x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special 4.500 euro/lună, câștigul unui profesor în România

4.500 euro/lună, câștigul unui profesor în România

de Adrian Stoica    |    24 Iul 2023   •   00:05
4.500 euro/lună, câștigul unui profesor în România

Cadrele didactice din învățământul preuniversitar au ieșit în stradă la începutul acestei veri pentru creșteri salariale. După trei săptămâni de grevă și două mari marșuri de protest în Capitală, profesorii au obținut salarii mai mari de la 1 iunie 2023, cu aproximativ 25%.

În timp ce zeci de mii de profesori se plâng de salariile mici pe care le primesc, Marius Nistor, liderul lor de sindicat, nu are de ce să se plângă. Veniturile sale nete au fost de circa 22.000 de lei pe lună (263.470 lei pe an), după ce în 2021 acestea au fost de 21.000, iar în 2020 de 13.000 lei. Anul trecut, din cele șase surse de venit, Marius Nistor a reușit să încaseze lunar de nouă ori mai mult decât un profesor debutant, în condițiile în care salariul net al acestuia a fost de 2.424 net (4.098 de lei brut). De-abia după recentele proteste, profesorii debutanți au ajuns la un salariu brut de 5.000 de lei. 

Lui Marius Nistor implicarea în mișcarea sindicală îi asigură un trai cu mult peste standardul pe care și-l permit cei pe care el îi reprezintă. Lupta pentru justiția socială l-a transformat pe  profesorul Liviu Nistor în unul dintre cei mai bogați sindicaliști din România. Totuși, cu un venit lunar care este echivalentul a circa 4.500 de euro, el este depășit  de șeful său pe linie sindicală, Leonard Bărăscu, președintele CNSLR-Frăția, care a reușit anul trecut să încaseze peste 13.000 de euro lunar. 

 

Să curgă banii

Marius Nistor este președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, funcție care i-a asigurat anul trecut un venit de 84.485 lei (78.288 lei în 2021). În paralel, el a exercitat și funcția de președinte al Sindicatului salariaților din învățământ, de unde a încasat 72.000 de lei (la fel ca în 2021). Pe lângă aceste funcții, el a fost și vicepreședitele confederației sindicale CNSLR-Frăția, de unde a primit o remunerație de 12.000 lei (la fel ca în 2021). El și-a mai făcut timp să activeze și în cadrul Consiliului Economic și Social, de unde a primit un venit anual de 30.021 lei (30.600 în 2021) și să-și păstreze și funcția de profesor la Liceul Nicolae Iorga din București. Salariul său de profesor a fost de 50.564 lei (48.000 lei în 2021), deși nu a predat la clasă.  El beneficiază, ca mulți alți lideri de sindicat din învățământ, de un ordin al ministrului Educației, prin care aceștia sunt scutiți de exercitarea normei didactice, dar continuă să primească salariul de profesor. Nu în utimul rând, Liviu Nistor a mai încasat anul trecut 14.400 de lei sub formă de drepturi de proprietate intelectuală, suma fiind identică cu cea încasată cu un an înainte. 

 

Case, donații și datorii

Conform declarației sale de avere aferente anului 2022, el deține o vilă de 232 metri pătrați în Ciorogârla, dar și o casă de vacanță de 189 metri pătrați la Horezu, județul Vâlcea. Tot anul trecut el a donat un apartament, cu o valoare declarată de 70.560 de euro, precum și un teren intravilan. Pe de altă parte, Liviu Nistor are și datorii consistente. Numai anul trecut a contractat un împrumut de 33.600 de lei, ceea ce face ca în perioada 2019-2022 împrumuturile contractate de el de la diverse instituții financiare și IFN-uri să totalizeze  circa 277.000 lei. Aceste împrumuturi ajung la scadență începând cu anul 2023. 

 

Și adjuncții lui Nistor au venituri generoase

Nici adjuncții lui Liviu Nistor nu se pot plânge că prestațiile lor sindicale nu sunt răsplătite generos. De exemplu, prim-vicepreședintele Ivan Nicoleta primit anul trecut 70.764 lei pentru funcția de președinte executiv al Sindicatului Învățământului Preuniversitar Galați, iar de la Federația Spiru Haret a mai încasat 10.450 de lei. În total, 81.214 lei i-a adus în conturi mișcarea sindicală, o sumă aproape egală cu cea încasată de Ivan Nicoleta de la Liceul Tehnologic Paul Dimo din Galați unde figurează ca profesoară.

Un alt prim-vicepreședinte, Partene Valeriu, a ocupat anul trecut această funcție fiind și pensionar. El a primit de la Federația Spiru Haret 12.000 de lei, iar funcția de membru în consiliul consultativ al Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Brăila i-a adus  6.844 lei. De asemenea, Partene Valeriu a mai fost retribuit cu 44.218 lei de către Sindicatul de Învățământ Corneliu Gheorghe Caranica Brăila, unde a fost președinte. Același sindicat i-a mai plătit 11.054 de lei pentru că a fost angajat și ca șofer auto. La toate aceste sume, care au totalizat  77.000 lei, s-a mai adăugat pensia în cuantum de 55.644 lei. Nici secretarul general al Federației Spiru Haret nu poate spune că este un om cu venituri modeste, cum sunt majoritatea profesorilor pe care îi reprezintă. Funcția de secretar general i-a adus anul trecut 45.000 lei, iar cea de președinte al Sindicatului Preuniversitar Olt 93.306 lei. De asemenea, el a mai încasat 9.000 de lei de la Casa de Ajutor Reciproc a Sindicatului Învățământului Preuniversitar Olt, unde a fost tot președinte. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: lider sindicat educatie venit