Legea lui Om

Nu, nu este o greseala de tipar. Nu lipseste "h" si nu e vorba despre fizica. Este legea care ne-a calauzit in socialism si ne mai bantuie si azi: "Esti om cu mine, sunt om cu tine".

Inchide si mata ochii, ca data viitoare nu te uit!". La poarta fabricii, muncitorul iese tacticos cu o sacosa de rafie in mana, carand niste pungi - aparent - de malai si faina si-o sticla de lapte. "Lasa, ba, ca si ieri tot malai si faina aveai in traista, te stiu eu! Sa nu ma uiti cu ce te-am rugat!", vine replica portarului. Dialog valabil in anii ’60, ’70, ’80. Azi nu mai sunt la fel de multe fabrici, iar dialogul, poate, nu mai e valabil, pentru simplul fapt ca lucrurile vin de la sine.

NEVOIA TE IMPINGE. La ce sa fie inchisi ochii? La chiul, la sustrageri, la cardasie. Fabricile de conserve ceausiste stiu cel mai bine ce inseamna acest dialog. In pungile de malai si faina care ieseau pe poarta fabricii nu era ce scria pe punga. Ci ce fura angajatul. Ca, deh, era penurie, iar "cei de afara" aveau nevoie ba de zahar, ba de sare de lamaie, ba de boabe de mustar, ba de piper. Adevarate raritati, intr-o "epoca de aur" in care puterea stabilea ca ai dreptul la o jumatate de paine pe zi si un kil de zahar pe luna. Cum nu putea trai cu aer, romanul "s-a descurcat" si in fata provocarilor reprezentante de rationalizarea produselor de baza. Se "lucra" in retea. Cu totii aveau nevoie de ceva. Ba de un zahar, ba de ulei. Si-atunci s-a impus "legea lui om". Adica tu te faci ca nu ma vezi ca fur, iar eu iti dau si tie partea ta din "captura".

PROCEDURA. Pentru ca totul sa aiba aer de normalitate, intelegerea era urmatoarea: dimineata, pe poarta fabricii, angajatul intra cu o sacosa in care avea o sticla plina cu lapte si doua pungi goale, una de malai, alta de faina. Nimeni nu-l intreba de ce. Laptele era pentru consum, peste zi. Dar sticla nu pleca goala acasa. Ci plina cu zahar sau sare de lamaie, ca sa nu se vada, la un eventual control. Si nici sfioasele pungi goale de malai si de faina nu ramaneau cum au venit, ci erau umplute ochi cu ce se mai cerea pe piata. Nimeni, in caz de control, nu s-ar fi apucat sa le desfaca, sa vada care le era adevaratul continut. Cum nimeni nu s-ar fi apucat sa te ia la pipait, la iesirea din abator, cand tu aveai pe sub nadragii cu doua numere mai mari pungi cu muschiuleti de porc sau bucatele de carne. De altfel, totul se facea la mica intelegere, ca, vorba aia, oameni suntem. Si, tot vorba aia, "astia se fac ca ne platesc, iar noi ne facem ca muncim".

"VALUTA FORTE". Marfa sustrasa avea un circuit sinuos, nu ajungea direct in cratita nerabdatoare, ci se transforma, la randul ei, in mita. Aveai nevoie de un concediu medical, de niste libere, ceva? In provincie, zaharul era mai tare decat banii. La Bucuresti, mergea doar la profesorii fara pretentii sau la schimb cu alta "marfa". In Capitala, nevoile capatau alte proportii, iar oferta era pe masura. Kent, FA, whisky sau o pulpa de porc frumoasa deschideau usi grele, chiar capitonate. Rezolvau repetentii, concedii, operatii complicate. In fata lor se inmuiau profesori, doctori, ingineri, directori.

PENSIONARII DE IMPRUMUT

Cine-ar fi crezut ca un bunic la casa omului poate fi, la romani, mai mult decat un om drag, care sa se ocupe de nepoti? Ce pensionari, ce batranete! Exploatarea omului de catre om a capatat in Romania lui Ceausescu noi valente. Pensionarul era util pentru ca avea timp. Si insomnii. Si noptile lui pierdute insemnau sanse. Sanse de a prinde a doua zi momentul in care la "Alimentara" "se baga" carne. Sau poate nu. Si-atunci urma inca o noapte de stat la coada, in asteptarea oportunitatii. Cine n-avea un pensionar in familie, musai facea rost de unul. Care sa tina loc la coada. "Pensionarii de serviciu", abonatii tuturor cozilor posibile, aveau ochiul format, stiau de cand se descarca marfa la cate persoane avea sa ajunga. "Dati cate unul, s-ajunga la toata lumea!" era indemnul tot de ei inventat. Desi stiau prea bine ca, intr-o asemenea societate, niciodata nu avea sa ajunga suficienta marfa. Pentru ca omul conta doar in mintile noastre de supravietuitori.