Locul unde moartea sta cuminte, la sertar

Putine lucruri pe lumea asta au o frumusete atat de intensa, de dureroasa in simplitatea curbelor reci de otel, cum o au instrumentele mortii, fie ele arme de foc ori arme albe. O frumusete periculoasa, de care numai initiatii au dreptul sa se bucure pe deplin si fara riscuri.

Biroul prim-procurorului Capitalei, Dragos Nestor, nu e unul care-ti inspira frica. E sobru, da-i lipseste lampa de pus in ochi, are fotolii moi, scrumiera - ce bine, deci se poate fuma - are o armonie prietenoasa, asemeni vocii interlocutorului meu, stapanul acestui birou. Sunt o gramada de dulapuri, un teanc de dosare, vechi si proaspete, viata criminala a orasului inghesuita pe cativa metri patrati, secrete teribile a caror menire e sa fie spuse in gura mare, intr-o buna zi, in sala tribunalului, cand criminalii prinsi vor da socoteala. Pana atunci insa aceste secrete sunt bine pazite. Le vegheaza locatarul permanent al camerei 225 din Parchetul Capitalei, dumneaei, Coana Veta. Cand Dragos pleaca acasa, dupa 12-14 ore de munca, Veta ramane constiincioasa la post si are grija sa nu miste nimic in front. E o prezenta discreta, chiar ascunsa, o realizezi - si-atunci ti se face pielea de gaina - doar la o privire foarte atenta.

Bunicuta cu doua tevi

Pe mine, coana Veta m-a surprins in timp ce ma delectam mangaind comorile pe care procurorul Nestor le dezgropa de prin sertare, trecandu-le in revista cu migala blajina de bijutier: pistoale vechi si noi, cutite, sabii, obiecte de taiat, impuns si zdrobit, ipostaze nevii ale preambulului mortii. Colectia lui - agoniseala de 20 de ani consumati amusinand Crima, cautand urma la capatul careia isi va gasi prada - visata uneori si noaptea in somn, si ziua cu ochii deschisi - criminalul.

Admiram un puscoci cu doua tevi, vechi de o suta de ani. Un Essen Krupp "pescuit" dintr-o fantana, ajuns in panoplia lui Dragos dupa o sedere in laboratorul de criminalistica. Pe otel, trei cercuri gravate: marca a calitatii nemtesti, nemuritoare. Dupa o suta de ani, interiorul tevii era neted, bland la pipait. Rugina isi marturisise neputinta. Priveam pe dinauntru curcubeul rasfrant de tunelul tevii de pusca si atunci abia am depistat-o pe Dumneaei care, ascunsa dupa un perete, tragea cu coada ochiului la mine, facandu-se ca priveste nepasatoare trecatorii din strada. Ma cantarea cu siguranta din priviri Coana Veta, un schelet cumsecade, frumos conservat si plin de personalitate. M-am facut ca nu-l bag in seama, desi am simtit tot timpul cat am stat in acel birou o privire necrutatoare in ceafa.

Dinastia Browning

Amfitrionul imi prezinta cu mare respect Bunicul: un Browning model 1934, pistol militar, cu inaltator pana la 500 de metri, smecher - nu trage cand n-are incarcatorul pus, masura de siguranta, nu cumva, din greseala, sa declansezi cand mai ai glont pe teava. Modificarea a fost facuta de nemti cam pe cand au ocupat Tarile de Jos, adica prin ’40 - ’41. Sectionat, deci nefunctional. Dar frumos.

Urmeaza Nepotul. Un Browning ceva mai nou, fara inaltator. Mult mai recent. A apartinut unor turci care s-au rasturnat cu masina pe la Piata Muncii, acum cativa ani. Turcii l-au folosit asupra unui conational care a si dat coltul. Doar unul a fost arestat si condamnat. Ceilalti sunt departe. A fost greu de aflat cine a tras: Mohammed zicea ca Hassan si viceversa. Pistolul era fabricat prin ’98 - ’99. Din accident a suferit o "vatamare" asa incat acum ar putea da rateuri.

Mezinul e cat o bricheta mai rasarita. Revolver, sase gloante, calibru mic, parca 5,6. Marca belgiana. Gasit pe Soseaua Viilor de un proprietar care isi repara casa. Ascuns sub tocul geamului. Total nefunctional, dar cine stie in ce poseta de piele de sarpe a transpirat alaturi de mana delicata ce zabovea sa-l indrepte asupra iubitului necredincios…

Tata lu’ Carpati si pistolul-ghioaga

"Ce lucruri ar avea de povestit, gandesc eu, bijuteriile astea de otel. Ce taine cumplite ascund, pentru totdeaua, pentru ca istoriile lor s-au pierdut, nu sunt sabiile generalilor care au castigat batalii, ci armele crimei, ale razbunarii si ale complotului lipsit de glorie" - iar Veta imi da parca dreptate, clatinand din cap. Eroare, a fost o umbra, mi s-a parut. Veta priveste in continuare pe fereastra.

