x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Liberalii vor interdicții și incompatibilități pentru membrii societății civile din CSM asemenea judecătorilor și procurorilor

Liberalii vor interdicții și incompatibilități pentru membrii societății civile din CSM asemenea judecătorilor și procurorilor

de Ion Alexandru    |    14 Iun 2024   •   07:20
Liberalii vor interdicții și incompatibilități pentru membrii societății civile din CSM asemenea judecătorilor și procurorilor

Senatorul liberal Daniel Fenechiu, avocat de profesie, propune modificarea Legii 305/2022, de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii. Împreună cu colegul său Constantin Niculescu Țâgârlaș, acesta a depus la Camera Deputaților un proiect de lege prin care vrea să stabilească pentru membrii aleși ai societății civile în cadrul CSM exact aceleași interdicții și incompatibilități reglementate și pentru ceilalți membri ai CSM aleși, adică judecători și procurori.

Fenechiu arată, în expunerea de motive, că forma actuală a Legii 305/2022 prevede: „Calitatea de membru ales al CSM reprezentant al societății civile reprezintă vechime în specialitatea recunoscută în profesiile juridice și, pe durata mandatului, este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcții publice sau private, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior și a calității de expert în proiecte cu finanțare externă în domeniul justiției”.

CSM este garantul independenței justiției și este alcătuit din 19 membri. Dintre aceștia, 9 sunt judecători, iar 5 sunt procurori, aleși în adunările generale ale procurorilor și judecătorilor, care compun cele două secții specializate ale Consiliului. De asemenea, doi reprezentanți ai societății civile, specialiști în domeniul dreptului, care trebuie să se bucure de o bună reputație profesională și morală, sunt aleșI de Senatul României. Din CSM fac parte președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, ministrul Justiției și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care sunt membri de drept ai Consiliului Superior al Magistraturii. În afară de acești ultimi trei reprezentanți de drept, toți ceilalți membri aleși au un mandat de 6 ani.

Timp de 6 ani, vor fi asimilați magistraților

În expunerea de motive care însoțește proiectul de lege în discuție se arată că CSM funcționează ca un organ cu activitate permanentă, hotărârile sale se iau în plen sau la nivelul celor două secții (cea pentru judecători, respectiv cea pentru procurori), iar membrii Consiliului Superior al Magistraturii desfășoară activitate permanentă și nenormată și nu pot exercita activitatea de judecător sau de procuror, cu excepția celor care dețin mandatele de drept.

„Este nevoie să acoperim o lacună de reglementare, respectiv completarea legii cu prevederi suplimentare, de nuanță, astfel încât nici să nu fie conturate ori permise pârghii de abuz pentru autorități, dar nici să nu apară inechități în practică și imposibilitatea de reglementare atunci când chiar există această necessitate”, precizează senatorul Daniel Fenechiu.

Autorii proiectului de lege propun, astfel, modificarea articolului 56 alineat 2 din Legea nr. 305/2022, în sensul că „pe durata exercitării mandatului, membrii aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii reprezentanți ai societății civile sunt asimilați judecătorilor și procurorilor în ceea ce privește incompatibilitățile, interdicțiile, drepturile și îndatoririle. Calitatea de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii reprezentant al societății civile este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcții publice sau private, cu excepția funcțiilor didactice în învățământul superior și a calității de expert în proiecte cu finanțare externă în domeniul justiției”.

Se invocă o situație discriminatorie

Potrivit lui Daniel Fenechiu, în fapt, membrii aleși ai CSM reprezentanți ai societății civile, „prin atribuțiile legale de serviciu, îndeplinesc o activitate specifică similară celei realizate de judecătorii sau procurorii acestui for colegial și se află în strânsă legătură cu activitatea acestora, astfel încât justifică un statut similar celui de magistrat”.

Senatorul este de părere că „o asemenea reglementare este în avantajul sistemului judiciar în ansamblu, iar faptul că reprezentanții societății civile din Consiliul Superior al Magistraturii sunt supuși acelorași rigori ce rezultă din incompatibilitățile, obligațiile și interdicțiile prevăzute de lege, în mod just și echitabil în exercitarea mandatului constituțional și a recunoașterii statutului profesional, și ei trebuie să beneficieze de aceleași drepturi, astfel cum sunt conferite celorlalți membri aleși ai CSM, respectiv judecătorilor și procurorilor”.

În expunerea de motive se mai arată că actuala formă a legii creează o situație discriminatorie între membrii aleși ai aceluiași for constituțional, deși cu toții au aceeași calitate, anume de membri aleși ai CSM, neexistând niciun argument obiectiv și rezonabil care să justifice un tratament juridic diferit.

Consiliul Legislativ și CES nu sunt de părere că propunerea respectă Constituția

Deși proiectul se bucură de un aviz favorabil din partea Consiliului Legislativ, acesta conține câteva observații. Concret, se precizează că îndatoririle, incompatibilitățile și interdicțiile judecătorilor și procurorilor sunt reglementate în considerarea calității lor de procuror sau de judecători, și nu de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii”. „Prin urmare, membrii CSM reprezentanți ai societății civile nu se află în aceeași situație cu membrii CSM care au calitatea de judecător sau de procuror”, se arată în acest aviz.

Mai mult, Consiliul Legislativ precizează că „în acest sens, este de analizat dacă asocierea membrilor CSM reprezentanți ai societății civile cu procurorii și cu judecătorii este în acord cu principiul egalității cetățenilor în fața legii, consacrat de articolul 16 din Constituție, principiu care impune și justifică același tratament juridic în situații egale, dar și un tratament juridic diferit în situații care diferă în esență, așa cum a reținut Curtea Constituțională în jurisprudența sa”.

Pe de altă parte, Consiliul Economic și Social (CES) a avizat nefavorabil proiectul de lege, arătând că „funcția de reprezentant al societății civile în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii presupune o activitate consultativă și nu una de înfăptuire a actului de justiție” și că „prin asimilarea acestora cu funcțiile de judecători, respectiv de procurori, crește cheltuiala bugetului de stat ca urmare a aplicării acelorași grile salariale și alocarea acelorași pensii de serviciu”.

În prezent, cei doi reprezentanți ai societății civile în CSM, aleși de Senat, sunt Fănel Mihalcea, fost procuror, pensionat, și Ioan Sas, avocat și cântăreț de muzică populară.

Legea propusă de Daniel Fenechiu a fost înregistrată la Camera Deputaților în data de 11 iunie 2024 și se află în consultare publică până pe data de 8 iulie 2024. Avizul CSM este așteptat să ajungă până pe data de 3 iulie.

×