acele reportaje. Erau motivati din cu totul alte ratiuni. Si nu indeajuns de puternic, caci iata, intr-o luna si jumatate, de cand asteptam sa vedem o masura concreta pusa in practica, nu s-a intamplat mai nimic.

MOTIVATIE. Cu pixul si compasul pe-o foaie de hartie s-au luat doua masuri: s-a infiintat, la Palatul Victoria, "Grupul de lucru pentru copiii abandonati in maternitati si sectii de pediatrie" si s-a majorat alocatia de hrana. Emotionant efortul facut de la bugetul de stat, cu efect de piramidon pentru boala grava si cronica ce trebuie tratata. Ca efect secundar: amintirea unui miting (ultimul...) in care altcineva, in disperare de cauza, striga de la balcon "va mai dau 100 de lei la alocatii". N-a fost o promisiune inspirata, asa cum nici praful in ochi, fie el si-n cutii de Bebelac, pe care-l primesc astazi abandonatii din spitale, nu reprezinta o solutie. Nici macar otica.

Am salutat insa aceasta masura, era un prim pas si, asteptand sa vedem pe ce drum se va merge, am pus, pentru o vreme, condeiele jos. La randul lor, autoritatile au asteptat si ele. Sa cada subiectul in uitare, sa apara noi stiri de prima pagina, sa vina vacanta. Cum va spuneam, nici un reprezentant al statului nu a avut curiozitatea sa citeasca Jurnalul National. Ar fi aflat de aici cea mai cutremuratoare stire din viata unui jurnalist, mai tare decat o rapire in Irak si decat un jaf armat... Caci dupa ce am ingropat un copil abandonat pe care nu l-am mai putut salva, drama acestor copii a devenit, pentru noi, promo-ul fiecarei zile. Crucea lui Dirla Tudor Florin, copil nascut din intamplare si ingropat din mila, inca ne apasa umerii. In numele lui si pentru cei ca el, inca ramasi in spitale, suntem datori sa mergem mai departe!

PRETUL INTEGRARII? Campania Jurnalului National a continuat fara sa fie la vedere. La 2 iunie, am organizat o dezbatere la care au fost invitati sa participe toti cei implicati in domeniu: reprezentanti ai statului si ai societatii civile, asistenti sociali si cadre medicale. A fost prezent, din partea Ministerului Sanatatii, si Ioan Buraga, director general al Directiei generale de asistenta medicala, structuri sanitare si salarizare, care, rugat sa justifice de ce s-a trimis catre Guvern o informare care sustine ca "acesti copii se nasc prematuri si cu handicapuri asociate", a recunoscut, intr-un final ca, "sunt mai multi cei sanatosi"... De altfel, intr-un studiu dat publicitatii de UNICEF la 13 iunie (la intocmirea caruia, culmea ironiei, Ministerul Sanatatii, prin IOMC, a fost partener) se arata ca doar 9% dintre copiii abandonati prezinta dizabilitati... Si atunci il intrebam pe cel care a facut informarea catre premier, dar si pe cel care a primit-o: cu ce scop se incearca ascunderea adevarului? Cu ce pret, stim deja...

In intalnirea de la 2 iunie, reprezentantul Ministerului Sanatatii ne informa ca in cateva zile vor fi contabilizate, de la Directiile de Sanatate Publica din toata tara, listele nominale ale asistentilor sociali din spitale. Induiosator. Caci dupa o luna, veti vedea in articolele de saptamana aceasta, exista spitale care nu au delegat aceste persoane. Dupa jumatate de an de triumf, Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului e nesocotita chiar de cei care ar trebui sa o puna in aplicare...

Si nu e orice fel de lege, e una speciala, cu dedicatie din partea UE. O lege care nu suporta modificari nici macar pe virgule, daca vrem sa pupam curand integrare. Cu ce pret? Sunt copiii polispitalizati fara nici un diagnostic medical acele pierderi planificate pe care trebuie sa le lasam pe frontul negocierilor? Daca trebuie platit un pret, sunt cei patru copii din Constanta, pe fisele carora scrie "intarziere in dezvoltarea psihica din cauza spitalizarii indelungate", moneda noastra de schimb? Sunt copiii sanatosi din Tulcea care, desi nu au implinit 2 ani, sunt inca institutionalizati tributul nostru? Cred ca nu exista roman intreg la minte care sa accepte acest troc!