Iese la lumina domnul Mauser 7,65, stramosul pistolului militienilor si inca al politistilor nostri, Carpati. Sectionat, nefunctional. Facut prin ’32 - ’34. La vremea lui, o bijuterie, pistol de rezerva pentru ofiteri. Pistolul de baza era temutul P38. Mauserul era de purtat la glezna, ori in buzunar. Cu teava de rezerva, care se insuruba cand cea folosita se decalibra. A fost gasit pe undeva, prin beciurile Tribunalului.

Data la care unele scule au fost puse la pastrare de proprietari ramane, de cele mai multe ori, o necunoscuta. Norocul i-a mai suras uneori anchetatorului. Un revolver frantuzesc atipic, cu 10 focuri, a fost gasit infasurat in ziarul Universul din 23 ianuarie 1941. Iar o pereche de pusti Steyr, model 1895, perfect conservate "pot sa jur ca merg si acum" au fost gasite intr-un sac, alaturi de Curierul de ambe sexe - Bucuresti, 1914.

Clampanind din incheieturi, casca gura larga pistolul rusesc de lansat rachete, facut prin 1935. Daca n-ai munitie, e bun de bata. Il indrept spre harca Vetei, care ma cam enerva cu seriozitatea ei sagace, iar amfitrionul ma admonesteaza: "nu-i frumos, e o doamna…". Pistolul-ghioaga a rasarit din pamant prin Mogosoaia sau Tunari. A ramas prin biroul de la criminalistica, fara rost, si-a devenit… material didactic.

Amintire de la Suzy

Floreta provenita dintr-o sala de scrima frantuzeasca are gravat pe lama de otel, viu si inca tanar, numele proprietarei. Suzy. Imi imaginez o parizianca focoasa de 20 de ani, manuind-o cu barbatie de amazoana, in anii miraculosi si ocoliti de prejudecati dintre cele doua razboaie. Suzy, pe care timpul neiertator a transformat-o in baba, a avut, de buna seama, nepoti care i-au mostenit si agerimea, si sabia. "A devenit unealta a crimei, cineva i-a infipt-o in gat rivalului, imi povesteste amfitrionul. Eu am mostenit-o cu un crampei de poveste. Restul ti l-ar fi putut spune nea Traian Andreescu, criminalistul, daca nu s-ar fi prapadit".

Filozofam, mangaind tepusa vioaie. "Istoria armelor e, in fond, istoria lumii, argumenteaza colectionarul. Imi aduce aminte ca, potrivit antropologilor, primii oameni erau mai curand ierbivori. De aceea, e prea probabil ca prima arma - toporul de silex sau bata, atat de contemporana inca - au servit la inlaturarea locatarului de prisos din pestera neincapatoare, daca nu cumva i-au adus ucigasului infometat provizia de radacini a defunctului. Sau poate, de ce nu, femeia acestuia…"

Scormonim mai departe in "cutia cu maimute". Pe maceta, cand am scos-o din teaca de piele, am zarit din prima ceea ce pareau a fi urme evidente de sange. Procurorul confirma: "S-au certat intre ei, chinezii, la Europa. A folosit-o Ma Jhao Xi, din triada puricelui, impotriva unui rival. L-a taiat doar sa-l sperie. Sa tina minte". Analizam fierul: "pare a fi o maceta originala, prin dimensiuni si curbura. Dar e prea taioasa. Adevaratele macete au alt unghi de atac. Sunt facute sa tair radacini, liane. Asta e pentru taiat carne."

Nestemate pentru porci

Iata inca o vedeta, pe care o amusinam din teancul de pistoale cu gaze sau cu bile, fara istorie si personalitate. Un Baykal facut in 1998, calibru 5,65. O bijuterie - extraplata, ca un ceas elvetian, simpla, perfect de simpla, compacta. Facuta pentru ofiterii superiori rusi. Carui colonel i-o fi apartinut? Greu de spus. Are seria stearsa cu dornul. In plus, are un amortizor performant, fabricat industrial. Arma de ucigas profesionist. Calibru mic. Tragi cu ea doar la cap. Sau in inima. De aproape. Si pentru asta-ti trebuie ceva sange in instalatie. Cum o fi ajuns nestemata asta pe mana lui Daniel Rosu, bucuresteanul care l-a impuscat pe amantul iranian al surorii sale? Nici nu si-a facut treaba bine, dovada ca nu era de nasul lui scula. Iranianul a avut zile, s-a ferit. De glontele mic scapi daca nu e trimis de o mana experta. Trag cu coada ochiului spre Veta. Nici o expresie. Se face ca ploua. Agit o sabie "ninja". Moft de Ferentari. Buna de speriat carciumari burtosi. Zici: "Aoleo, manca-ti-as!", si-o falfai. Scoate omul banu’? Scoate. Scrie pe ea Sollingen. A batut marca un fierar tuciuriu. I-a luat juma’ de ora sa o faca.

