x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Laszlo Tokes: "Nu e loc pentru negocieri"

Laszlo Tokes: "Nu e loc pentru negocieri"

02 Apr 2004   •   00:00

Presedintele Consiliului National Maghiar din Transilvania (CNMT), Laszlo Tokes, considera ca in problema autonomiei nu exista loc pentru negocieri.

In deschiderea unei conferinte internationale intitulate "Autonomie si integrare", desfasurata la Sovata, episcopul reformat a declarat ieri ca primul pas pentru obtinerea autonomiei a fost deja facut prin depunerea proiectului de autonomie a Tinutului Secuiesc in Parlament, astfel ca urmeaza trimiterea acestuia forurilor europene. Tokes a spus ca politica de compromis trebuie finalizata, singura alternativa pentru ca maghiarii sa ramana pe pamantul natal fiind autonomia, ce poate fi castigata in procesul de integrare.

GLUMA. Prezent la conferinta, raportorul Consiliului European, Andreas Gross, a apreciat ca democratia trebuie adusa mai aproape de oameni, iar in acest proces, implinirea autonomiei, impartirea atribut iilor intre puterile centrale si cele locale vor determina largirea democra- tiei. La finalul dezbaterilor, deputatul UDMR, Szilagyi Zsolt, a facut o gluma de 1 aprilie, anuntandu-i pe participanti ca Executivul a acceptat proiectul Tinutului Secuiesc, iar in zilele urmatoare vor incepe dezbaterile asupra actului normativ. (Silviu Sergiu)

×
Subiecte în articol: eveniment