SE TINE LA LEGE... Chiar daca specialisti in domeniu, juristi, cadre medicale, ONG-uri sustineau, inca de dinainte, ca legea sa fie promulgata, ca ea are mari hibe, iar cei afectati sunt tocmai beneficiarii ei, copiii, ne multumim sa lesinam de fericire cand Emma Nicholson ne da drept exemplu regional in protectia copilului si o tinem "Tot inainte!". Cu cantec...

"Avem si un obicei noi, ca romani: totdeauna cand e un lucru nou, care schimba un pic cutumele, noi imediat spunem - nu putem, e prea greoi, ne-a complicat, marturisea la 2 iunie Bogdan Panait, presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC). Pe de alta parte, trebuie sa tinem seama si de niste angajamente pe care ni le-am asumat. Legea asta (n.r. - 272/2004) e facuta cu experti straini si se tine foarte mult la ea. Ca si guvern, ne-am asumat raspunderea sa nu modificam aceasta lege. Pana cand nu o s-o aplicam si o sa vedem cat de buna e si cat de mult corespunde ea realitatii romanesti." Pana cand, intrebam noi.

"Pentru o tara", sustine si Teodora Bertzi, presedinte al Oficiului Roman pentru Adoptii, "este total neserios sa schimbam o lege abia aprobata in unanimitate in Parlamentul Romaniei. Nu putem sa facem acest lucru." Am fi neseriosi daca am schimba legea, acolo unde s-a demonstrat ca nu e viabila, dar dovedim seriozitate cand permitem ca niste copii sanatosi sa se retardeze in spitale sau sa moara din cauza infectiilor intraspitalicesti...

CINE NE CONDUCE? Nu pe lege trebuie umblat, ci la mentalitatile oamenilor, mai sustin cei doi secretari de stat. Pai, sa incepem cu cei angajati in directiile coordonate de ANPDC si ORA... Asistentii sociali ai Directiilor de Protectia a Copilului (DPC), cei pusi sa alerge cu rata dintr-un judet intr-altul pentru reintegrarea copilului in familia largita, cei cocosati cu cate 300 de dosare (in loc de 30 - maximum prevazut de lege), cei cu un salariu cuprins intre 3.651.000 si 7.363.000 de lei. Cei care, din pasiune pentru meseria pe care o au, in fiecare vineri la ora 14:00 (cel putin in Bucuresti) rup usile birourilor spre intalnirea cu week-end-ul. Pe mentalitatea cui trebuie lucrat? A cadrelor medicale, care nu au trecuta in fisa postului - stimultarea psiho-motorie a abandonatilor, a politistilor, care nici macar nu au un cadru legislativ pentru a interveni mai rapid in astfel de cazuri, a mamelor cu risc de abandon care-si dau seama ca sunt gravide cand le vine sorocul? Si, pana se desteapta poporul si se primenesc mentalitatile, ce facem cu copiii ramasi in spitale?

Credeam ca Romania e condusa de romanii pe care, prin vot liber, ii alegem din 4 in 4 ani. De aceea am adresat Guvernului Romaniei prima serie de articole din aceasta campanie. Acum nu mai stiu exact cine face legile in Romania. Si nici cine o conduce.

Am doar certitudinea ca Dumnezeu, care guverneaza sufletele celor ce cred, e peste toti. Si scriu ca si cand El, spre deosebire de cei din Palatul Victoria, si-ar gasi timp sa se uite peste ziare. Stiu ca daca ar afla de drama acestor copii, ar sti sa faca ordine printre oameni. Pana la Ceruri, ne mai aude cineva? Cotroceniul, Jonathan Schelle, Emma Nicholson...?

ANGAJAMENT "Avem si un obicei noi, ca romani: totdeauna cand e un lucru nou, care schimba un pic cutumele, noi imediat spunem - nu putem, e prea greoi, ne-a complicat. Pe de alta parte, trebuie sa tinem seama si de niste angajamente pe care ni le-am asumat. Legea asta (n.r. - 272/2004) e facuta cu experti straini si se tine foarte mult la ea. Ca si guvern, ne-am asumat raspunderea sa nu modificam aceasta lege" Bogdan Panait presedintele ANPDC