In fine, teava de fier, probabil de la vreun calorifer. Arma lui Burebista. Omor. Cazul e la Alex G. in lucru. Teava e corp delict. Cineva i-a imprastiat cu ea cuiva creierii, si parca fierul e cam vascos. Trebuie sa ma spal urgent pe maini. Simt o unda de dezaprobare dinspre Veta. Privesc mai atent la tigva dumneaei. Calota craniana infundata. Mda. Teava i-a trezit amintiri neplacute, din ultimele clipe ale vietii…

Colectia: povesti de viata si de moarte

Care e rostul colectiei? Iata explicatiile interlocutorului. "Sunt, daca vrei, un fel de repere. Ma leaga de ele sentimente. Unele imi amintesc de nopti nedormite, altele, de tensiunea prinderii criminalului. Pe de alta parte, disciplina criminalisticii nu prea mai e la moda. Acum sunt "vedete" mega-fraudele, criminalitatea organizata, coruptia. Se intampla si crime, pur si simplu crime, iar acestea sunt obiectul muncii noastre. Trebuie sa le dam de cap. Uite, am aici gloante de toate felurile. Tinerii procurori n-au de unde sa le cunoasca. Una e sa le vada in carti si alta sa le simta, sa le pipaie. Mandatele de perchezitie le dau acum judecatorii, dar perchezitiile le facem totusi noi. Si atunci trebuie sa stii pe ce pui mana. Sunt acum peste 2.000 de calibre de gloante. La criminalistica se predau totusi notiuni generale. Ceea ce vezi aici poate fi numit material didactic pentru tinerii criminalisti. Pentru mine sunt povesti de viata si de moarte care, din lipsa de spatiu, s-au ingramadit la mine in birou".

PROFIL

Dragos Nestor e procuror de 20 de ani. Acum conduce Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti. Criminalist dotat cu un fler remarcabil, a reusit, impreuna cu parteneri de exceptie din Politia Judiciara a Capitalei, sa elucideze crime ce pareau insolubile. In palmaresul sau intra numeroase omoruri intre care "chinezii din geamantane" sau dublul asasinat din Strada Ion Neculce. Ultima reusita notorie a echipei sale este prinderea "teroristului din Cismigiu - Ciupercescu". La serviciu, instrumentele mortii, colectionate de Nestor - inofensive sau inca "tefere" - sunt pazite de Veta. Acasa, o panoplie de arme de vanatoare - nu neaparat valoroase, dar eficiente - ar taia poftele oricarui nepoftit. Dar cine mai e tentat, in ziua de azi, de casti militare, baionete reconditionate (cea mai interesanta a apartinut unui submarinist din primul razboi), de felicitari si fotografii de epoca sau de cartile de vizita ale unor amirali despre care mai citesti doar in carti de istorie. Intre atatea vechituri, a caror reconditionare migaloasa dureaza uneori si doi ani, Dragos Nestor se simte in largul lui: "De-aia nici nu ma da afara din casa nevasta, desi poate programul meu nesuferit ar indemna-o s-o faca: i-ar trebui prea mult timp sa faca dupa mine curatenie".

CINE ESTE VETA

Un schelet de femeie, refacut, care un timp a poposit la IML, apoi la laboratorul de criminalistica, apartine, in mare parte, victimei unei crime care a facut, prin anii ’60, subiectul unui roman politist semnat Horia Tecuceanu. Caz rezolvat, de capitanul Apostolescu. La un moment dat, scheletul a fost in primejdia de-a fi aruncat ca inutil. Cand s-a mutat Parchetul din sediul fostului Tribunal, procurorul l-a luat cu el, l-a dus in carca si l-a "instalat" in noul birou. Cu ani in urma, Veta facea obiectul unui ritual. Cand un anchetator izbutea sa dovedeasca un caz deosebit de complicat, primea de la criminalisti incuviintarea sa dea "noroc" cu Veta sau sa se fotografieze cu ea. Autorul acestor randuri a primit de la procurorul Dragos Nestor promisiunea ca va fi lasat sa o mangaie pe crestet pe Veta numai daca va inregistra vreun succes deosebit. Mai exact, asta se va intampla numai atunci cand vreunul dintre personajele care fac obiectul anchetelor autorului isi va da demisia, va fi demis sau va fi arestat pentru coruptie.