DESTINE SI CIFRE

CEI TREI... De la stanga la dreapta: Bogdan Panait, presedintele ANPDC, baroneasa Emma Nicholson si Teodora Bertzi, presedintele ORA, oamenii care declara sincer ca tin la Legea 272/2004 La sfarsitul lunii mai, imediat dupa publicarea reportajelor despre copiii abandonati, ANPDC cerea DPC-urilor din tara situatia exacta din spitale. S-au trimis numarul de abandonati de la inceputul anului si numarul de cazuri active la data de 27 mai 2005. S-a facut suma si a rezultat: 512 copii in spitale. Cei responsabili au rasuflat usurati: pentru moment, problema avea solutie - peste 500 de asistenti maternali disponibili, la nivel national. De ce cazurile active in mai sunt si acum in aceeasi situatie? Am refacut calculele oficiale si ne-a dat cu virgula. Cel putin in Bucuresti, unde situatia pe 5 sectoare primita de noi in perioada aprilie-mai era mult mai grava decat ce se raportase oficial (spre exemplu, un DPC raportase ANPDC-ului un singur copil parasit de la 1 ianuarie 2005, in vreme ce noi fuseseram informati, oficial, de existenta a 55 de "cazuri sociale", din care 13 copii parasiti). Ni s-a explicat ca nu toti au inteles corect ce situatii trebuie sa trimita si ca au confundat cazurile de la inceputul anului cu cele active la 27 mai... Explicatia poate fi acceptata, nu insa si acreditarea de solutii pe niste cifre incerte... In plus, tot DPC-urile din tara au trimis liste si cu motivele pentru care copiii abandonati erau inca in spitale la sfarsitul lunii mai. Si, surprize-surprize, la 112 cazuri e trecut - "nu sunt asistenti maternali profesionisti". Cum i-a gasit totusi Guvernul, marcaj "om la om" cu cazurile, e un numar de magie! La 116 copii se instrumentau cazurile, la 85 erau probleme medicale, 11 dosare erau in curs de evaluare, 26 - in curs de completare si, anunt important, doar un caz nepreluat avea ca motiv "parintii viziteaza copilul". Dar daca UE vrea reintegrare in familia largita fara ca legea sa prevada o limita de timp in care se pot face aceste demersuri, sa perseveram! Cat? In Valcea, un dosar a atins recordul de 8 ani. Dar au reintegrat la tatal vitreg o fata de 14 ani? Cazul poate deveni exemplar pentru toti aceia care, mai putini perseverenti, s-ar putea gandi sa renunte dupa 2-3 ani, pentru a-i da copilului dreptul sa creasca intr-o familie adoptatoare de romani...

POLISPITALIZATI. Copiii sunt marcati pe viata de timpul petrecut intr-o unitate sanitara, lipsiti de afectiunea unei familii La 2 iunie ni s-a mai spus ca, pana in toamna, ANPDC va elabora, impreuna cu UNICEF, un ghid juridic pentru aplicarea Legii 272/2004. Cum vor reusi sa-l aprofundeze directorii de DPC-uri care nici macar legea n-o cunosc? Nu e figura de stil, aceste personaje exista in realitate si numai ele stiu cum au trecut examenul de angajare... Tot ANPDC ne anunta ca fiecare DPC urma sa desemneze, cat mai repede, cate un angajat care sa tina legatura directa cu spitalele unde sunt copii abandonati. A trecut o luna, si minunea nu s-a infaptuit... Suntem oare prea nerabdatori? Un studiu facut de IOMC si ANPDC in ultimii 3 ani, care urmarea dezvoltarea creierului copilului intre 0 si 36 luni, arata ca "3 luni de stat intr-o institutie in care nu exista stimulare adecvata au efecte catastrofale pentru dezvoltarea ulterioara a copilului, pe toate ariile de dezvoltare a creierului".

PARADOXALA ROMANIE

Problema: Se da un numar relativ, "x" egal cu 512 copii abandonati. Unii dintre ei, nevizitati de parinti de mai mult de 6 luni (pe legea veche putea fi declarati adoptabili). Se mai da un numar "y" egal cu 800 de familii de romani care au atestat de adoptatori si care umbla ametiti din DPC in DPC si dintr-o maternitate in alta, in cautarea unul copil pe care sa-l infieze. Se imparte "x" la "y" si rezulta "z" - doar 41 de copii adoptabili, mirific pentru o tara care in prima jumatate a acestui an a realizat 4 adoptii interne pe noua lege. Si nici o adoptie internationala, pentru ca bunici stabiliti in strainatate si caini cu covrigi in coada, mai rar. E un singur dosar pe rol cu un astfel de caz, depus insa acum 1 an si jumatate, de o familie stabilita in SUA, care, desi are cetatenie si domiciliu in Romania si putea merge pe adoptie interna, a preferat sa se complice, ca sa nu aiba, mai tarziu, probleme cu statul roman...

va urma